Territorial Jurisdiction for Recognition of Foreign Custody Judgments: Competence Determined by Opposing Party’s Domicile, Not the Refusing Administrative Authority

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, la data de 10 mai 2023, sub nr. x/2023, petenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul B., recunoaşterea atât a sentinţei nr. 4 pronunţate la data de 4 februarie 2019 de către Judecătoria de violenţă împotriva femeilor nr. 1 din Castellon, cât şi a ordonanţei preşedinţiale de lămurire a hotărârii judecătoreşti, din data de 12 februarie 2019, a aceleiaşi judecătorii.

În motivarea în fapt, a arătat că, prin sentinţa menţionată, aşa cum a fost lămurită ulterior, au fost aprobate o serie de măsuri civile definitive cu privire la copilul minor al părţilor, C. şi anume: autoritatea părintească asupra copilului minor va fi exercitată exclusiv de către mamă, doamna A., custodia şi încredinţarea copilului minor se atribuie exclusiv mamei, doamna A., se suspendă orice program de vizitare a minorei de către B., stabilindu-se totodată cuantumul pensiei de întreţinere datorat la nivelul sumei de 150 euro. Întrucât sunt hotărâri pronunţate în Spania, se solicită recunoaşterea lor pe teritoriul României.

Petenta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 194, art. 223, art. 1.096 şi următoarele din C. proc. civ.

2. Hotărârea Tribunalului Maramureş

Prin sentinţa civilă nr. 504 din 8 iunie 2023, Tribunalul Maramureş, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi, în baza dispoziţiilor art. 1099 alin. (2) din C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de petenta A., în contradictoriu cu B., în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că se solicită recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri pronunţate în Spania, în contradictoriu cu fostul soţ, al cărui domiciliu este necunoscut.

Prin urmare, devin incidente dispoziţiile art. 1099 din C. proc. civ. potrivit cu care "1. Cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine. 2) În cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1) competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti."

În opinia Tribunalului Maramureş, întrucât domiciliul pârâtului care refuză, prin ipoteză, recunoaşterea hotărârii nu este cunoscut, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti, în baza dispoziţiilor art. 1099 alin. (2), expus anterior.

3. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1257 din 6 noiembrie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de petenta A., în contradictoriu cu B., în favoarea Tribunalului Maramureş. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat cauza şi a trimis dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, din motivarea cererii de chemare în judecată, rezultă că Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte Maramureş a refuzat eliberarea paşaportului pe motiv că hotărârile de care se prevalează petenta nu au fost recunoscute pe teritoriul României. Ca atare, competenţa teritorială a instanţei se determină prin raportare la sediul autorităţii care refuză eliberarea documentelor, serviciul menţionat având sediul în circumscripţia teritorială a Tribunalului Maramureş. Prin urmare, sunt incidente dispoziţiile art. 1099 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Bucureşti a apreciat că Tribunalul Maramureş este competent să soluţioneze prezenta cauză.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziţii legale şi argumente:

Prin cererea cu care a învestit instanţa de judecată, petenta A. a solicitat recunoaşterea pe teritoriul României a două hotărâri judecătoreşti pronunţate de Judecătoria de violenţă împotriva femeilor nr. 1 din Castellon, Spania, referitoare la autoritatea părintească, custodia şi întreţinerea minorei C., împrejurare în raport de care devin incidente dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului Uniunii Europene, care reglementează procedura recunoaşterii unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-un stat membru.

Potrivit acestui text legal european, "Fără a aduce atingere secţiunii 4 din prezentul capitol, orice parte interesată poate solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute de secţiunea 2 din prezentul capitol, pronunţarea unei hotărâri de recunoaştere sau de refuz al recunoaşterii hotărârii. Competenţa teritorială a instanţei judecătoreşti indicată în lista comunicată Comisiei de fiecare stat membru în conformitate cu articolul 68 este stabilită prin dreptul intern al statului membru în care se depune cererea de recunoaştere sau de refuz al recunoaşterii."

Dispoziţiile art. I3 (art. 1) din O.U.G. nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană prevăd că "(1) Cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condiţiile prevederilor Regulamentului nr. 2.201/2003, sunt de competenţa tribunalului."

