Defamation claims against political figures: boundaries of freedom of expression and the sufficiency of political context to negate illicit intent

Şedinţa publică din data de 18 mai 2023

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 iunie 2020 pe rolul Tribunalului Argeş, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând a se constata săvârşirea unei fapte ilicite prin încălcarea dreptului la demnitate, onoare şi reputaţie a reclamantului, obligarea pârâtei la plata sumei de 210.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat şi obligarea la publicarea hotărârii de condamnare (respectiv luarea de măsuri în acest sens) pe aceleaşi canale de comunicare - Facebook, respectiv C., precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Argeş

Prin sentinţa civilă nr. 262/2021 din 26 mai 2021, Tribunalul Argeş, secţia civilă a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B..

A obligat pe reclamant la plata către pârâtă a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti

Prin decizia nr. 1410/2022 din 10 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 262 din 26 mai 2021 pronunţată de Tribunalul Argeş.

A fost obligat apelantul-reclamant la plata către intimata-pârâtă a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac declarată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1410/2022 din 10 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanţe de acelaşi grad cu cea care a pronunţat hotărârea casată.

A. Invocând incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că decizia recurată este nemotivată întrucât instanţa de apel nu a analizat şi nu a răspuns cu privire la toate motivele de apel, nu a motivat existenţa/inexistenţa unei fapte ilicite în ce priveşte mesajele publicate de intimata-pârâtă la data de 03 martie 2020 şi nu a arătat motivele pentru care s-au înlăturat susţinerile şi apărările apelantului-reclamant cu privire la:

- inexistenţa unui context politic în ce priveşte cea de-a doua publicare a mesajelor denigratoare, realizată în data de 03 martie 2020 de către intimata-pârâtă pe platforma de socializare Facebook;

- faptul că intimata-pârâtă nu are calitatea de jurnalist, scriitor, autor ci este un particular astfel încât aceasta nu poate beneficia de protecţia alocată de CEDO acestor categorii sociale în privinţa unei limite mai largi a libertăţii de exprimare;

- nu au fost arătate împrejurările din care rezultă contribuţia la o dezbatere de interes general şi, corelativ, dreptul publicului de a fi informat, cu precădere în privinţa mesajelor publicate la data de 03 martie 2020 care au fost trecute complet sub tăcere de către instanţa de control devolutiv, întocmai precum prima instanţă;

- cerinţa unei baze factuale solide şi proba veridicităţii în cazul acuzaţiilor faptice şi lipsa unei atare baze factuale, aspect ce devoalează reaua-credinţă a intimatei-pârâte;

- împrejurările din care rezultă reaua-credinţă a intimatei-pârâte;

- instanţa de apel a inserat în corpul deciziei jurisprudenţă CEDO fără a face aplicarea acesteia la speţă şi, mai mult, a preluat în parte jurisprudenţă ce contrazice soluţia;

- deşi s-a preluat jurisprudenţă CEDO cu privire la necesitatea producerii unui impact, instanţa a ignorat apărările apelantului cu privire la acest criteriu ce legitima caracterul fondat al apelului, nemotivând împrejurările din care rezultă lipsa unui atare impact.

Întreaga motivare a instanţei de apel se concentrează pe contextul publicării mesajului, fără a arăta de ce a exclus din analiză următoarele criterii impuse de CEDO, invocate în cererea de apel: distincţia dintre fapte şi judecăţi de valoare şi consecinţele derivate din această distincţie, necesitatea unei baze factuale solide în cazul acuzaţiilor faptice, imaginea anterioară a persoanei vizate de mesaj, conţinutul mesajului, impactul produs, buna-credinţă.

Cauza a fost analizată trunchiat întrucât instanţa nu a arătat motivele pentru care s-au înlăturat susţinerile şi apărările apelantului-reclamant privitoare la inexistenţa unui context politic în ce priveşte cea de-a doua publicare a mesajelor denigratoare, realizată în data de 03.03.2020 de către intimata-pârâtă pe platforma de socializare Facebook. Instanţa de apel nu a motivat existenţa/inexistenţa unei fapte ilicite şi în ce priveşte aceste mesaje, aşa cum au fost indicate în cererea de apel.

Instanţa de apel nu a analizat o serie de alte susţineri şi apărări ale apelantului-reclamant precum faptul că intimata-pârâtă nu are calitatea de jurnalist, scriitor, autor, ci este un particular astfel încât aceasta nu poate beneficia de protecţia alocată de CEDO acestor categorii sociale în privinţa unei limite mai largi a libertăţii de exprimare.

