Adverse possession of public domain land: imprescriptibility and mandatory judicial determination of land status

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la 8 iulie 2016, astfel cum a fost precizată, Parohia Sfântul Spiridon a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Piteşti prin primar să se constate că este proprietara terenului în suprafaţă de 3.917 mp reprezentând curtea parohiei, a bisericii Sfântul Spiridon, construită în anul 1876, a capelei bisericii şi a grupurilor sanitare situate pe acest teren, precum şi a terenului în suprafaţă de 26.208 mp, reprezentând cimitirul parohiei, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 455/2006 şi ale art. 35 din C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 329 din 20 septembrie 2017, a admis cererea precizată privind pe reclamanta Parohia Sfântul Spiridon în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Piteşti. A constatat că reclamanta este proprietara următoarelor bunuri: teren în suprafaţă de 3917 mp reprezentând curtea Parohiei Sfântul Spiridon, situată în Piteşti, cartier Prundu, la ieşirea spre autostrada Al Piteşti-Bucureşti, cu vecinătăţile menţionate, biserica Sfântul Spiridon situată pe terenul identificat, capela bisericii şi grupurile sanitare situate pe teren şi terenul în suprafaţă de 26.208 mp, reprezentând cimitirul parohiei, situat în Piteşti, cartier Prundu, cu vecinătăţile menţionate.

Împotriva sentinţei, în termen, a formulat apel pârâtul Municipiul Piteşti prin Primar.

3. Decizia pronunţată în apel în primul ciclu procesual

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin decizia nr. 882 din 20 februarie 2019, prin care, cu majoritate, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul Piteşti.

Prin opinia separată s-a statuat soluţia de admitere a apelului şi de schimbare, în parte, a sentinţei, în sensul admiterii, în parte, a acţiunii şi respingerii acţiunii pentru suprafaţa de 5.436 m.p. teren pentru care există suprapunere cu un alt teren.

4. Decizia pronunţată de instanţa de recurs în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 37 din 15 ianuarie 2020 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016 a fost admis recursul declarat de pârâtul Municipiul Piteşti, prin Primar împotriva deciziei nr. 882 din 20 februarie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă şi a fost casată decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

5. Decizia pronunţată de instanţa de apel în rejudecare

Prin decizia nr. 4078 din 18 octombrie 2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât împotriva sentinţei civile nr. 329 din 20 septembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Piteşti în dosarul nr. x/2016.

6. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 4078 din 18 octombrie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul Municipiul Piteşti prin primar.

În cuprinsul cererii de recurs, pârâtul a invocat, în esenţă, următoarele aspecte:

Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a considerat că în mod greşit instanţa de apel în rejudecare s-a limitat la a prelua, aproape în totalitate, apărările intimatei-reclamante dând o aparenţă de motivare a hotărârii astfel pronunţate.

A susţinut că, chiar dacă instanţa de apel şi-a însuşit întru totul apărările intimatei-reclamante, aceasta trebuia să indice, pentru respectarea cerinţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., propriile motive de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile Municipiului Piteşti. Or, argumentele pentru care s-au respins susţinerile pârâtului nu au fost arătate, motivele invocate prin cererea de apel, concluziile scrise şi concluziile orale nefiind deloc analizate.

A arătat că raportat la prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 455/2006, în cauză nu s-a făcut aplicabilitatea acestor dispoziţii, nefiind publicat un anunţ în Monitorul Oficial şi într-un ziar de largă răspândire în sensul celor prevăzute în teza finală a acestui alineat.

A mai susţinut că este cel puţin subiectivă constatarea instanţei referitoare la faptul că "vecinii terenurilor ce fac obiectul rejudecării în cauza de faţă, nu au nicio pretenţie pentru acest imobil", justificând, astfel, de ce reclamanta a formulat acţiunea doar în contradictoriu cu Municipiul Piteşti.

