Competence to lift precautionary seizure after property partition: third-party owner barred from debtor-only procedure under old and new CPC

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I.1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în 26.09.2023, sub nr. x/2023, petentul A. a solicitat ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului, instituită prin ordonanţa nr. 27/P/2008, emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în Brăila, Calea x, bl. 3. 1.

În motivare, petentul a arătat că, în urma sentinţei penale nr. 176/30.01.2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a menţinut sechestrul instituit asupra bunurilor soţiei sale, B., prin ordonanţa din 24.10.2008, emisă în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

În urma sentinţei civile nr. 2925/12.05.2016, pronunţată de Judecătoria Brăila, s-a lichidat starea de devălmăşie, iar bunul a fost atribuit petentului cu obligarea acestuia la plata sultei în cuantum de 40.995,5 RON către B., implicit către creditorul din dosarul penal Inspectoratul Judeţean în Construcţii.

Urmare a obligaţiilor stabilite în sarcina petentului la termenul din 2 noiembrie 2023, acesta a depus precizări, prin care a indicat că se judecă cu pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcţii, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa competentă să judece cererea de ridicare a sechestrului asigurător, dat fiind că sunt incidente prevederile art. 954 alin. (1) şi art. 956-957 C. proc. civ., iar nu dispoziţiile art. 117 din acelaşi cod, care prevăd că cererile privind drepturile reale se introduc la instanţa de la locul situării imobilului.

În continuare, petentul a prezentat situaţia litigiului, arătând că prin sentinţa penală nr. 176/2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, soţia sa, B. a fost obligată, în solidar cu ceilalţi coinculpaţi, să plătească despăgubiri către Inspectoratul de Stat în Construcţii, precum şi cheltuieli de judecată. În timpul urmăririi penale, prin Ordonanţa nr. 27/P/2008 a DNA Structura Centrală din 24.10.2008, a fost instituit sechestrul asigurător asupra apartamentului situat în Brăila, Calea x, bloc. 3, se. 3, jud. Brăila, pe care îl deţinea împreună cu soţia sa, în cote părţi egale.

După rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 176/2012, prin decizia penală nr. 160/20.06.2012, Inspectoratul de Stat în Construcţii a introdus acţiunea de partaj, în contradictoriu cu pârâţii B. şi A., astfel încât să poată să-şi valorifice sechestrul asupra bunului indisponibilizat.

Prin sentinţa civilă nr. 2925/12.05.2016, pronunţată de Judecătoria Brăila, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin neapelare, s-a dispus lichidarea stării de devălmăşie a proprietăţii asupra imobilului, atribuindu-se în deplină proprietate petentului A. întregul imobil înscris în cartea funciară nr. x a Municipiului Brăila şi l-a obligat pe acesta să plătească pârâtei B., suma de 40.995,50 RON, cu titlul de sultă, pe care a plătit-o în contul C., ulterior fiind virată de executor către Inspectoratul de Stat în Construcţii.

2. Apărările formulate în cauză

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a depus întâmpinare, în data de 14 decembrie 2023, prin care a invocat, în principal, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât instanţele de judecată s-au pronunţat definitiv în dosarul penal, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cererea, în temeiul art. 158 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să decline competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul A., în favoarea Judecătoriei Brăila, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Cu titlu preliminar, raportat la data, la care a fost instituit sechestrul asigurător asupra bunului aparţinând petentului, respectiv 24.10.2008, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cu care dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, în speţă sunt incidente dispoziţiile din C. civ. de la 1865, în temeiul cărora va fi analizată competenţa materială de soluţionare a cererii.

Situaţia de fapt, necontestată de părţi, relevă că prin ordonanţa nr. 27/P/2008, emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în Brăila, Calea x, bl. 3. 1, deţinut de B., soţia petentului.

