Service of process on former counsel invalidates appellate participation despite motion to reopen; breach of five-day notice rule constitutes absolute nullity

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 20 septembrie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu Societatea Naţională a Sării S.A., repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor reprezentând contravaloarea cuantumului chiriei lunare neîncasate, în cuantum de 7672 euro/lună, calculat de la data de 1 ianuarie 2015 şi până la data pronunţării unei hotărâri definitive şi irevocabile, pentru imobilul proprietatea reclamanţilor, format din parter şi trei etaje situat în Calea x, Bucureşti, cauzat prin inacţiunea pârâtei constând în lipsa oricărei decizii privind obligaţia proprietarului de a consolida clădirea, motiv pentru care este împiedicată folosinţa de către reclamanţi a imobilului, care a fost dezafectat începând cu data de 1 ianuarie 2015, solicitând totodată obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea precizatoare înregistrată la 19 februarie 2018, reclamanţii au precizat câtimea, restrângând cuantumul pretenţiilor la suma de 168.784 euro, reprezentând cuantificarea contravalorii chiriei neîncasate pentru intervalul 4 februarie 2016 - 5 decembrie 2017, sumă pe care ar fi putut să o încaseze reclamanţii dacă prin inacţiunea pârâtei nu ar fi împiedicat consolidarea şi exploatarea imobilului.

Prin încheierea din 22 iunie 2018, cauza a fost trimisă cauza, spre soluţionare, secţiei a V-a civilă a Tribunalului Bucureşti.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 27 din 7 ianuarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu Societatea Naţională a Sării S.A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A..

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia nr. 687A din 4 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 27 din 7 ianuarie 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta A..

În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta A. a invocat incidenţa în cauză a motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi art. 159 C. proc. civ., susţinând în esenţă următoarele:

Dreptul de apărare al reclamantei a fost încălcat de instanţa de apel, având în vedere că la termenul de judecată din data de 6 aprilie 2022, singurul acordat în faţa instanţei de apel, nu a fost prezentă nici personal şi nici nu a fost reprezentată.

În calea de atac a apelului, reclamanta a arătat că era reprezentată convenţional de către dl. avocat D., care, fiind numit într-o funcţie publică, a devenit incompatibil şi nu a mai putut exercita profesia de avocat, despre acest aspect luând cunoştinţă recurenta abia ulterior termenului de judecată din 6 aprilie 2022.

Din acest motiv, recurenta a solicitat instanţei repunerea cauzei pe rol, pentru a-şi putea exercita dreptul de apărare, însă cererea sa nu a fost soluţionată de instanţa de apel, ci a fost ignorată, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 5 alin. (1) C. proc. civ. ce impun ca judecătorii să primească şi să soluţioneze cererile de competenţa instanţelor judecătoreşti.

De asemenea, citaţia şi anexele întâmpinării au fost comunicate recurentei, pentru termenul de judecată din etapa apelului, la sediul profesional al avocatului cu mai puţin de 5 zile înainte de termenul de judecată, respectiv la 1 aprilie 2022, termenul de judecată fiind stabilit la data de 6 aprilie 2022, cu încălcarea art. 159 C. proc. civ., aspect de natură a aduce atingere, o dată în plus, dreptului la apărare al recurentei.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că deşi lungă, motivarea instanţei de apel este superficială.

Evocând dispoziţiile art. 6 C. proc. civ. şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de apel nu respectă standardele de motivare a hotărârilor judecătoreşti, astfel cum acesta au fost stabilite în doctrină şi jurisprudenţă.

A mai susţinut recurenta că instanţa de apel nu a analizat aspectul privitor la starea de degradare avansată a clădirii, şi nici nu a avut în vedere că imposibilitatea de exploatare a imobilului este cauzată de inundarea subsolurilor clădirii - proprietatea pârâtei. Instanţa de apel a motivat lipsa faptei ilicite prin raportare la elemente care nu au legătură cu cauza.

Instanţa de apel se concentrează în motivarea sa pe o presupusă intenţie a pârâtei de a participa la consolidarea clădirii, ignorând să se refere cu privire la aspectul esenţial al faptei ilicite, respectiv că ruina edificiului este o urmare a lipsei de întreţinere a părţii din imobil.

