Appeal for revision of civil judgment declared null for lack of developed grounds

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă în data de 26.04.2022, sub nr. x/2022, revizuentul A. a solicitat revizuirea, în parte, a deciziei nr. 352/22.03.2022 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, arătând că este contradictorie cu sentinţa nr. 482/27.04.2017 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava

Prin decizia nr. 361/04.04.2023, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuentul A..

A arătat recurentul că hotărârea recurată încalcă principii fundamentale ale procesului civil, referitoare la garantarea dreptului la apărare, contradictorialitatea în cadrul etapei procesuale a dezbaterilor, rolul judecătorului în aflarea adevărului, respectiv încalcă dispoziţiile art. 13 alin. (3), art. 14 alin. (4), art. 20, art. 22 alin. (2) şi alin. (7) C. proc. civ.

Totodată, au fost încălcate reguli de procedură ale procesului civil reglementate prin norme imperative.

În concret, din actele existente la dosarul de fond privind judecarea cererii de revizuire, nu rezultă respectarea, de către instanţa de revizuire, a obligaţiei, a regulii imperative de procedură, cu privire la menţiunile procedurale obligatorii referitoare la momentul distinct al încheierii etapei cercetării judecătoreşti, dar mai ales cu privire la momentul deschiderii etapei distincte a dezbaterilor asupra fondului şi la momentul distinct de închidere a dezbaterilor asupra fondului. Toate aceste reguli de procedură trebuiau consemnate de către instanţa de revizuire, în cuprinsul unei încheieri de şedinţă, fie separată, fie cuprinsă în cadrul hotărârii finale pronunţate, adică în cadrul deciziei recurate (de obicei în partea introductivă a acesteia).

Instanţa supremă a stabilit că lipsa încheierii de dezbateri, se sancţionează cu nulitatea hotărârii, întrucât împiedică exercitarea controlului judiciar, în sensul că nu mai este posibil să verifice dacă s-au respectat regulile de procedură privind legala compunere a instanţei, prezenţa părţilor, conţinutul concluziilor formulate, probele administrate, cererile de noi probe şi alte împrejurări esenţiale, referitoare la modul în care s-au desfăşurat dezbaterile. Prin urmare, Înalta Curte a statuat că neîntocmirea încheierii de dezbateri aduce părţilor o vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii (decizia nr. 38/16.01.2013).

Întrucât în decizia recurată nu există menţiuni exprese cu privire la încheierea etapei cercetării judecătoreşti, deschiderea dezbaterilor asupra fondului judecării cererii de revizuire sau cu privire la închiderea dezbaterilor asupra fondului judecării cererii de revizuire, nu rezultă dacă drepturile procesuale ale recurentului au fost respectate în totalitate, complet, distinct, în cadrul ambelor etape ale procesului civil şi în special, în etapa deliberării asupra fondului, nerezultând dacă această etapă obligatorie există sau nu.

În lipsa acestor menţiuni obligatorii mai sus invocate, hotărârea judecătorească pronunţată este lovită de nulitate absolută.

Mai arată recurentul că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la admiterea sau respingerea probelor solicitate de către acesta, aspect care contravine principiilor fundamentale ale procesului civil, referitoare la garantarea dreptului la apărare, la contradictorialitate şi la rolul judecătorului în aflarea adevărului, nerespectarea lui de către instanţa de revizuire, ducând în mod evident la nulitatea absolută expresă, totală, a deciziei recurate.

Totodată, prin lipsa menţiunilor cu privire la existenţa etapei dezbaterilor, într-o procedură contencioasă, prin lipsa indicării momentelor încheierii cercetării judecătoreşti sau a menţiunilor obligatorii privind deschiderea dezbaterilor asupra fondului şi privind închiderea dezbaterilor asupra fondului, în lipsa încheierii de dezbateri, nu se poate stabili îndeplinirea condiţiei exprese statuate de art. 488 alin. (1) pct. 2 teza I C. proc. civ., respectiv dacă hotărârea a fost pronunţată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului, existând astfel posibilitatea arbitrariului într-o procedură judiciară contencioasă, aspect care încalcă tocmai principiile fundamentale ale procesului civil, mai sus enunţate, şi care duc la vătămarea intereselor procesuale ale părţilor.

Recurentul solicită încuviinţarea probei cu toate înscrisurile existente la dosarul cauzei, inclusiv încheierile de şedinţă din data de 13.09.2022 şi din data de 10.01.2023.

De asemenea, solicită încuviinţarea de înscrisuri noi în recurs, respectiv chestiunile litigioase, invocate cu titlu de apărări de fond, în sensul aspectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, cuprinse în cadrul considerentelor încheierii C. civ. nr. 22/08.06.2022, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2022 al Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, definitivă, cu privire exclusiv la probarea scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

4. Apărările formulate în cauză

În data de 10.07.2023, în termenul legal, a formulat întâmpinare intimatul, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul a precizat că în mod corect s-a reţinut de către instanţa de revizuire că între hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2017 şi nr. y/2020 nu există triplă identitate de obiect, părţi şi cauză.

