Inadmissibility of revision petition where appealed judgments failed to evocate the merits of the case
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the petition for revision filed by the claimant, thereby upholding the lower court decisions that rejected the claim for state compensation. The dispute concerned a claim for reparation based on judicial error under Article 96 of Law No. 303/2004, where the claimant sought damages for allegedly erroneous rulings on a challenge to enforcement proceedings. The Court ruled that the revision petition was inadmissible because it was grounded in Article 509(1)(1) of the Code of Civil Procedure, which requires that the challenged judgment "evokes the merits" (fund) of the case; however, the targeted decisions from the previous revision and cassation stages merely dismissed appeals and extraordinary appeals without altering the factual findings or legal application of the original trial judgment, thus failing to meet the statutory condition for revision under that specific ground.
Legislator headnote
AI generatedart. 96 din Legea nr. 303/2004, art. 1394 C. civ, art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 1384 C. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of revision petition where appealed judgments failed to evocate the merits of the case: , reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 242/2008, pe art. 52 din Constituţia României cu raportare la principiile răspunderii civile delictuale - art. 1349, art. 1357, art. 1365, art. 1381, art. 1385, art. 1386 şi art. 1394 C. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă, la 7 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună repararea prejudiciului cauzat prin eroare judiciară determinată de pronunţarea a două hotărâri judecătoreşti (fond şi apel) de respingere a contestaţiei la executare pronunţate de Judecătoria Braşov, respectiv Tribunalul Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2017.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 242/2008, pe art. 52 din Constituţia României cu raportare la principiile răspunderii civile delictuale - art. 1349, art. 1357, art. 1365, art. 1381, art. 1385, art. 1386 şi art. 1394 C. civ.
2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 1771 din 15 iunie 2021, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât prin întâmpinare, iar pe fond a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, ca neîntemeiată.
3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel
Prin decizia nr. 60 din 13 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1771 din 15 iunie 2021 pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, fiind păstrată sentinţa apelată.
4. Hotărârea pronunţată de instanţa de recurs
Prin decizia nr. 2358 din 24 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 60 din 13 ianuarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.
5. Hotărârea pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare
Prin decizia nr. 1026 din 7 iunie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2023 a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2358 din 24 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
6. Cererea de revizuire exercitată în prezenta cauză
Împotriva deciziei civile nr. 1026 din 7 iunie 2023 şi a deciziei civile nr. 2358 din 24 noiembrie 2022, ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În cuprinsul cererii, revizuentul a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., anularea hotărârilor atacate, invocând neanalizarea incidenţei, în cauză, a dezlegărilor obligatorii date prin decizia Curţii Constituţionale a României nr. 45/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 199 din 5 martie 2018.
A mai menţionat faptul că, prin căile de atac extraordinare exercitate în cauză, s-a evitat a se analiza motivul de recurs invocat de revizuent, instanţele făcând referire doar la starea de nemulţumire a revizuentului.
Susţine că prin deciziile atacate, instanţele au menţinut în mod greşit statuările instanţelor de fond, cu consecinţa nerecuperării prejudiciului de către persoana vătămată şi cu încălcarea dreptului acesteia.
Arată că prevederile art. 52 alin. (3) din Constituţia României fac trimitere la legea organică, respectiv la prevederile art. 1381 şi art. 1384 C. civ., temeiuri de drept ce au fost invocate de revizuent în speţă şi au fost nesocotite de instanţe.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
6. Apărările formulate în cauză
În cauză nu a fost depusă întâmpinare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând cererea de revizuire sub aspectul admisibilităţii sale, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 509 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Ca atare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca fiind susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
În ceea ce priveşte calea de atac ce face obiect al prezentului dosar, se reţine că revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunţarea acesteia.
Motivele de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor condiţii specifice, iar potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea cererii de revizuire şi la faptele pe care se întemeiază".
Dispoziţia legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.
Se mai reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire pot fi hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul.
Totodată, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, ceea ce nu este cazul în speţă, revizuirea de faţă fiind întemeiată pe ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Evocarea fondului de către instanţă, ca expresie a uneia din condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune fie stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea care fusese reţinută în etapele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii, decât cea care fusese aleasă până în acel moment.
Condiţia ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac, care este o cale de retractare prin care se cere instanţei de judecată care a soluţionat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunţării hotărârii.
Înalta Curte constată că această condiţie nu este îndeplinită în cauză, câta vreme, în speţă, hotărârile împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire nu au evocat fondul cauzei, iar cerere de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ce nu se încadrează în excepţiile prevăzute de dispoziţiile alin. (2) ale aceluiaşi articol.
Astfel, prin decizia nr. 2358 din 24 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 60 din 13 ianuarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.
Or, prin soluţia de respingere a recursului, nu s-a stabilit o altă situaţie de fapt şi nici nu s-au aplicat în cauză alte dispoziţiile legale unei stări de fapt deja reţinute, ci a fost menţinută soluţia pronunţată de curtea de apel în faza procesuală a apelului, astfel că aceasta nu evocă fondul, motiv pentru care revizuirea întemeiată pe ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este admisibilă.
De asemenea, prin decizia nr. 1026 din 7 iunie 2023., pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, atacată cu revizuire în prezentul dosar, instanţa a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2358 din 24 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Prin urmare, nici prin hotărârea nr. 1026 din 7 iunie 2023 nu se evocă fondul, ci Înalta Curte, analizând condiţiile de exerciţiu ale căii extraordinare de atac, a constatat că este nefondată contestaţia în anulare promovată împotriva hotărârii prin care a fost respins, ca nefondat, recursul, astfel că nici această nu este susceptibilă a fi reformată printr-o cerere revizuire întemeiată pe ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Pe de altă parte, dezvoltarea criticilor formulate de revizuent nu permit încadrarea acestora, de către instanţa de judecată, în niciunul din motivele de revizuire care permit revizuirea unor hotărâri atunci când prin acestea nu s-a evocat fondul, potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, conform art. 509 alin. (1) şi art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1026 din 7 iunie 2023 şi a deciziei civile nr. 2358 din 24 noiembrie 2022, ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2023.