Recurentul a invocat jurisprudenţa CEDO arătând că, în mod constant, prin jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut faptul că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia CEDO, nu se poate realiza decât dacă "cererile şi observaţiile părţilor sunt în mod real ascultate", adică în mod concret examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 din CEDO impune, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Un al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., priveşte faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi anume nerespectarea art. 929 C. civ., potrivit cărora nu pot fi uzucapate bunurile care, înainte sau după intrarea în posesie, au fost declarate prin lege inalienabile, precum şi prevederile art. 1847 C. civ., potrivit cărora pentru ca posesia să fie prescrisă, aceasta trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.

În acest sens, a precizat că terenul în suprafaţă de 5436 mp face parte din domeniul public al Municipiului Piteşti, evidenţiat în HGR nr. 447/2002, la poziţia 85 din anexă, unde apare consemnat imobilul spaţiu verde cartier Prundu, în suprafaţă de 88.8000 mp, fiind menţionat ca an de dobândire anul 1998.

A considerat că instanţa de apel nu a avut în vedere prevederile art. 929 C. civ. care face vorbire despre domeniul de aplicare al uzucapiunii, stabilind că efectul achizitiv al posesiei utile nu se va produce dacă la momentul intrării în stăpânirea bunului sau pe parcursul stăpânirii bunului acesta este declarat prin lege inalienabil.

Conform art. 861 alin. (1) C. civ., bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile.

În literatura de specialitate s-a statuat că, faţă de formularea utilizată de legiuitor în art. 929 C. civ., "Nu pot fi uzucapate bunurile care, înainte sau după intrarea în posesie, au fost declarate prin lege inalienabile", se instituie practic drept caz de întrerupere a uzucapiunii declararea prin lege a inalienabilităţii bunului, ulterior intrării în posesia acestuia de către uzucapant.

Cât priveşte data adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 194/1999 de inventariere a unor bunuri în proprietatea municipiului, aceasta priveşte doar momentul întocmirii unui registru de evidenţă, data întocmirii registrului nefiind aceeaşi cu data la care aceste bunuri au devenit bunuri proprietate publică, acest caracter fiind dobândit anterior.

De asemenea, lipsa unor schiţe-anexe la H.C.L. nr. 194/1999 nu atrage nevalabilitatea acestei hotărâri.

A menţionat că biserica a înţeles să concesioneze locuri de veci pe suprafaţa de teren în litigiu începând cu anul 2010, moment la care terenul era înscris în cartea funciară, ca bun aparţinând domeniului public al Municipiului Piteşti, astfel că acesta nu poate fi uzucapat.

A mai arătat că au fost depuse la dosar fotogramele ANCPI Bucureşti din aplicaţia A., preluate în ani succesivi, înscrisuri din care se poate constata că până în anul 2009, nu s-au făcut înhumări, neexistând pe teren morminte sau cruci, însă instanţa nu a făcut vorbire şi nu a ţinut cont de acestea.

A opinat că trebuiau avute în vedere cele menţionate de OCPI Argeş în procesul-verbal de recepţie nr. x din 3 ianuarie 2022 a raportului de expertiză, depus de către expert pentru termenul din 31 ianuarie 2022, unde în partea finală se precizează faptul că terenurile în litigiu sunt proprietatea Municipiului Piteşti, fiind indicate şi numerele cadastrale aferente.

Astfel, suprafaţa de 4556 mp face parte din lotul de 5498 mp rezultat în urma dezmembrării, teren care aparţine domeniului public al municipiului Piteşti.

Suprafaţa de 880 mp face parte din suprafaţa de 88800 mp, regăsindu-se în inventarul domeniului public al Municipiului Piteşti, atestat prin HGR nr. 447/2002, în cadrul Anexei nr. 2, Secţiunea I - Bunuri imobile, Cap. II -Administraţia Domeniului Public - la poziţia 515, privind atestarea bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Piteşti, inventar care a avut la baza HCL nr. 194/02.09.1999.

Or, apelul pârâtului priveşte suprafaţa de 5436 mp, pentru care reclamanta nu a reuşit sa facă dovada unei posesii de 30 de ani.

Aşa cum a dovedit, terenul nu a fost posedat de către biserică o perioadă atât de îndelungată, ci abia din anul 2010 au fost realizate locuri de veci pe această suprafaţă de teren, aspecte nedemontate de către instanţă sau de către parohie, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1847 C. civ. de la 1864.

7. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Parohia Sfântul Spiridon a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată, fără a depune dovezi în legătură cu cheltuielile solicitate.

Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

8. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 21 septembrie 2023, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâtul Municipiul Piteşti prin primar împotriva deciziei civile nr. 4078 din 18 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, fiind respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

A fost fixat termen pentru judecata recursului la 9 noiembrie 2023, complet C4 noul C. proc. civ., în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este întemeiat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În esenţă, prin acţiunea dedusă judecăţii, astfel cum a fost precizată la prin răspunsul la întâmpinare(formulat în faţa Tribunalului Argeş), precum şi prin cererea precizatoare din data de 13.06.2017, reclamanta PAROHIA SFÂNTUL SPIRIDON Piteşti, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Piteşti prin primar, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că a dobândit dreptul de proprietate, în temeiul art. 1890 C. civ. 1864, prin uzucapiunea de 30 de ani asupra terenurilor în suprafaţa de 3.917 m.p.(reprezentând curtea parohiei, din Piteşti, Cartierul Prundu, situată la ieşirea spre Autostrada A1 Piteşti-Bucureşti, cu următoarele vecinătăţi:N-Str. x, S-Bd. x, E-Rambleu Cale Ferata, V-Bd. x), respectiv în suprafaţă de 26.208 m.p.(reprezentând cimitirul parohiei, situat în Piteşti, Cartier Prundu, cu următoarele vecinătăţi: N-Izlaz comunal, S-Proprietăţi particulare, E-Izlaz comunal, V-Bd. x).

Totodată, prin aceeaşi acţiune, în contradictoriu cu acelaşi pârât, reclamanta a solicitat să se constate că este proprietara următoarelor bunuri: biserica Sfântul Spiridon, construită în anul 1876, capela bisericii şi grupuri sanitare, situate pe terenul de 3917 m.p. identificat mai sus.

Tribunalul a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, şi a constatat că reclamanta este proprietara următoarelor bunuri: teren în suprafaţă de 3917 m.p. reprezentând Curtea Parohiei Sfântul Spiridon situată în Piteşti, cartier Prundu la ieşire spre autostrada A1 Piteşti-Bucureşti cu următoarele vecinătăţi: N-str. x, S- Bd. x, E-Cale Ferată, V-str. x şi B-dul x(conform B. dosar); Biserica Sfântul Spiridon situată pe terenul identificat mai sus; capela Bisericii şi grupurile sanitare situate pe terenul identificat mai sus; teren în suprafaţă de 26.208 m.p reprezentând cimitirul Parohiei, situat în Piteşti, cartier Prundu cu următoarele vecinătăţi: N- S.C. C. S.R.L., S.C D. S.A, str. x, proprietăţi particulare şi domeniul public, S- S.C E. S.R.L., F. şi G., E- S.C H., V- Bd. x, S.C. C. S.R.L., S.C D. S.A.

Prima instanţă de fond a constatat că terenurile au fost dobândite de reclamantă prin uzucapiunea de 30 de ani în temeiul art. 1890 şi art. 1847 din C. civ. de la 1864, iar construcţiile prin edificare, reţinând incidenţa art. 492 din acelaşi act normativ.

Prin decizia pronunţată în apel, Curtea de Apel Piteşti a respins apelul pârâtului(care a vizat doar suprafaţa de 5934 mp cu privire la care apelantul a susţinut că face parte din domeniul public al Municipiului Piteşti) şi a menţinut hotărârea primei instanţe.

În primul ciclu procesual s-a constatat existenţa unei suprapuneri parţiale între terenul de 26.208 mp cu privire la care reclamanta a solicitat să se costate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune şi terenul de 5934 mp cu privire la care apelanta a susţinut că aparţine domeniului public al Municipiului Piteşti, respectiv doar pentru suprafaţa de 5436 mp (compusă din parcele de 4556 mp şi 880 mp), iar prin decizia de casare, raportat la apărările invocate de Municipiul Piteşti, s-a stabilit pentru instanţa de rejudecare obligaţia de a identifica terenurile, respectiv de a verifica şi stabili regimul juridic trecut şi actual al acestor terenuri.

