Social Media Defamation: Balancing Freedom of Expression with Private Life Rights and Platform Content Moderation Duties

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 9 august 2018, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat: obligarea pârâtei B. să şteargă toate comentariile şi referirile cu conţinut calomnios, denigrator şi batjocoritor la adresa sa de pe pagina sa publică de socializare de pe internet (contul său de Facebook) în perioada iunie 2018 până în prezent; obligarea pârâtei de a nu mai publica şi de a nu mai găzdui pe pagina sa publică de socializare comentarii şi referiri cu conţinut denigrator, defăimător şi batjocoritor la adresa reclamantei; obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1554 din 26 septembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte cererea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale, a respins primul capăt de cerere, ca rămas fără obiect şi a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B..

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 1538A din 4 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul pârâtei împotriva sentinţei civile nr. 1554 din 26 septembrie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiat.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

4. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1538A din 4 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a invocat următoarele aspecte:

Decizia instanţei de apel este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 477 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., precum şi ale art. 479 alin. (1) C. proc. civ., prin stabilirea de la început a unei situaţii preliminarii potrivit căreia instanţa de fond ar fi analizat şi s-ar fi pronunţat doar asupra a două categorii de comentarii insultătoare, denigratoare şi umilitoare proferate de pârâtă.

Or, în condiţiile în care în cuprinsul cererii de apel pârâta a formulat critici referitoare la pretinsa neîntrunire a elementelor răspunderii civile delictuale, cu privire la toate comentariile denigratoare expuse în cererea de chemare in judecată, rezultă că instanţa de apel avea obligaţia să analizeze toate aspectele învederate în cererea de apel, fără a opera vreo restrângere a acestora.

O altă critică vizează faptul că decizia recurată este pronunţată cu încălcarea şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1357 din C. civ.

Astfel, pârâta avea posibilitatea tehnică şi obligaţia de a atrage atenţia vizitatorilor paginii sale asupra respectării normelor legale şi de etică atunci când postează comentarii şi mai mult decât atât, precum şi obligaţia de a şterge comentariile şi postările care ies din limitele bunului simţ şi al legii, astfel cum instanţa de apel reţine că sunt postările găzduite de pârâtă.

De asemenea, decizia recurată este dată cu încălcarea şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 252 şi art. 253 alin. (4) din C. civ.

În acest sens, reclamanta arată că instanţa de apel apreciază, greşit, ca simple atingeri ale drepturilor personalităţii, singurele afirmaţii asupra cărora pretinde s-ar fi pronunţat instanţa de fond şi concluzionează că acestea nu ar fi de natură să provoace reale prejudicii morale reclamantei, prin raportare la probele administrate în cauză.

În realitate, toate comentariile pârâtei sunt făcute cu intenţia de a pune semnul întrebării atât profilul moral, cât şi calităţile profesionale ale recurentei.

În speţă, trebuie avut în vedere criteriul general evocat de instanţa europeană, potrivit căruia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora, fiind redate, pe larg, pasaje din jurisprudenţa naţională şi europeană.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., şi în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare şi admiterea recursului.

6. Procedura de filtru:

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din 3 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul, fiind respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, pentru motivele reţinute prin încheierea respectivă, stabilind termen, cu citare părţi, pentru soluţionarea pe fond a acestuia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor formulate împotriva acesteia, având în vedere următoarele considerente:

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, atât neanalizarea de către instanţa de apel a circumstanţelor factuale ale cauzei, prin prisma dispoziţiilor legale care guvernează dreptul la viaţă privată şi limitele dreptului la liberă exprimare - respectiv neanalizarea contextului factual în care au fost făcute comentariile pe contul de pe reţeauaa de socializare a pârâtei şi a postărilor la comentariile pârâtei de pe acelaşi cont, cât şi interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept intern şi convenţional care reglementează cele două drepturi aflate în conflict. S-a pretins că examinarea faptei imputate a fost realizată de instanţa de apel prin preluarea trunchiată a postărilor pretins jignitoare, fără a analiza contextul şi persoanele care au făcut acest lucru, precum şi contextul în care aceste expresii au fost folosite şi care ar fi consecinţele pe care le-ar putea produce.

