State debt claim for property valuation difference barred by cassation nullity due to improper re-evaluation of evidence

Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea din 24.08.2021 înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul Ministerul Finanţelor, în reprezentarea Statului Român, a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (în continuare ANRP), solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 463.897.000 RON, reprezentând diferenţa dintre valoarea de 899.270 RON (preţul imobilului terenului de 140 mp plus construcţie demolată situat în Bucureşti, B-dul x nr. 14, sector stabilit prin raportul de evaluare întocmit la data de 13.06.2007 de expertul evaluator, inginer A.) şi valoarea de 435.373 RON (preţul aceluiaşi imobil stabilit de S.C. B. S.R.L. în anul 2020, dar tot prin raportare la piaţa existentă în anul 2007). De asemenea, reclamantul a solicitat actualizarea sumei cu indicele de inflaţie şi acordarea dobânzii legale, atât actualizarea, cât şi dobânda, urmând să fie calculate începând cu data emiterii titlurilor de conversie şi până la data plăţii efective a debitului.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1036/17.07.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost respinsă acţiunea ca prescrisă.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în apel:

Prin decizia civilă nr. 453 A din martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelantul reclamant Ministerul Finanţelor, în reprezentarea Statului Român, împotriva sentinţei civile nr. 1036/17.06.2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care a anula-o şi, evocând fondul în apel, a respins ca neîntemeiată acţiunea.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, cu privire la incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea exigenţelor referitoare la caracterul cuprinzător al motivării hotărârii judecătoreşti, prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum şi cu încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţia României, a art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în sensul în care instanţa de apel nu a analizat conţinutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către Ministerul Finanţelor, în reprezentarea Statului Român, înscrisuri ce emană de la intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cu observarea valorii prejudiciului ce reiese din cuprinsul acestora, ceea ce echivalează cu lipsa oricărei analize asupra pretenţiilor părţii reclamante, astfel că hotărârea de respingere a cererii de chemare în judecată, ca nefondată, nu poate fi caracterizată drept o hotărâre suficient motivată.

Câtă vreme lipseşte elementul de validitate a hotărârii recurate, instanţa de apel nu şi-a îndeplinit obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce i-au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze la susţinerile reclamantului, inclusiv la probele şi dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Cu privire la motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a arătat că prin cererea de chemare în judecată a indicat înscrisurile în raport de care a invocat incidenţa prevederilor art. 269-2701 C. proc. civ., prin înscris înţelegând adresele cu referire la actele sau faptele juridice stricto sensu, făcute prin imprimare pe hârtie de către intimata-pârâtă şi transmise Ministerului Finanţelor, relevante sub aspectul informaţiilor pe care le deţin, necontestate anterioare ivirii litigiului, şi oferă garanţii de exactitate.

A precizat că înscrisul, prin forma şi aparenţa sa exterioară, are înfăţişarea unui act regulat întocmit de un agent public în limitele atribuţiei sale (funcţionari ai intimatei-pârâte) şi se bucură de prezumţia de autenticitate şi validitate, potrivit art. 1171 din vechiul C. civ. (art. 1241 noul C. civ.), până la proba contrară ce revine persoanei care îl contestă.

Or, în prezenta cauză, persoana care ar fi putut contesta cele consemnate în actele care constituie probatoriul, cu precădere cel de-al doilea raport de evaluare, era intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restiturea Proprietăţilor, cea de la care emană, reprezentând înscrisuri autentice, în înţelesul art. 269 C. proc. civ. pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu a efectuat niciun demers care să indice intenţia de a contesta actele întocmite de expertul verificator S.C. B. S.R.L. şi transmise Ministerului Finanţelor spre valorificare.

Totodată, a precizat că intimata-pârâtă a fost cea care l-a înştiinţat despre existenţa şi întinderea prejudiciului reprezentat de diferenţa dintre valoarea stabilită de primul raport de expertiză şi suma stabilită de expertiza efectuată de S.C. B. S.R.L. şi i-a solicitat să întreprindă demersuri pentru recuperarea acestui prejudiciu.

Rezultă, astfel, că instanţa de apel ar fi trebuit să ţină seama de aceste înscrisuri, precum şi de valoarea prejudiciului ce reiese din cuprinsul acestora, valoare ce le-a fost transmisă chiar prin actele emanate de la intimata-pârâtă şi depuse la dosarul cauzei, în caz contrar decizia recurată este rezultatul încălcării art. 269-271 C. proc. civ. şi al art. 1241 C. civ., situaţie ce atrage incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Cu referire la obiectul cererii de chemare în judecată, a precizat că în cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse toate actele transmise de intimata-pârâtă, respectiv: raportul de evaluare din 13.06.2007 întocmit de expertul evaluator A.; raportul de verificare nr. x a raportului de evaluare întocmit de expertul evaluator A.; raportul de evaluare din data de 06.11.2020 întocmit de S.C. B. S.R.L.; titlurile de conversie emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor; decizia nr. 5663/30.06.2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

De asemenea, a fost depusă corespondenţa prin care pârâta a înaintat documentele în care se face referire expresă la dosarul nr. x C. civ. şi la cuantumul sumei de recuperat: 463.897 RON - diferenţa dintre evaluarea iniţială şi cea finală.