Cum dispoziţiile legale enunţate prevăd doar competenţa materială a tribunalului, competenţa teritorială a instanţei învestite cu o cerere de recunoaştere a unei hotărâri străine, în materia reglementată de Regulamentul nr. 2201/2003, urmează a se stabili conform dreptului intern.

Ceea ce a determinat ivirea prezentului conflict de competenţă a fost interpretarea diferită pe care instanţele aflate în conflict au dat-o dispoziţiilor referitoare la competenţa teritorială a instanţei învestite cu cererea de recunoaştere a celor două hotărâri străine.

Astfel, Tribunalul Maramureş a apreciat că cererea este formulată de petentă în contradictoriu cu fostul soţ şi, faţă de domiciliul necunoscut al acestuia, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1099 alin. (2) din C. proc. civ. şi a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

La rândul său, Tribunalul Bucureşti a avut în vedere că Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte Maramureş refuză recunoaşterea celor două hotărâri străine, de care se prevalează petenta, astfel că, în considerarea dispoziţiilor art. 1099 alin. (1) din acelaşi act normativ, Tribunalul Maramureş este competent să soluţioneze cererea.

Înalta Curte reţine că, principial, o hotărâre judecătorească este emanaţia unei autorităţi publice şi este destinată să producă efecte numai pe teritoriul naţional asupra căruia acea autoritate îşi exercită puterea de jurisdicţie conferită de statul respectiv. Eficacitatea hotărârii în alt stat este condiţionată, în primul rând, de recunoaşterea acesteia de către autoritatea competentă din statul în care ea urmează să fie adusă la îndeplinire.

În dreptul nostru intern, pentru a beneficia de autoritate de lucru judecat, o hotărâre străină trebuie să parcurgă procedura recunoaşterii, prevăzută, în detaliu, de C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 1099 din actul normativ menţionat:"(1) Cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine. (2) În cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti. (3) Cererea de recunoaştere poate fi, de asemenea, rezolvată pe cale incidentală de către instanţa sesizată cu un proces având un alt obiect, în cadrul căruia se ridică excepţia autorităţii lucrului judecat sau o chestiune prealabilă întemeiată pe hotărârea străină."

Prin urmare, instanţa competentă, din punct de vedere teritorial, să rezolve cererea de recunoaştere a unei hotărâri străine este determinată de domiciliul/sediul celui care refuză recunoaşterea, adică pârâtului din raportul juridic litigios.

Coroborând dispoziţiile referitoare la efectele lucrului judecat cuprinse în art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, cu cele ale art. 1096 alin. (2) şi alin. (3) din acelaşi act normativ, reiese faptul că autoritatea de lucru judecat interesează doar părţile dintr-o anumită cauză şi nu se stabileşte în raport de o terţă persoană, căreia hotărârea îi este numai opozabilă.

Aşadar, nu se poate pune problema recunoaşterii unei hotărâri în raport de o terţă persoană, care nu are calitatea de parte în cadrul acestei proceduri, acesta fiind şi sensul sintagmei "cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine" din cuprinsul art. 1099 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine.

În cauza pendinte, părţile din hotărârile, a căror recunoaştere se solicită, sunt petenta A. şi intimatul B..

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cererii de recunoaştere a acestor hotărâri se stabileşte în funcţie de domiciliul intimatului.

Domiciliul acestuia nu este cunoscut, astfel încât devin incidente dispoziţiile art. 1099 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cu care "În cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti."

În consecinţă, Tribunalul Bucureşti este competent să soluţioneze cererea de recunoaştere a celor două hotărâri judecătoreşti formulată de petenta A..

Înalta Curte reţine că nu se poate stabili competenţa teritorială prin raportare la sediul autorităţii despre care petenta afirmă că refuză eliberarea paşaportului, cu atât mai mult cu cât soluţionarea cererii adresate acestei entităţi este condiţionată de recunoaşterea hotărârii, fiind subsecventă unei proceduri judiciare având această finalitate.

Pentru considerentele expuse şi având în vedere dispoziţiile art. 1099 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din acelaşi act normativ, va stabili competenţa de soluţionare a cererii de recunoaştere a hotărârilor străine în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.