Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2730/2023 AI generated

Prematurity of extraordinary appeal against rejection of judicial recusal before final merits judgment

Case Number Decizia nr. 2730/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal filed by the respondent-intimate against the Court of Appeal's decision to reject a recusal motion, holding that the appeal was premature under Article 53(1) of the Code of Civil Procedure. The dispute concerned a procedural incident within a civil case where the respondent claimed the panel of appeal judges was biased due to pre-ponderation of the merits and failure to properly address a late-filed allegation of forgery; however, the Supreme Court determined that an appeal against a decision rejecting recusal is only admissible simultaneously with the final judgment on the merits or within five days of the communication of the definitive decision on the case. Since the main litigation remained pending at the Court of Appeal at the time the appeal was filed, the extraordinary appeal was inadmissible, leaving the Court of Appeal's decision to reject the recusal in force, while the underlying civil case continues to be heard by the same panel.

Legislator headnote

AI generated

art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ, art. 479 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1669 C. civ, art. 53 alin. (1) C. proc. civ, art. 49 alin. (2) C. proc. civ; Prematurity of extraordinary appeal against rejection of judicial recusal before final merits judgment: De asemenea, în mod greşit, s-a reţinut că instanţa învestită cu soluţionarea excepţiei privind tardivitatea înscrierii în fals a pus în discuţie chestiuni de fapt şi de drept înaintea soluţionării, sens în care nu se identifică fapte sau împrejurări, care să pună în discuţie imparţialitatea judecătorilor recuzaţi, dispoziţiile art. 479 din C. proc. civ. aplicându-se privitor la probe.

Keywords

AI generated
motion for recusal judicial bias article of civil procedure reconsideration of an earlier decision extraordinary plea of nullity late procedural objections

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2023

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I.1. Circumstanţele cauzei

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă se află înregistrat dosarul nr. x/2018, având ca obiect soluţionarea recursului declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 3284A/16.10.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În data de 20 iunie 2022, intimatul B. a formulat cerere de recuzare a completului de recurs, în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

2. Încheierea de recuzare

Prin încheierea din camera de consiliu din 28 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, respectiv completul învestit cu soluţionarea incidentului procedural, a respins, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de intimatul B..

3. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei încheieri, intimatul-reclamant B. a declarat recurs.

Prin cererea de recurs, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, iar în rejudecare, admiterea cererii de recuzare şi repartizarea dosarului unui alt complet de judecată, cu reluarea judecăţii de la momentul constatării lipsei imparţialităţii completului de judecată.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul a arătat că încheierea recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material şi cu aplicarea greşită a legii, fiind nelegal raţionamentul instanţei reţinut în justificarea soluţiei de respingere a cererii de recuzare.

Astfel, în mod greşit, completul a reţinut că recurentul ar fi nemulţumit de soluţia dată excepţiei privind tardivitatea înscrierii în fals de la termenul din 4 aprilie 2022, iar, din analiza notelor scrise depuse la sfârşitul şedinţei de judecată din 7 februarie 2022, trebuia să reţină că nu rezultă temeiul de drept şi situaţia de fapt reţinute de instanţa recuzată în motivarea dată excepţiei anterior indicate.

De asemenea, în mod greşit, s-a reţinut că instanţa învestită cu soluţionarea excepţiei privind tardivitatea înscrierii în fals a pus în discuţie chestiuni de fapt şi de drept înaintea soluţionării, sens în care nu se identifică fapte sau împrejurări, care să pună în discuţie imparţialitatea judecătorilor recuzaţi, dispoziţiile art. 479 din C. proc. civ. aplicându-se privitor la probe.

Greşit s-a reţinut că judecătorii cauzei nu devin incompatibili, dacă îşi exprimă părerea cu privire la soluţia ce va fi dată cu ocazia analizării cererii de probatorii ori dezlegării de aspecte litigioase ale cauzei, fără a face distincţia, dacă aceste chestiuni au fost puse în discuţia părţilor.

A mai arătat recurentul că este nemulţumit de soluţionarea excepţiei privind tardivitatea înscrierii în fals de la termenul din 4 aprilie 2022, întrucât instanţa nu a pus în discuţia părţilor chestiuni de fapt cu privire la capacitatea fizică şi psihică a defunctei C. sau chestiuni de drept cu privire la înscrierea în fals, iar prin soluţionarea aceastei excepţii, instanţa a antamat fondul cauzei.

Având în vedere antepronunţarea completului de judecată cu privire la problemele, pe care le avea defuncta şi care îi afectau discernământul, aceasta fiind în imposibilitate de a formula cerere de înscriere în fals (aspecte care nu s-au dezbătut la termenul din 04.04.2022), coroborat cu soluţionarea excepţiei nulităţii recursului pentru neîncadrarea în motivele de recurs expres şi limitativ prevăzute de lege, care nu a fost pusă în dezbaterea părţilor, recurentul a considerat necesară formularea cererii de recuzare a completului de judecată, care şi-a format deja o opinie, fiind încălcat principiul imparţialităţii.