O primă critică formulată de recurentă este întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Potrivit acestui temei legal, casarea hotărârii se poate dispune când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Textul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. consacră, aşadar, ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este corespunzător motivată, cât şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Înalta Curte reţine că, din dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar, textul menţionat referindu-se la necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile şi apărările părţilor. Din economia textului citat reiese că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea are în vedere stabilirea în considerentele acesteia a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor, punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi raţionamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluţia pronunţată, neîndeplinirea acestor condiţii atrăgând casarea.

Viciile motivării unei hotărâri, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie însă, în dispozitiv, instanţa s-a oprit la soluţia contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii iar din altele netemeinicia acestora şi, în consecinţă, se exclud reciproc, când lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau când aceasta este superficială, insuficientă ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii este esenţială pentru orice proces, constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi presupune, aşadar, indicarea cu suficientă claritate a motivelor pe care se întemeiază soluţia adoptată, condiţie care, în speţa de faţă, nu este îndeplinită, după cum se va arăta în continuare.

Invocând acest caz de casare, recurenta susţine că instanţa de apel, în considerentele deciziei pronunţate s-a limitat la a prelua apărările intimatei reclamante fără a analiza motivele invocate prin cererea de apel de Municipiul Piteşti şi, implicit, fără a prezenta argumentele pentru care aceste apărări nu au fost avute în vedere.

Înalta Curte constată că, în dezvoltarea criticilor din cererea de apel, apelantul a arătat, în esenţă, faptul că terenul în suprafaţă de 5934 mp(respectiv 5436 mp) face parte din domeniul public al Municipiului Piteşti şi nu poate face obiectul uzucapiunii.

Exceptând suprafeţele de 880 mp şi de 4556 mp teren, mai sus menţionate, pârâtul Municipiul Piteşti a confirmat posesia îndelungată exercitată de reclamantă asupra celorlalte imobile, sens în care acestea nu au făcut obiect al apelului în primul ciclu procesual şi nici al rejudecării cauzei de către instanţa de apel în al doilea ciclu procesual.

Pârâtul apelant a susţinut că parcelele de 880 mp, având destinaţia de drum de acces la cimitir, şi de 4556 mp, a cărui destinaţie nu a fost precis determinată, îi aparţin, fiind inventariate şi incluse în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale potrivit anexelor HCL Piteşti nr. 194/2 septembrie 1999 şi H.G. nr. 447/16 august 2002 contestând, totodată, exercitarea de către reclamantă a unei posesii îndelungate asupra acestor terenuri.

În atare condiţii, instanţa de apel avea a verifica şi statua cu privire la identitatea acestor terenuri cu cele inventariate ca aparţinând domeniului public al Municipiului Piteşti, respectiv cu privire la apartenenţa lor la domeniul public al localităţii.

Astfel, cât priveşte parcela de 800 mp teren, se constată că pârâtul a susţinut că se identifică cu terenul evidenţiat la poziţia 515 din cuprins în H.G. nr. 447/2002, dar a arătat şi că are destinaţia de drum şi este intabulat în cartea funciară ca aparţinând domeniului public al municipiului cu această destinaţie.

Este de observat că la poziţia respectivă din inventar este menţionată o suprafaţă de 88800 mp, cu destinaţia "spaţiu verde cartier ", dobândită de pârât în anul 1980 - HCL nr. 194/2 septembrie 1999 (fila x ds apel rejud).

Cu ocazia rejudecării instanţa de apel a identificat această suprafaţă de 880 mp prin raportul de expertiză efectuat în rejudecare şi a statuat pe baza concluziilor expertului că nu se include în cei 88800 mp, relevantă pentru această concluzie fiind destinaţia diferită a celor două suprafeţe, cei 880 mp având destinaţia de drum, iar cei 88800 mp au destinaţia de spaţiu verde.