Înalta Curte, examinând considerentele deciziei recurate, constată insuficientă analiza generală realizată de instanţa de apel referitor la domeniul interpretării şi aplicării art. 8 şi 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Instanţele fiind învestite cu o acţiune în răspundere civilă delictuală în materia dreptului la respectarea vieţii private al cărui titular este reclamanta, opus libertăţii de exprimare de care se prevalează pârâta, instanţa de apel trebuia a apreciat asupra necesităţii examinării justului echilibru între cele două drepturi aflate în dispută, şi prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru a concluziona dacă, în cauză, este incident art. 75 alin. (2) din C. civ.

În aprecierea depăşirii limitelor libertăţii de exprimare şi necesităţii respectării dreptului la viaţa privată, respectiv a dreptului la reputaţie, onoare şi demnitate, Curtea europeană, într-o jurisprudenţă constantă, a avut în vedere calitatea şi funcţia persoanei criticate, dar şi a persoanei care expune criticile în mod public; forma, stilul şi contextul mesajului critic; amploarea afirmaţiilor imputate reclamantului (cauza Andreescu c. României); interesul public pentru tema dezbătută (cauza Bugan c. României); buna-credinţă a celui care face afirmaţiile (cauza Ileana Constantinescu c. României); distincţia între judecăţile de valoare şi imputarea unor situaţii faptice sau chiar a unor fapte obiective; proporţionalitatea sancţiunii cu fapta imputată, precum şi motivarea hotărârii, respectiv motivele pertinente şi suficiente pe care autorităţile le invocă pentru a justifica ingerinţa în dreptul la libertatea de exprimare (cauza Dumitru c. României, cauza Cumpănă şi Mazăre c. României).

Din perspectiva acestei analize, instanţa de apel, printr-o examinare insuficientă a elementelor concrete ale cauzei, a constatat că este greşită concluzia tribunalului potrivit căreia dreptul la liberă exprimare exercitat de către pârât nu s-a realizat în limitele permise de lege şi că afirmaţiile pârâtei ar fi adus atingere drepturilor reclamantei la imagine, onoare şi reputaţie.

Reluând analiza Curţii europene în domeniul balansului între dreptul la viaţă privată şi dreptul la liberă exprimare, instanţa de apel reţine inexistenţa caracterului ilicit al faptei pârâtei, pe de o parte, reţinând că afirmaţiile pârâtei din comentariile postate pe reţeaua de socializare s-a realizat în limitele permise de lege, iar pe de altă parte, că în calitate de titular al profilului de pe reţeaua de socializare, pârâta nu are obligaţia de a cenzura conţinutul creat de alţi utilizatori care au acces la profilul său şi de aceea nu poate fi angajată răspunderea pentru comentariile altor persoane.

Considerentele hotărârii recurate nu evocă însă analiza concretă a afirmaţiilor imputate şi contextual factual în care acestea au fost făcute publice, deşi instanţa de apel reţine că răspunderea pentru comentariile de pe Facebook poate fi angajată, pe de o parte, în legătură cu standardele comunităţii Facebook care descriu ce este permis şi ce nu atunci când se accesează reţeaua de socializare, examinare necesară pentru a se stabili dacă inacţiunile pârâtei au afectat dreptul la bună reputaţie şi dreptul la imagine al reclamantei şi s-ar putea circumscrie unor fapte ilicite sau, dacă, acestea se plasează în sfera libertăţii de exprimare.

Practic, recurenta a reclamat pe de o parte, acţiunile pârâtei constând în postări proprii ale pârâtei pretins a fi jignitoare, iar pe de altă parte, inacţiunea pârâtei în legătură cu comentariile la postările pârâtei de contul său de socializare. Or, reţinerea acţiunilor şi inacţiunilor pârâtei nu a fost realizată în lumina tuturor circumstanţelor cauzei, de vreme ce instanţa de apel nu a realizat nicio evaluare concretă a inacţiunii pârâtei şi a conţinutului afirmaţiilor imputate, din perspectiva formei, stilului, a contextului şi circumstanţelor în care acestea au fost expuse publicului, deşi soluţia pronunţată de instanţa de apel a fost diametral opusă celei pronunţate în primă instanţă, ceea ce impunea o analiză susţinută a circumstanţelor cauzei cu privire la faptele recalificate juridic.