De asemenea, nu au fost arătate, în clar, împrejurările din care rezultă contribuţia la o dezbatere de interes general a acuzaţiilor faptice realizate de intimata-pârâtă, excludere din analiză ce s-a făcut atât cu privire la mesajele postate de intimata-pârâtă la 2-4 decembrie 2019, cât şi în privinţa mesajelor publicate la data de 03.03.2020.

Nu a fost analizată de către instanţă buna sau reaua-credinţă a intimatei-pârâte, deşi s-a arătat în mod repetat că în lipsa unei baze factuale solide pentru acuzaţiile aduse apelantului, în lipsa probei veridicităţii acuzaţiilor faptice, aceasta este de rea-credinţă.

Pentru a crea aparenţa unei motivări efective, instanţa de apel a inserat în corpul deciziei o înşiruire de cauze CEDO fără a face aplicarea lor la speţă şi, mai mult, preluând în parte jurisprudenţa ce contrazice soluţia dispusă. Se face trimitere la cauza Egill Einarsson v. Islanda, cauză prin care se reţine că persoanele, chiar figurile publice controversate care au instigat la o dezbatere aprinsă, date fiind comportamentul şi comentariile lor publice, nu trebuie să fie nevoite să tolereze acuzaţiile publice de comitere a unor fapte penale fără ca aceste afirmaţii să fie sprijinite de fapte. Această cauză susţine necesitatea probei veridicităţii acuzaţiilor faptice, fiind în contradicţie cu concluzia instanţei conform căreia contextul publicării mesajului este suficient pentru a stabili caracterul licit sau ilicit al faptei. Apoi, sunt inserate pur şi simplu, fără o analiză a concludentei lor, cauze CEDO în care se recunoaşte nevoia de protecţie a jurnaliştilor, nu a particularilor cum este cazul în speţă (ex cauza Dynk vs. Turcia) - extrapolare exagerată şi nejustificată. Simpla preluare a unor cauze CEDO ori invocarea unor texte de lege nu satisface exigenţele unei motivări efective.

Deşi s-a preluat jurisprudenţa CEDO cu privire la necesitatea producerii unui impact, instanţa a ignorat apărările apelantului cu privire la acest criteriu ce legitima caracterul fondat al apelului, nemotivând împrejurările din care rezultă lipsa unui atare impact.

Cu toate că apelul este o cale de atac devolutivă, instanţa de apel nu a realizat o apreciere şi coroborare proprie a probelor, ci s-a rezumat doar la a-şi însuşi opinia primei instanţe, creând doar o aparenţă de motivare a hotărârii.

Având în vedere omisiunea instanţei de apel de a analiza cauza în întregul său, de a se pronunţa cu privire la toate susţinerile apelantului, recurentul-reclamant apreciază că decizia recurată încalcă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

B. Prin cel de-al doilea motiv de nelegalitate, circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că instanţa a nesocotit şi a aplicat eronat prevederile Convenţiei şi interpretările date de CEDO în hotărârile pronunţate în această materie, interpretări obligatorii erga omnes. De asemenea, instanţa a nesocotit şi aplicat eronat prevederile art. 72 C. civ. coroborat cu art. 14 alin. (1), art. 15, art. 253, art. 1349 şi art. 1353 C. civ.

În legătură cu greşita aplicare a Convenţiei şi a interpretările oferite de CEDO în materie, dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Constituţie, art. 4 C. civ. şi art. 3 C. proc. civ. relevă o formă de "dependenţă" a reglementărilor naţionale în raport cu cele internaţionale, în special cu cele ale Convenţiei europene a drepturilor omului şi cu cele create de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Hotărârile pronunţate de CEDO au, dincolo de efectele inter partes, şi un efect erga omnes, consecinţă a autorităţii de lucru interpretat de care se bucură, în condiţiile în care, potrivit art. 32 clin Convenţie, misiunea specifică a instanţei europene este interpretarea şi aplicarea prevederilor acesteia.

CEDO a statuat că instanţele naţionale au obligaţia de a verifica anumite elemente esenţiale ce trebuie luate în considerare în aprecierea respectării limitelor libertăţii de exprimare, precum: distincţia dintre fapte şi judecăţi de valoare şi consecinţele derivate din această distincţie, necesitatea unei baze factuale solide în cazul acuzaţiilor faptice precum este cazul în prezenta speţă, buna-credinţă, imaginea anterioară a persoanei vizate de mesaj, conţinutul mesajului şi impactul produs, interesul public pentru tema dezbătută şi contextul în care este publicat articolul şi forma mesajului. Toate aceste criterii urmează a se verifica de către instanţele naţionale, pornind de la particularităţile cauzei analizate.

