Civil Code calculation of contractual deadlines on calendar days and inflation updating of contractual penalties in railway infrastructure access contracts

Şedinţa publică din data de 24 mai 2023

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 20.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR - Călători" S.A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, în baza probelor administrate, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.230.000,07 RON reprezentând penalităţi de întârziere la plata facturilor TUI şi NONTUI, actualizată cu indicele de inflaţie până la plata efectivă, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 192, art. 194 şi următoarele din C. proc. civ., art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1350, art. 1516, art. 1530-1535, art. 1547 - 1548 din C. civ. şi dispoziţiile contractului de acces pe infrastructură feroviară nr. 158/12.12.2019.

Prin sentinţa civilă nr. 383/02.03.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, a fost admisă în parte acţiunea; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.214.590,87 RON reprezentând contravaloare penalităţi de întârziere conform contractului nr. x/2019, sumă ce urmează să fie actualizată cu indicele de inflaţie până la data efectivă a plăţii; totodată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 25750,90 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. şi pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR - Călători" S.A,

Prin decizia nr. 1336/2022 din 22 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelurile, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, atât reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A., cât şi pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR - Călători" S.A. au declarat recurs.

1) Recursul reclamantei Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, întrucât aceasta a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1268, art. 1267, art. 1272 alin. (1), art. 1530, art. 1548 N. C. civ., art. 2553 alin. (1) C. civ., 2544 C. civ., precum şi obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Într-un prim motiv de recurs, se susţine, în esenţă, ipoteza existenţei unor motive contradictorii, arătându-se în acest sens că dacă se analizează comparativ notele de calcul al penalităţilor întocmite de părţi, se observă că, în fapt, ambele societăţi au exclus din perioada de scadenţă a facturilor prima şi ultima zi după împlinirea scadenţei; cu toate acestea, nu mai poate fi acceptată, încă o dată, eliminarea primei zile din perioada în care penalităţile încep să curgă, întrucât în contract la art. 5.16 este specificat în mod clar că "se vor plăti dobânzi şi penalităţi începând cu prima zi după expirarea termenului de plată". Or, o asemenea verificare nu s-a făcut de către instanţa de apel.

Instanţa de apel a făcut o cercetare sumară a pretenţiilor cu care a fost învestită, aprobând fără o minimă verificare, calculul penalităţilor prezentat de intimata-pârâtă.

Printr-un alt motiv de recurs, reclamanta susţine aplicarea greşită de către instanţă a dispoziţiilor art. 2553 şi art. 2554 C. civ.. Astfel s-a susţinut că instanţa de apel motivează eronat hotărârea, încălcând voinţa părţilor exprimată în prevederile contractului nr. x/2019.

S-a menţionat că instanţa nu a analizat prevederile contractuale, care stabilesc la art. 1 pct. 1.10 că termenul de «zi» este interpretat ca fiind zi calendaristică. Este evident că «zilele lucrătoare» sunt excluse de la calcul termenelor de scadenţă şi a perioadei de curgere a penalităţilor, câtă vreme în cuprinsul contractului orice referire la noţiunea de zi are în vedere ziua calendaristică. Validarea în aceste condiţii a calculului SNTFC "CFR CĂLĂTORI" S.A., care a prorogat termenul de scadenţă împlinit într-o zi nelucrătoare, pentru prima zi lucrătoare, constituie atât o încălcare a voinţei părţilor exprimată liber şi neviciat prin contractul de acces încheiat, care constituie legea potrivit dispoziţiilor art. 1270 C. civ., cât mai ales o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 2553 şi art. 2554 C. civ..

De asemenea, s-a susţinut că, prin clauzele prevăzute la art. 5.2., art. 5.4., art. 5.6. din contract, părţile au convenit reciproc să deroge de la dreptul comun în muterie şi să stabilesca un mod de calcul al termenelor de scadenţă a obligaţiilor financiare şi implicit de curgere a penalităţilor, pe zile libere pline, aspect ignorat de instanţă şi calificat în mod neîntemeiat ca nedovedit.

Prin urmare, potrivit prevederilor contractuale, care se aplică cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 2553 şi 2554 C. civ., conform art. 1270 C. civ., în calculul perioadei de întârziere la plată facturilor se ia în considerare prima zi, clauză pe care pârâta nu a respectat-o.

Prevederile legale invocate nu operează în speţă, câtă vreme părţile de comun acord au stabilit în contract că scadenţa debitelor se calculează având în vedere zilele calendaristice, nu cele libere prevăzute de C. civ.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut şi încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1268, art. 1270 alin. (1). şi art. 1272 C. civ..

