Recus dismissed as unfounded for res judicata; compensation claims for illegal deprivation of liberty barred by prior final judgment

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 11.11.2021 sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor, la plata sumei de 1.000.000 euro (4.948.704,68 Ron), reprezentând cuantumul daunelor morale datorate pentru prejudiciul cauzat prin privarea de libertate in mod nelegal in perioada 06.09.2000-29.04.2001 şi a sumei de 100.000 euro (494.8701ei), reprezentând daune materiale estimate, datorate pentru prejudiciul material cauzat prin privarea de libertate pentru aceeaşi perioadă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 539 C. proc. pen.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Brăila

Prin sentinţa nr. 664/22.09.2022, Tribunalul Brăila, secţia I civilă a admis excepţia autoritatii de lucru judecat cu privire la cererea vizând daunele morale şi a respins cererea vizând obligarea pârâtului la plata daunelor morale, pentru autoritate de lucru judecat.

A admis excepţia prescriptiei dreptului material la acţiune, în referire la cererea vizând daunele materiale şi a respins cererea, ca prescrisă.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia nr. 26/A/16.02.2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul.

În dezvoltarea criticilor, recurentul susţine că instanţa de fond a admis în mod nelegal excepţia autorităţii de lucru judecat.

Astfel, arată că acţiunea care a format obiectul dosarului nr. x/2017, în care a solicitat, în temeiul art. 539 C. proc. pen., obligarea pârâtului Statul Roman prin Ministerul Finanţelor la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale pentru privarea de libertate în mod nelegal, fiind achitat definitiv prin decizia penală nr. 855/A/2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, a fost respinsă ca nefondată, cu motivarea că instanţa nu poate soluţiona cauza în fond întrucât reclamantul nu a obţinut o hotărâre care să constate, în prealabil, caracterul nelegal al arestului preventiv.

Invocă şi faptul că decizia Curţii Constituţionale nr. 136/2021, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 494/12.05.2021, obligatorie de la data publicării, a înlăturat condiţia prealabilă a existenţei unei hotărâri judecătoreşti distincte, în cazul achitării, prin care să se constate privarea nelegală de libertate.

Aşadar, susţine că după publicarea deciziei Curţii Constituţionale a devenit posibilă promovarea unei astfel de acţiuni civile.

Critică decizia instanţei de apel prin aceea că a achiesat la motivarea Tribunalului Brăila în mod eronat şi nelegal, având în vedere că acţiunea civilă promovată de către acesta nu a fost judecată în fond până în prezent.

Arată că, pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesară îndeplinirea condiţiei identităţii de părţi, obiect şi cauză, precum şi existenţa unei judecăţi în fond a obiectului acţiunii, condiţie neîndeplinită în speţă.

Susţine că decizia atacată încalcă prevederile art. 21 din Constituţia României, cu privire la liberul acces la justiţie, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, caracterul concret şi efectiv al liberului acces la justiţie şi al dreptului la un proces echitabil presupune dreptul justiţiabilului de a fi "ascultat" într-un mod real, de a putea propune probe şi de a-şi demonstra temeinicia pretenţiilor ori de a-şi putea organiza apărarea.

Desigur că dreptul de liber acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil nu sunt drepturi absolute, în sensul că nu orice cerere cu care o instanţă este sesizată trebuie, în mod automat, să fie admisă sau soluţionată în fond.

Dreptul la un proces echitabil presupune doar ca justiţiabilului să i se permită ca, prin administrarea de probe, să incerce sa demonstreze caracterul fondat al acţiunii sale, urmând ca judecătorul să verifice dacă cererea este sau nu întemeiată.,

Susţine, astfel, că nu i s-a permis acest lucru, cauza sa rămânând nesoluţionată în fond, cu încălcarea prevederilor anterior menţionate, precum şi ca urmare a interpretării eronate a dispoziţiilor art. 539 C. proc. pen.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termenul legal, intimatul-pârât a invocat nemotivarea recursului, în sensul lipsei formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Arată că, în speţă, deşi a fost invocată incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete cu privire la raţionamentul curţii de apel, care a determinat soluţia de respingere a apelului şi nici nu au fost arătate care sunt dispoziţiile legale încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel.

Singurul text de lege invocat de recurentul-reclamant este art. 21 din Constituţie, în sensul că, prin hotărârea atacată s-ar fi încălcat liberul acces la justiţie, însă arată că în speţă a fost respectată obligaţia corelativă a statului, de a soluţiona respectiva acţiune.

Mai susţine şi că, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de apel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 431 C. proc. civ., din moment ce autoritatea de lucru judecat operează şi cu privire la hotărârile prin care s-au soluţionat cauzele fără să se fi intrat pe fond.