Analiza caracterului licit sau ilicit al unei conduite pretins protejate de Convenţie nu se va face însă prin raportare la un singur criteriu, precum cel al contextului publicării mesajului şi, corelativ, al calităţii persoanei vizate.

În speţă, instanţa de apel a analizat existenţa sau nu a unei fapte ilicite prin raportare exclusivă la unul dintre criteriile anterior expuse - cel al contextului publicării mesajului, fără a aplica şi celelalte criterii reţinute în jurisprudenţa CEDO.

Mai mult, acest argument principal reţinut de instanţa de apel nu este aplicabil şi în cazul postării realizate de intimata-pârâtă pe reţeaua Facebook la data de 03.03.2020, dată la care alegerile interne în C. fuseseră demult încheiate (06 decembrie 2019), intimata-pârâtă nu mai avea calitatea de om politic întrucât înaintase partidului demisia, iar postarea sa nu era situată într-o dezbatere de ordin public, ci a fost realizată exclusiv în scopul de a actualiza defăimarea adusă de aceasta în luna decembrie 2019. Intimata nu a urmărit nicicând să critice activitatea recurentului, ci a urmărit să expună în mod public acuzaţii faptice, fără bază factuală, cu un conţinut denigrator la adresa persoanei acestuia. Niciunul dintre discursuri, cu atât mai puţin cel din martie 2020 publicat pe Facebook, nu au contribuit la o dezbatere de interes public.

Instanţa de apel a dat o interpretare greşită Convenţiei şi dezlegărilor CEDO în materie, apreciind că limitele libertăţii de exprimare nu au fost depăşite ca urmare a contextului publicării mesajului şi calităţii apelantului, ignorând faptul că libertatea de exprimare comportă anumite îndatoriri, responsabilităţi şi anumite limite care sunt recunoscute explicit de prevederile CEDO şi care nu pot fi ignorate la momentul expunerii unui discurs.

Nu se poate reţine că exclusiv contextul publicării determină sau nu caracterul denigrator al unui discurs, ci analiza se cuvine a se efectua prin raportare la toate standardele stabilite de jurisprudenţa CEDO în reţinerea caracterului ilicit al faptei prejudiciabile invocate, adică: distincţia dintre fapte şi judecăţi de valoare, baza factuală, buna credinţă, interesul public pentru tema dezbătută, imaginea anterioară a persoanei vizate, conţinutul mesajului - coordonate impuse de CEDO pe care instanţa de apel le-a omis.

Astfel, în ceea ce priveşte contextul publicării mesajelor, contextul politic poate fi reţinut doar în legătură cu postările din decembrie 2019, nu şi în ceea ce priveşte postările din martie 2020. Nu a fost devoalat şi analizat de către instanţa de apel interesul public pentru postările denigratoare realizate de intimata-pârâtă, cu atât mai mult cu cât alegerile erau interne, se refereau la funcţii în interiorul C.. Or, contextul publicării se verifică şi prin raportare la interesul public pentru tema dezbătută, mai ales având în vedere faptul că intimata nu are calitatea de jurnalist pentru a invoca dreptul publicului de a fi informat cu privire la orice chestiune de interes public, iar demersul intimatei nu poate fi considerat necesar într-o societate democratică.

În realitate, nu a existat un interes public în privinţa mesajelor publicate cu insistenţă de către intimată, iar contextul politic sau electoral este aplicat extensiv, nejustificat, doar pentru a crea o aparenţă de legitimitate a denigrărilor realizate repetat de către intimată.

Referitor la conţinutul discursului, recurentul-reclamant precizează că CEDO face o distincţie importantă între afirmaţii factuale ce se întemeiază pe o bază actuală solidă (acuzaţii de fapt - cauza Harlanova & Letonia - situaţie în care autorului mesajului i se pretinde să demonstreze adevărul acestuia) şi judecăţi de valoare (opinia unei persoane asupra calităţilor profesionale şi personale ale altuia), distincţie pe care instanţa de apel a ignorat-o.

În privinţa necesităţii unei baze factuale rezonabile, nici judecăţile de valoare nu sunt scutite totuşi de proba unei legături între acestea şi faptele pe care se sprijină (cauza Feldek c. Slovaciei).

Instanţa de apel a omis că unele dintre afirmaţiile contestate de recurent au natura unor afirmaţii factuale şi nu a unor judecăţi de valoare, întrucât nu vizează o opinie personală a intimatei, ci anumite împrejurări de fapt care puteau fi verificate în prealabil, caz în care se impunea proba veridicităţii acestora, probă care nu a fost făcută de către intimată.

