Pandemic-related exemption from collective management royalties and validity of contractual triple-penalty clauses in HORECA licensing

Şedinţa publică din data de 05 decembrie 2023

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată în data de 16.02.2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat:

1. obligarea pârâtei la plata sumei de 11506.50 RON (3835.50 RON X 3), la care se adaugă TVA, ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada: 01.06.2018-31.03.2020 si respectiv 01.06.2020-28.02.2021, în temeiul art. 1.349 C. civ., pentru unităţile nedeclarate la A., respectiv C. clasificat 3 şi Restaurantul situat în cadrul Hotelului, unităţi situate în Municipiul Satu Mare, Str. x, Nr. l, Judeţ Satu Mare;

2. obligarea pârâtei la plata sumei de 2034,07 RON, în baza dispoziţiilor pct. 3.4 din Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 1, calculate la remuneraţia fără TVA până la data de 26.01.2021, conform dispoziţiilor deciziei Deciziei ORDA nr. 120/2016 şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate, pentru sumele de Ia punctul 1 al acţiunii.

3. obligarea pârâtei să încheie autorizaţii/licenţe neexclusfve cu A. pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spaţiile administrate;

4. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1359 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 11.506,50 RON (3835,50 RON x 3) la care se adaugă TVA, reprezentând repararea prejudiciului cauzat artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual, reprezentând triplul remuneraţilor datorate în perioada 01.06.2018-31.03.2020 si respectiv 01.06.2020-28.02.2021.

A fost obligată pârâta să încheie cu reclamanta autorizaţii/licenţe neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în spatiile administrate şi s-a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 546 din 23 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1359/27.09.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 10.287 RON plus TVA reprezentând triplul remuneraţiei solicitate.

A menţinut în rest sentinţa apelată.

A respins cererea intimatei cu privire la cheltuielile de judecată în apel, ca nefondată.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 546 din 23 martie 2023, a declarat recurs pârâta B. S.R.L.

I.5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2021, la data de 27 iulie 2023, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului de judecată nr. 2 noul C. proc. civ.

I.6. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

După efectuarea procedurilor de comunicare, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 17 octombrie 2023 a fost acordat termen de judecată la data de 05 decembrie 2023, când Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, precum şi pe fondul recursului.

I.7. Motivele de recurs

În susţinerea căii de atac formulate, întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta arată că, deşi a invocat faptul că în perioada noiembrie 2020 - 01 mai 2021 hotelul ar fi fost închis, nu au fost excluse de la plată perioadele stării de alertă şi post alertă, precum şi că din cele trei luni în care hotelul a fost închis din cauza pandemiei, au fost scăzute doar 2 luni, iar nu trei, aşa cum a solicitat.

Totodată, menţionează că triplarea sumelor datorate a fost dispusă în mod abuziv, printr-o convenţie a reclamantei A., pe care aceasta nu ar fi semnat-o.

Arată că a înregistrat o cerere la Consiliul Director al A., prin care a solicitat scutirea de la plata taxelor triplate, dată fiind situaţia personală a acesteia, şi având în vedere că Uniunea Producătorilor de Fonograme din România i-a admis o cerere similară, însă reclamanta nu a dat curs solicitării sale.

Concluzionând, solicită admiterea recursului şi admiterea cererii sale de plată a remuneraţiilor, fără triplare, şi doar pentru perioada de funcţionare.

I.8. Apărările formulate în cauză

În data de 04 octombrie 2023, cu respectarea termenului legal, intimata A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că motivele de casare au fost invocate formal, nefiind argumentată teza nemotivării deciziei atacate, şi nici arătate normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel. În subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei în data de 18 octombrie 2023, iar aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, cât priveşte excepţia nulităţii, invocată de intimata-reclamantă A., prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că ceea ce se invocă prin motivele de recurs este că intervenirea perioadei de pandemie a condus la închiderea activităţii HORECA, fapt ce ar justifica scutirea de la plata remuneraţiilor, precum şi că nu ar exista o convenţie între părţi care să constituie temei pentru obligarea sa la plata triplului remuneraţiilor. Aceste critici pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că se tinde a se demonstra că în speţă au fost greşit aplicate dispoziţiile din Legea nr. 8/1996 şi Deciziei ORDA nr. 120/2016.

Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este adevărat că acesta a fost invocat formal, nesusţinându-se o nemotivare sau o motivare contradictorie a deciziei din apel însă, având în vedere caracterul unitar al recursului, care nu poate fi analizat decât în ansamblul său, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii, urmând a analiza recursul din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, sub un prim aspect, recurenta-pârâtă invocă un motiv de exonerare de la plata remuneraţiilor datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora în spaţiile deţinute, şi anume intervenirea stării de alertă, respectiv a stării de urgenţă pe teritoriul României, generate de pandemia Covid.

A susţinut că este de notorietate că domeniul HORECA a fost afectat pe perioada pandemiei, şi că hotelul a fost închis în perioada noiembrie 2020 - mai 2021, sens în care această perioadă trebuia înlăturată de la plata.

Totodată, în ceea ce priveşte perioada 16 martie - 15 iunie 2020, cât timp a durat starea de pandemie, au fost scăzute doar două luni, iar nu trei.

Critica este nefondată.

Potrivit art. 1 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul statului român, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020, a fost instituită starea de urgenţă pe întreg teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile.

