Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2452/2023 AI generated

Territorial competence of the enforcing court to hear enforcement objections

Case Number Decizia nr. 2452/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by ordering that the district court of Novaci, which had authorized the forced execution, is the competent court to adjudicate the case, leaving the decision final and definitive. The dispute arose from a debtor’s enforcement objection filed against a creditor regarding the collection of unpaid invoices, which triggered a jurisdictional deadlock after the Targu-Jiu and Caransebes district courts reciprocally declined territorial competence based on conflicting interpretations of where the execution should be heard. The decisive legal basis relied on the binding interpretation established in Supreme Court Decision No. 20/2021, which mandates that the court authorizing the forced execution retains exclusive territorial jurisdiction over all subsequent enforcement incidents, including enforcement objections, thereby prohibiting any reassessment of the executing court's competence during the objection phase unless a specific statutory exception applies.

Legislator headnote

AI generated

art. 719 C. proc. civ, art. 15 C. civ, art. 714 alin. (1) C. proc. civ, art. 651 alin. (3) C. proc. civ, art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 112 din C. proc. civ; Territorial competence of the enforcing court to hear enforcement objections: , au fost invocate prevederile art. 711 pct. 1, art. 712 pct. 2, art. 718, art. 719 C. proc. civ., precum şi art. 15 C. civ.

Keywords

AI generated
civil jurisdictional conflict enforcement proceedings deadlock unpaid invoices exclusive jurisdiction statutory basis

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu sub nr. x/2022, contestatorul debitor A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimata B. S.A., să se dispună anularea executării silite întreprinse la solicitarea intimatei, în dosarul de executare silită nr. x/2022 la Biroul Executorului Judecătoresc C., în baza titlurilor executorii reprezentate de facturile fiscale emise din data de 30.04.2021 şi până la 31.07.2021, în valoare totală de 16.600,42 RON; suspendarea executării silite în cauză până la soluţionarea contestaţiei; diminuarea cheltuielilor de executare; anularea titlurilor executorii contestate şi a debitului urmărit.

În drept, au fost invocate prevederile art. 711 pct. 1, art. 712 pct. 2, art. 718, art. 719 C. proc. civ., precum şi art. 15 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 5498 din 9 septembrie 2022, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Târgu Jiu invocată din oficiu şi s-a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei, în favoarea Judecătoriei Caransebeş.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeş sub nr. x, la data de 29 septembrie 2022.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1 Prin sentinţa nr. 1398/2022 din 22 noiembrie 2022, Judecătoria Caransebeş a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de intimată, prin întâmpinare. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Novaci.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 651 alin. (3) şi art. 714 alin. (1) C. proc. civ., precum şi a deciziei nr. 20/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru recursul în interesul legii.

Astfel, observând că executarea silită a fost încuviinţată prin încheierea nr. 193 din 14 martie 2023, pronunţată de Judecătoria Novaci şi, reţinând principiul unicităţii instanţei de executare, a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Novaci.

2.2 Învestită prin declinare, prin încheierea nr. 369 din 24 mai 2023, Judecătoria Novaci a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeş.

A suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

A reţinut, în esenţă, că Judecătoriei Caransebeş îi revine competenţa de a judeca prezenta cauză dat fiind faptul nu este aplicabilă în speţă decizia nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru recursul în interesul legii, nefiind în ipoteza a mai multor debitori obligaţi prin titlu executoriu.

Astfel, instanţa a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cu care instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului persoană fizică.

Totodată, a reţinut că domiciliul debitorului la data înregistrării cererii de executare silită este în com. Zăvoi, sat 23 august nr. 82, jud. Caraş Severin, motiv pentru care a apreciat că aparţine Judecătoriei Caransebeş competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportate la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie contestaţia la executare formulată contestatorul debitor A., în contradictoriu cu intimata B. S.A., prin care a solicitat să se dispună anularea executării silite întreprinse la solicitarea intimatei în dosarul de executare silită nr. x/2022 la Biroul Executorului Judecătoresc C..

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Caransebeş şi Judecătoria Novaci şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, făcând aplicarea aceloraşi dispoziţii legale, respectiv art. 790 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., însă Judecătoria Caransebeş a reţinut şi incidenţa celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 20 din data de 27 septembrie 2021.

Astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului şi ale dosarului de executare nr. 145/E/2022 al BEJ "C.", Judecătoria Novaci este cea care a încuviinţat executarea silită împotriva debitorului A., prin încheierea nr. 193 din 14 martie 2023.

Potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată în recurs în interesul legii, aplicabile mutatis mutandis în litigiul pendinte, s-a stabilit că:

"în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Aplicând, pentru identitate de raţionament, aceste dezlegări obligatorii în cauza de faţă, se reţine că revine instanţei de executare competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, din moment ce aceasta a dobândit, de la data sesizării sale cu cererea de încuviinţare a executării silite, competenţa de a soluţiona orice incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, pe întreaga durată a acesteia.

Se impune, în acest context, precizarea că, din moment ce dezlegările obligatorii, date prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, anterior menţionată, vizau stabilirea instanţei de executare în ipoteza unui raport juridic obligaţional cu pluralitate de debitori, aflat în faza executării silite, cu atât mai mult acestea sunt aplicabile în ipoteza executărilor silite în care figurează un singur debitor.

Drept urmare, odată încuviinţată executarea silită, calitatea de instanţă de executare nu mai poate fi reapreciată, cu prilejul verificării competenţei în cadrul contestaţiei la executare.

Cum cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Novaci, nefiind incidentă o ipoteză de excepţie, în sensul art. 651 alin. (3) teza finală C. proc. civ., care să justifice determinarea competenţei în speţă, în raport de alte criterii, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviinţat executarea silită, şi anume Judecătoria Novaci, ca instanţă de executare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Novaci este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Novaci.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.