Appeal declared null for failing to substantiate cassation grounds; short-term acquisitive prescription and contract annulment claims upheld against defendant.

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la data de 02.05.2018 şi completată ulterior, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii C., D. şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 6, solicitând să se constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din data de 24.08.2007, să se dispună rectificarea înscrierii în cartea funciară, în sensul radierii dreptului de promisiune cu privire la imobilul situat în Bucureşti, înscris în Cartea Funciară nr. x şi să se restabilească situaţia anterioară încheierii antecontractului ce face obiectul prezentei cauze

Pârâtul C. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat stabilirea calităţii de proprietar pentru imobilul situat în Bucureşti, str. x, având număr de carte funciară x Bucureşti sectorul 6, pe calea uzucapiunii de scurtă durată.

Prin sentinţa nr. 8245/20.11.2019, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 1661/05.11.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 6 şi a respins cererea principală formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoana fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca neîntemeiată, cererea principală formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D.; a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâtul C..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1815A/05.12.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de către pârâtul C. împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâtul-reclamant C., fiind formulate două memorii de recurs.

I. Prin cel dintâi memoriu de recurs, depus în data de 14.02.2023, recurentul a invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

- În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat faptul că hotărârea atacată cuprinde motivări din alte dosare, respectiv din dosarul nr. x/2007, care a avut ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/15.08.2007, făcând referiri la expertize grafologice, în condiţiile în care dosarul avea ca obiect anulare act, radiere din cartea funciară şi stabilirea calităţii de proprietar.

A mai susţinut şi că instanţa de apel trebuia să se refere la faptul că acţiunea principală a fost respinsă de la fond, hotărârea rămânând definitivă ca urmare a faptului că intimaţii-reclamanţi nu au formulat cale de atac.

- În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat faptul că instanţa de apel trebuia să ţină cont de voinţa intimaţilor-reclamanţi, care au fost de acord cu restabilirea situaţiei anterioare şi cu anularea actului de vânzare-cumpărare, ceea ce echivalează cu redobândirea calităţii de proprietar a recurentului.

II. Prin cel de-al doilea memoriu de recurs, depus în data de 17.02.2023, recurentul s-a rezumat a formula critici circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sens în care a invocat încălcarea prevederilor art. 1.895 şi art. 1.958 C. civ. de la 1864.

Astfel, a arătat că locuieşte în respectivul imobil încă din anul 2002, din momentul în care l-a achiziţionat, iar intimaţii-reclamanţi, din cauza situaţiei penale în care se află, nu au îndrăznit şi nu au făcut niciun demers în vederea tulburării posesiei acestuia.

Arată că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1.895 C. civ. de la 1864, pentru a putea invoca uzucapiunea de scurtă durată.

Susţine că din anul 2007, de la momentul dobândirii imobilului, prin act autentic, au trecut mai mult de 10 ani, iar intimaţii-reclamanţi au domiciliul şi locuiesc în Bucureşti.

De asemenea, posesia acestuia este de bună-credinţă, întrucât o exercită în temeiul dreptului de proprietate din 27.02.2002, dată în care a fost încheiat actul translativ de proprietate autentificat sub nr. x cu privire la imobil.

Actul însă, conform situaţiei juridice actuale, şi-a produs efectele până la apariţia contractului de vânzare-cumpărare nr. x/15.08.2007, cu care nu este de acord, dar există autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte valabilitatea sa.

Cu alte cuvinte, recurentul a devenit, din proprietar, simplu posesor, prin vânzarea din 15.08.2007, iar justul titlu în baza căruia continuă să stăpânească bunul este contractul autentificat sub nr. x/27.02.2002, rămas ineficace din cauza încheierii contractului de vânzare nr. x/15.08.2007.

Arată că justul titlu îndeplineşte condiţiile cerute de lege, fiind act translativ de proprietate, precum şi că a devenit ineficace în 15.08.2007.

Susţine, totodată, şi că buna-credinţă nu este cerută pentru întreaga perioadă a posesiei, ci numai de la data dobândirii acesteia, iar momentul în care a devenit posesor a fost cel al apariţiei contractului de vânzare nr. x/15.08.2007, când din proprietar a devenit posesor, însă posesia a fost exercitată în continuare în temeiul actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.02.2002, care însă devenise ineficace.