Recurentul a arătat că alte împrejurări şi fapte care pun în discuţie imparţialitatea judecătorilor recuzaţi sunt notele scrise depuse la sfârşitul sedinţei din 7 februarie 2022 de către avocatul recurentului A., prin care s-a denunţat înscrierea în fals, care nu i-au fost comunicate de către instanţă; de asemenea, instanţa de recurs i-a comunicat recursul formulat de defuncta pârâtă C., fără a-i comunica în mod legal recursul formulat de moştenitorul acesteia, respectiv de A., pentru a putea formula apărări.

Instanţa a respins excepţia nulităţii recursului şi a reţinut că va analiza recursul în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva art. 1669 C. civ., astfel cum reiese din încheierea din 7 februarie 2022, fără a ţine cont că litigiul are caracter personal, iar acţiunea şi căile de atac se formulează numai de către părţile din proces în nume personal.

A mai arătat recurentul că instanţa recuzată trebuia să stabilească care este termenul până la care se poate denunţa înscrisul ca fiind fals şi să analizeze dacă cererea a fost formulată în termen, iar nu să dea prevalenţă susţinerilor recurentului a cărui cerere de recurs nu i-a fost comunicată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul A. a depus întâmpinare, în termenul legal, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport cu prevederile art. 53 alin. (1) C. proc. civ. şi excepţia prematurităţii recursului, întrucât în cauză nu s-a pronunţat o hotărâre pe fondul litigiului până la data declarării recursului împotriva încheirii prin care s-a respins cererea de recuzare.

În susţinerea excepţiei prematurităţii, intimatul a arătat că, potrivit art. 53 alin. (1) teza I C. proc. civ., încheierea, prin care s-a respins cererea de recuzare poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii, iar nu de la comunicarea respectivei încheieri, litigiul fiind în continuare pe rolul curţii de apel.

La data de 30 decembrie 2022, recurentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ. raportate la dispoziţiile art. 49 alin. (2) din acelaşi cod, respectiv art. 49 alin. (2) C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 53 alin. (1) din acelaşi cod.

De asemenea, a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 şi următoarele din C. proc. civ., pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, prin care să lămurească dispoziţiile art. 53 alin. (1) din C. proc. civ. raportate la dispoziţiile art. 49 alin. (2) din acelaşi cod, respectiv art. 49 alin. (2) din C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 53 alin. (1) din acelaşi cod.

În ceea ce priveşte excepţiile inadmisibilităţii şi prematurităţii recursului, recurentul a solicitat să fie soluţionate după sesizarea Curţii Constituţionale, respectiv după pronunţarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra unei chestiuni prealabile cu privire la chestiunea de drept invocată în cauză.

5. Procedura de filtru

Prin încheierea din 15 iunie 2023, completul de filtru a admis în principiu recursul cu menţiunea că excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii recursului, invocate de intimat, vor fi discutate în sedinţă publică, cu citarea părţilor, în condiţii de contradictorialitate şi oralitate, urmând ca până la soluţionarea excepţiilor invocate să fie prorogată soluţionarea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a cererii de suspendare până la soluţionarea sesizării de către instanţa supremă.

Prin încheierea din 16 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea formulată de petentul B. şi a fost sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) şi art. 53 alin. (1) din C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând excepţia prematurităţii recursului, invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din C. proc. civ., "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

Textul legal anterior redat instituie condiţii speciale cu privire la termenul în care poate fi promovată calea de atac împotriva încheierii de respingere a recuzării, care poate fi atacată doar odată cu hotărârea, prin care s-a soluţionat cauza, iar atunci când hotărârea, prin care s-a soluţionat pricina are caracter definitiv, calea de atac ce se poate exercita împotriva încheierii, prin care s-a respins cererea de recuzare, este aceea a recursului, în termen de 5 zile de la comunicarea respectivei hotărâri.

În speţă, petentul supune căii extraordinare de atac a recursului o încheiere prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare a întregului complet de judecată învestit cu soluţionarea recursului declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 3284A/16.10.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Din verificările efectuate în cauză, se constată că, la data declarării căii extraordinare de atac a recursului, respectiv 27 octombrie 2022, cauza nu era încă soluţionată, fiind pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi are în continuare termen de judecată la data de 15 ianuarie 2024, nefiind soluţionată nici până în prezent.

Având în vedere cele constatate, prezenta cale de atac, deşi prevăzută de lege, nu este deschisă părţilor decât la finalul judecăţii, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza ori în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive de soluţionare a cauzei.

Drept urmare, cum în speţă, calea de atac a recursului declarat împotriva încheierii, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a fost promovată anterior soluţionării recursului, ce face obiect al dosarului în cadrul căruia a fost formulată cererea de recuzare, în raport cu dispoziţiile art. 53 din C. proc. civ., prezenta cale de atac apare, ca fiind prematur formulată.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 53 alin. (1) ultima teză din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca prematur, recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca prematur, recursul declarat de reclamantul B. împotriva încheierii din 28 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2023.