Sheep sale appeal quashed; annulment claim foreclosed for undeveloped cassation grounds.

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeş la 9 iunie 2020 sub nr. x/2020, şi, ulterior, în urma declinării, prin sentinţa civilă nr. 1057/30.09.2020 a Judecătoriei Caransebeş la Tribunalul Caraş-Severin, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele C. şi D., ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate că, în executarea obligaţiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/17.04.2018 emis de E. - respectiv plata preţului, s-au înţeles (părţile din litigiu) ca preţul să fie achitat în 3 tranşe egale, la interval de 12 luni fiecare şi nu până la termenul de 31.07.2018, aşa cum a fost stipulat în contract, să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/17.04.2018 emis de E., repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia, să se constate că între părţi nu mai există de restituit prestaţii, ca urmare a reintrării în proprietatea pârâtelor a ovinelor vândute prin actul juridic anulat.

În drept, reclamanţii au invocat prevederile art. 35 C. proc. civ., art. 1178, art. 1179, art. 1207 şi art. 1214 C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin

Prin sentinţa civilă nr. 1054 din 17 iunie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Caraş-Severin, secţia civilă a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. şi D..

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A. şi B..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia civilă nr. 79 din 30 martie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1054 din 17 iunie 2021 pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2020.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara au declarat recurs reclamanţii A. şi B., invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenţii susţin, în esenţă, că nici instanţa de apel nu a luat în considerare faptul că au formulat plângere penală împotriva pârâtelor pentru falsificarea obiectului contractului.

Instanţa de apel a refuzat să dispună suspendarea în temeiul art. 307 C. proc. civ. pentru înscrierea în fals a contractului de vânzare-cumpărare.

Consideră că nici instanţa de apel nu a respectat principiul disponibilităţii în ceea ce priveşte stabilirea obiectului acţiunii şi s-a limitat la a analiza doar aspecte generice ale contractului de vânzare - cumpărare.

Instanţa de apel, deşi a avut răspunsul dat de DNA Timişoara prin care s-a dispus începerea urmăririi penale a pârâtelor pentru fals si uz de fals, s-a limitat la a respingere cererea de suspendare şi a judeca cauza neţinând cont de suspendarea pe care o putea să o dispună în mod legal.

În continuare, recurenţii reiau istoricul cauzei şi situaţia de fapt, preluând cele susţinute prin cererea de chemare în judecată şi apel, făcând referire doar la aspecte privind fondul cauzei şi probele administrate în speţă.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte C. şi D. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia netimbrării şi excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi în subsidiar, au cerut respingerea recursului.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 10 iunie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate faţă de data iniţială a dosarului, 9 iunie 2020, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.

La termenul din 6 aprilie 2023, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, constatându-se că excepţia netimbrării căii de atac nu mai are obiect, întrucât prin încheierea din 22 septembrie 2022 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenţii-reclamanţi şi dispusă scutirea acestora de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 4002,5 RON, aferente recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., încadrarea criticilor din recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 79 din 30 martie 2022, recurată în prezenta cauză, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul formulat de A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1054 din 17 iunie 2021 pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin, reţinând, în esenţă, că prin încheierea de şedinţă din 16 februarie 2022, Curtea a respins cererea apelanţilor de suspendare a judecăţii apelului în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru considerentele de fapt şi de drept cuprinse în încheiere. Instanţa de apel a reţinut că nu se impune redeschiderea dezbaterilor, aşa cum au solicitat apelanţii prin concluziile scrise depuse în termenul de amânare a pronunţării(prin care au solicitat suspendarea cauzei până la soluţionarea de către parchet a plângerii penale pentru săvârşirea infracţiunii de fals a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/17.04.2018) având în vedere dispoziţiile art. 394 alin. (3) C. proc. civ. conform cărora, după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei sub sancţiunea neluării lui în seamă. De asemenea, a constatat că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 400 C. proc. civ.. Cu privire la eroarea asupra obiectului contractului de vânzare-cumpărare, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în cauză, consimţământul părţilor cu privire la clauza privind plata preţului a fost exprimat în faţa notarului public care a autentificat contractul şi a consemnat că părţile, după ce au citit cuprinsul actului, au declarat că i-au înţeles conţinutul şi că cele cuprinse în act reprezintă voinţa acestora, iar constatările personale ale agentului constatator fac probă deplină până la înscrierea în fals şi că în mod legal şi temeinic tribunalul a ajuns la concluzia că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile erorii - viciu de consimţământ, şi prin urmare, nici ale dolului. A concluzionat că din probele administrate în cauză şi analizate în mod legal şi temeinic de tribunal, nu rezultă existenţa unor manevre frauduloase ale intimatelor-pârâte sau ale mandatarului acestora pentru inducerea în eroare a apelanţilor reclamanţi cu privire la modalitatea de plată a preţului sau la numărul de ovine care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile susţinute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

În speţă, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci în esenţă, se fac susţineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc soluţionarea pretins greşită a cererii de suspendare şi elemente ale situaţiei de fapt contestate de recurenţi, probele cerute şi încuviinţate în cursul procesului, aprecierea acestora realizată de instanţa de apel şi de instanţa de fond, în sensul interpretării greşite a înscrisurilor de la dosarul cauzei, recurenţii-reclamanţi susţinând interpretarea greşită a probatoriului, aspect necenzurabil în recurs.