Prin sentinţa penală nr. 176/30.01.2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost menţinut sechestrul instituit asupra bunurilor deţinute de B., prin ordonanţa din 24.10.2008, emisă în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

După rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 176/2012, prin decizia penală nr. 160/20.06.2012, Inspectoratul de Stat în Construcţii, în calitate de creditor, a introdus acţiunea de partaj de bunuri comune în contradictoriu cu soţii-pârâţi B. şi A., astfel încât să poată să-şi valorifice sechestrul asupra bunului indisponibilizat, în conformitate cu dispoziţiile art. 399 din vechiul C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2925/12.05.2016, pronunţată de Judecătoria Brăila, secţia civilă, a fost admisă acţiunea de partaj formulată de reclamantul creditor Inspectoratul de Stat în Contrucţii şi a fost lichidată starea de devălmăşie a pârâţilor B. şi D. asupra imobilului situat în Brăila, Calea x, jud. Brăila, iar bunul a fost atribuit în natură petentului D., cu obligarea acestuia la plata sultei în cuantum de 40.995,5 RON către B..

Raportat la datele speţei, Înalta Curte reţine că sub aspectul determinării competenţei materiale, aceasta revine instanţei civile, având în vedere că instanţa penală s-a dezînvestit, în mod definitiv, prin pronunţarea hotărârii penale.

Potrivit dispoziţiilor art. 592 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, cererea de sechestru asigurător se adresează instanţei care judecă procesul, iar potrivit art. 593 alin. (4) din acelaşi cod, împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii sechestrului, cel interesat va putea face contestaţie.

În prezentul litigiu, prin cererea formulată, petentul urmăreşte ridicarea măsurii asigurătorii instituite prin ordonanţa nr. 27/P/2008 din 24.10.2008, emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie- Structura Centrală, invocând drept cauză juridică a cererii partajul intervenit prin sentinţa civilă nr. 2925/12.05.2016, pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. x/2015. În contextul sistării stării de coproprietate asupra bunului, pe care l-a deţinut cu soţia sa şi menţinerii sechestrului asigurător asupra bunului devenit propriu, petentul susţine că nu ar mai exista o justificare legală privind menţinerea măsurii asigurătorii.

Prin urmare, în raport cu motivarea cererii, prezentul litigiu reprezintă o consecinţă a celor statuate de către Judecătoria Brăila prin hotărârea de partaj asupra bunului cu privire la care era instituit sechestrul asigurător, ceea ce determină schimbarea regimului juridic al acestuia, îndreptăţind un nou demers judiciar.

În cauză, nu are relevanţă, în determinarea competenţei materiale, împrejurarea că sechestrul asigurător a fost menţinut de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin sentinţa penală nr. 176/30.01.2012, pronunţată în dosarul nr. x/2009, definitivă prin decizia penală nr. 160/20.06.2012, întrucât, prin cererea pendinte, petentul invocă existenţa unei cauze ulterioare pronunţării hotărârilor penale de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru determinarea competenţei de soluţionare a cauzei, Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 594 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., echivalentul art. 957 din noul C. proc. civ., care stipulează că "dacă debitorul va da, în toate cazurile, garanţie îndestulătoare, instanţa va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător", întrucât titularul cererii nu este debitorul obligaţiei de plată (B.), ci un terţ, respectiv soţul acesteia D..

Procedura specială şi derogatorie de la dreptul comun reglementată de 594 din vechiul Cod, respectiv art. 957 din C. proc. civ. este de strictă interpretare şi aplicare şi nu poate fi extinsă prin analogie în alte situaţii nereglementate de textul de lege menţionat. Astfel, 594 din vechiul Cod, respectiv art. 957 din C. proc. civ. indică, în ambele sale teze, pe debitorul obligaţiei de plată ca titular al cererii, atât în ipoteza în care acesta dă o altă garanţie, îndestulătoare pentru acoperirea prejudiciului, asupra căreia vor opera, prin subrogaţie, aceleaşi limitări ale dreptului de proprietate de natură a indisponibiliza bunul, cât şi în cazul în care cererea principală în temeiul căreia a fost încuviinţată măsura asigurătorie a fost respinsă lato sensu.

