Contested annulment for material error challenging statute of limitations calculation for continuous defamation and evidence omission in press damage claim

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 04.09.2023 sub nr. x/2023, contestatorul A. a solicitat anularea, în parte, a deciziei nr. 820/15.05.2023 pronunţată de această instanţă în dosar nr. x/2021.

Contestatorul a solicitat anularea, în parte, a deciziei atacate în ce priveşte soluţia de admitere a recursului declarat de B., C. şi D. S.R.L. referitor la soluţia instanţei de apel de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru capătul de cerere privitor la despăgubiri şi constatările instanţei de recurs în sensul că termenul de prescripţie a început să curgă distinct, de la data publicării fiecărui articol de presă, în parte, pe pagina de web www.x.ro, întrucât instanţa de recurs a fost într-o eroare cu privire la cauza prejudiciului suferit de reclamant, care nu este reprezentată de fiecare articol de presă separat, ci de toate articolele ce fac obiectul cauzei, care reprezintă şi fac parte dintr-o amplă campanie de denigrare a contestatorului-reclamant, desfăşurată de intimatul B. prin intermediul site-ul www.x.ro, deţinut de D. S.R.L..

Pe cale de consecinţă, solicită respingerea recursului declarat de B., C. şi D. S.R.L., cu menţinerea soluţiei instanţei de apel, de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata despăgubirilor.

Contestatorul a solicitat şi anularea, în parte, a deciziei atacate, în ce priveşte soluţia de respingere a motivului de recurs invocat de contestator constând în omisiunea instanţei de apel de a analiza înscrisurile depuse de reclamant ca dovadă a deţinerii mărcii "E." din anul 2008, întrucât recurentul nu a solicitat reevaluarea probelor administrate în faţa instanţei de apel, ci constatarea încălcării dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ., ca urmare a ignorării înscrisurilor aflate la dosar (certificatele OSIM nr. x şi nr. Rx).

În consecinţă, solicită admiterea recursului formulat de A. în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu obligarea instanţei de apel ca în rejudecarea cauzei în limitele stabilite prin decizia nr. 820/2023 să ţină cont de toate înscrisurile administrate în cauză, ce se impun a fi examinate în parte, dar şi toate în ansamblu, în acord cu textul legal menţionat.

Contestatorul a dedus judecăţii două aspecte ale motivului de contestaţie invocat, respectiv:

I. Dezlegarea dată de instanţa de recurs cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este consecinţa unei erori/omisiuni vădite a instanţei.

În acest sens, contestatorul învederează că în considerentele deciziei atacate instanţa de recurs a reţinut că termenul de prescripţie pentru repararea patrimonială a prejudiciului moral suferit de reclamant prin publicarea articolelor denigratoare, a început să curgă distinct, de la tdata publicării fiecărui articol de presă, în parte, pe pagina web www.x.ro, acesta fiind momentul obiectiv, de la care reclamantul avea, în mod rezonabil, posibilitatea de a cunoaşte atât paguba produsă ca urmare a afirmaţiilor care îl privesc, cât şi pe cei care răspund de acestea. Ceea ce a pierdut din vedere instanţa de recurs este faptul că cele 11 articole publicate de pârâţi reprezintă un linşaj mediatic şi fac parte dintr-o amplă campanie de denigrare a reclamantului, a familiei sale, a cotidianului şi a mărcii "E." (E.), fiind publicate alături de alte sute de articole în rubrica ŞANTAJU şi ETAJU a site-ului www.x.ro, rubrică ce priveşte exclusiv materiale scrise despre sau în legătură cu reclamantul A..

Astfel, atât în faţa instanţelor de fond, cât şi în faţa instanţei de recurs, reclamantul A. a arătat şi demonstrat demersul continuu de denigrare desfăşurat de pârâţi împotriva sa, solicitând ca analiza articolelor ce fac obiectul cauzei să se facă în contextul campaniei de denigrare, iar nu printr-o analiză separată a fiecărui articol. Aceasta deoarece sursa prejudicierii drepturilor reclamantului este reprezentată de atitudinea continuă a pârâţilor privind redactarea şi publicarea articolelor de presă la adresa sa, iar nu fiecare articol separat.

