Negative conflict of jurisdiction resolved: Bucharest Tribunal to hear tort claim as exception timely raised.

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia, în data 08 august 2022, sub nr. x/2022, având ca obiect acţiune în răspundere delictuală-pretentii, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., să se constate sustragerea, reţinerea, ascunderea de la expertiza contabilă, efectuată în dosarul nr. x/2014, a operaţiunilor de debitare a contului curent pe perioada 15.08.2006-31.12.2009, cu consecinţa obligării pârâtei la repararea prejudiciului cauzat prin fapte ilicite săvârşite cu vinovăţie, în cuantum de 28.535,28 RON, indexat cu rata inflaţiei şi actualizat cu dobânda legală începând cu data de 09.08.2006, până la data restituirii integrale, precum şi obligarea pârâtei la despăgubiri morale, în scopul reparării prejudiciului nepatrimonial suferit, în cuantum de 2.853.528 euro.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 148-art. 151, art. 192, art. 194 si art. 195 din C. proc. civ.

Pârâta B. S.A. a formulat, în data de 19.01.2023, întâmpinare, prin care a invocat excepţia a necompetenţei teritoriale şi materiale a Judecătoriei Medgidia şi declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti, secţia a V-a civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 751 din 29 mai 2023, pronunţată de Judecătoria Medgidia, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a acestei instanţe, invocată de pârâtă şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivare, această instanţă a reţinut că, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., competenţa materială, stabilită prin raportare la criteriul valorii sau natura obiectului cererii de chemare în judecată, este exclusivă şi, în consecinţă, de ordine publică, ipoteză în care excepţia de necompetenţă materială poate fi invocată, în condiţiile art. 130 alin. (2) din acelaşi cod, de părţi ori de către judecător până la primul termen de judecată, inclusiv, la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

În speţă, excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Medgidia a fost invocată de pârâtă, prin întâmpinare, şi de instanţă la primul termen de judecată, deci în termenul imperativ prevăzut în art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

În acord cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ. şi cu obiectul cererii de chemare în judecată estimat de către reclamant la suma de 2 miliarde de euro, având în vedere şi dispozitiile art. 95 din C. proc. civ., care prevăd că tribunalele judecă în primă instanţă cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instante, instanţa a constatat că tribunalul are competenţa materială în soluţionarea cauzei.

Pe de altă parte, potrivit art. 107 din C. proc. civ., care prevede că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie are sediul pârâtul, instanţa a reţinut că sediul pârâtei B. este în Bucuresti, prin urmare competenţa teritorială apartine Tribunalului Bucuresti, secţia a V-a civilă.

Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1048 din 22 mai 2023, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată prin întâmpinare, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Medgidia, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut, în raport cu art. 131 alin. (1) cu referire la art. 129 alin. (2) pct. 4 şi art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., că, la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanţa de declinare a făcut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din cod, verificându-şi competenţa şi stabilind că este competentă teritorial, material şi general să soluţioneze cauza, devenind astfel incidente dispoziţiile art. 132 alin. (2) din acelaşi cod.

A mai apreciat că instanţa de declinare s-a declarat competentă să judece cauza sub toate aspectele, la termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2023, deşi prin întâmpinarea depusă de pârâtă la data de 19 ianuarie 2023 se invocase şi excepţia de necompetenţă materială şi teritorială.

În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că este în imposibilitatea de a-şi stabili competenţa în raport cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei rămânând câştigată instanţei sesizate iniţial, motiv pentru care a dispus declinarea în favoarea Judecătoriei Medgidia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie acţiunea în răspundere civilă delictuală, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat prin săvârşirea faptei ilicite cu vinovăţie. constând în sustragerea, reţinerea, ascunderea de la expertiza contabilă efectuată în dosarul nr. x/2014 a operaţiunilor de debitare a contului curent în perioada 15.08.2006-31.12.2009, precum şi acordarea de daune morale pentru prejudiciul cauzat.

