Competence of real estate compensation complaints: territorial exclusivity versus loss of objection rights under civil procedure

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 31/08/2022, sub nr. dosar x/2022, reclamanta A., în calitate de persoană îndreptăţită în sensul definit de art. 2 pct. 3 din Legea nr. 165/2013, a formulat plângere în condiţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 împotriva deciziei de compensare nr. 49512/16.06.2022 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acest demers procesual pe prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1 Prin sentinţa nr. 734 din 09 iunie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 (în vigoare la data introducerii acţiunii, respectiv 31.05.2019), potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi art. 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Astfel, observând că imobilul care face obiectul dosarului administrativ se află în judeţul Cluj, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Cluj.

2.2 Învestit prin declinare, prin decizia civilă nr. 485/2023 din 02 noiembrie 2023, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

A suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

A reţinut, în esenţă, că punerea în discuţie, rămânerea în pronunţare şi admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale a instanţei iniţial învestite s-a realizat la momentul procesual reprezentat de cel de-al doilea termen de judecată la care părţile erau legal citate, fără ca excepţia de necompetenţă teritorială de ordine publică să fi fost ridicată în condiţii de regularitate procedurală, anume la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în condiţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, văzând dispoziţiile art. 130 alin. (2) şi 131 alin. (1) teza I din C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj în soluţionarea cererii şi, în temeiul art. 132 alin. (1) din acelaşi Cod, a trimis dosarul instanţei competente, respectiv Tribunalului Bucureşti, a cărei competenţă era definitiv câştigată posterior primului termen de judecată la care părţile erau legal citate.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportate la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Ivirea prezentului conflict negativ de competenţă a fost determinată de interpretarea diferită pe care instanţele aflate în conflict au dat-o condiţiilor de invocare a excepţiei de necompetenţă teritorială.

Obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie plângerea formulată de reclamanta A. în condiţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 împotriva deciziei de compensare nr. 49512/16.06.2022, emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare, aplicabile în speţă sunt dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi art. 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică sau privată.". Alin. 2 al acestui articol prevede că necompetenţa este de ordine publică: (…); (pct. 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."

Textul redat anterior din Legea nr. 165/2013 prevede o competenţă teritorială exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul ce formează obiectul dosarului administrativ.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei revine instanţei pe rolul căreia se află înregistrată, aceasta rămânând competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa unei alte instanţe. Invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine publică după acest moment nu mai este posibilă, competenţa fiind câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

Astfel cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii, "chiar şi în situaţia în care nu există o încheiere interlocutorie prin care s-a reţinut competenţa (cum este cazul în prezentul dosar), de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., efectul neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă reprezintă stabilirea competenţei în favoarea instanţei sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat. Aceeaşi soluţie se impune şi în cazul repartizării la secţii sau completuri specializate, asimilate sub aspectul regimului competenţei materiale procesuale."

În speţă, se constată că primul termen de judecată acordat de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în cauză a fost 07 martie 2023, termen la care, astfel cum s-a consemnat în cuprinsul încheierii de şedinţă, procedura de citare a fost legal îndeplinită cu ambele părţi. Cu toate acestea, instanţa nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, ci a dispus măsuri procedurale, în sensul că a amânat judecata în vederea citării pârâtei cu menţiunea de a depune în copie certificată dosarul administrativ.

Potrivit prevederilor art. 131 alin. (2) C. proc. civ., în mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.

Însă, se reţine că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în speţă, măsura citării pârâtei cu menţiunea de a depune dosarul administrativ nefiind luată pentru stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, întrucât nu erau necesare aceste lămuriri ori probe suplimentare.

În acest sens, se constată că, prin chiar cererea de chemare în judecată, reclamanta a menţionat imobilul în litigiu, precum şi locul situării acestuia (comuna Belis, jud. Cluj), date care reieşeau, în mod neechivoc, şi din înscrisurile ataşate cererii introductive, respectiv decizia de compensare nr. 49512/16.06.2022 şi dispoziţia nr. x/28.06.2010.

Drept urmare, erau indicate elemente îndestulătoare cu privire la locul situării imobilului, încă de la momentul înregistrării cererii introductive. Cu toate acestea, dacă ar fi considerat necesară depunerea dosarului administrativ pentru stabilirea competenţei, instanţa era ţinută să respecte regulile prescrise de dispoziţiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

În contextul arătat, neinvocarea în termen de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a excepţiei de necompetenţă are ca efect consolidarea competenţei acestei instanţe, în condiţiile operării unei prorogări legale de competenţă sui-generis.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.