Liability for damage caused by things and failure to analyze independent control and supervision for legal custody purposes

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2023

Deliberând asupra recursului declarat în cauză, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 1 februarie 2021, sub dosar nr. x/2021, reclamantul A. prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Timişoara prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, C. a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale, si dobânda legală aferentă, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective.

În drept, acţiunea se întemeiază pe dispoziţiile art. 58 alin. (1) şi art. 1349, art. 1357, art. 1376, art. 1377, art. 1381, art. 1385, art. 1386, art. 1391 C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 51 din 9 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Timiş a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului C., invocată de acest pârât prin întâmpinare.

Acţiunea a fost admisă în parte, în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Timişoara prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, pârâţii fiind obligaţi, în solidar, să plătească intimatului suma de 150.000 de RON cu titlu de daune morale, sumă la care se va calcula dobândă legală civilă, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată (1 februarie 2021) până la data plăţii efective.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul C. a fost respinsă, reclamantul fiind obligat să plătească pârâtului C. suma de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pârâţii Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Timişoara prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara au fost obligaţi, în solidar, să plătească reclamantului suma de 8.705 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 249 din 11 octombrie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A., prin reprezentant legal B., şi apelul declarat de pârâţii Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Timişoara prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 51 din 9 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Timiş.

A schimbat în parte sentinţa primei instanţe în sensul că:

A admis în parte acţiunea formulată şi în contradictoriu cu pârâtul C..

Pârâţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 75.000 RON, cu titlu de daune morale reduse în apel, cu dobânda legală de la data introducerii acţiunii, la data plăţii.

Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtul C. a fost respinsă.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

Pârâtul C. a fost obligat la plata sumei de 3.600 RON către apelantul-reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Motivele de recurs

Prin recursul declarat, pârâtul C. a solicitat casarea în parte a deciziei civile nr. 249 din 11 octombrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă şi trimiterea cauzei spre rejudecare, formulând următoarele critici:

Din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a invocat încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 9 şi art. 477 din acelaşi cod, întrucât apelul formulat de reclamant a fost admis, cu consecinţa obligării sale, în solidar, la plata prejudiciului moral, cu toate că apelul acestuia viza doar cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanţă, nu şi atragerea răspunderii sale alături de Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara.

În dezvoltarea criticilor, a menţionat că i-a fost atrasă răspunderea exclusiv ca urmare a admiterii apelului formulat de reclamant, instanţa menţionând în considerente că soluţia este pronunţată faţă de limitele în care a fost admis apelul reclamantului, cu toate că apelul acestuia viza majorarea cuantumului despăgubirilor acordate de prima instanţă, aspect care reiese din cuprinsul încheierii din 13 septembrie 2022. Pe de altă parte, a menţionat că prin admiterea apelului exercitat de pârâţii UAT Municipiul Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara au fost reduse despăgubirile de la 150.000 RON la 75.000 RON.

Prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat, sub un prim aspect, viciul nemotivării hotărârii. Astfel, a criticat că lipsesc motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale în ceea ce priveşte paznicul juridic al bunului, precum şi motivele pentru care instanţa de apel a ajuns la concluzia că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile reglementate de art. 1.377 C. civ.

Din aceeaşi perspectivă a menţionat că instanţa de apel nu a verificat dacă sunt îndeplinite cele două condiţii cumulative prevăzute de acest text legal şi nici nu a motivat dacă pârâtul a exercitat în mod independent controlul şi supravegherea asupra lucrului şi dacă s-a folosit de acesta în interes propriu.

De asemenea, a arătat că, deşi a expus pe larg în întâmpinarea din apel argumentele pentru care nu se poate reţine că nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, instanţa de apel nu a făcut nicio referire la apărările sale şi nu a motivat în ce fel pretinsa neîndeplinire a atribuţiilor de serviciu atrage incidenţa dispoziţiilor art. 1.377 C. civ., astfel încât pârâtul să răspundă pentru prejudiciul cauzat de lucru.

În dezvoltarea aceluiaşi motiv de recurs, recurentul-pârât a mai susţinut că deşi instanţa de apel a respins proba cu martorul D., a cărei teză probatorie consta în probarea faptului că şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în dimineaţa producerii accidentului, cu motivarea că îndeplinirea atribuţiilor nu este contestată, totuşi în considerente a reţinut că pârâtul nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu.

Printr-o altă critică, a susţinut că există contradicţie între considerente şi dispozitiv, întrucât în realitate instanţa a pronunţat o soluţie de respingere a apelului declarat de reclamant, în condiţiile în care instanţa nu a fost învestită cu un apel al reclamantului împotriva sa, ci calea de atac viza majorarea cuantumului despăgubirilor acordate de prima instanţă.