Cu toate acestea, instanţa de apel nu a stabilit regimul juridic al suprafeţei de 880 mp, respectiv nu a lămurit apartenenţa sau nu la domeniul public a acestui teren. Acest lucru se impunea cu atât mai mult cu cât terenul în cauză este înscris în Cartea funciară nr. x Piteşti pe numele pârâtului, ca aparţinând domeniului public, temeiul dobândirii dreptului de proprietate conform menţiunilor din cartea funciară fiind legea, iar în Anexa 1 la Partea I - Descrierea imobilului este menţionată categoria de folosinţă drum şi ape curgătoare, respectiv carosabil, trotuar şi canal betonat.

Totodată, se constată că în Nomenclatorul alfabetic al arterelor de circulaţie din Municipiul Piteşti, actualizat la data de 01.01.2010 şi aprobat prin HCL nr. 65/24.02.2010 este inclusă şi Aleea episcop I. al Argeşului cu traseu la de str. x, spre vest, până la Cimitirul Prundu, conform HCL nr. 89/26.04.2001, fără a se lămuri dacă aceasta este identică suprafeţei de 880 mp care are aceeaşi destinaţie de drum către cimitir. Acest nomenclator a fost invocat şi depus la dosar de către apelant.

Referitor la suprafaţa de 4556 mp, se constată că pârâtul a înţeles să invoce ca titlu de proprietate actul de dezmembrare întocmit pentru o parcelă în suprafaţă de 5934 mp (în care s-ar include cei 4556 mp) şi actul de schimb autentificat sub nr. x/12 octombrie 2016, încheiat cu S.C. C. S.R.L. (societate care a primit terenuri în strada x nr. 3882/13 iulie 2004 .

Totodată, pârâtul susţine că parcela iniţială, de 5934 mp de teren, aparţinea domeniului public al localităţii, cu trimitere la bunurile din inventar. În urma dezmembrării acestei parcele se constată că au rezultat două loturi distincte de teren, unul în suprafaţă de 5498 mp, cu număr cadastral x, care a rămas în proprietatea pârâtului, şi un altul în suprafaţă de 436 mp, cu număr cadastral x, care a făcut obiectul schimbului, fiind alipit în CF x, proprietatea S.C. C. S.R.L. .

Potrivit menţiunilor actului de schimb, pârâtul a predat către S.C. C. S.R.L. parcela x, având ca vecin la est S.C. C. S.R.L. şi drum cimitir (adică parcela de 880 mp), iar la sud şi vest se învecinează cu teren de stat şi rest domeniu public şi a primit la schimb parcela nr. 2615/1, având ca vecin la est drumul cimitirului, adică aceeaşi parcelă de 880 mp, iar la sud şi vest cu domeniul public al Municipiului piteşti.

Din contractul de donaţie autentificat sub nr. x/13.07.2004, prin care S.C. C. S.R.L. a fost gratificată de J. cu suprafaţa de 2025,38 teren în aceeaşi zonă(din care s-a dezmembrat terenul dat la schimb Municipiului Piteşti) se constată acest teren se învecinează la sud şi vest cu teren aparţinând domeniului public, aceleaşi vecinătăţi fiind înscrise în actul de dezmembrare autentificat sub nr. x/12.10.2006, ambele documente fiind însoţite de documentaţie cadastrală, conform menţiunilor din cuprinsul acestora.

Cu ocazia rejudecării instanţa de apel a identificat această suprafaţă de 4556 mp prin raportul de expertiză efectuat în rejudecare şi a statuat, în mod corect, pe baza concluziilor expertului că suprafaţa de 880 mp având destinaţia de drum nu se includ în cei 5498 mp teren din vechea parcelă rămaşi în urma schimbului efectuat între Municipiul Piteşti şi S.C. C. S.R.L..

Cu toate acestea, instanţa de apel nu a stabilit regimul juridic al suprafeţei de 4556 mp, respectiv nu a lămurit apartenenţa sau nu la domeniul public a acestui teren. Acest lucru se impunea cu atât mai mult cu cât pârâtul susţine că acesta aparţine domeniului public astfel cum rezultă şi din actul de schimb anterior menţionat.