Ulterior, perioada iniţială de 30 de zile pentru care a fost instituită starea de urgenţă pe teritoriul României a fost prelungită cu încă 30 de zile, în conformitate cu art. 1 din Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020.

Pe perioada stării de urgenţă, printre măsurile de urgenţă cu aplicabilitate graduală s-a numărat şi închiderea temporară a unor restaurante, hoteluri, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociaţiilor şi ale altor localuri publice, astfel cum reiese din Anexa 2 la Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020.

Aşadar, se prezumă că, pe perioada stării de urgenţă, hotelul şi restaurantul au fost închise publicului.

Însă, starea de urgenţă a încetat în data de 15 mai 2020, astfel că, în mod justificat curtea de apel a constatat că reclamanta A. nu a pretins despăgubiri şi pârâta nu datorează remuneraţii pentru perioada 16 martie 2020 - 15 mai 2020. Cum starea de urgenţă a durat doar două luni, iar nu trei, nu poate fi admisă cererea recurentei de scutire de la plata remuneraţiei inclusiv pentru perioada 15 mai 2020-15 iunie 2020.

În ceea ce priveşte perioada stării de alertă, instituită pe teritoriul României prin H.G. nr. 394 din 18 mai 2020, şi care a încetat în data de 09 martie 2022, Înalta Curte constată că pârâta nu produs probe care să dovedească încetarea activităţii în această perioadă, prin lege nefiind prevăzută, ca în cazul perioadei de urgenţă, o măsură de închidere a activităţii HORECA.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 8/1996 şi a metodologiilor incidente (Decizia ORDA nr. 10/2016, astfel cum a fost modificată prin Decizia ORDA nr. 120/2016 şi Decizia ORDA nr. 60/2019).

Potrivit art. 112 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996 (Capitolul V - Dispoziţii comune autorilor, artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de înregistrări sonore şi audiovizuale):

"pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme au dreptul la o remuneraţie unică echitabilă", iar "cuantumul acestei remuneraţii se stabileşte prin metodologii".

Metodologiile, în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (2) şi (3) şi art. 164 alin. (1) din acelaşi act normativ, se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu: reprezentanţii structurilor asociative reprezentative ale utilizatorilor, la nivel naţional, şi câte un reprezentant al primilor 3 utilizatori majori, stabiliţi pe baza cifrei de afaceri, cu condiţia ca acestea să fie declarate la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pe propria răspundere; câte un reprezentant al structurilor asociative reprezentative ale utilizatorilor la nivel local sau, în lipsa acestora, a reprezentanţilor a 2 utilizatori locali notificaţi de organismele de gestiune colectivă şi care depun la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor acordul de participare în respectiva comisie.

Potrivit procedurii reglementate de art. 165 din Legea nr. 8/1996, înţelegerea părţilor cu privire la metodologiile negociate se consemnează într-un protocol care se depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În cazul în care părţile nu pot stabili metodologii prin negociere, acestea pot recurge la mediere, iar în situaţia în care părţile nu au convenit asupra metodologiei prin negociere sau mediere, pot să se adreseze instanţei de judecată.

Astfel, raportat la dispoziţiile legale anterior evocate, Înalta Curte reţine că metodologiile astfel elaborate (potrivit procedurii legale prevăzute de Legea nr. 8/1996) au natura juridică a unei convenţii încheiate între părţile prestabile prin legea dreptului de autor şi a drepturilor conexe, guvernând raporturile juridice dintre acestea şi stabilind drepturi şi obligaţii pentru toate părţile cărora li se adresează.

Totodată, art. 165 alin. (7) din acelaşi act normativ prevede că:

"Hotărârea definitivă cu privire la metodologii se comunică părţilor, Oficiului Român pentru Drepturile de Autor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prin decizie a directorului general emisă în termen de 5 zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat şi nu se pot acorda reduceri la plata remuneraţiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate".

Ca atare, prin metodologii nu este stabilită doar modalitatea de calcul a remuneraţiilor, ci şi reducerile ce pot fi acordate, nefiind permisă o extindere la alte situaţii decât cele în mod expres arătate în cuprinsul acestora.

Or, în metodologiile invocate prin cererea introductivă, aplicabile speţei, nu se regăseşte vreo dispoziţie în sensul scutirii sau diminuării cuantumului remuneraţiilor datorate pe perioada stării de alertă, sens în care solicitarea recurentei-pârâte în acest nu are suport legal şi, pe cale de consecinţă, nu poate fi admisă.

Mai mult, cât priveşte solicitarea de plată a remuneraţiilor fără triplare, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi invocată în mod eficient în faţa instanţei de recurs, chestiunea vizând impunerea plăţii triplului remuneraţiei printr-o convenţie nelegal încheiată fiind invocată pentru prima dată la acest moment procesual. Drept urmare, având în vedere că pârâta a fost obligată prin chiar sentinţa civilă nr. 1359 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, la plata triplului remuneraţiilor, iar prin motivele de apel nu a fost contestată suma de plată în raport cu inexistenţa unei convenţii valabile încheiate între părţi, prin care să fi fost reglementată această obligaţie de plată, Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs, ca fiind exercitat omisso medio.

Cât priveşte cererea formulată de intimată, de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, aceasta urmează a fi admisă iar, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., va obliga pe recurenta B. S.R.L. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata A., conform tranzacţiei bancare de la dosar, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 546A din 23 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021.

Obligă pârâta B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1000 RON, către intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05 decembrie 2023.