În acest sens, s-a arătat că între părţi a fost încheiat în mod valabil contractul nr. x/2019 care are putere de lege, potrivit dispoziţiilor art. 1270 alin. (1) C. civ. (principiul pacta sunt servanda). Din conţinutul clauzei contractuale detaliate la art. 5.6, rezultă că părţile contractante au înţeles să stipuleze o clauză penală reglementată prin art. 1538 C. civ., cu precizarea că termenul de plată al facturilor este prevăzut în mod expres în contract ca fiind "prima zi după expirarea termenului de plată".

S-a mai arătat că art. 1268 C. civ. reglementează maniera de interpretare a clauzelor contractuale, prevedere care a fost însă nesocotită de instanţa de apel.

În speţă, sintagma "prima zi după expirarea termenului de plată" coroborată cu sintagma "termen de scadenţă 30 zile calendaristice de la data primirii/emiterii" se interpretează în sensul că ultima zi de plată se împlineşte în a 30 a zi, şi nu în ziua următoare sau în prima zi lucrătoare.

Aşadar, voinţa părţilor la momentul încheierii contractului a fost clară, de stabilire a unor termene de scadenţă care să se calculeze pe zile calendaristice, a căror împlinire nu poate fi în niciun caz decalată, în situaţia în care cade într-o zi nelucrătoare, până la prima zi lucrătoare.

Clauza penală de plată a penalităţilor a fost încheiată tocmai pentru a preveni şi a sancţiona ulterior un comportament abuziv al profesionistului, care ignorând obligaţiile contractuale asumate, încearcă să impună alte reguli de calcul ale termenelor, care să-1 absolve de plata penalităţilor.

Or, instanţa de apel prin validarea calculului prezentat de intimată, fără a efectua o minimă verificare a numărului de zile de întârziere care se stabileşte pe zile calendarisice şi nu pe zile lucrătoare, a creat o premisă de nerespectare atât a contractului valabil încheiat, cât şi a prevederilor legale, care stabilesc interpretarea clauzelor în vederea producerii de efecte, şi nu în scopul anulării lor.

Prin soluţia pronunţată se încalcă şi dispoziţiile art. 1272 C. civ., normă juridică prin care legiuitorul a stabilit o limită, în sensul că, raportat la natura contractului şi la conduita părţilor, nu se poate denatura intenţia lor reală, astfel încât să dobândească alte drepturi şi obligaţii, în speţă alte termene de scadenţă, la care nu au consimţit în mod efectiv.

Mai mult, în raporturile contractuale desfăşurate cu SNTFC Călători termenul de împlinire a scadenţei facturilor fiscale a fost calculat pe zile calendaristice, şi nu pe zile libere/lucrătoare, fiind un mod de lucru acceptat şi recunoscut de pârâtă.

Recurenta-reclamantă a arătat că a depus la dosarul cauzei, dovezi în acest sens, respectiv facturi fiscale şi extrasele de cont aferente, din care rezultă că practica statornicită între părţi este de a achita contravaloarea prestaţiilor în termenul de scadenţă de 30 de zile calendaristice, care se împlineşte în a a 30 a zi şi nu ulterior acesteia, independent de faptul că ziua este nelucrătoare, aspect ignorat de instanţă de apel.

De altfel, în niciun contract încheiat între profesionişti nu se stipulează termene care să se calculeze prin eliminarea primei şi ultimei zile a termenului, întrucât acestea sunt în mod clar stabilite de legiuitor pentru reglementarea litigiilor, şi nu a raporturilor contractuale.

Rezultă că instanţă de apel a interpretat în mod eronat dispoziţiile contractului nr. x/2019, încălcând astfel voinţă părţilor liber exprimată şi neviciată, cu privire la modul de calcul al penalităţilor de întârziere.

Un alt aspect reţinut eronat de către instanţa de apel îl reprezintă existenţa unei opinii jurisprudenţiale unanime exprimată de I.C.C.J., potrivit căreia, "modul de de calcul aplicat de prima instanţă (reglementat de dispoziţiile art. 2553 alin .1 si 2554 C. civ.) este unul corect...". S-a învederat de către recurentă că această opinie jurisprudenţială nu este unanimă, aşa cum susţine instanţa de apel, în acest context amintindu-se deciziile nr. 167/A/2021 şi nr. 2653/2021, emise în dosarul nr. x/2019.

2) Recursul pârâtei Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR - Călători" S.A. a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susţinut că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în ceea ce priveşte actualizarea pretenţiilor cu indicele de inflaţie.

Considerentele deciziei atacate reţinute sub acest aspect sunt neîntemeiate raportat la clauza penală însuşită de părţi prin art. 5.6 din Contract, coroborat cu prevederile art. 14 din C. civ., care reglementează executarea contractului cu bună-credinţă.

