Domestic flight delay compensation: Territorial competence for Romanian carriers and the waiver of private-order jurisdiction exceptions by non-pleading

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 01.11.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei C.N.T.A.R. TAROM S.A. la plata sumei de 400 de euro, reprezentând compensaţie întârziere zbor, a dobânzii legale, începând cu data formulării cererii, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 5 si 7 din Regulamentul CE 261/2004, art. 1522, art. 1566-1586 din C. civ., art. 1026-1033 C. proc. civ., precum si jurisprudenţă relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauzele C-402/07, C-432/07 si C-394/14).

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1 Prin sentinţa civilă nr. 1829/28.02.2023, pronunţată de Judecătoria Buftea, secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut, în esenţă, că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, în cauza C-204/08 Peter Rehder împotriva Air Baltic Corporation, Curtea a subliniat aspectul că "articolul 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că, în cazul unui transport aerian de persoane dintr-un stat membru cu destinaţia într-un alt stat membru, efectuat în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, care este operatorul de transport efectiv, instanţa competentă să judece o cerere de compensaţii întemeiată pe acest contract de transport şi pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 este, la alegerea reclamantului, instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, astfel cum aceste locuri sunt convenite în contractul respectiv."

Astfel, conform biletelor de transport aerian anexate, s-a stabilit zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare oraşul Hurghada, Egipt, iar ca punct de sosire Cluj Napoca, România.

În consecinţă, această instanţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, în a cărei circumscripţie se află locul de sosire a avionului.

2.2 Învestită prin declinare, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia civilă, prin sentinţa nr. 5487/15.11.2023 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca, invocată din oficiu şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu cauza şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivare, această instanţă a reţinut, în esenţă, că în privinţa cererii deduse judecăţii este competentă să o soluţioneze instanţa de la sediul pârâtului, aşa cum rezultă din coroborarea art. 107 alin. (1) raportat la art. 1028 alin. (2) C. proc. civ.

Totuşi, trebuie observat că este vorba despre o competenţă de ordine privată, iar nu de ordine publică, dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. stipulând în sensul că necompetenţa teritorială de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare.

Or, pârâta nu a invocat necompetenţa teritorială prin întâmpinare, iar instanţa nu avea posibilitatea să o invoce din oficiu, motiv pentru care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Buftea.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Judecătoria Buftea a reţinut că, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, Regulamentul CE nr. 261/2004 instituie o competenţă exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului, în timp ce Judecătoria Cluj-Napoca a apreciat că Regulamentul nu instituie o normă de competenţă exclusivă, iar în cauză competenţa teritorială este de ordine privată, în considerarea protejării intereselor persoanei prejudiciate, motiv pentru care prima instanţă sesizată nu putea, în lipsa unei invocări din partea pârâtei, să ridice din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială.

Înalta Curte reţine că, în cauză, prima instanţă sesizată, respectiv Judecătoria Buftea, a invocat din oficiu doar excepţia necompetenţei sale teritoriale, apreciind astfel implicit că instanţelor române le revine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

În acest sens, se reţine că dezlegările cuprinse în hotărârea CJUE din cauza C-204/08 Peter Rehder împotriva Air Baltic Corporation nu sunt aplicabile cauzei de faţă, întrucât ele se referă la ipoteza avută în vedere de art. 5 pct. 1 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, în prezent abrogat şi înlocuit de Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (norma corespondentă fiind art. 7).

Or, norma de competenţă în discuţie se aplică în cazul în care o persoană domiciliată într-un stat membru este acţionată în justiţie într-un alt stat membru, după cum rezultă cu claritate din enunţul textului:

"O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionată în justiţie într-un alt stat membru (…)".

Or, în speţă reclamantul a sesizat instanţa română cu o cerere îndreptată împotriva unei persoane juridice române, astfel încât nu este necesar a determina competenţa internaţională conform normelor comunitare la care se face referire în hotărârea CJUE evocată de prima instanţă sesizată.

În continuare, se reţine că litigiul dedus judecăţii are ca obiect cererea cu valoare redusă, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 1026-1033 C. proc. civ., privind obligarea pârâtei C.N.T.A.R. Tarom la plata sumei de 400 euro, echivalent în RON, reprezentând compensaţie pentru întârzierea zborului operat de aceasta.

Potrivit art. 1028 C. proc. civ., competenţa materială de a soluţiona cererea de valoare redusă în primă instanţă aparţine judecătoriei, iar competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun.

În materia competenţei teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Se constată faptul că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, acesteia nu-i sunt incidente numai dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competenţă teritorială, ci şi prevederile art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competenţă teritorială alternativă, la alin. (1) pct. 6 stipulându-se că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie este locul de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport.

În toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente aparţine reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ., iar, în situaţia în care acesta ar sesiza o instanţă necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetenţa teritorială.

Astfel, fiind vorba despre o normă de competenţă teritorială relativă, de ordine privată, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cu care necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Prin urmare, rezultă că şi în situaţia în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenţei la una dintre instanţele competente potrivit legii, instanţa neputând invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă.

Cum în speţă pârâta nu a formulat întâmpinare, conform dispoziţiilor art. 1029 alin. (4) C. proc. civ., prin care să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buftea, ţinând cont de alegerea făcută de reclamantă, soluţionarea cauzei rămâne în competenţa instanţei pe rolul căreia a fost înregistrată cererea, în favoarea acesteia operând o prorogare de competenţă, astfel că o eventuală necompetenţă teritorială s-a acoperit.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2023.