Din raportul de expertiză efectuat în anul 2001 - tăinuit de pârâtă, de al cărei conţinut recurenta a putut lua cunoştinţă abia în anul 2014, rezultă că subsolurile clădirii proprietatea pârâtei sunt inundate, motiv pentru care elementele structurale care ar trebui să preia sarcinile orizontale din infrastructură sunt complet distruse, infrastructura fiind complet în stare avansată de degradare şi este posibil să colapseze.

În ce priveşte atitudinea subiectivă a pârâtei, astfel cum reiese din întâmpinare, deşi aceasta cunoştea încă din anul 2014 starea clădirii, nu a întreprins nicio acţiune. Or, instanţa de apel nu a analizat şi nu a dat nicio relevanţă juridică acestei împrejurări.

În mod eronat, instanţa de apel a reţinut că recurenta şi-a asumat starea de degradare a imobilului la cumpărarea părţii de clădire ce îi aparţine, reţinând că putea sau trebuia să ştie de starea imobilului.

A arătat recurenta că tăinuirea raportului de expertiză efectuat în anul 2001 şi aspectele relevate prin raportul de expertiză efectuat în anul 2014 trebuie analizate prin prisma cadrului mai larg al răspunderii civile delictuale, dar mai ales a obligaţiilor ce îi reveneau pârâtei în calitatea sa de proprietar exclusiv al unei părţi din clădire, potrivit art. 647, art. 653 şi 655 C. civ.

Instanţa de apel nu a analizat în concret măsurile luate de pârâtă pentru a împiedica degradarea clădirii, prin prisma obligaţiilor legale ce îi reveneau, respectiv starea de pasivitate în care aceasta a rămas timp de un deceniu, ci s-a limitat la a da relevanţă exclusiv corespondenţei de dată recentă dintre părţile litigante, fără a analiza conduita pârâtei anterioară anului 2015 când a debutat corespondenţa.

Împrejurarea că a existat o ofertă de cumpărarea părţii de clădire aflată în proprietatea exclusivă a reclamanţilor din partea pârâtei nu o absolvă pe aceasta din urmă de obligaţiile legale ce îi reveneau, referirea instanţei de apel la această împrejurare fiind în afara aspectelor ce ar fi trebuit analizate, cu atât mai mult cu cât oferta de cumpărare era una neangajantă, fiind formulată sub rezerva acceptării ei de adunarea generală a acţionarilor.

Cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată vizează perioada 4 februarie 2016 - 5 decembrie 2017 - data eliberării acordului autentificat sub nr. x prin care pârâta şi-a asumat să continue demersurile necesare autorizării lucrărilor de intervenţie.

Decizia nr. 29/2015 a pârâtei nu poate reprezenta dovada că pârâta a întreprins demersuri în sensul realizării lucrărilor de întreţinere, aceasta fiind anterioară perioadei pentru care instanţa de judecată a fost învestită prin acţiunea precizată, ci reflectă caracterul disimulat al intenţiei de a-şi îndeplini obligaţiile legale ce îi incumbau în calitate de proprietar.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 647, art. 653 şi art. 655 C. civ. şi prevederilor O.G. nr. 20/1994 referitoare la obligaţiile ce îi incumbă proprietarului clădirii, precum şi a dispoziţiilor art. 1349, art. 1376, art. 1378, art. 1381, art. 1385 şi art. 1386 C. civ., arătând în esenţă următoarele:

Evocând dispoziţiile art. 647, art. 653 şi art. 655 C. civ. şi prevederile O.G. nr. 20/1994 referitoare la obligaţiile instituite în sarcina proprietarilor de construcţii, recurenta a arătat că în calitatea sa de proprietar exclusiv al părţilor din imobil - subsol 1, subsol 2 şi etajul 4 din imobilul situat în Calea x, Bucureşti, îi incumbau o serie de obligaţii care însă nu au fost respectate, motiv pentru care clădirea nu poate exploatată în ansamblul său.