Subsumat motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a adus critici modului de aplicare a dispoziţiilor art. 1.377 C. civ.

A argumentat recurentul-pârât că se pune problema identificării persoanei care răspunde pentru prejudiciul cauzat de lucru, precizând că paza lucrului nu îi aparţine, întrucât nu a exercitat în mod independent controlul şi supravegherea asupra acestuia şi nu s-a servit de acesta în interes propriu, ci revine în sarcina celorlalţi doi pârâţi, bazinul de înot fiind în proprietatea UAT Municipiul Timişoara şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare la 27 februarie 2023, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor. În subsidiar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că instanţa de apel a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 477 C. proc. civ., precum şi că decizia recurată este motivată în acord cu exigenţele prevăzute de art. 425 C. proc. civ.

La 20 martie 2023, recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei nulităţii şi admiterea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este critica prin care s-a invocat încălcarea regulilor de procedură stipulate de art. 9 şi art. 477 C. proc. civ., respectiv încălcarea limitelor efectului devolutiv al apelului formulat de reclamant.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentului-pârât învestesc instanţa de recurs cu examinarea conformităţii hotărârii recurate în raport cu exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind invocate atât lipsa nemotivării în ceea ce priveşte analiza condiţiilor răspunderii pârâtului pentru prejudiciul cauzat de bun, cât şi contradictorialitatea considerentelor.

De asemenea, se constată că prin recurs se supune analizei şi conformitatea deciziei atacate cu normele de drept material stipulate de art. 1.377 C. civ., critici încadrabile în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând decizia recurată, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârât este fondat.

Criticile expuse prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, nefiind încălcate regulile de procedură prevăzute de art. 9 şi art. 477 din acelaşi cod.

În conformitate cu prevederile art. 476 alin. (1) C. proc. civ., apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa statuând atât în fapt, cât şi în drept. Efectul devolutiv al apelului trebuie însă raportat la un adagiu fundamental pentru această procedură, reglementat de art. 477 C. proc. civ., anume tantum devolutum quantum apelatum - se devoluează în apel doar ceea ce s-a apelat.

Potrivit art. 477 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

Astfel, apelantul stabileşte limitele judecăţii în apel, arătând cererile cu privire la soluţionarea cărora înţelege să declare apel, precum şi motivele pentru care formulează apelul.

Verificând respectarea acestor limite, Înalta Curte constată că, prin apelul declarat, reclamantul A. a solicitat admiterea căii de atac, schimbarea în parte a sentinţei şi admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 500.000 RON cu titlu de daune morale şi dobânda legală.

De asemenea, analizând cererea de apel formulată de pârâţii UAT Municipiul Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Înalta Curte constată că aceştia au solicitat schimbarea în tot a hotărârii primei instanţe în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, prin motivele de apel aducând critici sub aspectul persoanelor răspunzătoare de accidentarea reclamantului.

Se constată că apelul exercitat de pârâţi nu a fost limitat la o anumită soluţie din dispozitiv, iar prin motivele de apel au adus critici în sensul că măsurile urgente pentru evitarea accidentărilor, până la remedierea situaţiei de către Municipiul Timişoara, trebuiau luate direct de către personalul autorizat, administratorul bazei sportive - pârâtul C., şi de profesorii de înot.

Drept urmare, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de apel a dat curs prevederilor art. 477 alin. (2) C. proc. civ., devoluţiunea operând cu privire la întreaga cauză, inclusiv în ceea ce îl priveşte pe pârâtul C., motiv pentru care nu poate fi constatată o vătămare a recurentului-pârât sub aspectul criticat, astfel că din această perspectivă este lipsit de relevanţă argumentul în sensul că, în cadrul dezbaterilor din 13 septembrie 2022, reprezentantul convenţional al apelantului-reclamant a clarificat limitele apelului pe care acesta l-a declarat.

Prin urmare, instanţa de apel a procedat la rejudecarea fondului cu respectarea dispoziţiilor art. 477 C. proc. civ., devoluţiunea operând cu privire la întreaga cauză, inclusiv în ceea ce priveşte atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului C..

Luând în examinare motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Aceste prevederi se aplică şi în instanţa de apel (art. 482 C. proc. civ.).

Dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. consacră obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti, iar motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. enunţă viciile pe care le poate conţine o hotărâre judecătorească sub aspectul motivării, ce constituie tot atâtea aspecte de nelegalitate.