În acest sens, cu privire la terenul predat la schimb de pârât, potrivit menţiunilor actului de schimb autentificat sub nr. x/12 octombrie 2016, acesta ar fi aparţinut domeniului public al localităţii conform H.G. nr. 447/2002 şi HCL nr. 54/2004, pentru ca, ulterior, acesta să fie dezafectat de la domeniul public în baza hotărârilor consiliului local indicate în cuprinsul actului de schimb şi a menţiunilor actului de dezmembrare autentificat sub nr. x/12 octombrie 2006 de BNP K., neîntabulat în cărţile funciare.

Prin art. 1 din HCL nr. 54/2004 privind identificarea, inventarierea şi înscrierea în registrul de publicitate special al Municipiului Piteşti a unor bunuri aparţinând domeniului public, se dispune că bunurile aparţinând domeniului public al Municipiului Piteşi, prevăzute în H.G. nr. 447/2002 poziţiile nr. 28 din Secţiunea I - Bunuri imobile, Cap. I - Instituţii, nr. 357 din Secţiunea I - Bunuri imobile, Cap. I - Instituţii şi nr. 1500 din Secţiunea I - Bunuri imobile, Cap. II - Administrarea Domeniului Public din anexă, se înscriu în inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al Municipiului Piteşti cu datele de identificare din anexele nr. 1 şi 2 la această hotărâre a consiliului local. Relevantă pentru speţa de faţă apare ca fiind Anexa nr. 1 la HCL nr. 54/2004 în care este identificată suprafaţa de 197.192 m.p. - Păşune Bănănăi, aceasta întrucât din susţinerile pârâtului se deduce că suprafaţa de 5498 mp teren, din vechea parcelă, rămasă în urma schimbului de terenuri făcut cu S.C. C. S.R.L. aparţine domeniului public al localităţii conform H.G. nr. 447/2002, astfel cum a fost identificat şi inventariat prin HCL nr. 54/2004.

Se constată, totodată, că, deşi a solicitat depunerea la dosar a HCL nr. 54/2004, dar şi a celorlalte hotărâri menţionate în cuprinsul contractului de schimb, cu toate acestea instanţa de apel nu a procedat la analiza acestora pentru a verifica susţinerile apelantului.

În atare condiţii, pe lângă identificarea terenurilor în discuţie, instanţa de apel avea a determina regimul juridic al terenurilor.

Prin regimul juridic al terenurilor se înţelege ansamblul de reguli de fond şi de formă care guvernează actele juridice cu privire la terenuri.

Regimul juridic al dreptului de proprietate publică este reglementat, în linii generale, în art. 136 alin. (4) din Constituţie care prevede că "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică".

Dintre caracterele specifice ale dreptului de proprietate publică, teza I a textului invocat anterior reglementează doar inalienabilitatea. Enumerarea completă a acestora se regăsea în art. 11 al Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, până la abrogarea sa prin Legea nr. 71/2011, iar ulterior în art. 861 alin. (1) din noul C. civ., care se referă la caracterele dreptului de proprietate publică şi care le enumeră astfel cum au fost acestea reglementate anterior în Legea nr. 213/1998. Astfel, potrivit art. 861 alin. (1) din C. civ. "bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile. Proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobândită de terţi prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună-credinţă asupra bunurilor mobile. În condiţiile legii, bunurile proprietate publică pot fi date în administrare sau în folosinţă şi pot fi concesionate ori închiriate."

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 1890 C. civ. recunosc posesorului unui imobil posibilitatea de a prescrie în 30 ani, fără ca acesta să fie obligat a produce vreun titlu şi fără să i se poată opune reaua-credinţă.

Pentru a invoca uzucapiunea, posesorul trebuie să facă dovada că a posedat bunul în tot timpul prevăzut de lege, adică 30 ani, că posesia sa a fost utilă în sensul art. 1847 C. civ. şi, respectiv, că bunul nu a fost declarat neprescriptibil, astfel cum sunt bunurile care aparţin proprietăţii publice.

