Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2413/2023 AI generated

Finality of revision rulings and inadmissibility of further appeals in civil procedure

Case Number Decizia nr. 2413/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court's decision to reject the application for revision and rendering the ruling final and unappealable. The dispute concerned a procedural challenge where the appellant, previously denied relief in a revision request against a decision that had dismissed his motions for correction, amendment, and completion of a judgment annulling his appeal in cassation due to non-payment of stamp duties, attempted to contest that rejection via appeal. The Court held that the decision rejecting the revision was a final judgment not susceptible to further appeal, applying the principle that judgments rendered in revision are subject only to the same appeal paths as the original judgment revised, and that such decisions constitute definitive judgments under the Code of Civil Procedure. Consequently, the appeal was barred by the provisions of Article 483(1), Article 634(1)(5), Article 513(5), and Article 493(5) of the Code of Civil Procedure, which limit the scope of appeal for revision proceedings and define the definitive nature of the challenged decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 513 alin. (5) C. proc. civ, art. 446 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Finality of revision rulings and inadmissibility of further appeals in civil procedure: Prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Keywords

AI generated
civil revision proceedings payment of stamp duty procedural requirement rulings determining validity judicial review appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2023

Asupra recursul dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

La 24 octombrie 2022, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2022, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 666 din 21 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimaţii B. şi C..

2. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia nr. 63R din 25 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 666 din 21 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata B. şi C..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 63R din 25 anuare 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, revizuentul A. a declarat recurs.

În cuprinsul memoriului de recurs, neîntemeiat în drept, revizuentul A. arată că a invocat excepţia de neconstituţionalitate privind taxele judiciare de timbru având în vedere că B. este scutită de la plata acestor taxe, părţile fiind tratate inegal prin impunerea plăţii taxei judiciare de timbru faţă de recurent.

Arată că instanţa de judecată nu a respectat principiul egalităţii în faţa legii, impus de art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) teza a treia din Constituţie.

Susţine că toate cererile sale au fost formulate în contradictoriu cu B. şi Biroul Executorului Judecătoresc C., însă instanţele de judecată nu au clarificat cadrul procesual, context în care apreciază că se impune suspendarea cauzei până la soluţionarea celor 11 excepţii de neconstituţionalitate invocate.

Recurentul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modalitatea de soluţionare a unor cauze aflate pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, precum şi a cauzei de faţă, afirmând că cererile sale, inclusiv cele de sesizare a Curţii Constituţionale cu mai multe excepţii de neconstituţionalitate, au fost respinse în mod nejustificat.

Afirmă că instanţele au ignorat probele certe depuse la dosar şi reclamă continuarea unei executări silite nelegale, reiterând excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

4. Apărările formulate

În cauză nu au fost depuse întâmpinări.

5. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei nr. 63R din 25 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă nu este admisibil, în raport de dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 513 alin. (5) şi art. 446 din acelaşi act normativ.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor pentru a formula, în scris, un punct de vedere.

Recurentul a formulat punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului prin care a reluat susţinerile din cadrul recursului.

Prin rezoluţia din 12 iulie 2023, a fost fixat termen de judecată la 29 noiembrie 2023, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 513 alin. (5) şi art. 446 din acelaşi act normativ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul din perspectiva excepţiei inadmisibilităţii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ.: Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, iar art. 508 alin. (4) din acelaşi act normativ prevede că: Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.

Potrivit art. 446 C. proc. civ.: încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea.

Se constată că împotriva deciziei civile nr. 100 din 10 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul contestator A. împotriva deciziei civile nr. 133R din 8 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, în dosarul nr. x/2019, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A..

Prin decizia nr. 392 din 11 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, a fost anulată, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 100 din 10 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.

Cererile de îndreptare/lămurire/completare a dispozitivului deciziei nr. 392 din 11 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, au fost respinse, ca neîntemeiate, prin decizia civilă nr. 666 din 21 septembrie 2022, pronunţată de aceeaşi instanţă, iar împotriva acestei ultime decizii a formulat cerere de revizuire revizuentul A., soluţionată prin decizia nr. 63R din 25 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, în dosarul nr. x/2022.

În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate şi de succesiunea hotărârilor pronunţate în soluţionarea cererilor revizuentului, se constată că decizia nr. 63 din 25 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, atacată în prezenta cauză este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.

Pentru aceste considerente, calea de atac a recursului formulat în cauză de revizuentul A. va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 63R din 25 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2023.