Cassation inadmissible for re-evaluating evidence in war reparations claim

Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 07.01.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea deciziilor de validare nr. 6479/25.11.2021, respectiv nr. 6480/25.11.2021, ambele emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor; obligarea pârâtei ANRP la invalidarea Hotărârilor nr. 2696/06.11.2019 şi, respectiv nr. 2695/06.11.2019 ale Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii 290/2003 şi la emiterea unei decizii de acordare a compensaţilor băneşti, pentru bunurile sechestrate/reţinute/rămase în oraşul Orhei, ca urmare a stării de război, are au aparţinut autorilor săi B. şi C., bunuri ce urmează a fi evaluate conform dispoziţiilor legale.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 852/03.06.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022, prima instanţă a admis în parte acţiunea privind pe reclamanta A. şi pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor; a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii 164/2014, pentru bunurile care au aparţinut autorilor B. şi C., sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, a anulat decizia de validare nr. 6479/25.11.2021 emisă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor; a obligat pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită în favoarea reclamantei, decizie de acordare de despăgubiri, în condiţiile Legii 290/2003 şi Legii 164/2014, pentru bunul imobil reprezentat de o construcţie din piatră cu 5 camere, situată în oraşul Orhei, str. x, utilitatea clădirii 80%, volum exterior al construcţiei 438,15 mc, pentru care a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită după autorul C.; a anulat decizia de validare nr. 6480/25.11.2021 emisă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor; a obligat pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită în favoarea reclamantei, decizie de acordare de despăgubiri, în condiţiile Legii 290/2003 şi Legii 164/2014, pentru bunurile imobile situate în Orhei, reprezentate de: o clădire din piatră, cu două camere, bucătărie şi cămăruţă, în construcţie, cu beci şi terenul cu lăţime: în spate 8 m, spre apus 7,5 m, cu lungime de 25 m; 2 clădiri din piatră, cu beci, plus o altă clădire, situate în str. x nr. 905/1939 şi terenul aferent acestora cu lăţime cca 28 m, respectiv 39 m şi lungime cca 62 m; o clădire din piatră situată în str. x, construită din piatră, utilitatea clădirii 65%, volum exterior al clădirii 362,91 mp, pentru care a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită după autorul B.; a obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 474 A din 17 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul împotriva sentinţei civile nr. 852/03.06.2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, declarat de către apelanta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a fost obligată apelanta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante cheltuieli de judecată de 3.000 RON reprezentând onorariu de avocat.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 474 A din 17 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor, recurenta a arătat că instanţa de apel a reţinut eronat că la dosarul administrativ s-ar găsi documente din care rezultă refugiul în România la nivelul anului 1944 al autorilor reclamantei.

În ceea ce îl priveşte pe autorul C. instanţa de apel, în mod eronat, a apreciat că Certificatul emis în data de 24.11.1944 de Ministerul Afacerilor Interne - Direcţiunea Generală a Administraţiei - Direcţiunea Administraţiei de Stat, eliberat la solicitarea autorului domiciliat în Bucureşti, ar face dovada calităţii acestuia de refugiat.

Tot în mod eronat, curtea a apreciat că certificatul de deces al autorului ar proba calitatea de refugiat a acestuia întrucât a avut ultimul domiciliu în România.

Referitor la autorul B., instanţa de apel în mod greşit a apreciat că refugiul acestuia este dovedit prin actele emise de autorităţi, acte conform cărora, în anul 1942 acesta figura ca cetăţean al localităţii Orhei, iar ulterior a decedat în anul 1943 în Sibiu.

Evocă art. 1 alin. (1) din Legea 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1120/2006 şi precizează că evacuarea cetăţenilor români din teritoriile cedate, în contextul istoric avut în vedere de legea de reparaţie, a fost minuţios reglementată, prin art. 1 şi 2 din Normele relative la evacuări ale Ministerului Afacerilor Interne, publicate în Monitorul Oficial nr. 57 din 08.03.1944.

Astfel, având în vedere prevederile textelor legale menţionate, coroborate cu cele ale art. 4 din Legea nr. 164/2014, pentru a beneficia de despăgubiri, solicitanţii trebuie să facă dovada părăsirii forţate a bunurilor din teritoriile cedate, dovadă care se face cu acte emise de autorităţi.

