Civil compensation for judicial error void for failure to formulate specific illegality grounds against appellate reasoning

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, la data de 28 octombrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Tribunalul Iaşi, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 2.500.000 RON, cu titlu de despăgubiri, pentru acoperirea prejudiciului cauzat ca urmare a unei erorii judiciare.

În motivare a arătat că, prin sentinţa penală nr. 113 din 24 noiembrie 1992 pronunţată de Tribunalul Iaşi, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. Ulterior, prin sentinţa penală nr. 118 din 12 septembrie 1996 a Tribunalului Iaşi a fost admisă cererea de rejudecare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, reclamantul fiind condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă prevăzute de art. 214 din C. pen., prin schimbarea încadrării juridice. Prin decizia penală nr. 26 din 11 februarie 1997, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei penale nr. 118 din 12 septembrie 1996 a Tribunalului Iaşi şi l-a condamnat pe acesta pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 214 din C. pen. (gestiune frauduloasă) la o pedeapsă mai uşoară cu închisoarea. Prin decizia penală nr. 2059 din 23 septembrie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie a fost admis recursul declarat de reclamant, au fost casate sentinţa penală nr. 118 din 12 septembrie 1996 a Tribunalului Iaşi şi decizia penală nr. 26 din 11 februarie 1997 a Curţii de Apel Iaşi, numai cu privire la pedeapsa aplicată şi la sporul de pedeapsă. Eroarea judiciară i-a cauzat prejudicii materiale şi morale care l-au determinat să promoveze această acţiune.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 656 din 3 mai 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Tribunalul Iaşi, ca inadmisibilă.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 433A din 15 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de către apelantul - reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 656 din 3 mai 2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, şi Tribunalul Iaşi, ca nefondat.

4. Calea de atac declarată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 433A din data de 15 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul A., care arată că a intrat în posesia hotărârii, pe care o atacă, la data de 26 aprilie 2023.

Învederează că, în perioada ianuarie- decembrie 2022, a fost deţinut la Penitenciarul Botoşani, ulterior fiind mutat la Penitenciarul Iaşi, iar din actele dosarului rezultă că hotărârea Tribunalului Bucureşti a fost comunicată la data de 4 aprilie 2022, la Iaşi, deşi el era la Botoşani.

În ceea ce priveşte eroarea judiciară, aceasta s-a produs în anul 1992, când erau aplicabile dispoziţiile art. 134 - art. 150 din Constituţie. Instanţele penale nu s-au pronunţat cu privire la lunile executate, neacoperite prin anularea mandatului de executare şi nici nu au constatat neconstituţionalitatea condamnării sale.

Recurentul prezintă un istoric al litigiilor penale anterioare în cadrul cărora apreciază că s-a realizat eroarea judiciară. În opinia sa, eroarea a fost săvârşită la data de 17 martie 1992 şi, ulterior, prin pronunţarea sentinţei penale nr. 113/1992. La data de 3 martie 1994 şi-a retras apelul întrucât era ţinut de autoritatea de lucru judecat, sentinţa penală nr. 113 din 24 noiembrie 1992 rămânând definitivă prin nerecurare.

Apreciază că atât Curtea de Apel Iaşi cât şi Curtea Supremă de Justiţie trebuiau să se pronunţe şi cu privire la perioada pe care reclamantul a petrecut-o nejustificat în închisoare, conform prevederilor C. proc. pen. din 1969. De altfel, a mai promovat o cerere de reparare a pagubei care a fost respinsă, întrucât nu a fost achitat.

Recurentul arată că înţelege să invoce prevederile deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din 16 ianuarie 2023, care trebuie aplicată în cauză.

De asemenea, arată că a solicitat să se constate eroarea judiciară, însă nu s-a ţinut cont de solicitarea sa.

Pentru considerentele expuse, recurentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru a se analiza obiectul principal al acţiunii.

5. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, Tribunalul Iaşi a invocat excepţia netimbrării recursului, excepţia nulităţii recursului şi, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepţiei de nulitate, invocate de intimatul Tribunalul Iaşi, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită numai pentru motive de nelegalitate şi în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.,,(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: a) numele si prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii in favoarea căreia se exercita recursul, numele, prenumele si domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si numele si prenumele consilierului juridic care întocmeşte cererea. Prezentele dispoziţii se aplica si in cazul in care recurentul locuieşte in străinătate; b) numele si prenumele, domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, denumirea si sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se ataca; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul si dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părţii sau a mandatarului părţii in cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) si c)-e), precum si cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă menţiunea potrivit căreia hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală.

Cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Prin urmare, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din actul normativ menţionat, normă de ordine publică.

În cauza pendinte, se constată că se invocă mai multe împrejurări care ar afecta, în opinia recurentului, validitatea deciziei recurate. Acestea vizează locul de detenţie, comunicarea hotărârii de fond, litigiile penale anterioare şi soluţiile instanţelor care au analizat şi încadrat fapta sa ca infracţiune şi faptul că a săvârşit o pedeapsă mai mare decât cea reţinută de instanţe. Însă, niciunul dintre aceste argumente nu vizează argumentele instanţei de apel, care a validat soluţia instanţei de fond de respingere a demersului judiciar al reclamantului, ca inadmisibil.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate iar nu a greşelilor altor instanţe, din alte litigii anterioare sau a conduitei părţilor adverse, întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire poate duce la casarea unei hotărâri.

Fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de judecată şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar memoriul de recurs formulat de recurent nu conţine critici propriu-zise, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.

În consecinţă, reţinând că recurentul nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condiţiile art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 433A din 15 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.