Articolele ce fac obiectul cauzei privesc o perioadă de 8 ani (2012-2020), fiind publicate alături de alte sute de articole în rubrica ŞANTAJU şi ETAJU a site-ului www.x.ro, astfel cum rezultă din înscrisurile administrate în faţa instanţelor de fond, dar şi din extrasul de pe acest site.

În cuprinsul celor 11 articole ce fac obiectului prezentului dosar regăsim menţionate atât în titluri, cât şi în conţinutul acestora fie referiri exprese la numele reclamantului Asimionesei, la tatăl acestuia F., fie sintagme precum "G.", "ziarul de şantaj E.", "penalii de la E.", "mafia". Astfel de referiri directe sau indirecte la persoana reclamantului, a familiei sale, a cotidianului şi a mărcii "E." (E.) se regăsesc şi în celelalte articole de presă publicate în rubrica ŞANTAJU şi ETAJU, fiind evident că această rubrică a fost creată în mod exclusiv de pârâţii din prezenta cauză pentru a marca articolele de presă ce vizează ziarul E., familia Asimionesei şi toate persoanele care au vreo legătură cu E., (redactori, persoanele care oferă interviuri jumalistiştilor de la E., societăţile care au relaţii contractuale cu E., invitaţii la emisiuni, etc).

Având în vedere că în toată perioada 2012-2020, dar şi ulterior, pârâţii au continuat să publice articole la adresa reclamantului (aspect ce rezultă chiar din articolele ce fac obiectul cauzei, dar şi din înscrisurile administrate la instanţele de fond), este uşor de concluzionat că articolele din prezenta cauză fac parte dintr-o campanie de presă foarte bine organizată, planificată şi administrată cu scopul clar de a dezinforma opinia publică şi de a-1 discredita pe reclamantul A., pe familia acestuia şi cotidianul pe care îl deţine.

În aceste condiţii, instanţa de recurs s-a aflat într-o eroare în ceea ce priveşte sursa prejudiciului invocat de reclamant şi motivul (cauza) intentării acţiunii de către reclamant, analizând atât excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, cât şi celalalte motive de recurs prin raportare la articolele de presă privite izolat.

Reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată ca urmare a prejudicierii sale prin caracterul repetitiv al articolelor de presă publicate de pârâţi la adresa sa. Nu discutăm despre un singur articol publicat, ci despre un întreg demers de denigrare, despre perseverenta pârâţilor de a scrie si a publica pe site-ul www.x.ro numeroase articole la adresa reclamantului.

Astfel, se face trimitere la notificarea comunicată de către reclamant pârâţilor B. şi D. S.R.L. în data de 15.10.2019 (anterior prezentului litigiu), prin intermediul căreia a solicitat pârâţilor încetarea campaniei de denigrare, eliminarea de pe site-ul www.x.ro a zecilor de articole detaliate în Anexa la notificare, precum şi eliminarea secţiunii ŞANTAJU şi ETAJU, încetarea publicării unor articole noi denigratoare. Prin această notificare reclamantul a transmis pârâţilor că viaţa sa privată, demnitatea, onoarea şi imaginea sunt grav prejudiciate ca urmare a campaniei de denigrare desfăşurate de aceştia, care din anul 2012 au redactat şi publicat cu frecvenţă aceleaşi tipuri de articole, fiind evidentă preocuparea pârâţilor faţă de reclamant, familia Asimionesei şi cotidianul E..