De asemenea, instanţa nu a analizat nici buna sau reaua-credinţă a intimatei. În susţinerea eventualei bunei sale credinţe, intimata era ţinută a proba în faţa instanţei împrejurările din care rezultă baza factuală avută în vedere de aceasta la momentul la care a expus public toate acele acuzaţii împotriva persoanei recurentului. Or, nicicând intimata nu a complinit această cerinţă, limitându-se la a invoca exercitarea dreptului la liberă exprimare şi dând o calificare subiectivă a acuzaţiilor sale, ca fiind simple opinii. Or, din conţinutul acuzaţiilor sale, rezultă că intimata nu a expus opinii (ce ar putea fi calificate ca judecăţi de valoare - caz în care necesitatea probei unei baze factuale rezonabile persistă), ci a expus acuzaţii de fapt, fără însă ca să se întemeieze pe o bază factuală, împrejurare din care derivă şi reaua-credinţă a intimatei.

În ceea ce priveşte criteriul impactului, recurentul-reclamant a arătat că atacul asupra reputaţiei sale a atins un nivel înalt de gravitate, având în vedere conţinutul mesajelor, numărul de intervenţii ale intimatei şi insistenţa acesteia în a expune pretinsa săvârşire a unor fapte ilicite de către reclamant, conduite contra moralităţii, încălcări deontologice grave, manopere dolosive (a se vedea în acest sens Axei Springer AG împotriva Germaniei; Bedat împotriva Elveţiei; Medzlis Islamske Zajednice Brcko şi alţii împotriva Bosniei şi Herţegovinei; Denisov împotriva Ucrainei).

A subliniat că, anterior discursurilor denigratoare ale intimatei, se bucura de o reputaţie profesională şi morală neştirbită, fără ca persoana sa să fie supusă criticilor opiniei publice şi fără ca alte potenţiale discursuri denigratorii la adresa acestuia să se fi manifestat. Dimpotrivă, se bucură de înalte calificări profesionale, contribuind activ şi în plan social prin numeroase activităţi de voluntariat.

Concluzionând, recurentul-reclamant a conchis că, vederea verificării condiţiilor răspunderii civile delictuale, era necesar ca instanţa de apel să aplice jurisprudenţa CEDO cu privire la drepturile şi libertăţile ocrotite prin art. 8 şi 10 din Convenţie, din perspectiva clarificării conţinutului noţiunilor şi a limitelor de exercitare a acestor drepturi şi libertăţi, ţinând seama de circumstanţele cauzei şi raportându-se la standardele stabilite de jurisprudenţa CEDO în analiza caracterului ilicit al faptei prejudiciabile invocate: conţinutul mesajului, distincţia dintre judecăţi de valoare şi acuzaţii faptice, baza factuală, impact, contribuţia la o dezbatere de interes public, buna credinţă.

Referitor la nesocotirea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 72 C. civ. coroborat cu art. 14 alin. (1), art. 15, art. 253, art. 1349 şi art. 1353 C. civ., recurentul a arătat că instanţa de apel s-a rezumat a reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale întrucât exercitarea unui drept în limitele şi pentru scopul pentru care a fost recunoscut nu poate fi o faptă ilicită, fără a evidenţia împrejurările din care rezultă o atare exercitare şi fără a da aplicare prevederilor legale anterior menţionate, prevederi ce au fost nesocotite, respectiv aplicate greşit, întrucât scopul urmărit de intimată a fost acela de denigrare.

Intimata nu a respectat exigenţele minime de diligentă, în sensul acţionării cu bună-credinţă iar afirmaţiile imputate au reprezentat un atac asupra reputaţiei recurentului care atinge nivelul cerut de gravitate şi care provoacă prejudicii exerciţiului dreptului persoanei la respectarea dreptului la demnitate, declanşându-se astfel nevoia de a situa dreptul recurentului la protecţia reputaţiei sale deasupra dreptului intimatei la libertatea de exprimare. Totodată, intimata nu a exercitat dreptul la liberă exprimare în limitele permise de lege şi conform scopului pentru care a fost recunoscut, ci aceasta a săvârşit o faptă ilicită prin depăşirea limitelor de exercitare ale libertăţii de exprimare provocând încălcarea dreptului la demnitate al reclamantului.

Instanţa de apel a aplicat greşit şi prevederile referitoare la condiţia prejudiciului, reţinând în mod eronat că nu s-a produs un prejudiciu de imagine câtă vreme recurentul a fost votat pentru un nou mandat în funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale de Integritate şi Arbitraj. Or, recurentul nu a pretins producerea unui prejudiciu de rezultat, material, ce ar fi putut consta într-un beneficiu material nerealizat sau pierderea unei şanse, ca urmare a unui pretins dezavantaj electoral, ci a pretins producerea unui prejudiciu moral.