Prin prisma principiilor aplicabile în cauzele în materia libertăţii de exprimare, enunţate anterior, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că afirmaţiile pârâtei, distribuite pe pagina sa de Facebook, care au declanşat litigiul, nu au gravitatea necesară pentru a justifica intervenţia coercitivă a statului, iar pe de altă parte, că răspunderea pârâtei nu poate fi atrasă pentru afirmaţiile unor terţe persoane care au publicat comentarii pe profilul său de Facebook.

Astfel, instanţa de apel nu a realizat o verificare în conţinut a celor două tipuri de fapte imputate pârâtei, acţiuni şi inacţiuni, verificare care trebuia să includă observarea contextului factual ce a determinat distribuirea şi tipul de acţiuni pe care reţeaua de socializare le permitea pentru moderarea în mod proactiv a conţinutului comentariilor publicate pe pagină de către vizitatori la postările proprii ale pârâtei, precum şi scopul cu care pârâta a acţionat, dacă aceasta a acţionat sau nu în mod prompt pentru înlăturarea ori pentru blocarea accesului; totodată, era necesar a fi analizată tema abordată, buna-credinţă, forma şi stilul textului, considerat de reclamantă ca fiind unul tendenţios, întrucât i-au fost atribuite calităţi ce ţin de latura penală, precum şi cuvinte defăimătoare utilizate în mod repetat.

Toate acestea erau necesare pentru a putea concluziona în privinţa caracterului ilicit al faptei deduse judecăţii şi a stabili dacă au fost respectate criteriile specifice utilizate în jurisprudenţa instanţei europene în verificarea limitelor libertăţii de exprimare.

Or, toate aceste aspecte au natura unor circumstanţe factuale ale cauzei şi revine instanţei de apel rolul clarificării lor, stabilirea faptelor, pe baza probelor administrate în cauză, fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond, instanţei de recurs revenindu-i exclusiv rolul de a examina, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În acest sens, se reţine că analiza instanţei de apel nu reflectă o judecată realizată în raport cu toate coordonatele jurisprudenţei Curţii Europene care, a stabilit că nu se exclude de plano o analiză de conţinut asupra materialului acuzat pentru caracterul său defăimător doar justificat de împrejurarea că acesta ar aparţine altcuiva decât cel care îi asigură redarea.

În aceste condiţii, instanţa de apel, în rejudecare, trebuie să analizeze îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prin raportare la conţinutul afirmaţiilor proprii ale pârâtei distribuite pe pagina de Facebook a acesteia şi a pretinsei inacţiuni din partea acesteia din perspectiva regulilor impuse de reţeaua de socializare cu privire la moderarea conţinutului comentariilor publicate pe pagină de către vizitatori. Or, stabilirea inexistenţei răspunderii civile delictuale a pârâtei nu a fost realizată în lumina tuturor circumstanţelor cauzei, de vreme ce instanţa de apel nu a realizat nicio evaluare concretă a acţiunilor şi inacţiunilor pârâtei din această perspectivă, deşi soluţia pronunţată de instanţa de apel a fost diametral opusă celei pronunţate în primă instanţă, ceea ce impunea o analiză susţinută a circumstanţelor cauzei cu privire la faptele recalificate juridic.

În consecinţă, numai după o evaluare concretă a acţiunilor şi inacţiunilor pârâtei şi a probelor care le susţin, dar şi după analiza particulară a respectării dispoziţiilor art. 8 şi 10 parag. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 30 alin. (6) din Constituţie - elemente care să concure la stabilirea completă a situaţiei de fapt, în cazul particular dedus judecăţii, se va putea aprecia asupra întrunirii cumulative a condiţiilor de existenţă a răspunderii civile delictuale, reglementate de dispoziţiile art. 1357 C. civ., pentru angajarea răspunderii civile a pârâtei, iar instanţa de recurs va putea să cenzureze ea însăşi modul de aplicare a dispoziţiilor legale pertinente, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii pronunţate, evident, în ipoteza în care se va declanşa un asemenea control.

Totodată, instanţa de trimitere urmează a analiza şi celelalte critici şi apărări formulate de părţi prin memoriul de apel şi întâmpinare, precum şi pe cele invocate prin memoriul de recurs, sub formă de apărări.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, reţinând temeinicia criticilor formulate ce se circumscriu motivelor de recurs reglementate de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. a căror incidenţă va fi reţinută în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1538A din 4 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi va dispune trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1538A din 4 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2023.