A mai arătat şi că respectivele hotărâri judecătoreşti nu sunt potrivnice, întrucât prima hotărâre a stabilit în sarcina intimatei o obligaţie de plata a drepturilor băneşti, iar cea de-a doua hotărâre nu contravine celei dintâi, ci, dimpotrivă, o susţine şi confirmă faptul că îndeplinirea obligaţiilor de către intimată s-a realizat în conformitate cu cele dispuse de instanţă şi cu prevederile legale.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

- Printr-o primă critică, încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susţinut că decizia atacată nu respectă principii fundamentale ale procesului civil, precum cele referitoare la garantarea dreptului la apărare, contradictorialitatea în cadrul etapei procesuale a dezbaterilor şi rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Se constată că, fără a evoca modul concret în care instanţa de revizuire a încălcat respectivele forme de procedură, recurentul s-a rezumat doar la redarea dispoziţiilor legale care statuează respectivele principii.

Aşadar, dat fiind nivelul de generalitate al susţinerilor recurentului, se constată că acestea nu relevă veritabile critici de nelegalitate, care să permită instanţei de recurs exercitarea controlului judiciar, ci reprezintă doar o invocare pur formală a textelor de lege enunţate, prin inserarea generică a unor normele de drept procesual civil, în lipsa expunerii unor argumente juridice pertinente, efective, care să tindă la anularea hotărârii atacate.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei, întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri judecătoreşti.

În atare circumstanţe, dată fiind lipsa unor critici concrete care să reflecte nesocotirea principiilor menţionate de către recurent, instanţa de recurs se află în imposibilitatea exercitării controlului judiciar de legalitate, în sensul observării unei eventuale neconformităţi a deciziei atacate cu respectivele reguli procedurale.

Revenea, aşadar, recurentului sarcina de a răsturna prezumţia de legalitate de care se bucură actul jurisdicţional atacat, inclusiv sub aspectul observării principiilor fundamentale recunoscute în această materie.

- În continuare, recurentul a mai precizat şi că decizia atacată a fost pronunţată cu nerespectarea formelor de procedură care impun efectuarea menţiunilor obligatorii referitoare la momentul închiderii etapei cercetării judecătoreşti, precum şi cu privire la momentele deschiderii, respectiv închiderii dezbaterilor asupra fondului.

Astfel, a precizat că aceste menţiuni nu se regăsesc nici în cuprinsul deciziei atacate şi nici în cele două încheieri de şedinţă de la termenele de judecată din 13.09.2022, respectiv din 10.01.2023.

Inclusiv aceste susţineri au un caracter formal din moment ce toate menţiunile privitoare la dezbaterea cauzei au avut loc în partea introductivă a deciziei atacate, fiind consemnate: lipsa părţilor la respectivul termen de judecată, referatul grefierului, precum şi rămânerea în pronunţare asupra cererii de revizuire de către instanţă, având în vedere că se solicitase judecarea cauzei în lipsă.

Se constată, din expunerea argumentelor redate, că, sub aparenţa nelegalităţii deciziei recurate, sunt puse în discuţii aspecte ce ţin de forma hotărârii judecătoreşti, fără însă a se evoca nerespectarea unui text procedural propriu-zis, pentru ca, în acest mod, să se contureze o critică de nelegalitate.

Reglementarea distinctă a etapelor procesuale invocate de către recurent are drept scop clarificarea cadrului în care se desfăşoară procesul civil, iar nu stabilirea unor norme de tehnică de redactare a actelor jurisdicţionale.

De asemenea, pur formală este şi susţinerea recurentului relativă la pretinsa existenţă a unei vătămări a intereselor sale procesuale care să nu poată fi reparată decât prin anularea hotărârii atacate (cerinţă stabilită în mod expres de prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru desfiinţarea unui act de procedură), cât timp acesta nu poate pretinde lezarea drepturilor sale procesuale, având în vedere că modul în care s-a desfăşurat şedinţa de judecată a fost consemnat în mod clar şi complet, astfel cum s-a arătat anterior.

În egală măsură, criticile recurentului reclamă un formalism excesiv, dată fiind circumstanţa lipsei părţilor, atât la ultimul termen de judecată, la care instanţa a rămas în pronunţare asupra căii extraordinare de atac formulate, cât şi la cele două termene de judecată anterioare.

Or, această particularitate impunea tocmai ca menţiunile din practicaua deciziei atacate să nu fie unele ample, ci să fie grefate strict pe rămânerea în pronunţare de către instanţă asupra cererii de revizuire formulate.

- Nici critica privitoare la lipsa pronunţării, de către instanţă, asupra probelor propuse de parte nu poate fi primită, din moment ce pune în discuţie aspecte de netemeinicie, incompatibile cu calea de atac a recursului.

Astfel, se constată că recurentul a solicitat, prin cererea de revizuire formulată, încuviinţarea administrării probei cu înscrisurile anexate cererii, cerere care a fost reiterată şi în cuprinsul notelor scrise depuse de către acesta pentru termenele de judecată din 13.09.2022, din 10.01.2023 şi din 04.04.2023.