În acest sens, invocă prevederile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Obiectul prezentului recurs îl constituie modalitatea în care instanţa de apel a apreciat, în prezenta cauză, asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat în raport cu un demers judiciar anterior al recurentului (obiect al dosarului nr. x/2017, finalizat prin decizia nr. 632/A/29.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţi a IV a civilă) întemeiat pe aceleaşi dispoziţii legale şi purtat între aceleaşi părţi.

În esenţă, recurentul învederează că în cadrul acelui dosar acţiunea a fost respinsă întrucât reclamantul (recurentul din prezenta cauză) nu a obţinut o hotărâre care să constate, în prealabil, caracterul nelegal al arestului preventiv. Între timp însă, a intervenit Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 494/12.05.2021 (care a constatat că soluţia legislativă din cuprinsul art. 539 C. proc. pen. care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluţionat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., sau achitare, este neconstituţională), astfel încât practic, abia după apariţia acestei decizii a fost posibilă promovarea unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 539 C. proc. pen., situaţie faţă de care autoritatea de lucru judecat nu operează.

Înalta Curte reţine că autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate cu privire la părţile, obiectul şi cauza a două sau mai multor litigii, dintre care cel puţin unul dintre acestea să fie soluţionat, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Aceste dispoziţii legale dau expresie efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiaşi judecăţi, în condiţiile identităţii de părţi, obiect şi cauză, cu alte cuvinte, partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuţie aceeaşi pretenţie, pe care să o opună aceleiaşi părţi şi invocând acelaşi temei juridic.

Efectul de lucru judecat al unei hotărâri judecătoreşti are două accepţiuni: stricto sensu semnifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect, cu aceeaşi cauză (exclusivitatea), iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).

În cauză se opune prezentului demers judiciar al recurentului efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, întrucât acesta a dedus deja judecăţii aceleaşi pretenţii, între aceleaşi părţi şi cu aceeaşi finalitate, în cadrul unui alt dosar.

Astfel, prin decizia nr. 632/A/29.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă în dosar nr. x/2017, prin efectul respingerii apelului reclamantului A. împotriva sentinţei nr. 1398/13.10.2017, a fost respinsă acţiunea acestuia formulată în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, întemeiată pe dispoziţiile art. 539 C. proc. pen., prin care solicita acordarea de despăgubiri pentru privarea de libertate în mod nelegal în perioada 06.09.2000-29.04.2000.

În acel dosar, instanţa s-a pronunţat în raport cu Decizia în interesul legii nr. 15/18.09.2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 946/29.11.2017, obligatorie pentru instanţa de judecată conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ. şi aplicabilă cauzei având în vedere data introducerii acţiunii (07.04.2017), precum şi faptul că pricina se afla în etapa procesuală a apelului, fază devolutivă a procesului civil.

Decizia în interesul legii nr. 15/18.09.2017 prevedea că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 539 alin. (2) C. proc. pen., caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate trebuie să fie constatat explicit prin acte jurisdicţionale prevăzute în cuprinsul acestuia.

În aplicarea acestei decizii în interesul legii, constatând că pretenţiile reclamantului se întemeiază exclusiv pe hotărârea penală de achitare, fără să se poată invoca un act jurisdictional pronunţat de organele judiciare penale enumerate în art. 539 alin. (2) C. proc. pen., prin care să se fi declarat în mod explicit caracterul nelegal al măsurii privative de libertate din soluţia de achitare în dosarul penal, instanţa a respins acţiunea. Soluţia a devenit definitivă prin decizia nr. 632/A/29.05.2018, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins apelul reclamantului împotriva hotărârii de primă instanţă.

Prin urmare, aşa cum deja s-a arătat, decizia în interesul legii menţionată era incidentă în cauză şi configura un cadru juridic în care pentru a promova o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 539 C. proc. pen. era necesară constatarea, prealabilă, a caracterului nelegal al măsurii privative de libertate în raport de care se solicitau despăgubirile respective.

În prezenta cauză, recurentul-reclamant solicită, în contradictoriu cu aceeaşi parte (Statul Român), în virtutea aceluiaşi temei juridic (art. 539 C. proc. pen.), acordarea de despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate vizând aceeaşi perioadă (06.09.2000-29.04.2000), fiind evidentă identitatea de părţi, obiect şi cauză reglementată de art. 430 C. proc. civ.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/03.03.2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 494/12.05.2021, invocată de către recurent, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 C. proc. pen. şi s-a constatat că soluţia legislativă din cuprinsul textului legal care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluţionat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., sau achitare, este neconstituţională, nu este incidentă raportului juridic dedus judecăţii, în considerarea momentului pronunţării, respectiv ulterior finalizării judecăţii din primul proces.

Prin urmare, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 539 C. proc. pen. în interpretarea dată prin Decizia în interesul legii nr. 15/2017, iar soluţionării prezentului litigiu se opun elementele autorităţii de lucru judecat, aşa cum în mod corect au statuat şi instanţele anterioare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 26/A din 16 februarie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 26/A din 16 februarie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 6 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.