Loan dispute appeal annulled for failure to identify specific legal errors, constituting impermissible re-evaluation of facts

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Arad la data de 10.09.2020, sub nr. dosar x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul B. solicitând: să se constate solidaritatea între debitorii B. şi C. a împrumutului în cuantum de 200.000 USD, contractat prin înscris olograf în 15.04.2014; obligarea pârâtului la restituirea, în solidar cu C., a împrumutului neachitat în sumă de 166.300 USD, echivalent în RON a 685.156 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin precizarea de acţiune depusă la dosar în data de 13.01.2021, reclamanta a arătat că înţelege să cheme în judecată pe pârâtă pe D., în calitate de succesor al pârâtei defuncte C..

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Arad

Prin încheierea din 02.06.2021 a Tribunalului Arad, secţia I civilă a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, iar prin încheierea din 13.04.2022 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D., fiica defunctei C..

Prin sentinţa civilă nr. 98/28.04.2022 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes invocate de pârât.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect pretenţii.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 100.000 USD, cu titlu de împrumut nerestituit.

Pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 5515 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă parţială timbru şi onorariu avocat.

A fost obligat pârâtul să achite către stat suma de 2493,99 RON, cu titlu de ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamanta.

Reclamanta a fost obligată să achite către stat suma de 2720,82 RON, ajutor public de care a beneficiat.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul B..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia civilă nr. 271/25.10.2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 98/28.04.2022 pronunţate de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020.

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins în tot acţiunea reclamantei.

A respins cererea reclamantei-intimate cu obiect cheltuieli de judecată.

Ajutorul judiciar de care a beneficiat reclamanta în primă instanţă în sumă de 5214,81 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, a rămas în sarcina statului.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs reclamanta A., invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta susţine, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material care reglementează împrumutul de consumaţie, respectiv art. 2158 şi următoarele din C. civ.

Arată că din economia art. 2158 C. civ. rezultă că pe lângă acordul de voinţe al părţilor, este necesară, pentru însăşi încheierea valabilă a contractului, şi tradiţiunea, deci predarea materială, efectivă a sumei de bani.

Dacă la momentul încheierii contractului, bunul se află deja în deţinerea împrumutatului, părţile pot considera că predarea bunului a fost deja efectuată.

Un contract de împrumut de consumaţie nu va fi valabil încheiat (nici dacă acordul de voinţe e consemnat într-un act autentic) dacă predarea banilor nu a avut loc. În acest caz va avea valoarea unui antecontract.

Din acest punct de vedere, în speţă avem clar un contract de împrumut de consumaţie. Banii au plecat din patrimoniul recurentei. Au fost predaţi.

Acest fapt rezultă din mărturisirea pârâtului în faţa Tribunalului Arad, în şedinţa publică, în care, după ce se audiază înregistrarea convorbirii telefonice în cadrul căreia el însuşi spune că ştie că este datornicul reclamantei şi că o să restituie banii luna viitoare, recunoaşte autenticitatea înregistrării.

Faptul că o persoană spune: mă oblig să restitui suma de bani... înseamnă că recunoaşte că acea sumă de bani i-a fost remisă/predată cândva înainte de ziua în care el scrie cu mâna lui că îi va restitui.

Una peste alta, proba contrară de care vorbeşte art. 273 C. proc. civ. nu a fost făcută niciodată de pârât. Acesta s-a mărginit să nege că este un împrumut, fără nicio dovadă.

Unul dintre efectele acestui împrumut este determinat de un element intrinsec al executării contractului, care presupune consumarea bunului împrumutat în substanţa lui (în speţă, a banilor).

În cauză, pârâtul B. a recunoscut că a consumat banii reclamantei A. - a se vedea declaraţia acestuia dată la urmărire penală, este ataşată acţiunii.

Remiterea ultimei tranşe de 100.000 dolari în contul lui C. se datorează cererii exprese a lui pârâtului ca banii să fie predaţi acolo.

A. a virat în 2012 (când nu-1 întâlnise încă pe B.) 100.000 dolari în contul lui C..

A. a mai virat în 2013 (după ce 1-a cunoscut şi pe B.) 100.000 dolari în contul lui C., dar de data asta pentru B..

Astfel, dacă este cert că banii au plecat din patrimoniul reclamantei, a rămas de dovedit că ei au fost predaţi/destinaţi pârâtului.