Reclamantul a făcut referiri la rezultatele alegerilor desfăşurate în decembrie 2019 (încheiate în 06 decembrie 2019) în contextul analizării unuia dintre criteriile impuse de CEDO în verificarea caracterului ilicit al faptei prejudiciabile invocate - criteriul impactului. Acest criteriu, alături de celelalte, se verifică cu ocazia analizării condiţiei existenţei unei fapte ilicite şi nu a condiţiei prejudiciului din cadrul răspunderii civile delictuale, precum a procedat instanţa de apel. Distincţia este necesară şi este în acord şi cu optica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie, conform căreia prejudiciul moral şi raportul de cauzalitate se prezumă ca urmare a constatării săvârşirii unei fapte ilicite devenind şi mai clar faptul că împrejurarea referitoare la rezultatul alegerilor sprijină teza îndeplinirii cerinţei unei fapte ilicite şi se referă la dovedirea producerii unui impact, impact ce nu rezultă exclusiv din rezultatele alegerilor, ci şi din conţinutul mesajelor, numărul mare de vizualizări şi comentarii, numărul de mesaje ale intimatei pe C., reluarea discursului denigrator în martie 2020, numărul de reacţii.

Pe cale de consecinţă, faţă de normele şi jurisprudenţa invocate, având în vedere circumstanţele cauzei, se impunea a se constata că în mod greşit a constatat instanţa de apel că intimata a exercitat libertatea de exprimare în limitele prevăzute de lege

5. Apărările formulate

Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare, comunicată, invocând excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei nulităţii şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (29 iunie 2020), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 18 mai 2023, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare, atât cu privire la excepţia nulităţii, cât şi asupra recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată de intimata B., se constatată că în cuprinsul cererii de recurs se pot identifica susţineri de natură a fi analizate din perspectiva dispoziţiilor legale anterior menţionate, în sensul că reclamantul expune, pe de o parte, critici care pot fi încadrate în pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., şi anume nemotivarea hotărârii prin prisma neanalizării tuturor motivele de apel şi, pe de altă parte, încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, şi anume prevederile CEDO şi ale art. 72 C. civ., coroborat cu art. 14 alin. (1), art. 15, art. 253, art. 1349 şi 1353 C. civ.

Având în vedere că recursul poate fi examinat din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., excepţia nulităţii urmează a fi respinsă.

A. În cadrul primului motiv de recurs, reclamantul susţine cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în ipoteza lipsei motivării deciziei recurate, prin prisma faptului că instanţa de apel nu a analizat şi nu a răspuns la toate motivele de apel, nu a motivat existenţa/inexistenţa unei fapte ilicite în ce priveşte mesajele publicate de intimata-pârâtă la data de 03 martie 2020 şi nu a arătat motivele pentru care s-au înlăturat susţinerile şi apărările apelantului-reclamant.

În referire la critica nemotivării deciziei, aceasta nu poate fi primită. Înalta Curte reţine că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ.. Decizia atacată conţine elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea este clară şi concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

Contrar criticilor recurentului, Curtea a analizat toate motivele de apel invocate de acesta, respectiv pretinsa reţinere incorectă de către instanţa de fond a lipsei menţionării concrete a aspectelor considerate vătămătoare la adresa sa, modalitatea de interpretare a unor probe, inexistenţa unui prejudiciu de imagine asupra persoanei reclamantului şi a unuia patrimonial, precum şi criticile expuse pe fondul cauzei, referitoare la analiza condiţiilor răspunderii civile delictuale.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut că exprimările deduse judecăţii în speţă, făcute de către pârâtă la adresa reclamantului ca viitor candidat în cadrul forumului de discuţii de partid, iar apoi pe o reţea de socializare, intră în sfera de aplicare a articolului 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instanţa de apel verificând dacă au fost încălcate limitele libertăţii de exprimare, astfel cum au fost acestea fixate în jurisprudenţa C.E.D.O.

A mai reliefat că exerciţiul libertăţii de exprimare poate fi supus unor formalităţi, condiţii, restricţii sau sancţiuni, ceea ce semnifică recunoaşterea posibilităţii pentru stat de a exercita anumite ingerinţe în exerciţiul acestei libertăţi fundamentale. Aceste ingerinţe trebuie să îndeplinească însă anumite condiţii, respectiv: să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim şi să fie necesare într-o societate democratică. Pe cale pretoriană, acestor cerinţe li s-a adăugat şi condiţia privind proporţionalitatea, ce are a fi apreciată ca un balans între interesele aflate în joc, între măsura dispusă şi legitimitatea scopului urmărit prin aplicarea acelei măsuri, măsură aleasă de stat pentru restabilirea legalităţii sau repararea prejudiciilor produse.