Susţine că nu se cunoaşte în ce împrejurări autorii reclamantei au ajuns în România, iar faptul că, potrivit certificatelor de deces, aceştia au avut ultimul domiciliu în România, nu demonstrează că au avut şi calitatea de refugiaţi.

În aceste condiţii şi având în vedere prevederile art. 4 din Legea nr. 164/2014, în lipsa unor documente certificate privitoare la refugiul autorilor C. şi D., respectiv B., în perioada de referinţă a legii de reparaţie, declaraţiile autentificate nu au nicio valoare probatorie deoarece acestea nu puteau decât completa dovezile scrise privitoare la refugiu iar nu să se substituie acestora în scopul dovedirii condiţiilor de existenţă a dreptului de reparaţie.

În ceea ce priveşte obligarea A.N.R.P. la plata sumei 3.000 RON cu titlu de cheltuieli-de judecată, reprezentând onorariu avocat, solicită instanţei cenzurarea soluţiei primei instanţe, în sensul înlăturării ori diminuării corespunzătoare a acestora, proporţional cu gradul de dificultate şi munca prestată de avocat.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

Aşadar, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În consecinţă, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Prin urmare, motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al reclamantei, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea deciziei recurate.

În speţă, se constată că recursul, deşi formal încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu conţine critici care să poată fi subsumate textului legal menţionat.

Se observă, deci, că forma de motivare a recursului, adoptată de pârâtă, constă, practic, în referirea la modalitatea de interpretare a probelor administrate.

Astfel, deşi recurenta-pârâtă invocă încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 164/2014, se constată că această critică este una formală prin care aceasta urmăreşte doar modificarea deciziei, ca urmare a unei reaprecieri a probelor.

Nici critica privitoare la nedovedirea refugiului autorilor reclamantei nu se traduce într-un veritabil motiv de nelegalitate al deciziei atacate, din moment ce aceasta tinde, de asemenea, la a pune în discuţie modalitatea în care instanţa de apel a evaluat înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

În realitate, prin invocarea acestui text de lege pârâta înţelege să critice, de fapt, valoarea probatorie a înscrisurilor administrate în cauză, în legătură cu care instanţa de apel a menţinut sentinţa tribunalului, de admitere a acţiunii în despăgubiri.

Susţinerea pârâtei în sensul că certificatele de deces, potrivit cărora autorii reclamantei au avut ultimul domiciliu în România, nu demonstrează că au avut şi calitatea de refugiaţi, nu poate fi primită, întrucât presupune reevaluarea probatoriului administrat.

Or, aspectele ce ţin de administrarea probatoriului în cauză sunt incompatibile cu calea extraordinară de atac a recursului, aprecierea acestora aparţinând puterii suverane a instanţelor de fond.

De asemenea, se constată că în recurs pârâta evocă dispoziţiile art. 1 şi 2 din Normele relative la evacuări ale Ministerului Afacerilor Interne, publicate în Monitorul Oficial nr. 57 din 08.03.1944, pentru a susţine incidenţa motivului de nelegalitate invocat, însă acestea nu au făcut obiect de analiză în fazele procesuale anterioare.

Cum a fost arătat şi în cele ce preced, un atare context de evaluare nu permite o reapreciere a probelor, astfel încât criticile prin care pârâta tinde la a provoca o astfel de reevaluare nu vor fi analizate, ele fiind incompatibile cu exerciţiul dreptului la recurs.

Nici critica în sensul înlăturării ori diminuării corespunzătoare a cheltuielilor de judecată la care pârâta a fost obligată în apel nu poate fi primită, câtă vreme recurenta nu dezvoltă niciun argument cu privire la obligarea sa eronată la suportarea acestora.

Drept urmare, nefiind susţinute critici de nelegalitate, în sensul real al acestei noţiuni, controlul de legalitate specific instanţei de recurs nu poate fi realizat, iar cererea de recurs este lovită de nulitate, în sensul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei nr. 474 A din 17 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Faţă de soluţia pronunţată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 3.500 RON către reclamanta A., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat potrivit documentului justificativ aflat la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei nr. 474 A din 17 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata sumei de 3.500 RON către reclamanta A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2023.