Verificarea de către instanţa de recurs a modului în care dispoziţiile legale relative la uzucapiune au fost aplicate raportului juridic dedus judecăţii se realizează prin raportare la situaţia de fapt a imobilelor, astfel cum aceasta a fost stabilită la judecata în fond pe baza probatoriilor administrate de părţi sau, după caz, ordonate din oficiu de instanţa de judecată.

Ca atare, judecătorii fondului au a statua prin hotărârea pronunţată în mod explicit şi într-o manieră coerentă cu privire la situaţia de fapt a fiecăruia dintre imobilele pentru care se pretinde dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, prin detalierea caracteristicilor posesiei exercitate asupra acestora şi indicarea perioadei de timp analizate, rezultat al analizei probatoriilor, precum şi cu privire la regimul juridic actual al bunurilor, aprofundarea cercetării impunându-se cu atât mai mult cu cât pentru unele dintre imobile se invocă faptul apartenenţei lor la domeniul public.

Aşadar, stabilirea fără echivoc a faptului dacă cele două suprafeţe de teren constituie sau nu obiect al proprietăţii publice a unităţii administrativ-teritoriale reprezintă un element esenţial al cauzei, o apărare relevantă pentru apelant, care necesita o analiză consistentă şi o dezlegare precisă din partea instanţei de apel.

Pe de altă parte, omisiunea instanţelor de fond de a stabili situaţia de fapt şi regimul juridic al tuturor imobilelor pentru care se constată intervenită uzucapiunea se constituie într-o omisiune esenţială, întrucât pune instanţa de recurs în imposibilitate de a exercita controlul judiciar din perspectiva criticilor de nelegalitate.

Înalta Curte reaminteşte că, deşi judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanţe date de părţi probelor şi textelor legale pe care acestea şi-au întemeiat cererile, cu toate acestea apărările şi susţinerile decisive ale acestora se impun a fi analizate cu suficientă precizie de către instanţă prin expunerea unui răspuns argumentat în cuprinsul considerentelor hotărârii.

Considerentele redate în cuprinsul deciziei recurate asupra problemei regimului juridic al celor două terenuri nu au aptitudinea de a constitui un raţionament logico-juridic judicios, clar şi convingător, de natură a susţine soluţia pronunţată.

În jurisprudenţa CEDO s-a arătat în mod constant că motivarea hotărârii este un element esenţial al dreptului părţii la un proces echitabil (Cauza Hadjianastassiou contra Grecia, Hotărârea din 11 ian. 2000) şi că noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă de judecată, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi examinat, totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi, fără a cere un răspuns detaliat fiecărui argument al părţilor, această obligaţie presupune, totuşi, ca partea interesată să poată aştepta un răspuns specific şi explicit la mijloacele decisive pentru soluţionarea procedurii în cauză (CEDO, Cauza Albina contra România, Hotărârea din 28.04.2005, Cauza Vlasia Grigore Vasilescu contra România, Hotărârea din 8 iunie 2006).

Aşa fiind, constatând că prin insuficienta analiză şi motivare sub aspectul regimului juridic al celor două suprafeţe de teren raportat la apărările apelantului pârât, împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, aspect care pune instanţa de recurs în imposibilitate de a exercita controlul judiciar asupra hotărârii recurate din perspectiva aplicării corecte a legii, reţinând şi incidenţa Deciziei nr. 79/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte, în baza art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării instanţa de apel v-a stabili cu claritate apartenenţa la domeniul public sau domeniul privat al localităţii a suprafeţelor de teren de 880 mp, respectiv 4556 mp, continuitatea acestei apartenenţe, urmând ca în funcţie de constatările de fapt rezultate, instanţa să aprecieze asupra pretenţiei reclamantei, prin raportare la dispoziţiile legale incidente cauzei.

În ceea ce priveşte celelalte critici de nelegalitate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va avea în vedere împrejurarea că faţă de soluţia adoptată şi considerentele reţinute anterior, aceste apărări, vizând, în esenţă, caracterul imprescriptibil al terenurilor ca urmare a apartenenţei lor la proprietatea publică a municipiului, urmează a fi analizate de către instanţa de apel după clarificarea regimului juridic al bunurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Piteşti, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 4078 din 18 octombrie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2023.