A mai indicat instanţa de apel că, pentru a reţine o încălcare a articolului 8 ca urmare a liberei exprimări, C.E.D.O. impune condiţia ca defăimarea reclamată să aibă o anumită gravitate, să cauzeze un prejudiciu serios dreptului la respectarea vieţii private.

S-a reţinut apoi că situaţia de fapt este aceea că atât reclamantul, cât şi pârâta erau membrii aceluiaşi partid politic şi afirmaţiile imputate pârâtei au fost făcute în contextul prezentării candidaturii de către reclamant pentru un nou mandat de preşedinte al unei Comisii din cadrul acestui partid, Comisie în cadrul căreia pârâta a deţinut funcţia de membru.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut afirmaţiile reclamate ca fiind denigratoare ("preşedintele fiind un dezastru", "comisie care vă depăşeşte complet", "să-şi facă publicitate pentru un nou mandat", "asta a fost singura sa preocupare din ultimele 6 luni", "un individ cu interese ascunse, vădit orientate către discreditarea imaginii CNIA, care şi-a tranzacţionat voturile", "fără coloană vertebrală", "corupt", "care bate palma cu diverse persoane pentru soluţionarea într-un anumit fel a petiţiilor", care "doseşte dosare", care "omite proceduri faţă de aplaudacii săi"), procedând efectiv la verificarea exercitării dreptului la exprimare al pârâtei prevăzut de art. 70 C. civ. cu respectarea dispoziţiilor art. 15, respectiv art. 75 C. civ., respectiv dacă acţiunea pârâtei a depăşit limita rezonabilităţii fiind necesară protecţia dreptului reclamantului prin intervenţia instanţei de judecată, demersul consumându-se în lumea politică.

A mai relevat că, în ceea ce priveşte dreptul la libera exprimare prevăzut de art. 70, raportat şi la jurisprudenţa CEDO, deciziile tratează diferit persoanele particulare obişnuite de oamenii politici şi criticii acestora, în ceea ce priveşte justificarea sancţionării persoanei care prin afirmaţiile sale a depăşit limitele criticii admisibile.

În ceea ce priveşte anumite categorii de persoane, cum ar fi politicienii, aceştia trebuie să suporte, din cauza funcţiei lor, limite ale drepturilor ataşate persoanei lor, mult mai ridicate decât în cazul unui simplu particular. A subliniat că reclamantul este un om politic, calitate asumată în mod conştient de către acesta, şi, pe cale de consecinţă, dreptul publicului la informaţie, în această situaţie, primează faţă de dreptul reclamantului de a nu fi prejudiciat prin postări acide.

În analiza caracterului faptelor imputate pârâtei, Curtea a relevat că persoana care exercită prerogativele pe care legea le recunoaşte dreptul său subiectiv nu poate fi considerată că acţionează ilicit, chiar dacă prin exerciţiul normal al dreptului său au fost aduse anumite restrângeri ori prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane, în cauză, reclamantului, ca om politic, exercitând funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale de Integritate şi Arbitraj din cadrul unui partid politic, Curtea apreciind că în mod corect tribunalul a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 253 C. civ.

A conchis instanţa de apel că nu s-a identificat săvârşirea faptei ilicite de către pârâtă, prin folosirea expresiilor inserate în cererea de chemare în judecată, în raport de contextul anterior arătat; de asemenea, nici prejudiciul descris nu s-a produs, neputându-se reţine producerea unui prejudiciu de imagine asupra persoanei reclamantului, câtă vreme acesta a fost votat în procesul electoral respectiv, pentru un nou mandat în funcţia de preşedinte al Comisiei.

A mai arătat că expresiile folosite de pârâtă, chiar dacă sunt exagerate, sunt expuse în contextul unei dezbateri politice, aspect acceptabil întrucât într-o societate liberă, democratică este necesar a se asigura libera exprimare a celor implicaţi în alegeri, când sunt dezbătute chestiuni de interes public.

Înalta Curte constată, în pofida susţinerilor reclamantului, că instanţa de apel a analizat toate criticile expuse în cererea de apel. În concret, aceasta a reanalizat probele administrate în cauză, tratând global mesajele publicate de pârâtă, precum şi întrunirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, identificând, prin prisma unei analize proprii, inexistenţa caracterului ilicit al faptelor imputate pârâtei, precum şi inexistenţa prejudiciului adus reclamantului.