Or, pârâtul recunoaşte că banii au ajuns la el, că el a consumat banii în afacerile lui şi că el este cel care se obligă să îi restituie reclamantei.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării căii de atac şi excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi în subsidiar, a cerut respingerea recursului.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 12 decembrie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate faţă de data iniţială a dosarului, 10 septembrie 2020, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 aprilie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii, reducerii, eşalonării ori amânării plăţii taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.214,81 RON, formulată de reclamanta A. şi, în consecinţă, a fost scutită reclamanta de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.214,81 RON, aferente recursului.

La termenul din 7 decembrie 2023, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra recursului, inclusiv asupra excepţie nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, constatând că reclamanta a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru şi că intimatul-pârât nu mai susţine excepţia netimbrării căii de atac, rămasă fără obiect, faţă de soluţia dată prin încheierea din 6 aprilie 2023.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., încadrarea criticilor din recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 271/25.10.2022, recurată în prezenta cauză, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul formulat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 98/22.04.2022 pronunţate de Tribunalul Arad, reţinând, în esenţă, că în raţionamentul juridic subsecvent, tribunalul omite a avea în vedere caracterele juridice ale contractului de împrumut, nu face distincţia dintre noţiunea de act juridic (negotium juris) şi cea de înscris constatator al actului juridic (instrumentum probationis), face confuzie între înscrisul preconstituit şi cel recognitiv şi nu analizează sistematic succesiunea înscrisurilor subsecvente actului juridic şi semnificaţia lor juridică în raport cu acesta.

În aceeaşi măsură, nu se preocupă de stabilirea naturii raporturilor juridice dintre părţile litigante şi dintre acestea din urmă şi defuncta C.. Instanţa de apel a apreciat că din "înscrisurile sub semnătură privată din data de 14.04.2014, denumite "contract de împrumut", respectiv "înţelegere", dresate între reclamantă, pe de o parte, numita C. (în prezent decedată) şi pârâtul B., pe de altă parte, constată că acesta din urmă îşi asumă, în mod solidar cu împrumutata, obligaţia de a rambursa în rate egale suma de bani remisă acesteia anterior, însă acestea prezintă semnificaţia juridică a unei convenţii distincte de contractul de împrumut iniţial - eventual preluare de datorie, novaţie prin schimbare de debitori (în loc de un debitor sunt stipulaţi doi debitori) sau contract de garanţie subiectivă (fidejusiune) - deşi nu sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condiţiile legale ce reglementează aceste instituţii juridice, însă niciuna dintre aceste convenţii nu este de natură să îi confere pârâtului calitatea de împrumutat, cauza juridică pe care s-ar putea întemeia reclamanta, în considerarea acestora, fiind una distinctă, aşadar, de împrumut.

În orice caz, transmiterea obligaţiei (prin mecanismul preluării de datorie) sau transformarea acesteia (prin mecanismul novaţiei subiective) nu au subzistat, în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat, ulterior, în cuprinsul înscrisului recognitiv autentificat sub nr. x/2014 de BNP E. la data de 16.06.2014, intitulat contract de împrumut, cu privire la aceeaşi sumă de bani în litigiu, figurează în calitate de împrumutat exclusiv numita C. şi împrumutata îşi asumă singură obligaţia de restituire cel mai târziu în data de 31.12.2015.

De asemenea, se poate admite, teoretic, că faptul că împrumutata şi-a asumat, în final, singură, obligaţia de restituire a împrumutului nu este de natură a stinge o obligaţie de garanţie subiectivă asumată anterior de către pârât, însă reclamanta nu şi-a întemeiat demersul judiciar pe o astfel de cauză juridică, pentru ca pârâtul să îşi poată formula apărarea în acest sens şi, în aceeaşi măsură, cadrul procesual nu poate fi schimbat în apel, potrivit dispoziţiilor prohibitive ale art. 478 C. proc. civ. şi, în orice caz, nu se poate pune semnul egalităţii între debitorul principal al împrumutului şi debitorul accesoriu (garantul).

În fine, se mai impune sublinierea că prima instanţă, în consonanţă cu susţinerile reclamantei, reiterate în apel, i-a conferit pârâtului calitatea de împrumutat şi în considerarea faptului că sumele de bani împrumutate defunctei au fost rulate (folosite) în afacerile pe care aceştia le desfăşurau în mod separat (şi fără ca această modalitate de folosire să fie stabilită), concluzie fundamental eronată, întrucât contractul de împrumut dintre reclamantă şi numita C., pe de o parte, şi contractele comerciale dintre aceasta din urmă şi pârât reprezintă raporturi juridice distincte, iar pârâtul nu poate fi obligat faţă de reclamantă decât în baza raporturilor pe care le-a asumat cu aceasta şi nu a celor faţă de care are calitatea de terţ.