Invocă faptul că situaţia este uşor atipică deoarece nu a dobândit posesia printr-un act translativ, ci a dobândit posesia prin pierderea dreptului de proprietate.

Deşi calitatea de posesor a fost dobândită în sens invers decât de obicei (prin pierderea proprietăţii), totuşi se găseşte, în mod cert, în situaţia tipică a unui posesor.

De asemenea, chiar dacă s-ar nega existenţa posesiei sub pretextul că din momentul vânzării, din anul 2007, s-a pierdut cel puţin elementul intenţional al posesiei (animus domini), arată că, imediat după falsa vânzare din 2007, a negat însuşi dreptul de proprietate al intimaţilor-reclamanţi, formulând plângeri penale, cereri la notariat, acţiuni în instanţă, la numai două săptămâni după ce s-a realizat vânzarea.

Deci, chiar dacă s-ar considera că după vânzarea din 15.08.2007 nu a existat elementul intenţional al posesiei, arată că, în cel mai rău caz, a operat intervertirea precarităţii posesiei.

În acest sens, face referire la dispoziţiile art. 1.858 C. civ. de la 1864 şi la Decizia nr. VIII din 27 septembrie 1999, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi arată că atunci când deţinătorul lucrului neagă dreptul celui de la care deţine posesiunea, prin acte de rezistenţă, la exerciţiul dreptului său, titlul precar se află intervertit şi posesiunea devine utilă.

A mai arătat şi că nu se încadrează în noţiunea detentorului precar, din moment ce a avut întotdeauna prefigurarea calităţii sale de proprietar (a stăpânit bunul ca un adevărat proprietar).

Privitor la buna-credinţă, susţine că, în materia uzucapiunii de scurtă durată, aceasta este cerută la momentul intrării în posesie, precum şi că cel care are un just titlu este de bună-credinţă.

Arată că, indiferent de momentul la care se analizează bună-credinţă, fie în anul 2002, fie în anul 2007, recurentul s-a bazat pe existenţa calităţii sale de proprietar, în temeiul contractului de vânzare nr. x/27.02.2002.

De asemenea, chiar şi după data de 15.08.2007, arată că a negat actul de vânzare al intimaţilor-reclamanţi, invocându-şi calitatea sa de posesor în temeiul contractului de vânzare din 2002, care constituie actul de la care a pornit posesia sa.

5. Apărările formulate în cauză

În data de 30.03.2023, în termen procedural, au formulat întâmpinare intimaţii-reclamanţi A. şi B., prin care au invocat excepţia netimbrării, respectiv excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege a celui dintâi memoriu de recurs, respectiv au reiterat cele două excepţii arătate, invocând, totodată, şi excepţia tardivităţii formulării cererii de recurs, în ceea ce priveşte cel de-al doilea memoriu de recurs.

În dezvoltarea excepţiei netimbrării, au susţinut că recurentul nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, acesta beneficiind de ajutor public judiciar şi în faza apelului.

Relativ la excepţia nulităţii recursului, au arătat că cele două motive de recurs invocate prin cel dintăi memoriu, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate formal, fără o motivare concretă.

De asemenea, au invocat şi că motivul de casare invocat prin cel de-al doilea memoriu de recurs a fost, în realitate, susţinut şi în cadrul motivelor de apel, iar acesta nu se circumscrie motivelor de casare prevăzute de lege.

Intimaţii-reclamanţi au arătat că, în ciuda insistenţelor acestora, recurentul-pârât nu a eliberat imobilul şi nici nu a mai plătit niciodată utilităţile apartamentului, pe care au fost nevoiţi să le achite, conform înscrisurile depuse la dosar.

Au mai precizat şi că inclusiv la acest moment reclamantul promite că se va muta cât de curând, acesta locuind o perioadă de timp în apartament alături de câteva cunoştinţe ale intimaţilor-reclamanţi.

Au invocat şi faptul că ei sunt cei care plătesc în continuare impozite şi utilităţi, recurentul, deşi refuză să plece, invocând că "dacă nu este proprietar, de ce să plătească".

