EU Flight Delay Compensation: Alternative Jurisdiction Under Regulation 261/2004 Prohibits Ex Officio Declination of Territorial Incompetence

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, secţia civilă la 5 ianuarie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei C.N.T.A.R. Tarom S.A. la plata sumei de 400 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de compensaţie pentru întârzierea zborului x/19.07.2022, precum şi a dobânzii penalizatoare.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 4404 din 11 mai 2023, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, reţinând că, potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauza C-204/08), în materia despăgubirilor întemeiate pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 se instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului, iar în speţă zborul operat de pârâtă a avut ca punct de plecare aeroportul din Cluj Napoca, iar ca punct de sosire aeroportul din Hurghada.

Prin sentinţa civilă nr. 10573/CC din 20 septembrie 2023, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, reţinând că, astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în cauză este vorba despre o competenţă teritorială de ordine privată, în considerarea protejării intereselor persoanei prejudiciate, astfel că Judecătoria Buftea nu putea invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria Cluj-Napoca a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Întrucât cererea introductivă a fost formulată în baza dispoziţiilor art. 1026 şi urm. din C. proc. civ., se reţine că în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile legale privind procedura specială referitoare la cererile de valoare redusă, care, conform art. 1027 din C. proc. civ., are caracter alternativ în raport cu o acţiune de drept comun, reclamanta manifestându-şi opţiunea de a recurge la procedura specială prin învestirea instanţei cu o cerere încorporată în formularul tip prevăzut de art. 1029 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte instanţa competentă a judeca cererea formulată pe calea acestei proceduri speciale, art. 1028 din C. proc. civ. prevede următoarele:

"(1) Competenţa de a soluţiona cerere în primă instanţă aparţine judecătoriei. (2) Competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun".

Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită la art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel". Având în vedere dispoziţiile art. 113 din C. proc. civ., care stabilesc, în anumite materii, şi alte instanţe competente teritorial, în afara celor prevăzute la art. 107-112 din C. proc. civ., se reţine că în prezenta cauză este vorba despre o competenţă teritorială alternativă, context în care sunt aplicabile prevederile art. 116 din C. proc. civ., conform cărora "reclamantul are alegerea între mai multe instanţa deopotrivă competente". Din această perspectivă, se constată că societatea reclamantă a făcut o alegere între instanţele deopotrivă competente, conform art. 107 coroborat cu art. 113 din C. proc. civ., optând să sesizeze Judecătoria Buftea, ca instanţă în a cărei circumscripţie îşi are sediul pârâta.

Fiind vorba despre un caz de competenţă teritorială alternativă, iar nu exclusivă, rezultă că excepţia necompetenţei teritoriale este una relativă, astfel că regimul său de invocare este guvernat de prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., conform cărora "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe". În acelaşi sens, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. rezultă că excepţia necompetenţei teritoriale, atunci când competenţă teritorială este alternativă, fiind una relativă, nu poate fi invocată de către instanţa de judecată din oficiu, ci doar de către pârât.

În lumina acestor dispoziţii legale naţionale, se reţine că Judecătoria Buftea nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.

La momentul la care a invocat din oficiu această excepţie, Judecătoria Buftea s-a întemeiat pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, reţinând că acesta, potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (fiind indicată, în acest sens, cauza C-204/08), instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului, iar nu o competenţă teritorială alternativă.

Înalta Curte constată că este greşită concluzia la care a ajuns Judecătoria Buftea, întrucât, prin hotărârea pronunţată la 9 iulie 2009 în cauza C-204/08 Peter Rehder împotriva Air Baltic Corporaţion, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că "Articolul 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că, în cazul unui transport aerian de persoane dintr-un stat membru cu destinaţia într-un alt stat membru, efectuat în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, care este operatorul de transport efectiv, instanţa competentă să judece o cerere de compensaţii întemeiată pe acest contract de transport şi pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 este, la alegerea reclamantului, instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, astfel cum aceste locuri sunt convenite în contractul respectiv".

Din cuprinsul acestei hotărâri, se reţin următoarele considerente relevante:

"43. Atât locul de plecare, cât şi locul de sosire a avionului trebuie să fie considerate, în egală măsură, drept locuri de prestare principală a serviciilor care fac obiectul unui contract de transport aerian.

44. Fiecare dintre aceste locuri prezintă o legătură suficientă de proximitate cu elementele materiale ale litigiului şi asigură o legătură strânsă, urmărită prin intermediul normelor de competenţă specială enunţate la articolul 5 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001, între contract şi instanţa competentă. Prin urmare, reclamantul care solicită o compensaţie în temeiul Regulamentului nr. 261/2004 îl poate acţiona în justiţie pe pârât, la libera sa alegere, în faţa instanţei în circumscripţia căreia se găseşte unul dintre locurile menţionate, în conformitate cu articolul 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuţă din Regulamentul nr. 44/2001.

45. O asemenea posibilitate de alegere recunoscută reclamantului respectă, pe lângă criteriul de proximitate, şi cerinţa de previzibilitate, întrucât permite atât reclamantului, cât şi pârâtului să identifice cu uşurinţă instanţele susceptibile să fie sesizate. Mai mult, aceasta este conformă obiectivului de securitate juridică, alegerea reclamantului fiind limitată, în cadrul articolului 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuţă din Regulamentul nr. 44/2001, la două instanţe posibile. În plus, reclamantul poate în continuare să sesizeze instanţa de la domiciliul pârâtului, în temeiul articolului 2 alin. (1) din regulamentul menţionat, cu alte cuvinte, în speţă, în temeiul articolului 60 alin. (1) din acelaşi regulament, instanţa în circumscripţia căreia operatorul de transport aerian îşi are sediul statutar, administraţia centrală sau centrul de afaceri, ceea ce este conform cu articolul 33 din Convenţia de la Montréal.

46. O asemenea posibilitate de alegere, chiar şi când este vorba despre instanţe situate în state membre diferite, este recunoscută reclamantului şi prin jurisprudenţa constantă a Curţii în cadrul competenţei speciale în materie delictuală sau cvasidelictuală, prevăzută la articolul 5 punctul 3 din Convenţia de la Bruxelles şi reluată şi la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 (a se vedea hotărârea din 30 noiembrie 1976, Bier, cunoscută sub numele "Minele de potasiu din Alsacia", 21/76, Rec., p. 1735, punctele 24 şi 25, precum şi hotărârea din, Kronhofer, C-168/02, Rec., p. I-6009, punctul 16 şi jurisprudenţa citată)."

Înalta Curte constată că şi în sistemul Regulamentului (CE) nr. 261/2004, astfel cum a fost acesta interpretat de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, competenţa teritorială este tot una alternativă, reclamantul având alegerea de a sesiza una dintre instanţele deopotrivă competente din punct de vedere teritorial (instanţa de la domiciliul pârâtului, instanţa de la locul de plecare a avionului sau instanţa de la locul de sosire a avionului), astfel că nici din această perspectivă Judecătoria Buftea nu putea invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, reţinând în mod eronat că, în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, s-ar institui o competenţă teritorială exclusivă.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2023.