Instanţa de apel nu a dat relevantă acestor dispoziţii legale, ci a reţinut că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile legale fie prin purtarea de corespondenţă cu reclamanţii, fie prin presupuse oferte de cumpărare a părţii de imobil aparţinând recurentei.

Or, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că recurenta este singura care a întreprins demersuri şi a notificat pârâta cu privire la necesitatea de a lua măsurile ce se impuneau, menţionând datele la care au fost transmise o parte din notificări şi obiectul succint al fiecăreia dintre acestea.

Recurenta a fost, de asemenea, singura care a iniţiat şi a realizat demersuri în vederea consolidării imobilului, aspect recunoscut de pârâtă în răspunsul la interogatoriu administrat în cauză, enumerând înscrisurile prealabile (certificate de urbanism şi avizul), precum şi autorizaţia de construire obţinute pentru realizarea în regim de urgenţă a lucrărilor de consolidare structură şi integrarea unor structuri noi metalice sau din beton, recompartimentare interioară şi amenajarea spaţiilor.

În plus, activitatea recurentei a fost tergiversată până la 5 decembrie 2017, data eliberării de către pârâtă a acordului în formă autentică.

Concluzionând, recurenta a susţinut că din întreg probatoriul administrat în cauză, pârâta nu a întreprins niciodată, în perioada de referinţă cuprinsă între 4 februarie 2016 şi 5 decembrie 2017, în nume propriu, nici un demers efectiv în vederea consolidării clădirii, deşi îi revenea această obligaţie potrivit dispoziţiilor legale indicate.

În ceea ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1349, art. 1376, art. 1378, art. 1381, art. 1385 şi art. 1386 C. civ., recurenta a opinat că deşi instanţa de apel reţine că recurenta a fost prejudiciată prin întreaga conduită a pârâtei, nu ar fi îndreptăţită să obţină prejudiciul, având în vedere că obţinerea echivalentului lipsei de folosinţă este în mod necesar precedată de consolidarea clădirii, care încă nu a avut loc, instanţa de apel reţinând că reclamanta nu ar fi putut folosi oricum partea de clădire pe care o deţine din cauza riscului seismic care afectează întregul edificiu.

Or, o atare concluzie a instanţei de apel este absurdă, de vreme ce degradarea clădirii se datorează tocmai lipsei de întreţinere a părţii din imobil ce aparţine pârâtei.

În plus, pârâtei îi incumba obligaţia de a conserva întreaga proprietate, ce a făcut obiectul cererii de restituire în natură formulată de către autorii recurentei.

Reţinerea de către instanţa de apel a concluziei potrivit căreia nu există nici un prejudiciu produs recurentei, întrucât acesta s-ar putea calcula exclusiv pornind de la premisa unei clădiri consolidate, este în deplină contradicţie cu prevederile art. 1349, art. 1376, art. 1378, art. 1381, art. 1385 şi art. 1386 C. civ.

Concluzionând, recurenta a arătat că era de esenţa acţiunii ca instanţa să cuantifice lipsa de folosinţă pentru partea de imobil aflat în proprietatea reclamantei în ipoteza în care aceasta şi-ar fi dus la îndeplinire proiectul tehnic autorizat, respectiv să cuantifice folosinţa clădirii pentru o clădire consolidată şi pusă în valoare, iar nu pentru o clădire care prezintă risc iminent de prăbuşire, deoarece starea actuală a clădirii este rezultatul conduitei pârâtei, pentru care se impune repararea integrală a prejudiciului.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea decizie recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Societatea Naţională a Sării S.A. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă A. a depus răspuns la întâmpinare prin care a cerut înlăturarea apărărilor intimatei-pârâte şi admiterea recursului.