Referirea recurentului la o sentinţă penală nu are legătură cu intimaţii-reclamanţi, care nu au fost cercetaţi în cauza penală, cu atât mai mult cu cât recurentul a mai făcut o promisiune de vânzare altor persoane, aspect consemnat în cartea funciară a imobilului şi care denotă un comportament ilicit al acestuia.

Solicită respingerea recursului, ca nefondat, susţinerile acestuia cu privire la posesie fiind mincinoase.

Arată că nu au afirmat niciodată că ar dori restabilirea situaţiei anterioare, atât timp cât achitaseră o sumă considerabilă pentru imobil, l-au notificat de mai multe ori pe recurent să evacueze imobilul şi au formulat cerere de evacuare a acestuia, dosar suspendat până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

Au mai precizat că susţinerile recurentului privitoare la buna sa credinţă nu pot fi primite, atât timp cât acesta nu se comportă ca un proprietar, formulând zeci de plângeri şi de acţiuni, nu plăteşte utilităţi sau impozite şi locuieşte abuziv în apartamentul lor.

Faptul că nu este de acord cu contractul de vânzare-cumpărare al intimaţilor-reclamanţi nu poate constitui temei al cererii de chemare în judecată sau al căilor de atac.

Deşi afirmă că nu este cel care a semnat procura de vânzare, se poate observa că acesta a mai încheiat o promisiune cu o altă persoană, care a şi notat respectivul contract în cartea funciară, figurând la rubrica "înscrieri privitoare la sarcini" menţiunea "drept de promisiune, promisiune de vânzare-cumpărare pentru preţul de 55.000 euro, din care s-a achitat cu titlul de avans suma de 20.000 euro".

Acest aspect denotă reaua-credinţă a recurentului care se foloseşte de tot felul de tertipuri pentru a-şi ascunde în realitate faptele, intimaţii-reclamanţi fiind dobânditori de bună-credinţă, plătind preţul cerut, dar neputându-se bucura de proprietatea lor din cauza comportamentului ilicit al recurentului.

Din piesele dosarul rezultă că posesia a fost exercitată în mod abuziv de către recurent, care, începând cu data de 15.08.2007, a cunoscut că nu mai este proprietar.

Mai mult, acesta a mai încheiat o altă promisiune de vânzare, aspect care conduce cu puterea evidenţei la faptul că după încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/15.08.2007 acesta a devenit un detentor precar.

Totodată, faptul că ar fi negat întotdeauna dreptul de proprietate al intimaţilor-reclamanţi nu conduce la intervertirea precarităţii în posesie, aşa cum este prevăzută de art. 1.858 C. civ. de la 1864.

Recurentul le-a comunicat tot timpul că se va muta, dar să i se acorde timp pentru a-şi găsi o locuinţă convenabilă, iar toate acţiunile sale au fost tranşate definitiv de instanţa de judecată, care a constatat în mod definitiv şi irevocabil că actul de proprietate al intimaţilor-reclamanţi este valabil.

Au mai arătat şi că prevederile Deciziei nr. VIII din 27 septembrie 1999 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocate de către recurent, nu sunt aplicabile în cauză, atât timp cât prin sentinţa nr. 486/26.01.2010, rămasă definitivă şi irevocabilă la data de 06.06.2013, s-a stabilit că "instanţa consideră valabil întocmit actul de vânzare-cumpărare".

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii celor două memorii de recurs, invocată de intimaţii-reclamanţi, din perspectiva neîncadrării motivelor de recurs în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a căror incidenţă a fost invocată în susţinerea căii de atac, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru motivele expuse în continuare.

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar, în conformitate cu prevederile art. 487 din acelaşi cod, recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

A motiva recursul înseamnă, aşadar, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

I. În ceea ce priveşte cel dintâi memoriu de recurs, din 14.02.2023:

Examinând cererea de recurs, se constată că niciuna din criticile prezentate în recurs, deşi formal încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu pun în discuţie aspecte de nelegalitate a hotărârii pronunţate de instanţa de apel.

- Printr-un prim motiv de recurs, subsumat de către recurent dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta a invocat faptul că decizia atacată ar conţine considerente străine de natura pricinii, respectiv din dosarul nr. x/2007, care a avut ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/15.08.2007.