Prima instanţă învestită, respectiv Judecătoria Medgidia, a reţinut că, din eroare, şi-a verificat competenţa la primul termen de judecată din 20 ianuarie 2023, la acel termen dispunând de fapt comunicarea către reclamant a întâmpinării depuse de pârâtă, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a judecătoriei, raportat la valoarea pretenţiilor, motiv pentru care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, raportat la art. 94 alin. (1) lit. k) coroborat cu art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Tribunalul Bucureşti a apreciat că prima instanţă sesizată şi-a verificat competenţa de soluţionare a cauzei la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., astfel că au devenit incidente dispoziţiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ., iar prima instanţă a devenit competentă să judece cauza sub toate aspectele, chiar dacă pârâta a invocat excepţiile necompetenţei materiale şi teritoriale prin întâmpinare.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura; alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată. Din analiza normelor legale menţionate rezultă că este absolută competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă, iar competenţa teritorială în pricinile privitoare la bunuri, cu excepţia celor prevăzute de art. 117-121 C. proc. civ., este relativă".

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Totodată, se reţine că dispoziţiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

În speţă, obiectul litigiului dedus judecăţii, astfel cum s-a arătat, constă în solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, reclamantul fundamentându-şi cererea pe dispoziţiile care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Aşadar, în acest caz, competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii, prin care reclamantul tinde la valorificarea unui drept de creanţă, se stabileşte potrivit dispoziţiilor de drept comun ale art. 107 din C. proc. civ., conform cărora cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului. Iar competenţa materială se determină în acest caz prin raportare la valoarea pretenţiilor solicitate de reclamant.

Ca atare, prin raportare la prevederile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., mai sus enunţate, norma de competenţă aplicabilă în cauză este de ordine privată, iar, potrivit art. 130 alin. (3) din acelaşi act normativ, necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată, la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, instanţa neavând legitimare să o invoce din oficiu.

Din examinarea actelor dosarului, se observă că pârâta B. a depus întâmpinare în data de 19 ianuarie 2023, prin care a invocat excepţia necompeteţei materiale şi teritoriale a Judecătoriei Medgidia în soluţionarea cauzei.

Prin încheierea din 20 ianuarie 2023, Judecătoria Medgidia a apreciat, din eroare, că este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial să judece cauza şi a dispus comunicarea către reclamant a întâmpinării depuse de pârâtă, cu menţiunea de a depune răspuns la întâmpinare.

La următorul termen de judecată, respectiv în data de 31 martie 2023, Judecătoria Medgidia a îndreptat, din oficiu, eroarea materială de la termenul anterior, prin care a dispus verificarea competenţei, arătând că la acel termen, de fapt, nu şi-a verificat competenţa de soluţionare a cauzei, ci doar a dispus comunicarea întâmpinării către reclamant, termenul din 20 ianuarie 2023, neputând fi considerat primul termen de judecată.

Prin urmare, faţă de succesiunea actelor de procedură efectuate, Înalta Curte constată că excepţia necompetenţei a fost invocată de pârâtă prin întâmpinare, în termenul legal, iar primul termen de judecată, în sensul art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., cu procedura de citare legal îndeplinită, a fost termenul din data de 31 martie 2023, când instanţa a procedat la verificarea competenţei sale generale, materiale şi teritoriale în soluţionarea acţiunii în răspundere civilă delictuală. Termenul din 20 ianuarie 2023 nu poate fi reţinut ca prim termen de judecată, în sensul art. 131 alin. (1) din cod, având în vedere că, la acel termen, s-au dispus doar măsuri administrative, respectiv comunicarea întâmpinării depuse de pârâtă către reclamant.

Înalta Curte reţine că excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată în termenul legal, de către pârâtă, iar faptul că a fost soluţionată ulterior primului termen de judecată nu determină nerespectarea dispoziţiilor art. 131 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., atât timp cât, anterior, au fost soluţionate aspecte prioritare privind regularizarea cererii, scopul textului legal invocat fiind ca problema competenţei să fie tranşată cu prioritate, însă, în ipoteza în care nu există alte chestiuni prealabile.

Or, în speţă, prioritară a fost comunicarea întâmpinării către reclamant, procedură obligatorie, potrivit art. 206 alin. (1) din C. proc. civ., cauza dedusă judecăţii nefiind una în care comunicarea întâmpinării nu se dispune, iar partea ia cunoştinţă de aceasta de la dosarul cauzei.

Pentru aceste considerente, raportat la obiectul cererii deduse judecăţii, respectiv valoarea pretenţiilor solicitate de reclamant, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă în a cărei rază teritorială are sediul pârâta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.