Probele administrate în dosarul penal şi convorbirea telefonică purtată cu pârâtul la care face referire reclamanta intimată în întâmpinare nu contrazic această concluzie".

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile susţinute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

În speţă, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci în esenţă, se fac susţineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc elemente ale situaţiei de fapt contestate de recurentă, probele cerute şi încuviinţate în cursul procesului, aprecierea acestora realizată de instanţa de apel şi de instanţa de fond, în sensul interpretării greşite a înscrisurilor şi a altor probe de la dosarul cauzei, precum răspunsurile date la interogatoriu de pârât, recurenta-reclamantă susţinând, astfel, interpretarea greşită a probatoriului, aspect necenzurabil în recurs.

Prin urmare, criticile invocate constituie motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar în recurs.

De asemenea, reclamanta a procedat la reproducerea apărărilor invocate prin întâmpinare în apel şi a celor formulate în faţa primei instanţe, deşi trebuia să dezvolte în mod concret motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către instanţa de apel în fundamentarea soluţiei pronunţate.

În atare situaţie, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegalitate concrete ale recurentei privitoare la considerentele deciziei atacate, respectiv în ce au constat în mod efectiv greşelile instanţei de apel pentru a putea fi, eventual, încadrate în motivele de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate formal prin memoriul de recurs.

Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii atacate, prin raportare la motivele de casare prevăzute în mod expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă şi/sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Or, în prezenta cauză, se constată că argumentele invocate prin memoriul de recurs privesc modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză şi nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Memoriul de recurs nu conţine critici propriu-zise de nelegalitate a deciziei recurate, ci prezentarea unor aspecte care sunt străine de soluţia şi de considerentele instanţei de apel, deşi condiţia esenţială a motivării recursului implică determinarea greşelilor imputate instanţei, în raport cu soluţia pronunţată în privinţa cererii cu care a fost învestită, precum şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.. Această cerinţă nu este satisfăcută de conţinutul cererii de recurs, atâta timp cât criticile formulate nu au legătură cu soluţia şi argumentaţia logico-juridică avută în vedere de către instanţa de apel la pronunţarea deciziei civile atacate. O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, pe calea căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulţumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În acest context, în ipoteza în care au fost invocate, prin memoriul de recurs, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare dintre ipotezele descrise în cuprinsul acestui text legal, recurenta era datoare să argumenteze raţiunea pentru care consideră că hotărârea atacată se impune a fi casată, în raport motivul de nelegalitate invocat şi considerentele reţinute de instanţa de apel.

Din lecturarea cererii de recurs, rezultă însă că recurenta-reclamantă a invocat doar formal dispoziţiile legale sus-menţionate, precum şi prevederile art. 2158 C. civ., redând conţinutul acestuia şi consideraţii doctrinare, fără a dezvolta critici care să vizeze raţionamentul adoptat de instanţa de apel, susţinând pretinsa nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva interpretării greşite de către instanţa de apel a situaţiei de fapt, contestate de recurentă, a probelor cerute şi încuviinţate în cursul procesului şi a aprecierii acestora realizate de instanţa de apel şi de instanţa de fond.

Astfel, pe de o parte, simpla nemulţumire generică a reclamantului faţă de hotărârea recurată, sub aspectul unei pretinse nelegalităţi a hotărârii atacate din perspectiva interpretării greşite a probatoriului, iar, pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin reluarea conţinutului apărărilor din apel şi a celor invocate la fond, nu sunt suficiente pentru a se tinde la casarea hotărârii recurate.

Prin urmare, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanţă, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.

Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., ţinând seama de soluţia de anulare a recursului şi reţinându-se astfel culpa procesuală a recurentei-reclamante, Înalta Curte o va obliga pe aceasta să plătească intimatului-pârât B. suma de 2.380 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul de avocat, achitat în temeiul facturii fiscale nr. x/13.11.2022 prin transfer bancar în data de 13.11.2022, fiind probat caracterul real, necesar şi rezonabil al acestor cheltuieli.

În temeiul art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de către stat, constând în ajutorul public judiciar acordat prin încheierea din de 06.04.2023, în sensul scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, în cuantum de 5.214,81 RON, aferente recursului, datorate de recurenta-reclamantă A., vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 271 din 25 octombrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 2.380 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât B..

În temeiul art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2023.