Aşadar, a susţinut recurenta-pârâtă, părţile au înţeles convenţional să stabilească cuantumul penalităţilor, astfel că tot ceea ce depăşeşte procentul de 0.03% stabilit la momentul încheierii contractului, reprezintă o încălcare a principiului bunei-credinţe care guvernează contractul civil.

In realitate, instanţa de apel se afla în eroare cu privire la conţinutul "art. 1531 din C. civ..".

După redarea art. 1535 alin. (1) prima teza din C. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că, în speţă, considerentul instantei de apel porneşte de la raţionamentul greşit că factura nr. x/07.06.2021, respectiv factura nr. x/07.06.2021 care fac obiectul cauzei nu au fost plătite de pârâtă la scadenţă. Însă, facturile mai sus menţionate nu reprezintă facturi de debit cu scadenţa stabilită contractual, ci contravaloare penalităţi de întârziere calculate de intimata reclamanta în temeiul prevederilor art. 5.6 din Contract, clauză penală pentru care nu s-a reglementat niciun termen de scadenţă in cuprinsul contractului.

In concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii cererii şi obligării intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata prezentului litigiu.

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat; recurenta-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca fiind nul, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat; recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului precum şi a celorlalte apărări ale pârâtei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

În ceea ce priveşte recursul reclamantei Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A., întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., acesta va fi respins ca nefondat pentru cele ce urmează:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă critică decizia curţii de apel din perspectiva ipotezei existenţei unor considerente contradictorii, criticile recurentei-reclamante privesc, în realitate, modul de apreciere a probatoriului, maniera în care instanţa a acordat relevanţă înscrisurilor administrate şi conţinutului clauzelor contractuale, or, acestea nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei atacate.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamanta a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod greşit modalitatea de calcul a penalităţilor de întârziere pe zile libere, în conformitate cu art. 2553 alin. (1) şi art. 2554 C. civ., contrar voinţei părţilor care au derogat de la aceste dispoziţii şi au stabilit în contractele încheiate că termenele sunt calendaristice, cu încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor art. 1266, art. 1268, art. 1267, art. 1270 alin. (1), art. 1272, art. 1530 şi art. 1548 C. civ.

Analizând critica recurentei-reclamante, din această perspectivă, Înalta Curte reţine că în conformitate cu prevederile art. 2551 C. civ., potrivit căruia "durata termenelor, fără deosebire de natura şi izvorul lor, se calculează potrivit regulilor stabilite de prezentul titlu", pentru modalitatea de calcul a oricăror termene în materie civilă, fără deosebire de natura şi izvorul lor, fie că sunt legale sau convenţionale, se aplică regulile stabilite de Titlul III "Calculul termenelor", din Cartea a VI - a C. civ.

Prin urmare, modalitatea de calcul a termenelor stabilite în Titlul III din Cartea a VI a C. civ. se aplică şi contractului de acces pe infrastructură feroviară nr. 158/12.12.2019.

Astfel, în ce priveşte termenul stabilit pe zile, legiuitorul a reglementat, conform prevederilor art. 2553 alin. (1) C. civ., modalitatea de calcul, respectiv "când termenul se stabileşte pe zile, nu se ia în calcul prima şi ultima zi a termenului".

Aceasta înseamnă că nu se ia în calculul termenului nici ziua când el a început să curgă (dies a quo), nici ziua când acesta se sfârşeşte (dies ad quem).

Prin urmare, în aplicarea principiului libertăţii de a contracta părţile pot deroga de la modalitatea de calcul al termenelor reglementată de Titlul III din Cartea a VI-a a C. civ., însă, în lipsa unei asemenea derogări exprese, se aplică normele generale privind calculul termenelor.

Stabilirea unor termene pe zile calendaristice nu reprezintă o derogare de la dispoziţia de drept comun, consacrată legal de legiuitor, ci doar indicarea termenului cu luarea în considerare a zilelor din calendar, iar nu doar a zilelor lucrătoare.

Totodată, se reţine că, potrivit art. 2554 C. civ., "dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârşitul primei zile lucrătoare care îi urmează".

În acest context, instanţa de apel în mod corect a reţinut că este nefondată critica apelantei reclamante în sensul că dispoziţiile art. 2553 alin. (1) şi 2554 C. civ. nu ar fi aplicabile raportului juridic dintre părţi, cât timp nu s-a învederat că părţile ar fi derogat de la modalitatea de calcul al termenelor reglementată de titlul III din cartea a VI-a a C. civ.

În egală măsură, Înalta Curte constată că, în speţă, contractul de acces pe infrastructura feroviară a fost încheiat între profesionişti, astfel că părţile au cunoscut semnificaţia juridică a termenilor folosiţi, respectiv faptul că noţiunea de "zile calendaristice" semnifică zilele din calendar, aceasta nereprezentând o derogare de la modalitatea consacrată legal pentru calculul termenelor de drept material civil pe "zile libere".