Din perspectivă convenţională, art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului instituie, ca o garanţie a procesului echitabil, motivarea hotărârilor judecătoreşti. În acest sens, exi­genţa motivării hotărârilor judecătoreşti, care contribuie la garantarea respectării princi­­piului bunei administrări a justiţiei, impune oricărei instanţe obligaţia de a proceda la un examen efectiv al motivelor, argumentelor şi propunerilor de probe prezentate de părţi şi de a indica suficient de clar motivele pe care s-a sprijinit pentru a tranşa litigiul.

Deşi această exi­genţă nu poate fi întotdeauna înţeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat pentru fiecare argument al părţilor, dacă o parte litigantă invocă într-o cauză un argu­ment suficient de clar şi de precis, susţinut de probe şi de natură să aibă o incidenţă asupra soluţiei ce urmează să fie pronunţată în respectivul litigiu, este necesar ca instanţa să analizeze acest argument şi să formuleze un răspuns explicit şi specific.

Ca instanţă de prim control judiciar, potrivit art. 479 C. proc. civ., instanţa de apel era ţinută a verifica, în limitele cererilor de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă şi, în consecinţă, a realiza un examen propriu al criticilor şi apărărilor formulate în ceea ce priveşte forma de răspundere civilă delictuală reglementată de art. 1.376 C. civ.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a criticat tocmai lipsa motivelor în temeiul cărora instanţa de apel i-a atras răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucru.

Această critică este fondată.

Înalta Curte reţine că prin acţiunea formulată de reclamantul A. s-a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor UAT Municipiul Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi C. pentru prejudiciul nepatrimonial generat de vătămarea suferită ca urmare a stării defectuoase a unui blockstart de la bazinul de înot din cadrul Complexului Sportiv Bega.

Ambele instanţe de fond au constatat că, la data producerii incidentului - 5 februarie 2018, bazinul de înot aparţinea de Complexul Sportiv Bega, care se afla în domeniul public al Municipiului Timişoara şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, iar pârâtul C. avea calitatea de administrator al complexului sportiv.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea, acordând reclamantului despăgubiri în valoare de 150.000 RON, reţinând că persoanele responsabile de producerea prejudiciului sunt pârâţii UAT Municipiul Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, care în calitate de paznici juridici ai bunului, sunt singurii în măsură să decidă cu privire la măsurile ce pot fi luate pentru remedierea deficienţelor blockstarturilor.

În ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât C., tribunalul a constatat că, deşi acesta are calitatea procesuală pasivă, totuşi nu îi poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală, întrucât nu s-a dovedit existenţa unei fapte proprii a acestui pârât, care să fi condus la producerea prejudiciului suferit de reclamant.

Învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de reclamant şi de pârâţii UAT Municipiul Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că responsabil de producerea prejudiciului este şi pârâtul C., având în vedere calitatea sa de administrator al Complexului Sportiv Bega. Astfel, pornind de la această premisă, constatând totodată că nu s-a făcut dovada existenţei unei cauze de exonerare a pârâtului de obligaţia a îşi exercita atribuţiile de serviciu, instanţa de apel a reţinut că este incidentă răspunderea civilă delictuală prevăzută de prevederile art. 1.376 C. civ.

Înalta Curte constată că, în etapa procesuală a apelului, intimatul-pârât C. a formulat apărări faţă de apelul declarat de ceilalţi pârâţi, prin care a susţinut că persoanele responsabile de producerea prejudiciului sunt Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Timişoara şi Consiliul local al Municipiului Timişoara, în calitate de paznici juridice ai bunului, fiind singurii în măsură să decidă cu privire la măsurile ce pot fi luate pentru remedierea deficienţelor blockstarturilor. În susţinerea acestui argument a precizat că avea calitatea de angajat al Primăriei Municipiului Timişoara, fiind subordonat altor persoane în ceea ce priveşte luarea deciziilor privind soarta blockstarturilor.

De asemenea, prin întâmpinarea la apelul declarat de reclamant, intimatul-pârât C. a susţinut că nu poate fi atrasă răspunderea sa civilă delictuală nici pentru fapta proprie şi nici pentru prejudiciile cauzate de lucruri, nefiind îndeplinite condiţiile legale. Astfel, a învederat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii pentru fapta proprie, de vreme ce prejudiciul cauzat apelantului-reclamant se datorează unui obiect (blockstart) de care acesta s-a agăţat cu mâna când a sărit în bazinul de înot. Din perspectiva răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri a menţionat că se pune problema identificării persoanei care răspunde, argumentând că paza lucrului nu îi aparţine, ci aceasta revine proprietarului UAT Municipiul Timişoara şi administratorului Consiliul Local al Municipiului Timişoara. Faţă de dispoziţiile art. 1.377 C. civ., a solicitat instanţei de apel a observa că, pe de o parte, lucrul care a cauzat prejudiciul nu se află în proprietatea sa, iar pe de altă parte, acesta nu a exercitat în mod independent controlul şi supravegherea asupra lucrului şi nu s-a servit de acesta în interes propriu.