Examinând posibilitatea de încadrare a criticilor invocate în cazul de casare indicat, se constată că recurentul a invocat doar formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, se observă că motivul de recurs evocat, "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" înglobează mai multe ipoteze care atrag casarea hotărârii, fiind necesar ab initio, în ipoteza expusă de recurent, ca decizia atacată să conţină doar considerente care nu au nicio legătură cu natura cauzei.

Aşadar, pentru a se reţine incidenţa acestui motiv de casare, era necesar să se arate, într-o manieră efectivă, şi printr-o argumentare juridică propriu-zisă faptul că decizia atacată ar conţine doar motive străine de natura cauzei, iar nu să se formuleze simple susţineri generice, precum cea potrivit căreia "hotărârea cuprinde motivări din alte dosare (...), făcând referire la expertize grafologice etc, când dosarul avea ca obiect anulare act, radiere din cartea funciară şi stabilirea calităţii de proprietar."

Este adevărat că, în analiza condiţiilor uzucapiunii de scurtă durată, conform dispoziţiilor art. 1.847 şi art. 1.895 din C. civ. de la 1864, instanţa de apel a făcut trimitere la sentinţa civilă nr. 486/26.01.2010 pronunţată de către Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. x/2007 (irevocabilă prin decizia civilă nr. 672R/28.03.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă), prin care a fost respinsă acţiunea recurentului-pârât, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi, de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.08.2007, invocat ca just titlu de către recurentul-pârât în litigiul pendinte.

Astfel, în acest cadru, curtea de apel, în urma examinării argumentelor pârâtului, fără a prelua motivarea respectivei hotărâri judecătoreşti, a reţinut chestiunile litigioase dezlegate jurisdicţional în cea dintâi pricină purtată între părţi şi care produc efecte şi în prezenta cauză, în raport cu pretenţia dedusă judecăţii pe cale reconvenţională.

Or, aceste aspecte, irevocabil stabilite, nu mai pot fi contrazise în litigiul pendinte, opunându-se în mod direct în prezenta cauză, în acord cu efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, aspect corect valorificat în speţă.

Prin urmare, neindicând în mod expres considerentele pretins străine care ar fi fost preluate de către instanţa de apel din hotărârile judecătoreşti pronunţate în cea dintâi pricină, recurentul-pârât evocă, în realitate, doar nemulţumirea sa în raport cu decizia de respingere, ca nefondată, a căii de atac devolutive formulate, aspect care nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate.

Mai mult, stabilirea situaţiei de fapt, sub aspectul îndeplinirii condiţiei bunei-credinţe, solicitată pentru a opera uzucapiunea de scurtă durată, constituie apanajul instanţelor fondului, instanţa de recurs putând exercita doar un control de legalitate a hotărârii atacate şi nu unul de temeinicie, care să conducă la schimbarea situaţiei de fapt, cum tinde recurentul, prin ignorarea dezlegărilor date în dosarul nr. x/2007 şi care se opun cu forţă obligatorie acestuia.

Nici critica în sensul că "instanţa trebuia să se refere la faptul că acţiunea principală a fost respinsă de la fond, hotărârea rămând definitivă" nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, din moment ce omite a arăta în ce modalitate acest element ar fi putut fi considerat esenţial în dezlegarea pretenţiilor proprii ale recurentului, situaţie care să fi condus, astfel, la o insuficientă motivare a actului jurisdicţional atacat.

Aşadar, în realitate, recurentul nu procedează la o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în acest motiv de casare, ci îşi exprimă doar nemulţumirea în raport cu soluţia pronunţată, prin formularea de argumente care ele însele sunt străine judecăţii din apel şi, ca atare, nesusceptibile de încadrare în vreo critică de nelegalitate.

- Sub un al doilea aspect, recurentul pretinde incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că "instanţa trebuia să ţină cont (...) de voinţa intimaţilor-reclamanţi, care au fost de acord cu restabilirea situaţiei anterioare şi anularea actului de vânzare-cumpărare", ceea ce, în opinia recurentului, ar echivala cu redobândirea/stabilirea calităţii sale de proprietar.