Se observă, astfel, că instanţa de apel a examinat probatoriul administrat în cauză la care a făcut referire reclamantul şi a justificat concluzia legată de inexistenţa caracterului ilicit al faptelor imputate.

Pe cale de consecinţă, nu se poate identifica în cauză viciul de nelegalitate al nemotivării deciziei recurate, imputat de reclamant.

B. Prin cel de-al doilea motiv de nelegalitate, circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că instanţa a nesocotit şi a aplicat eronat prevederile Convenţiei şi interpretările date de CEDO în hotărârile pronunţate în această materie, interpretări obligatorii erga omnes. De asemenea, se susţine că instanţa a nesocotit şi aplicat eronat prevederile art. 72 C. civ. coroborat cu art. 14 alin. (1), art. 15, art. 253, art. 1349 şi art. 1353 C. civ.

Motivul de recurs circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

a. Cricile privitoare la aplicarea greşită a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi interpretărilor date de CEDO în hotărârile pronunţate în această materie nu pot fi primite.

Ceea ce reproşează reclamantul instanţei de apel este faptul că nu a ţinut cont de contextul publicării mesajelor, de conţinutul discursului (nefăcând disticţia dintre afirmaţiile factuale şi judecăţile de valoare), lipsa bazei factuale, reaua-credinţă a pârâtei, impactul şi calitatea şi comportamentul anterior al persoanei vizate.

Contrar susţinerilor reclamantului, instanţa de apel realizează analiza tuturor acestor aspecte.

a.1. Astfel, instanţa de apel a reţinut, în referire la contextul publicării mesajelor, că acestea au fost făcute de către pârâtă la adresa reclamantului ca viitor candidat în cadrul forumului de discuţii de partid, iar apoi pe o reţea de socializare, apreciind că, astfel, intră în sfera de aplicare a articolului 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind expresia libertăţii de exprimare.

a.2. Cât priveşte conţinutul discursului, recurentul afirmă că nu s-a făcut disticţia dintre afirmaţiile factuale şi judecăţile de valoare, alegaţie incorectă, întrucât instanţa a subliniat expresiile utilizate şi a reţinut că sunt formulate în limitele exercitării legale a dreptului la liberă exprimare al pârâtei. Aceasta întrucât cel care exercită prerogativele pe care legea le recunoaşte dreptul său subiectiv, nu poate fi considerat că acţionează ilicit, chiar dacă prin exerciţiul normal al dreptului său au fost aduse anumite restrângeri ori prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane, în cauză, reclamantului, ca om politic, exercitând funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale de Integritate şi Arbitraj din cadrul unui partid politic.

a.3. Recurentul susţine că instanţa de control devolutiv a reţinut greşit lipsa bazei factuale. Contrar susţinerilor sale, se constată că instanţa de apel a analizat probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisurile depuse de ambele părţi, iar prezenţa sau absenţa bazei factuale presupune reanalizarea în faza recursului a acestui probatoriu, aspect prohibit.

a.4. Cât priveşte reaua-credinţă a pârâtei, contrar opiniei recurentului, instanţa de apel analizează buna-credinţă a pârâtei, arătând că nu i se poate imputa lipsa acesteia sau vreun abuz de drept prin faptul că şi-a exprimat opinia critică privitoare la activitatea reclamantului desfăşurată în cadrul Comisiei Naţionale pentru Integritate a C..

a.5. Impactul şi calitatea şi comportamentul anterior al persoanei vizate sunt, de asemenea, analizate. Instanţa de apel a relevat jurisprudenţa C.E.D.O., în sensul importanţei criteriului privind nivelul de gravitate, întrucât milioane de utilizatori ai internetului publică zilnic comentarii online, iar mulţi dintre aceşti utilizatori se exprimă într-o manieră care ar putea fi considerată ofensatoare sau chiar defăimătoare. Cu toate acestea, este probabil ca majoritatea comentariilor să aibă un caracter prea puţin important şi/sau ca amploarea publicării lor să fie prea limitată pentru ca acestea să afecteze semnificativ reputaţia altei persoane (Tamiz v. Marea Britanie, § 80-81).

A mai arătat instanţa de apel că reclamantul a fost votat în procesul electoral respectiv pentru un nou mandat în funcţia de preşedinte al Comisiei, astfel că impactul produs de criticile pârâtei lipseşte.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel s-a raportat la jurisprudenţa CEDO în materie, arătând că s-a subliniat constant că, în cazul persoanelor publice, protecţia pe care acestea o pot pretinde este mai laxă, iar în cazul persoanelor care nu pot fi considerate publice, acestea pot pretinde o respectare mai riguroasă a dreptului la viaţă privată.