6. Procedura de filtru:

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din 8 iunie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul, fiind respinsă excepţia netimbrării recursului şi stabilit termen, cu citare părţi, la 7 decembrie 2023, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor formulate împotriva acesteia, având în vedere următoarele considerente:

Un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a raportat la faptul că, în cauză, s-au încălcat formele de procedură, prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de C. proc. civ., referitoare la obligativitatea citării părţilor, dat fiind faptul că, în cauză, citaţia şi anexele întâmpinării au fost comunicate recurentei, pentru termenul de judecată din etapa apelului, la sediul profesional al avocatului cu mai puţin de 5 zile înainte de termenul de judecată, respectiv la 1 aprilie 2022, termenul de judecată fiind stabilit la data de 6 aprilie 2022, cu încălcarea art. 159 C. proc. civ., şi, în plus, instanţa de apel, cu încălcarea art. 5 alin. (1) C. proc. civ., a ignorat cererea de repunere pe rol a cauzei pentru exercitarea dreptului la apărare, formulată de apelanta-reclamantă, aspect de natură a aduce atingere, o dată în plus, dreptului la apărare al recurentei.

Această critică este fondată şi determină per se (prin ea însăşi) casarea deciziei recurate şi rejudecarea cauzei, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale ale părţilor litigante.

Astfel, raportat la circumstanţele factuale ale cauzei, se poate constata că, în apel, a fost acordat un singur termen de judecată, 6 aprilie 2022, pentru când recurenta-reclamantă a fost citată la sediul profesional al avocatului, cu mai puţin de 5 zile înainte de termenul de judecată, respectiv la 1 aprilie 2022, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosarul de apel. Cauza a fost dezbătută la termenul de judecată din 6 aprilie 2023, iar instanţa de apel a amânat pronunţarea până la data de 4 mai 2022, când a pronunţat decizia recurată.

Din perspectiva motivului de casare invocate şi analizat, al cărui conţint este - când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii - Înalta Curte reţine că, în actuala reglementare, formularea art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este una mult mai acoperitoare decât în reglementarea anterioară, întrucât textul nu mai distinge în funcţie de sursa încălcării, încălcarea de către instanţă a regulilor de procedură prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, indiferent dacă sunt cazuri de nulitate absolută sau relativă, de nulitate expresă sau virtuală, condiţionată sau necondiţionată, sau care privesc atât condiţiile extrinseci, cât şi pe cele intrinseci ale actului de procedură, determinând incidenţa acestui motiv de recurs.

Astfel, textul acoperă şi cazurile în care nulitatea este necondiţionată de existenţa unei vătămări, prin urmare, partea nu va fi obligată să demonstreze existenţa unei vătămări, lăsând, desigur, dreptul părţii adverse să facă dovada contrară.

În acest sens, articolul 153 alin. (1) C. proc. civ. prevede că instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.

În conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol, instanţa va amâna judecarea şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii.

Aceste aspecte legale sunt corelate în mod necesar cu dispoziţiile art. 14 C. proc. civ. care consacră principiul contradictorialităţii şi care stabileşte că instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel.

Conform art. 159 C. proc. civ., citaţia şi celelalte acte de procedură, sub pedeapsa nulităţii, va fi înmânată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată.

Dispoziţiile art. 175 C. proc. civ. prevăd că actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia. În cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrarie.

Legiuitorul a statuat, aşadar, în mod expres, că nerespectarea procedurii de citare se sancţionează cu nulitatea, fiind incidente dispoziţiile art. 175 C. proc. civ.. Din perspectiva interesului ocrotit prin dispoziţiile legale enunţate, nulitatea este relativă, ceea ce presupune că poate fi invocată numai de către cel vătămat, anume de partea pentru care procedura de citare nu a fost îndeplinită în condiţiile legii şi numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă.

În considerarea dispoziţiilor art. 175 C. proc. civ., neînmânarea citaţiei în condiţiile impuse de lege este sancţionată cu nulitatea şi, în consecinţă, vătămarea este prezumată până la proba contrarie, probă ce incumbă părţii adverse care are un interes procesual în înlăturarea sancţiunii nulităţii.