Ceea ce prezintă relevanţă în prezenta cauză şi a fost omis de instanţa de recurs, este faptul că sursa lezării reclamantului A. este reprezentată de campania de denigrare desfăşurată de pârâţi împotriva sa, iar nu fiecare articol în parte. Frecvenţa publicării articolelor, crearea unei secţiuni destinate special articolelor publicate despre reclamant (ŞANTAJU şi ETAJU), comunicarea aceloraşi noţiuni denigratoare, atitudinea pârâţilor de a continua publicarea articolelor pe o perioadă de timp atât de îndelungată, reprezintă, în concret, motivele intentării cererii de chemare în judecată din prezenta cauză.

Chiar dacă în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 2.528 C. civ., potrivit cărora termenul de prescripţie privind acţiunea pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, având în vedere aspectele învederate mai sus nu se poate considera că reclamantul a cunoscut sau ar fi putut cunoaşte paguba la momentul publicării fiecărui articol de presă. În situaţii precum cea prezentă, existenţa pagubei se concretiza ulterior momentului producerii faptei ilicite (publicării articolului de presă), deoarece paguba nu este evidentă şi nu constituie o certitudine în viziunea persoanei păgubite decât la momentul realizării existenţei repercusiunilor suferite în urma faptei ilicite. Astfel de situaţii a avut legiuitorul în vedere când a stabilit şi un moment subiectiv de la care să curgă prescripţia, iar în speţă este clar că ne aflăm în situaţia unui prejudiciu cu caracter de continuitate, fapta ilicită fiind în continuare producătoare de prejudicii cât timp articolele de presă sunt menţinute în mediul on-line.

In prezenta cauză, fapta ilicită a pârâţilor dă naştere unor pagube succesive, astfel încât prescripţia dreptului material la acţiune nu poate fi calculată matematic, aşa cum a procedat instanţa de recurs prin aplicarea termenului de 3 ani de la data publicării fiecărui articol.

În condiţiile în care toate cele 11 articole de presă sunt în continuare accesibile publicului, fapta ilicită având caracter continuu, contestatorul apreciază că termenul de prescripţie extinctivă nici măcar nu a început să curgă, acesta fiind în termen pentru protejarea drepturilor sale nepatrimoniale (latură a acţiunii care este, de altfel, imprescriptibilă) şi recuperarea patrimonială a prejudiciului moral cauzat prin săvârşirea faptei ilicite de către pârâţi.

Prin urmare, solicită să se anuleze decizia atacată şi să se reţină ca fiind legală soluţia instanţei de apel de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât în cazul unei acţiuni ilicite cu caracter continuu dreptul material la acţiune începe să curgă nu la momentul iniţial al săvârşirii faptei ilicite, ci de la data încetării acţiunii sau inacţiunii ilicite, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel.

Totodată, având în vedere caracterul repetitiv al faptelor ilicite a pârâţilor, chiar şi în condiţiile în care termenul de prescripţie a început să curgă de la data publicării fiecărui articol în parte, se poate constata cu uşurinţă că prin fiecare publicare ulterioară a unui nou articol, în aceeaşi secţiune ŞANTAJU şi ETAJU, a intervenit o întrerupere a termenului de prescripţie, în acord cu dispoziţiile art. 2.537 pct. 1 C. civ.. Aceasta deoarece articolele ce fac obiectul cauzei vizează întreaga perioadă 2012-2020, sunt publicate în secţiune SANTAJU si ETAJU, astfel că formează un tot unitar. Având în vedere că articolele din prezenta cauză au fost publicate în 26.04.2012, 25.02.2013, 01.10.2014, 20.11.2014, 22.07.2015, 25.12.2015, 22.02.2016, 21.01.2017, 22.11.2017, 27.09.2018, 05.03.2020, pentru fiecare articole în parte termenul de prescripţie s-a întrerupt prin articolele publicate ulterior, de fiecare dată începând să curgă un nou termen de prescripţie de acelaşi fel (3 ani), conform art. 2.541 alin. (3) C. civ.. Având în vedere data publicării ultimului articol ce face obiectul acestui dosar (05.03.2020), precum şi data înregistrării cererii de chemare în judecată (07.01.2021), este cert faptul că dreptul material la acţiune nu era prescris. Mai mult, un alt caz de întrerupere a termenului de prescripţie incident în speţă este cel prevăzut de art. 2.537 pct. 4 C. civ., întrucât notificarea comunicată pârâţilor B. şi D. S.R.L. la data de 15.10.2019, a avut acest efect de întrerupere a termenului de prescripţie, reprezentând o punere în întârziere a pârâţilor.