Concluzionând, Curtea a reţinut că discursul pârâtei, supus analizei în cauză, nu a depăşit limitele libertăţii sale de exprimare, partea neputând fi deci sancţionată pentru exercitarea dreptului său, apărat inclusiv prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

b. Criticile privitoare la nesocotirea şi aplicarea eronată a prevederilor art. 72 C. civ. coroborat cu art. 14 alin. (1), art. 15, art. 253, art. 1349 şi art. 1353 C. civ. sunt, de asemenea, nefondate.

b.1. Contrar opiniei recurentului, instanţa de apel analizează corect buna-credinţă a pârâtei, arătând că nu i se poate imputa lipsa acesteia sau vreun abuz de drept prin faptul că şi-a exprimat opinia critică privitoare la activitatea reclamantului desfăşurată în cadrul Comisiei Naţionale pentru Integritate a C.. Aşadar, articolele 14 alin. (1) şi 15 C. civ. au fost interpretate corect de către instanţele de fond.

b.2. De asemenea, instanţa de apel a stabilit în mod corect că nu s-a încălcat art. 72 C. civ., care stabileşte că orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale şi este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75 C. civ.. Aceasta întrucât s-a reţinut că expresiile folosite de pârâtă, chiar dacă sunt exagerate, sunt formulate în contextul unei dezbateri politice, chestiune acceptabilă pentru că, într-o societate liberă, democratică, este necesar a se asigura libera exprimare a celor implicaţi în alegeri, când sunt dezbătute chestiuni de interes public.

b.3. Cât priveşte interpretarea greşită a art. 253 C. civ., recurentul, deşi expune această critică, nu menţionează niciun fel de argumentaţie în susţinerea acesteia. Or, instanţa de recurs constată că art. 253 C. civ. prevede mijloacele de apărare pe care persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate le are la dispoziţie, reclamantul utilizând instrumentele prevăzut de lit. b) şi c) ale respectivului articol prin demersul judiciar care a făcut obiectul cauzei.

b.4. Nici criticile privind interpretarea greşită a art. 1349 şi art. 1353 C. civ. nu sunt întemeiate. Curtea de apel expune raţionamentul pentru care nu s-a identificat săvârşirea faptei ilicite de către pârâtă, prin folosirea expresiilor inserate în cererea de chemare în judecată, în raport de contextul expus; de asemenea, mai arată că nu s-a produs nici prejudiciul descris, neputându-se reţine producerea unui prejudiciu de imagine asupra persoanei reclamantului, câtă vreme acesta a fost votat în procesul electoral respectiv, pentru un nou mandat în funcţia de preşedinte al Comisiei.

Înalta Curte constată însă, că în cuprinsul acestor critici privitoare la interpretarea greşită a textelor legale sus-menţionate, recurentul impută neanalizarea tuturor împrejurărilor esenţiale, prin prisma neanalizării mesajelor pretins denigratoare în modalitatea dorită de acesta, în sensul că ar fi făcute cu rea-credinţă, repetitiv, fără respectarea unor exigenţe minime de diligenţă, acestea reprezentând, în viziunea reclamantului, un atac asupra reputaţiei sale care atinge nivelul cerut de gravitate şi care îi provoacă prejudicii.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 488 din acelaşi cod procesual, controlul jurisdicţional al instanţei de recurs este unul exclusiv de legalitate.

Aşadar, Înalta Curte nu poate proceda la verificarea, evaluarea situaţiei de fapt configurate de instanţa de apel pe baza probelor administrate cauzei, acesta fiind apanajul exclusiv al instanţelor devolutive ale fondului cauzei. Cu alte cuvinte, instanţa de recurs nu poate da o altă interpretare, diferită şi contrară, probatoriului administrat în cauză şi analizat de două instanţe pe fond.

Deşi criticile vizează interpretarea greşită a art. 14 alin. (1), art. 15, art. 253, art. 1349 şi art. 1353 C. civ., propriu-zis în cuprinsul acestora sunt vizate tot aspecte de netemeinicie a deciziei, legate de modalitatea de interpretare a probelor administrate în litigiu, chestiuni asupra cărora Înalta Curte nu poate statua în sensul acordării unei noi interpretări, contrare celei deja reţinute în fond şi apel.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte reţine că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea recursului sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi urmează a respinge recursul, ca nefondat.

Având în vedere soluţia pronunţată, conform art. 453 C. proc. civ., va fi obligat recurentul la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata B..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1410 din 10 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Obligă pe recurent la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2023.