Fără a arăta, în concret, care dintre înscrisuri depuse nu au fost avute în vedere la pronunţarea deciziei atacate, recurentul se rezumă la a invoca, în mod generic, faptul că instanţa de revizuire nu s-a pronunţat cu privire la admiterea sau respingerea probei cu înscrisuri, solicitată de acesta, neavând, astfel, "garanţia raţional obiectivă a încuviinţării administrării acestor probe sau dimpotrivă, a respingerii motivate a acestora".

Contrar afirmaţiilor recurentului, se observă că instanţa de revizuire a fost învestită, de către acesta, cu solicitarea de a se pronunţa, în conformitate cu prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., asupra unei pretinse contrarietăţi între sentinţa nr. 482/27.04.2017, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, şi decizia nr. 352/22.03.2022, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

În acest context, se constată că, prin critica formulată, recurentul omite împrejurarea că, în urma analizării cererii sale de revizuire, acesta a primit, prin hotărârea recurată, o dezlegare judiciară cu privire la aspectele de drept deduse judecăţii şi care se rezumau, aşadar, la o pretinsă identitate de chestiune litigioasă între cele două cauze soluţionate de Tribunalul Suceava.

Aşa fiind, partea nu poate reproşa, în mod valabil, prin intermediul recursului formulat, omisiunea instanţei de revizuire de a-i încuviinţa probatoriul propus, cât timp decizia atacată a fost pronunţată tocmai în urma analizării aspectului pretinsei nesocotiri a autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 482/27.04.2017 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă de către actul jurisdicţional ulterior, constând în decizia nr. 352/22.03.2022 a aceleiaşi instanţe, aspect care nu comporta necesitatea administrării unui probatoriu amplu, ci doar ataşarea dosarelor în care au fost pronunţate cele două hotărâri judecătoreşti, acesta fiind şi motivul de amânare a cauzei de la primele două termene de judecată.

Potrivit art. 258 C. proc. civ., probele propuse de părţi sunt supuse aprobării instanţei de judecată, ocazie cu care sunt examinate atât din perspectiva admisibilităţii, cât şi din perspectiva aptitudinii acestora de a conduce la soluţionarea cauzei.

Dacă admisibilitatea probelor se examinează din perspectiva art. 255 C. proc. civ., aptitudinea probelor de a fi utile soluţionării procesului este o chestiune de evaluare a potenţialului fiecărei probe de a dovedi faptele propuse, ce ar contura situaţia de fapt necesar a fi stabilită în vederea aplicării normelor de drept învederate ca temei juridic al pretenţiei deduse judecăţii.

O atare aptitudine a probelor, de a conduce la soluţionarea cauzei, este lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorilor fondului, cărora le incumbă îndatorirea de a stabili situaţia de fapt a cauzei, chestiune ce nu face obiect al controlului instanţei de recurs, care este unul limitat, potrivit art. 483 alin. (3) din acelaşi cod, doar la aspecte vizând legalitatea hotărârii.

Aspectele vizând modalitatea în care instanţa de revizuire a interpretat probatoriul administrat în cauză, nu reprezintă critici de nelegalitate ce pot fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de recurs.

Or, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii şi să permită, astfel, exercitarea controlului judiciar extraordinar al instanţei de recurs.

Mai mult, distinct de faptul că nici această susţinere nu este în măsură să reprezinte o critică valabilă de nelegalitate, date fiind carenţele în formularea ei, se observă şi caracterul său formal, din moment ce, în cuprinsul considerentelor deciziei atacate, instanţa de revizuire s-a referit, în mod expres, inclusiv la sentinţa nr. 1118/25.09.2018 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă şi la decizia nr. 347/28.03.2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2018 (depuse, de asemenea, de către revizuent în susţinerea cererii de revizuire formulate), în legătură cu care a reţinut, însă, că "nu au nicio relevanţă în soluţionarea prezentei căi extraordinare de atac", aspect necontestat prin prezenta cale de atac.

Astfel, în acest cadru, curtea de apel, în urma examinării argumentelor revizuentului, a concluzionat în sensul că între respectivele litigii nu există o identitate de chestiune litigioasă, dezlegarea jurisdicţională dată prin sentinţa pronunţată în cel dintâi dosar nefiind contrazisă de hotărârea judecătorească pronunţată în cel de-al doilea dosar.

Aşadar, neindicând, în mod expres, care dintre mijloacele probatorii depuse în faţa instanţei de revizuire ar fi fost în măsură să conducă la o soluţie contrară celei pronunţate, recurentul evocă, în realitate, doar nemulţumirea sa în raport cu decizia de respingere, ca nefondată, a căii de atac extraordinare formulate, aspect care nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implica, în schimb, determinarea, în concret, a greşelilor anume imputate instanţei de revizuire şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., cerinţă neîndeplinită de recurent.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 361 din 04 aprilie 2023 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 361 din 04 aprilie 2023 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.