Prin urmare, în subsidiar, contestatorul solicită să se constate incidenţa dispoziţiilor art. 2.537 pct. 1 şi pct. 4 C. civ. privind întreruperea cursului prescripţiei prin publicarea fiecărui articol ulterior articolului din 26.04.2012, instanţa de apel urmând a reanaliza excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru fiecare articol în parte, pornind de la aceste coordonate.

II. Prin motivul de recurs invocat de recurentul A. constând în omisiunea instanţei de apel de a analiza înscrisurile depuse de reclamant ca dovadă a deţinerii mărcii "E." din anul 2008, recurentul nu a solicitat reevaluarea probelor administrate în faţa instanţei de apel, ci constatarea încălcării dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ. ca urmare a ignorării anumitor înscrisuri (certificatele OSIM nr. x şi nr. Rx).

Dacă instanţa de apel ar fi avut în vedere ambele certificate OSIM nr. x şi nr. Rx ar fi trebuit să arate în cuprinsul deciziei motivele pentru care a reţinut că reclamantul deţine marca de la data de 26.10.2012, iar nu de la data de 09.04.2008.

În aceste condiţii, solicită să se constate că soluţia respingerii acestui motiv de casare este rezultatul erorii materiale în care s-a aflat instanţa de recurs cu privire la probele administrate în faţa instanţei de apel şi motivele concrete pentru care a solicitate recurentul casarea deciziei pronunţate de Curtea de Apel Galaţi.

Solicită, totodată, ca în rejudecarea apelului în limitele stabilite prin decizia contestată să se ţină cont de toate înscrisurile administrate în cauză, ce se impun a fi examinate în parte, dar şi toate în ansamblu, în acord cu dispoziţiile art. 264 C. proc. civ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

2. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 820/15.05.2023 pronunţată în dosar nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins excepţia nulităţii recursului declarat de recurenţii-pârâţi B. şi S.C. D. S.R.L., invocată de recurentul-reclamant; a admis recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâţii B., S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 98/A/31.05.2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă; a casat în parte decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, în ceea ce priveşte apelurile declarate de reclamantul A., precum şi de pârâţii B. şi S.C. D. S.R.L.; a menţinut dispoziţiile de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. şi de respingere a acţiunii formulate în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimaţii au invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii, raportat la faptul că se deduc judecăţii aspecte ce s-ar putea circumscrie, eventual, unor erori de judecată, iar nu unor erori materiale astfel cum sunt prevăzute de textul legal invocat de către contestator.

În subsidiar, au solicitat respingerea, ca nefondată, a contestaţiei şi au arătat că instanţa de recurs nu a ignorat existenţa unor înscrisuri, cum greşit pretinde contestatorul, ci nu putea să realizeze, în calea extraordinară de atac, o reevaluare de probatorii specifică instanţelor devolutive.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

În sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. care constituie temeiul de drept al cererii pendinte, noţiunea de greşeală materială reprezintă o greşeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluţia respectivă.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată, anume, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Prin consacrarea acestui motiv de contestaţie în anulare se urmăreşte îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, anume respingerea în mod greşit a recursului ca tardiv declarat, anularea în mod greşit a recursului ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, etc., aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Or, prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, sunt deduse judecăţii aspecte care ţin de fondul litigiului în care s-a pronunţat hotărârea contestată privind dezlegarea dată de instanţa de recurs referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, respectiv dezlegarea dată de instanţa de recurs motivului de apel privind omisiunea instanţei de apel de a analiza încălcarea dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ., ca urmare a ignorării unor înscrisuri depuse de reclamant ca dovadă a deţinerii mărcii "E." din anul 2008.

