Vehicle tax certificate transfer obligation: private-order territorial jurisdiction and prohibition of ex officio declination by the seised court

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte, la data de 13 decembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că, prin contractul de vânzare - cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la data de 19 august 2022, a cumpărat de la pârât autoturismul marca x, cu număr de înmatriculare x şi să dispună obligarea pârâtului la efectuarea formalităţilor de eliberare a certificatului fiscal pentru autoturism, în vederea înscrierii acestuia în evidenţele fiscale şi înmatriculare.

În motivarea în fapt, reclamantul a arătat că a cumpărat de la pârât autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, pe care l-a achitat în totalitate şi-l foloseşte de la data convenţiei. Pârâtul i-a înmânat toate actele mai puţin certificatul fiscal, pe care refuză să-l predea, iar lipsa acestui înscris nu-i permite să înscrie autoturismul în evidenţele fiscale.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat demersul judiciar pe dispoziţiile art. 35 din C. proc. civ.

2. Hotărârea Judecătoriei Vălenii de Munte

Prin sentinţa civilă nr. 470 din 31 mai 2023, Judecătoria Vălenii de Munte a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii de chemare în judecată, formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.

În speţă, pârâtul B. îşi are domiciliul în oraşul Timişoara, judeţul Timiş, împrejurare care atrage competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

3. Hotărârea Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 21954 din 5 octombrie 2023, Judecătoria Timişoara, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Instanţa a reţinut că, în materie de competenţă teritorială, sunt incidente dispoziţiile generale reglementate de art. 107 din C. proc. civ.. În acest caz, competenţa teritorială este de ordine privată, dispoziţiile menţionate constituind norma generală în materie de competenţă teritorială, în favoarea instanţei de la domiciliul pârâtului.

Potrivit prevederilor art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât, prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii. Astfel, chiar şi în situaţia în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenţei la instanţa din circumscripţia teritorială a domiciliului său, instanţa sesizată nefiind abilitată să invoce, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale.

Prin urmare, în opinia Judecătoriei Timişoara, chiar dacă nu este instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul pârâtului, Judecătoria Vălenii de Munte nu putea să îşi invoce, din oficiu, necompetenţa teritorială, competenţa fiind câştigată în favoarea sa tocmai prin faptul neinvocării excepţiei de către pârât, prin întâmpinare.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că Judecătoriei Vălenii de Munte îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziţii legale şi argumente:

Prin cererea de chemare în judecată pe care a formulat-o reclamantul A. a solicitat să se constate existenţa raportului juridic care a luat naştere prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare şi să fie obligat pârâtul B. să efectueze demersurile necesare în vederea obţinerii certificatului fiscal, necesar înscrierii autoturismului în evidenţele fiscale. Prin urmare, faţă de scopul urmărit de reclamant prin demersul iniţiat, Judecătoria Vălenii de Munte a fost învestită cu judecarea unei acţiuni civile al cărei obiect îl constituie obligaţia de a face, deci cu o acţiune personală.

Cele două instanţe aflate în conflict, Judecătoria Vălenii de Munte şi Judecătoria Timişoara, şi-au declinat, reciproc, competenţa de soluţionare a cauzei, conflictul negativ de competenţă fiind generat de reţinerile diferite ale celor două instanţe cu privire la dispoziţiile legale aplicabile în speţă, pentru stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (2) din C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura". Alin. 3 al aceluiaşi articol prevede că "în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată".

Aşadar, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege, normele de competenţă teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga.

Distincţia dintre cele două categorii de norme de competenţă prezintă importanţă mai ales în privinţa regimului juridic al invocării excepţiei de necompetenţă. C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) din actul normativ menţionat: "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol: "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din cuprinsul textului de lege redat anterior rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile prevăzute de art. 130 din C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

Litigiul de faţă are ca obiect o obligaţie de a face, iar în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun ale art. 107 din C. proc. civ. potrivit cu care "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Întrucât acestea sunt norme de competenţă de ordine privată, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă în condiţiile art. 130 alin. (3) doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. În caz contrar, instanţa sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie procesuală relativă, excepţie pe care, potrivit textului de lege anterior redat, instanţa nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului rezultă că pârâtul nu a depus întâmpinare, nu a înţeles să invoce excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Vălenii de Munte.

Prin urmare, faţă de prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., Judecătoria Vălenii de Munte nu putea invoca, din oficiu, necompetenţa teritorială de ordine privată de soluţionare a cauzei.

Pentru considerentele expuse şi având în vedere dispoziţiile art. 107 alin. (1) şi art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din acelaşi act normativ, va stabili competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.