Jurisdictional conflict in enforcement proceedings: exclusivity of the enforcement court versus imperative prohibition on jurisdiction over superior courts

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

I.1. Obiectul cauzei.

La data de 19 octombrie 2022 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, sub nr. de dosar x/2022, contestaţia la executare promovată de contestatorul Tribunalul Iaşi, în contradictoriu cu intimaţii Curtea de Apel Iaşi, Ministerul Justiţiei, A., B., C. şi D., împotriva încheierii nr. 7522/CS/2021, a somaţiei din data de 03.10.2022 şi a tuturor actelor de executare din dosarul nr. x/2021 alin. Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi E., F. şi G..

La termenul de judecată din data de 12.04.2023, instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Iaşi.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul.

I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 3958/2023 din 12 aprilie 2023, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ. şi a reţinut că, în cauza cu nr. x/2022, calitatea de contestator o deţine Tribunalul Iaşi, instanţa ierarhic superioară Judecătoriei Iaşi, astfel că excepţia de necompetenţă este întemeiată.

Instanţa a apreciat că, prin admiterea excepţiei, nu se încalcă cele statuate prin decizia nr. 20/2021 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, în condiţiile în care, în această decizie, nu a fost analizată situaţia reglementată de art. 127 alin. (2) indice 1 raportat la alin. (1) din C. proc. civ., ci s-a stabilit instanţa de executare competentă să soluţioneze contestaţia la executare, în cazul în care există mai mulţi debitori.

În consecinţă, instanţa a admis excepţia şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare către Judecătoriei Piatra Neamţ, ca instanţă judecătorească de acelaşi grad aflată în circumscripţia Curţii de Apel Bacău, învecinată cu Curtea de Apel Iaşi, în acord şi cu solicitarea contestatoarei.

I.2.2. Prin sentinţa nr. 2442/2023 pronunţată la data de 20 septembrie 2023, Judecătoria Piatra Neamţ a admis excepţia necompetenţei teritoriale, excepţie invocată din oficiu de instanţă, şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Iaşi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi Decizia nr. 20 din data de 27.09.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi a conchis că, în cauza dedusă judecăţii, ca urmare a faptului că cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea din data de 17.08.2021 a Judecătoriei Iaşi, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare aparţine judecătoriei care a încuviinţat executarea silită, respectiv Judecătoriei Iaşi. Această apreciere dă eficienţă principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, ca instanţă de executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Instanţa a considerat că nu au prioritate dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., deşi au caracter de ordine publică, întrucât trebuie să aibă prioritate necesitatea asigurării unicităţii instanţei de executare, astfel încât toate incidentele care pot apărea pe parcursul derulării executării silite să primească o singură soluţie, mai ales în cazul în care executarea silită este pornită faţă de mai mulţi debitori.

Judecătoria a reţinut că stabilirea instanţei competente în vederea soluţionării oricăror incidente ce se pot ivi în procedura de executare silită, inclusiv cu referire la dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., s-a realizat la momentul învestirii Judecătoriei Iaşi cu soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite. Or, ca urmare a încheierii de încuviinţare a executării silite, Judecătoria Iaşi rămâne competentă să soluţioneze orice alte incidente care se pot ivi în procedura executării silite.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au stabilit în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

Astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut că principiul unicităţii instanţei de executare nu poate fi aplicabil, având prioritate normele imperative de ordine publică prevăzute de art. 127 din C. proc. civ.

Pe de altă parte, Judecătoria Piatra Neamţ a reţinut incidenţa art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a Deciziei nr. 20 din data de 27.09.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi a constatat că instanţa de executare a fost deja stabilită ca fiind Judecătoria Iaşi, aspect care nu mai poate fi repus în discuţie în cursul executării silite.

Înalta Curte constată că, prin cererea formulată de Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi E., F. şi G. şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, s-a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat prin sentinţa civilă nr. 1268 din 10.11.2015 pronunţată de Judecătoria Bacău, schimbată în parte prin decizia civilă nr. 222/13.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, la cererea creditoarelor A., B., C. şi D., în contradictoriu cu debitorii Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi şi Ministerul Justiţiei.

La termenul de judecată din data de 17 august 2021, Judecătoria Iaşi, prin încheierea nr. 7522/CS/2021, a admis cererea, a încuviinţat executarea silită şi a autorizat creditoarea să treacă la executarea silită a titlului executoriu menţionat mai sus, în vederea recuperării creanţei de 3.978,88 RON.

Instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este, potrivit dispoziţiilor art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de executare care, în conformitate cu dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I din acelaşi cod, este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În cazul de faţă, instanţa de executare a fost stabilită prin efectul pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite, încheierea nr. 7522/CS/2021 din 17 august 2021 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2021.

În procedura de încuviinţare a executării silite, în situaţia în care ar fi fost sesizată o instanţă necompetentă teritorial cu o cerere de încuviinţare a executării silite, făcând în mod obligatoriu aplicarea dispoziţiilor art. 529 alin. (1) din C. proc. civ., privitoare la verificarea competenţei sub toate aspectele şi în raport cu toate criteriile, această instanţă necompetentă teritorial este ţinută să trimită dosarul instanţei competente, care devine astfel instanţă de executare.

În cauză nu este însă incidentă o astfel de ipoteză, astfel încât, încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare.

Aceste principii au fost expuse de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021).

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat, prin decizia nr. 27 din 06 decembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 135 din 10 februarie 2022) că, ulterior dezlegărilor date prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanţele de judecată nu vor mai putea face abstracţie de considerentele care au justificat pronunţarea acestei decizii menite să unifice jurisprudenţa divergentă existentă anterior în ceea ce priveşte determinarea instanţei de executare (paragraful 68).

Ca atare, deciziile nr. 20/2021 şi nr. 27/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii sunt aplicabile în cauza pendinte, întrucât ele stabilesc instanţa competentă pentru orice incident intervenit în cursul executării silite, cum este şi cazul contestaţiei la executare.

Prin urmare, Judecătoria Iaşi, care a încuviinţat executarea silită, şi-a stabilit astfel calitatea de instanţă de executare, competenţa sa teritorială fiind stabilită la acel moment şi nemaiputând fi pusă în discuţie ulterior, situaţie în care calitatea sa de instanţă de executare nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale.

În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea având ca obiect contestaţie la executare este Judecătoria Iaşi, urmând ca, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 noiembrie 2023.