Astfel, contestatorul apreciază ca fiind o greşeală materială a instanţei de recurs modalitatea de calcul a termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune, cu referire la momentul publicării fiecărui articol de presă pretins denigrator, însă aceste chestiuni nu se circumscriu niciunui motiv de contestaţie în anulare, fiind, exclusiv, critici încadrabile în motivele specifice prevăzute de lege pentru calea de atac a apelului, respectiv a recursului, întrucât vizează modalitatea de interpretare şi aplicare a unor dispoziţii de drept material (art. 2537 C. civ.) incidente în litigiul de fond având ca obiect despăgubiri, solicitate în temeiul răspunderii civile delictuale pentru încălcarea unor drepturi nepatrimoniale prin publicarea unor articole de presă defăimătoare, prejudiciabile, în ce priveşte persoana reclamantului (contestatorul din prezenta cauză).

Totodată, este apreciată a fi o astfel de greşeală materială de către contestator şi împrejurarea că instanţa de recurs a calificat critica reclamantului în sensul că instanţa de apel nu a analizat toate înscrisurile de puse la dosar, ca fiind o critică care excedează motivelor de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în contextul în care acesta învedera, în realitate, o încălcare a dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ. (motiv de recurs încadrabil, în opinia recurentului în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.).

Nici această susţinere nu poate fi subsumată motivelor de contestaţie în anulare, întrucât instanţa de recurs are prerogativa legală de a statua dacă criticile cu care a fost învestită sunt subsumabile motivelor de casare invocate, ori reprezintă aspecte de netemeinicie care nu mai pot fi avute în vedere în calea extraordinară de atac (cum ar fi cele privind administrarea şi interpretarea probatoriilor). În cadrul acestei analize sunt reţinute aspectele de nelegalitate specifice recursului şi înlăturate situaţiile factuale stabilite de către instanţele devolutive. Chiar dacă partea indică un anume motiv de recurs, dacă argumentele expuse nu conturează o critică reală de nelegalitate, nu vor putea fi analizate ca atare de către instanţa de control judiciar, ceea ce însă nu deschide calea de atac a contestaţiei în anulare pentru asemenea situaţii, întrucât simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia instanţei de recurs nu se circumscrie motivelor expres şi limitativ prevăzute de lege într-o asemenea procedură judiciară.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt învederate, de către contestator, aspecte de fond ale pricinii care nu mai pot fi dezbătute în calea de atac extraordinară astfel cum este reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât excedează cadrului procesual limitativ determinat de către legiuitor.

În realitate, contestatorul supune analizei nu o greşeală materială în accepţiunea art. 503 C. proc. civ., ci presupuse greşeli de judecată, chestiuni ce nu pot fi cenzurate pe calea contestaţiei în anulare, deoarece această cale nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs.

Rezultă, astfel, că motivele despre care contestatorul susţine că sunt cele ale unei contestaţii în anulare, nu se subsumează ipotezei indicate ca temei de drept (art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.), ci reprezintă nemulţumiri legate de soluţia pronunţată de instanţa de recurs prin care se reiterează, practic, aspecte ce au făcut obiect de analiză în calea de atac a recursului şi asupra cărora s-a statuat în mod definitiv.

Având în vedere soluţia ce se va da prezentei contestaţii în anulare, faptul că intimaţii S.C. D. S.R.L., C., B. au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1785 RON reprezentând onorariu de avocat, pe care le-au dovedit cu chitanţa de la dosar, iar contestatorul este parte căzută în pretenţii conform art. 452 C. proc. civ. faţă de intimaţii menţionaţi, Înalta Curte îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată astfel cum au fost solicitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 820 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă şi va obliga contestatorul la plata sumei de 1785 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimaţilor S.C. D. S.R.L., C., B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 820 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Obligă contestatorul la plata sumei de 1785 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimaţilor S.C. D. S.R.L., C., B..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 6 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.