Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5754/2004 AI generated

Extraordinary annulment inadmissible where stamp duty miscalculation constitutes an error of judgment rather than a material error

Case Number Decizia nr. 5754/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal (contestație în anulare) filed by a limited liability company, thereby upholding the Commercial Section’s earlier decision that annulled the company’s appeal as unfiled for non-payment of the judicial stamp duty. The dispute originated from a civil action challenging the unjustified refusal of a public entity to respond to a selection request and the subsequent annulment of a direct negotiation for the sale of a state-owned shareholding, claims which were originally dismissed on the merits due to the plaintiff’s own fault. The Supreme Court held that the appellant’s arguments, which relied on conflicting lower court determinations regarding the correct amount of stamp duty and alleged procedural errors by an assistant magistrate, constituted substantive errors of judgment or fact rather than the strict "material errors" permitted under Article 318 of the Code of Civil Procedure to initiate an extraordinary appeal, as the issues had already been subject to judicial assessment and debate in the prior proceedings.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 din Legea nr. 146/1997, art. 318 alin. (1) C. proc. civ, art. 318 C. proc. civ; Extraordinary annulment inadmissible where stamp duty miscalculation constitutes an error of judgment rather than a material error: Prin „greșeală materială” în înțelesul art. 318 C. proc. civ. se înțelege acele greșeli omise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului, greșeli de fapt și nu de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a legii.

Keywords

AI generated
payment of stamp duty action for annulment civil judgment commercial dispute calculation error action for liability

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 963/2003
2473/2003 și secția de contencios administrativ a Curții de Apel București, prin decizia civilă nr. 963/2003, au stabilit că taxa de timbru datorată este de 206.213.750 lei și nu de 1.662.642.500 lei.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 153 pronunțată la 20 ianuarie 2004, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a anulat ca netimbrat recursul declarat de către reclamanta SC C.L. SRL, împotriva sentinței civile nr. 73 pronunțată la 20 iunie 2002, de către secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, hotărâre ce a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

Prin acțiune, reclamanta a solicitat instanței să constate refuzul nejustificat al pârâtului F.P.S. (în prezent A.V.A.S.), de a răspunde la cererea înaintată cu nr. 6/2068 din 8 august 1997, să dispună anularea negocierii directe cu investitorul preselecționat care a fost organizată de pârâtă pentru vânzarea pachetului de 51% din acțiunile deținute de stat la SC P. SA Constanța și desfășurată pe perioada 31 iulie - 8 august 1997, să dispună anularea procesului verbal încheiat la 8 august 1997 privind desemnarea câștigătorului procedurilor de selecție și să dispună obligarea pârâtei la repararea pagubei ce i-a fost provocată, valorând 80.000.000.000 lei (reprezentând 10.000.000 dolari S.U.A.).

În motivarea soluției, instanța a reținut că producerea situației reclamate este rezultatul culpei reclamantei, ceea ce justifică aprecierea ca neîntemeiate a primelor trei capete de cerere, cât și a cererii de despăgubiri formulată.

La rându-i, hotărârea instanței de recurs a fost motivată de împrejurarea că recurenta nu s-a conformat obligației, dispusă de instanță și comunicată acesteia, de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 1.662.642.500 lei, determinând prin aceasta luarea măsurii prevăzută de art. 20 din Legea nr. 146/1997.

Împotriva deciziei pronunțată de secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la 27 ianuarie 2004 recurenta reclamantă a formulat o contestație în anulare, întemeind-o pe prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., fără a justifica motivul pentru care își întemeiază cererea pe acest text.

După redactarea hotărârii, la 4 mai 2004, contestatoarea își motivează folosirea acestei căi extraordinare de atac invocând greșeli materiale în aprecierea sumei datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru, după cum urmează:

- ignorarea faptului că secția a VIII-a civilă a Tribunalului București, prin sentința civilă nr. 2473/2003 și secția de contencios administrativ a Curții de Apel București, prin decizia civilă nr. 963/2003, au stabilit că taxa de timbru datorată este de 206.213.750 lei și nu de 1.662.642.500 lei.

Prin „greșeală materială” în înțelesul art. 318 C. proc. civ. se înțelege acele greșeli omise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului, greșeli de fapt și nu de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a legii.

În speță, greșeala instanței a cărei hotărâre se atacă, în măsura în care ea există, este o greșeală de judecată și nu o greșeală materială, aptă să deschidă calea contestației în anulare.

Mai mult, cele invocate de contestatoare, au fost luate în discuție de completul care a pronunțat hotărârea atacată, cele hotărâte constituind obiectul unei activități de judecată, așa încât susținerea nu poate fi primită drept motiv de contestație în anulare.

- ignorarea împrejurării că recurenta a achitat suma de 206.213.750 lei drept taxă judiciară de timbru, așa încât anularea în întregime a recursului, constituie rezultatul unei greșeli materiale.

Susținerea este greșită, partea nedepunând la dosar decât o copie xerox a pretinsei dovezi a achitării taxei, instanța apreciind că recurenta nu s-a conformat obligației impusă de instanță și care a fost în mod repetat discutată în dosar, recurenta formulându-și punctul său de vedere.

Nici în acest caz, deci, nu poate fi cazul unei greșeli materiale în sensul legii.

- dispunerea reverificării taxei de timbru de către un magistrat asistent este contrară procedurii prevăzută de pct. 4 teza finală din H.G. nr. 149/2003.

În mod evident, nici în acest caz nu este vorba de o greșeală materială.

- neobservarea faptului că avocatul N.C. nu a avut procură specială pentru a renunța la cererea de asistență judiciară și inexistența vre-unei cereri a părții de renunțare la judecată.

Pe lângă invocarea culpei proprii, nici această susținere nu privește o greșeală materială.

În raport de cele constatate, contestația în anulare formulată în cauză urmează a fi respinsă, nefiind justificată de vre-o prevedere legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de SC C.L. București, împotriva deciziei nr. 153 din 20 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 decembrie 2004.