În consecinţă, decizia recurată este rezultatul încălcării principiului disponibilităţii, consfinţit de art. 9 C. proc. civ., prin aceea că substituindu-se intimatei-pârâte instanţa de apel a încuviinţat o apărare pe care această parte nu a formulat-o, invocând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză:

În termen legal, intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Totodată, a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac prin raportare la argumentul de care partea adversă a înţeles să se folosească, statuat, în mod definitiv, prin decizia civilă nr. 501 din 15 martie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2021, prin care s-a menţinut hotărârea instanţei de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca prescrisă, făcând trimitere la prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, nu a depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

Aşadar, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În consecinţă, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Prin urmare, motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al reclamantei, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea deciziei recurate.

În speţă, se constată că recursul, deşi formal încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., nu conţine critici care să poată fi subsumate textelor legale menţionate.

Se observă, deci, că forma de motivare a recursului, adoptată de reclamant, constă, practic, în referirea la modalitatea de interpretare a probelor administrate.

Astfel, deşi recurentul-reclamant invocă încălcarea de către instanţa de apel atât a dispoziţiilor procedurale reprezentate de prevederile art. 269-271 C. proc. civ., cât şi a dispoziţiilor de drept material art. 1241 C. civ., se constată că această critică este una formală.

Prioritar, se impune menţiunea că dispoziţiile art. 1241 C. civ., potrivit cărora înscrisul care constată încheierea contractului poate fi sub semnătură privată sau autentic, având forţa probantă prevăzută de lege, nici nu sunt aplicabile în cauză, din moment ce acestea doar stabilesc, cu titlu de principiu, o formă de clasificare a înscrisurilor.

Înalta Curte mai observă că recurentul a valorificat aceleaşi critici subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în ceea ce priveşte şi încălcarea art. 1241 C. civ., însă textul de lege menţionat nu a făcut obiectul analizei instanţei anterioare şi, implicit, nu a fost cuprins în motivele de apel, fiind invocat omisso medio, adică pentru prima oară în această cale extraordinară de atac, contravenind dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care dispun în sensul că "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor", legiuitorul înţelegând astfel să acorde garanţii suplimentare caracterului extraordinar al recursului, văzut exclusiv ca o verificare a legalităţii hotărârii pronunţate în apel.

Privitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 269-271 C. proc. civ., se observă că recurentul urmăreşte doar modificarea deciziei, ca urmare a unei reaprecieri a probelor.

Astfel, deşi se invocă o inversare a sarcinii probei în prezenta cauză, în realitate, critica formulată presupune reevaluarea probatoriului administrat, în sensul recunoaşterii valenţei juridice de înscris autentic rapoartelor de evaluare în discuţie.

Or, aspectele ce ţin de administrarea probatoriului în cauză sunt incompatibile cu calea extraordinară de atac a recursului, aprecierea acestora aparţinând puterii suverane a instanţelor de fond.

Nici critica privitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 9 C. proc. civ. nu se traduce într-un veritabil motiv de nelegalitate al deciziei atacate, din moment ce aceasta tinde, de asemenea, la a pune în discuţie modalitatea în care instanţa de apel a evaluat înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

În realitate, prin invocarea nerespectării principiului disponibilităţii, reclamantul înţelege să critice, de fapt, valoarea probatorie a concluziilor raportului de verificare şi a concluziilor raportului de evaluare din anul 2020, în legătură cu care instanţa de apel a respins aserţiunea reclamantului potrivit căreia însuşirea de către intimata-pârâtă a concluziilor acestor acte juridice este suficientă pentru admiterea acţiunii, motivat de faptul că părţile nu au încheiat o tranzacţie în acest sens.

Cum a fost arătat şi în cele ce preced, un atare context de evaluare nu permite o reapreciere a probelor, astfel încât criticile prin care reclamantul tind la a provoca o astfel de reevaluare nu vor fi analizate, ele fiind incompatibile cu exerciţiul dreptului la recurs.

Împrejurarea că, ataşat unor motive de recurs, reclamantul a pretins probarea prejudiciului ce derivă din supraevaluarea imobilului prin expunerea unor argumente ce ţin de modul în care au fost interpretate şi valorificate probele, prin prisma puterii doveditoare reglementate de lege şi dacă, ori în ce măsură, au fost apte să formeze convingerea instanţei,demonstrează în mod evident nu numai faptul că nu este în concordanţă cu cerinţele motivelor de nelegalitate, ci evidenţiază nemulţumirea părţii sub aspectul consideraţiilor instanţei de apel asupra probelor, împrejurare ce excedează competenţei instanţei de recurs, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

Drept urmare, nefiind susţinute critici de nelegalitate, în sensul real al acestei noţiuni, controlul de legalitate specific instanţei de recurs nu poate fi realizat, iar cererea de recurs este lovită de nulitate, în sensul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că niciuna din criticile formulate nu este încadrabilă în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci vizează probatoriul administrat, urmează a anula recursul formulat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva deciziei nr. 453 A din 16 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva deciziei nr. 453 A din 16 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2023.