Criticile astfel invocate constituie motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar în recurs.

De asemenea, reclamanţii au procedat la reproducerea criticilor invocate prin motivele de apel şi prin cererea de chemare în judecată, deşi trebuiau să dezvolte în mod concret motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către instanţa de apel în fundamentarea soluţiei pronunţate.

În atare situaţie, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegalitate concrete ale recurenţilor privitoare la considerentele deciziei atacate, respectiv în ce au constat în mod efectiv greşelile instanţei de apel pentru a putea fi, eventual, încadrate în motivele de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., invocate formal prin memoriul de recurs.

Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii atacate, prin raportare la motivele de casare prevăzute în mod expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă şi/sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Or, în prezenta cauză, se constată că argumentele invocate prin memoriul de recurs privesc fondul pretenţiilor deduse judecăţii şi nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.. Mai mult, recurenţii nu argumentează în vreun fel nelegalitatea deciziei civile nr. 79 din 30 martie 2022, prin raportare la soluţia de respingere a apelului şi la considerentele care o susţin, limitându-se la a prezenta istoricul litigiului şi exprimându-şi nemulţumirea faţă de modul de soluţionare a pretenţiilor lor de către instanţele de fond.

Memoriul de recurs nu conţine critici propriu-zise de nelegalitate a deciziei recurate, ci prezentarea unor aspecte care sunt străine de soluţia şi de considerentele instanţei de apel, deşi condiţia esenţială a motivării recursului implică determinarea greşelilor imputate instanţei, în raport cu soluţia pronunţată în privinţa cererii cu care a fost învestită, precum şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.. Această cerinţă nu este satisfăcută de conţinutul cererii de recurs, atâta timp cât criticile formulate nu au legătură cu soluţia şi argumentaţia logico-juridică avută în vedere de către instanţa de apel la pronunţarea deciziei civile atacate. O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, pe calea căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulţumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Or, cu privire la cererea de suspendare, instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că aceasta a fost respinsă prin încheierea din 16 februarie 2022 (ce nu a fost atacată cu recurs), iar reiterarea acesteia cu ocazia concluziilor scrise nu putea conduce la soluţionarea acesteia, instanţa de apel având în vedere dispoziţiile art. 394 alin. (3) C. proc. civ. conform cărora, după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei sub sancţiunea neluării lui în seamă, aceste reţineri ale instanţei de apel fiind ignorate de recurenţii-reclamanţi, ce susţin doar că nu a fost avută în vedere cererea de suspendare ce ar fi trebuit fi admisă, fără a indica în concret greşelile instanţei de apel sub acest aspect, prin raportare la considerentele folosite de către instanţa de apel în fundamentarea soluţiei pronunţate.

În acest context, în ipoteza în care au fost invocate, prin memoriul de recurs, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în oricare dintre ipotezele descrise în cuprinsul acestor texte legale, recurenţii erau datori să argumenteze raţiunea pentru care consideră că hotărârea atacată se impune a fi casată, în raport cu fiecare motiv de nelegalitate invocat şi considerentele reţinute de instanţa de apel.

Din lecturarea cererii de recurs, rezultă însă că recurenţii-reclamanţi au invocat doar formal dispoziţiile legale sus-menţionate, fără a dezvolta critici care să vizeze raţionamentul adoptat de instanţa de apel, susţinând pretinsa nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva respingerii greşite a cererii de suspendare şi a interpretării greşite de către instanţa de apel a situaţiei de fapt, contestate de recurenţi, a probelor cerute şi încuviinţate în cursul procesului şi a aprecierii acestora realizate de instanţa de apel şi de instanţa de fond.

Astfel, pe de o parte, simpla nemulţumire generică a reclamanţilor faţă de hotărârea recurată, sub aspectul unei pretinse nelegalităţi a hotărârii atacate din perspectiva respingerii greşite a cererii de suspendare şi a interpretării greşite a probatoriului, iar, pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin reluarea conţinutului motivelor de apel şi a celor invocate la fond, nu sunt suficiente pentru a se tinde la casarea hotărârii recurate.

Prin urmare, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanţă, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 79 din 30 martie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2023.