Analizând susţinerile formulate, se observă că, deşi formal încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nici aceste aserţiuni nu au semnificaţia unor critici apte de a declanşa un control de legalitate în limita acestui motiv de casare.

Astfel, aceste prevederi legale au în vedere situaţia când instanţa a aplicat greşit normele de drept material când a recurs la textele de lege incidente pricinii, dar, fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat în mod greşit.

Aspectele evocate de către recurent vizează, mai degrabă, o poziţie procesuală a intimaţilor-reclamanţi, iar nu încălcarea unei norme de drept substanţial, incidentă în soluţionarea pricinii.

Separat de împrejurarea că respectiva poziţie procesuală nu a vizat admiterea acţiunii reconvenţionale a pârâtului-recurent, vizând constatarea uzucapiunii, formulată în litigiul pendinte, ci pretenţia formulată, pe cale principală, de către acesta într-o altă pricină, respectiv în dosarul nr. x/2007 având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/15.09.2007 (pretenţie respinsă prin sentinţa nr. 486/26.01.2010 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, irevocabilă prin decizia civilă nr. 672R/28.03.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă), se constată că, în absenţa unor expuneri care să reflecte un raţionament greşit al instanţei de apel, sub aspectul atât al indicării concrete a normelor de drept material pretins a fi încălcate, cât şi al expunerii de argumente clare prin care să se arate maniera pretins eronată de interpretare a dreptului material incident în cauză, instanţa de recurs nu poate identifica elementele de nelegalitate a hotărârii recurate care să poată fi circumscrise motivului de casare invocat.

II. În ceea ce priveşte cel de-al doilea memoriu de recurs, din 17.02.2023:

În esenţă, prin criticile formulate prin cel de-al doilea memoriu de recurs, subsumate de către recurent motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta a invocat încălcarea prevederilor art. 1.895 şi art. 1.958 C. civ. de la 1864, cu consecinţa faptului că ar îndeplini condiţiile prescrise de lege pentru a invoca uzucapiunea de scurtă durată.

Criticile nu pot fi primite, din moment ce un examen atent relevă că recurentul-pârât a reluat ad litteram criticile expuse în cadrul motivelor de apel, ce au primit deja dezlegare jurisdicţională din partea instanţei de apel, cu o motivaţie identică ce nu este aptă să răspundă cerinţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind în prezenţa unor veritabile critici ale considerentelor expuse de instanţa de apel în susţinerea soluţiei pronunţate, cu consecinţa unei ignorări a existenţei judecăţii în apel, finalizate prin decizia recurată.

Aceasta deoarece a motiva recursul înseamnă atât arătarea motivului de nelegalitate, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât şi, mai ales, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind modul de judecată a instanţei de apel, nefiind suficientă simpla menţiune că decizia atacată nu este legală ori că nu s-au respectat anumite prevederi legale enumerate de către recurent.

Este fără dubiu că aceste cerinţe nu pot fi considerate îndeplinite din moment ce recurentul a omis să indice punctual în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel în legătură cu aspectele deduse judecăţii în calea devolutivă de atac, limitându-se, în realitate, la a prelua şi reitera întocmai motivele căii de atac anterioare, care şi-au primit deja dezlegare jurisdicţională.

Cum recurentul nu a tins la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, simplele sale susţineri reiterate, ca atare, integral, prin cel de-al doilea memoriu de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanţei de recurs, ca fiind critici de nelegalitate.

Cât priveşte solicitarea intimaţii-reclamanţi-pârâţi A. şi B., de obligare a recurentului-pârât-reclamant C., la plata cheltuielilor de judecată, se constată că, deşi intimaţii au formulat respectiva cerere în cuprinsul întâmpinării, cuantumul acestora nu a fost precizat, iar la dosarul cauzei nu se regăseşte vreo dovadă în acest sens, astfel încât cererea va fi respinsă, nefiind îndeplinite cerinţele prevederilor art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de pârâtul-reclamant C. împotriva deciziei nr. 1815A din 05 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul-reclamant C. împotriva deciziei nr. 1815A din 05 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către intimaţii-reclamanţi-pârâţi A. şi B..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 6 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.