Înalta Curte reţine că argumentele prezentate în apărare de pârât sunt esenţiale, având în vedere că raportul juridic dedus judecăţii presupune verificarea existenţei unui prejudiciu cauzat prin fapta lucrului aflat în paza juridică a persoanei responsabile, iar calitatea de paznic juridic revine acelei persoane care, în mod legitim şi independent, exercită asupra lucrului puterea sa de direcţie, control şi supraveghere.

Or, instanţa de apel nu a realizat o examinare efectivă a condiţiilor angajării răspunderii pârâtului C. pentru prejudiciul cauzat de lucruri şi nu a înlăturat printr-o analiză pertinentă din punct de vedere juridic apărările sale, cauzând acestuia o vătămare care nu poate fi remediată decât prin casarea deciziei recurate.

Recurentul-pârât a susţinut cu deplin temei faptul că lipseşte raţionamentul juridic în temeiul căruia i-a fost atrasă răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 1.376 C. civ., întrucât curtea de apel nu a realizat o verificare efectivă a condiţiilor de aplicare a acestei forme de răspundere delictuală în ceea ce îl priveşte, astfel că apărările formulate de acesta au rămas neanalizate.

Instanţa de apel era datoare să răspundă argumentelor din întâmpinările formulate de recurentul-pârât C. în apel, acesta invocând că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 1.377 C. civ., întrucât în calitate de angajat al primăriei era subordonat altor persoane în ceea ce priveşte luarea deciziilor privind soarta blockstarturilor şi nu a exercitat în mod independent controlul şi supravegherea asupra lucrului şi nici nu s-a servit de acesta în interes propriu.

Pentru a reţine incidenţa dispoziţiilor art. 1.376 alin. (1) C. civ., care prevăd că "Oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa.", instanţa de apel era obligată să lămurească dacă recurentul-pârât C. a avut paza juridică asupra lucrului care a cauzat vătămarea reclamantului, în înţelesul prevederilor art. 1.377 C. civ., potrivit cărora "are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziţii legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul şi supravegherea asupra animalului sau a lucrului şi se serveşte de acesta în interes propriu."

Având în vedere limitele criticilor din recurs, cu ocazia rejudecării apelurilor, instanţa de apel este chemată a cerceta dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru a se reţine un raport juridic de natura celui prescris de dispoziţiile art. 1.376 alin. (1) C. civ., în temeiul căruia recurentul-pârât să fie obligat la plata despăgubirilor pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat reclamantului de vătămarea suferită ca urmare a stării defectuoase a unui blockstart de la bazinul de înot din cadrul Complexului Sportiv Bega.

În analiza condiţiilor de aplicare a acestei forme de răspundere delictuală, se va verifica dacă, circumscris dispoziţiilor art. 1.377 C. civ., paza juridică asupra lucrului care a cauzat prejudiciul a revenit şi recurentului-pârât C., care la data producerii incidentului avea funcţia de inspector de specialitate, IA la Compartimentul Sport din cadrul Biroului Sport-Cultură.

Instanţa de apel va examina motivele de apel formulate cu privire la atragerea răspunderii pârâtului C. şi apărările din întâmpinările formulate de acesta, urmând a fi administrate probele necesare pentru lămurirea soluţionării cauzei sub aspectul menţionat.

Constatând incidenţa motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., faţă de soluţia ce se impune ca urmare a admiterii cererii de recurs pentru considerentele arătate anterior, instanţa de recurs nu este în măsură să verifice dacă aplicarea legii este sau nu corectă, întrucât examinarea legalităţii substanţiale este posibilă doar dacă hotărârea are o bază legală suficientă, motiv pentru care criticile subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi analizate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ. în referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de pârâtul C., va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Cât priveşte cheltuielile de judecată, dat fiind că soluţia care s-a impus a fost aceea de casare cu trimitere spre rejudecarea cauzei, Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, nu poate stabili în mod definitiv nici în privinţa culpei procesuale în litigiul dedus judecăţii, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., revenind în sarcina instanţei de rejudecare să realizeze o atare apreciere, în funcţie de soluţia ce urmează a fi pronunţată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant A..

Admite, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 249 din 11 octombrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2023.