Raportând circumstanţele factuale ale cauzei la dispoziţiile art. 594 din vechiul Cod, respectiv art. 957 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că numai debitorul obligaţiei de executat are la îndemână acţiunea ce rezidă din procedura specială reglementată de textul legal menţionat. Or, debitor în raportul juridic delictual care a determinat instituirea măsurii asigurătorii nu este petentul, ci numita B., aceasta fiind vizată de măsura sechestrului instituită prin ordonanţele menţionate, ca o garanţie a reparării prejudiciului creat prin săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost, după caz, condamnată sau în privinţa cărora s-a dispus clasarea urmării penale.

Cum petentul nu are calitatea de debitor faţă de obligaţia vizată prin instituirea măsurii asigurătorii, nu se poate prevala de procedura instituită prin dispoziţiile art. 594 din vechiul Cod, respectiv art. 957 din C. proc. civ. pentru promovarea unui asemenea demers procesual, procedură specială şi derogatorie care nu poate fi extinsă în situaţia terţului care invocă un drept real propriu asupra bunurilor indisponibilizate prin măsurile asigurătorii. În acest sens, a fost pronunţată şi încheierea nr. 1884/13.10.2022, în dosarul nr. x/2022 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

În schimb, sunt aplicabile dispoziţiile art. 593 alin. (1) şi (3), actualul 955 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., care stipulează următoarele:

"Măsura sechestrului asigurător se aduce la îndeplinire de către executorul judecătoresc, potrivit regulilor privitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător. (…) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii sechestrului cel interesat va putea face contestaţie".

Prin dispoziţiile legale menţionate se conferă calitate procesuală activă de a putea solicita ridicarea măsurii sechestrului asigurător unui terţ, şi nu debitorului obligaţiei de plată, urmare a schimbării regimului juridic al bunului indisponibilizat, ca efect al existenţei unor cauze ulterioare pronunţării hotărârilor, prin care s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător.

Se constată că se invocă de către un terţ o nouă cauză juridică, respectiv- schimbarea regimului juridic al bunului indisponibilizat, ca efect al pronunţării sentinţei civile nr. 2925/12.05.2016 de către Judecătoria Brăila, ca instanţă de executare, competentă să judece contestaţia la executare, având ca obiect partajarea bunurilor comune ale soţilor promovată de către creditorul personal al unuia dintre soţi, în conformitate cu art. 4001, actualul art. 712 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Având în vedere schimbarea regimului juridic al bunului indisponibilizat şi intervenirea unei cauze juridice noi, competenţa de soluţionare a cererii, având ca obiect ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului revine instanţei competente, în conformitate cu dispoziţiile art. 593 alin. (1) şi (3), actualul 955 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., respectiv Judecătoriei Brăila care a judecat contestaţia la executare, având ca obiect partajarea bunurilor comune.

Înalta Curte relevă faptul că, ori de câte ori se invocă existenţa unei cauze ulterioare pronunţării hotărârii de instituire/menţinere a măsurii asigurătorii, aceasta reprezintă o nouă cauză juridică susceptibilă de a determina, din punct de vedere material, teritorial şi funcţional competenţa de soluţionare a cererii, având ca obiect ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului. În acest sens, a fost pronunţată şi decizia civilă nr. 44/18.01.2023, în dosarul nr. x/2022 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

O aplicaţie particulară a acestui principiu este ipoteza, prevăzută de art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., când instanţa penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă, măsurile asigurătorii dispuse se menţin numai pe durata unui termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, ele încetând de drept, dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termenul menţionat.

În această situaţie, sarcina de a aprecia asupra angajării răspunderii civile delictuale a autorilor şi asupra necesităţii menţinerii/ridicării sechestrului asigurător, soluţionând cererile părţilor litigante cu acest obiect, revine instanţei civile - instanţa de drept comun competentă să verifice şi să stabilească condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâţilor, potrivit art. 1357 din C. civ. şi, implicit, menţinerea sau ridicarea sechestrului asigurător.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 158 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi va declina competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul A., în favoarea Judecătoriei Brăila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul A., în favoarea Judecătoriei Brăila.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2023.