Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2284/2023 AI generated

Late-filed appeal against peremption ruling: 5-day special deadline for challenging peremption under Article 421(2) CPC

Case Number Decizia nr. 2284/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as late-filed, thereby leaving the Court of Appeal's decision affirming the lower tribunal's peremption of the initial appeal intact. The dispute centered on a civil case involving social assistance and child protection, where the appellate court had previously ruled that the appellant's original appeal against a procedural order was perempted (expired), and the appellant subsequently attempted to challenge this peremption ruling by filing a new appeal with the High Court. Relying on Article 421(2) of the Civil Procedure Code, which establishes a strict and derogatory five-day deadline for appealing decisions that constutute perimentation (overriding the general 30-day rule under the principle *specialia generalibus derogant*), the High Court found that the appellant missed the deadline, as the appeal was filed on April 19, 2023, whereas the statutory period ended on March 21, 2023, following the March 15, 2023 pronouncement. Consequently, the court admitted the exception of lateness raised ex officio by the Public Ministry and ordered the rejection of the appeal due to the loss of the right to exercise this procedural remedy under Article 185(1) of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 485 alin. (1) din C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 421 alin. (2) din C. proc. civ, art. 185 alin. (1) din C. proc. civ; Late-filed appeal against peremption ruling: 5-day special deadline for challenging peremption under Article 421(2) CPC: Potrivit dispoziţiilor art. 421 alin. (2) teza I din C. proc. civ., "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare". Se constată că, în privinţa declarării căii de atac a recursului împotriva hotărârii care constată perimarea, aceste dispoziţii legale instituie un termen special şi derogatoriu de la termenul comun de 30 de zile de la comunicare, prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că se aplică cu prioritate, conform principiului specialia generalibus derogant.

Keywords

AI generated
procedural deadline article of civil procedure late submission preclusion statutory right time limits for seeking redress delay in criminal prosecution

Cited Legislation

AI generated
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
Având a se pronunţa cu prioritate, în conformitate cu art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., asupra excepţiei tardivităţii recursului, Înalta Curte o va admite şi va respinge recursul ca tardiv, pentru următoarele considerente:
art. 485 alin. (1) din C. proc. civ
Se constată că, în privinţa declarării căii de atac a recursului împotriva hotărârii care constată perimarea, aceste dispoziţii legale instituie un termen special şi derogatoriu de la termenul comun de 30 de zile de la comunicare, prevăzut de art. 485 alin.
art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ
În cauză, se reţine că decizia civilă recurată a fost pronunţată la 15 martie 2023, moment la care începe să curgă termenul legal special de 5 zile, pentru exercitarea căii de atac a recursului, astfel că ultima zi a acestui termen, calculat în conformitate cu prevederile art. 181 alin.
art. 421 alin. (2) din C. proc. civ
Or, potrivit înscrisului aflat la dosar, cererea de recurs a fost transmisă prin e-mail la 19 aprilie 2023, cu depăşirea termenului imperativ prevăzut de dispoziţiile art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 185 alin. (1) din C. proc. civ
Conform prevederilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel; actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2023

Deliberând asupra excepţiei tardivităţii recursului, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 48 din 15 martie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a constatat perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 21 octombrie 2021, pronunţate de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimaţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, B. şi C..

Împotriva acestei decizii, la 19 aprilie 2023, a declarat recurs reclamantul.

La termenul din 23 noiembrie 2023, reprezentantul Ministerului Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat excepţia tardivităţii recursului şi a solicitat respingerea acestuia ca fiind tardiv formulat.

Având a se pronunţa cu prioritate, în conformitate cu art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., asupra excepţiei tardivităţii recursului, Înalta Curte o va admite şi va respinge recursul ca tardiv, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 421 alin. (2) teza I din C. proc. civ., "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare". Se constată că, în privinţa declarării căii de atac a recursului împotriva hotărârii care constată perimarea, aceste dispoziţii legale instituie un termen special şi derogatoriu de la termenul comun de 30 de zile de la comunicare, prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că se aplică cu prioritate, conform principiului specialia generalibus derogant.

În cauză, se reţine că decizia civilă recurată a fost pronunţată la 15 martie 2023, moment la care începe să curgă termenul legal special de 5 zile, pentru exercitarea căii de atac a recursului, astfel că ultima zi a acestui termen, calculat în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., a fost 21 martie 2023. Or, potrivit înscrisului aflat la dosar, cererea de recurs a fost transmisă prin e-mail la 19 aprilie 2023, cu depăşirea termenului imperativ prevăzut de dispoziţiile art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel; actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii, invocată din oficiu, şi va respinge recursul ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii, invocată din oficiu.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de către recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 48 din 15 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2023.