Astfel, termenul de plată a fost calculat corect în modalitatea reglementată art. 2553 alin. (1) C. civ., fără a se lua în calcul prima şi ultima zi a termenului, cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legale şi convenţionale.

Critica recurentei-reclamante prin care se arată că a depus la dosarul cauzei facturi fiscale şi extrasele de cont aferente, din care rezultă că practica statornicită între părţi este de a achita contravaloarea prestaţiilor în termenul de scadenţă de 30 de zile calendaristice, care se împlineşte în a a 30 a zi şi nu ulterior acesteia, independent de faptul că ziua este nelucrătoare, aspect ignorat de instanţă de apel, nu poate fi primită, întrucât uzanţa, în enumerarea art. 1 C. civ., este izvor subsidiar de drept, şi se aplică numai în condiţiile inexistenţei unor dispoziţii legale sau convenţionale.

De asemenea, critica recurentei-reclamante referitoare la reţinerea eronată de către instanţa de apel a existenţei unei opinii jurisprudenţiale unanime cu privire la chestiunea de drept supusă dezbaterii nu poate fi susţinută cu temei, în condiţiile în care, chiar, în cuprinsul Deciziei nr. 24/9.05.2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 554 din 07 iunie 2022, s-a reţinut că la nivelul secţia a II-a civile a instanţei supreme s-a cristalizat şi consolidat o practică judiciară în ceea ce priveşte modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 2.551-2.553 din C. civ., aspect evidenţiat, în mod corect de curtea de apel.

În ceea ce priveşte recursul pârâtei Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR" S.A., întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta va fi respins ca nefondat pentru cele ce urmează:

Circumscris acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în ceea ce priveşte actualizarea pretenţiilor cu indicele de inflaţie.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Dispoziţiile anterior citate vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinată, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei, instanţa de prim control judiciar respectând, aplicând şi interpretând corect normele legale incidente în cauză.

Astfel, se reţine că relativ la evaluarea prejudiciului, instanţa a avut în vedere necesitatea respectării principiului reparării integrale, recunoscut de textul art. 1531 C. civ.

Potrivit acestui text legal, "(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. (2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ţine seama şi de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. (3) Creditorul are dreptul şi la repararea prejudiciului nepatrimonial".

În acest context, trebuie arătat că actualizarea penalităţilor de întârziere cu rata inflaţiei nu presupune o dublă reparaţie a prejudiciului şi nu contravine efectelor clauzei penale stipulate la art. 5.6. din contractul de acces pe infrastructura feroviară nr. 158/12.12.2019, cu consecinţa acordării unor daune interese în cuantum mai mare decât cel prevăzut de părţi prin contract.

Aceasta, întrucât clauza penală reprezintă o evaluare convenţională a prejudiciului cu scopul de a determina întinderea acestuia, iar, prin actualizarea sa cu indicele de inflaţie se realizează echilibrul prestaţiilor voit de părţi la încheierea contractului şi se aduce cuantumul penalităţilor de întârziere la valoarea apreciată de cocontractanţi la momentul încheierii contractului.

Actualizarea cu rata inflaţiei nu este o sancţiune, ci reprezintă de fapt asigurarea unui echilibru valoric în condiţiile de instabilitate a monedei, iar debitorul trebuie să suporte diferenţa, nefiind întemeiate susţinerile recurentei-pârâte în sensul că, întrucât, părţile au înţeles convenţional să stabilească cuantumul penalităţilor, tot ceea ce depăşeşte procentul de 0.03% stabilit la momentul încheierii contractului, reprezintă o încălcare a principiului bunei-credinţe care guvernează contractul civil.

Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de apel că actualizarea cu indicele de inflaţie se constituie într-o modalitate de recuperare a prejudiciului suferit de creditor, cauzat de fluctuaţiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenţei şi cea a plăţii efective a sumei datorate. Astfel, prin actualizarea cu rata inflaţiei se urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiei băneşti.

Având în vedere că natura juridică a penalităţilor de întârziere este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune pentru neexecutarea obligaţiei de plată, sub forma unor daune moratorii, iar a doua valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, pretenţii care au natura juridică a unor daune compensatorii, singura concluzie care rezultă este aceea că este admisibil cumulul acestora.

Susţinerile recurentei-pârâte cu privire la raţionamentul greşit de la care porneşte instanţa de apel referitor la cele două facturi care fac obiectul cauzei, nu au susţinere în considerentele deciziei recurate, în condiţiile în care instanţa de prim control judiciar a avut în vedere actualizarea penalităţilor de întârziere cu rata inflaţiei.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. şi de pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. - Călători S.A. deciziei nr. 1336/2022 din 22 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. şi de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI S.A. împotriva deciziei nr. 1336/2022 din 22 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2023.