Această consecinţă legală reiese în mod logic din reglementarea ca instituţii fundamentale ale procesului civil a procedurii citării şi comunicării actelor de procedură, menite să contribuie la concretizarea dreptului la apărare şi la exerciţiul firesc al contradictorialităţii, ambele cu semnificaţia unor garanţii substanţiale ale procesului echitabil reglementat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, dispoziţiile procedurale care reglementează citarea părţilor au un caracter imperativ, citarea legală a părţilor fiind necesară pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, conform art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin garantarea dreptului la apărare şi respectarea principiului contradictorialităţii, observându-se că alin. (2) al art. 153 C. proc. civ. oferă un remediu prin care se poate evita nulitatea, respectiv amânarea judecăţii şi citarea părţii.

Or, în cauza dedusă judecăţii, Curtea de Apel a procedat la judecata apelului, deşi citarea apelantei-reclamante nu fusese realizată conform dispoziţiilor art. 159 C. proc. civ., astfel încât aceasta nu a putut beneficia de garanţiile procesuale inerente procesului civil - dreptul la apărare şi contradictorialitatea, cu consecinţe, pe plan procesual, în sensul că nu a putut invoca excepţii procesuale şi apărări, şi nici solicita şi administra probele necesare susţinerii cererii de apel.

Procedând în acest mod, cu neobservarea formelor legale, prin încălcarea regulilor de desfăşurare a procesului civil, în sensul avut în vedere de art. 175 C. proc. civ., instanţa de apel a pricinuit reclamantei A. o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin reluarea judecăţii, în condiţii de procedură legal îndeplinită, deci cu refacerea actului procedural jurisdicţional, afectat de vicii de legalitate.

Or, garanţiile procesuale ce formează conţinutul procesului echitabil trebuie asigurate, în mod egal şi obiectiv, tuturor părţilor implicate în această procedură, mai ales, că recurentei-reclamante i s-a respins cererea de apel, dar fără a i se asigura condiţiile legale pentru a participa la desfăşurarea procedurii declanşate de aceasta.

Văzând şi faptul că este vorba despre o nulitate expresă, caz în care devin incidente prev. art. 175 alin. (2), raportat la art. 159 şi 153 alin. (2) C. proc. civ. şi în care vătămarea nu numai că este prezumată, dar, în contextul specific al cauzei, şi evidentă, sancţiunea desfiinţării actului de procedură lovit de nulitate şi a celui subsecvent se impune a fi luată.

În acest context, trebuie reamintit că instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat în mod constant că dreptul de acces la o instanţă, principiul contradictorialităţii, precum şi principiul egalităţii armelor, consacrate de art. 6 par. 1 din Convenţie, se aplică, de asemenea, în domeniul specific al comunicării actelor de procedură părţilor (a se vedea, în acest sens, hotărârile din cauzele S.C. Raisa M. Shipping S.R.L. contra României, par. 29, şi, Avotin contra Letoniei, par. 119).

În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţele interne trebuie să dea dovadă de diligenţă în ceea ce priveşte asigurarea informării părţilor cu privire la termenele de judecată şi să îşi respecte obligaţia de a le asigura participarea efectivă la proces, în caz contrar, dreptul la un proces echitabil, cu componenta sa materială esenţială - dreptul de acces la un tribunal independent şi imparţial, garantat de dispoziţiile convenţionale ale art. 6 par. 1, putând fi afectat în substanţa sa, devenind unul formal şi iluzoriu.

În acest context factual, instanţa de control reţine că sunt întemeiate criticile recurentei din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constatând că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură privitoare la citarea părţilor, întrucât reclamanta nu a fost legal citată pentru termenul când a fost dezbătut apelul - 6 aprilie 2023, împrejurare ce a condus la pronunţarea unei hotărâri care a cauzat părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurării tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în apel le conferă părţilor.

Reţinând că primul motiv de casare invocat de recurentă este fondat, Înalta Curte constată că nu mai pot fi analizate celelalte critici formulate în recurs, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de apel în rejudecare.

Constatând că soluţia care s-a impus a fost aceea de casare cu trimitere spre rejudecarea apelului declarat în cauză, Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, nu poate dispune asupra cheltuielilor de judecată pretinse de reclamantă în recurs, întrucât nu s-a stabilit în mod definitiv culpa procesuală în litigiul dedus judecăţii, deci nu s-a tranşat asupra aspectului privind "partea care a pierdut procesul", în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 687A din 4 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2023.