Loan contract upheld as notarial receipt clause bars nullity claim for non-delivery of funds

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 12.06.2019 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., constatarea nulităţii absolute a contractului de împrumut garantat cu ipotecă autentificat sub nr. x/23.04.2008 de către notarul public D. din Arad, rectificat prin încheierea nr. 8795/24.04.2008, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 966 C. civ.

2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 1641/PI/16.12.2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis acţiunea; a constatat nulitatea absolută a contractului de împrumut garantat cu ipotecă autentificat sub nr. x/23.04.2008 de către notarul public D. din Arad, rectificat prin încheierea nr. 8795/24.04.2008; a obligat pârâtul la plata, către reclamanţi, a sumei de 51.429,8 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 143/01.10.2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul pârâtului împotriva sentinţei; a obligat pârâtul să plătească intimatului A. suma de 6.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 2680/08.12.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul pârâtului împotriva deciziei nr. 143/01.10.2020 a Curţii de Apel Timişoara, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 12.07.2022, sub nr. x/2018*.

3. Al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 223/13.09.2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul pârâtului C. împotriva sentinţei civile nr. 1641/PI/16.12.2019 a Tribunalului Timiş; a schimbat sentinţa, în sensul că a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., reclamanţii A., B..

Recurenţii au arătat că principalul argument al instanţei de apel pentru soluţia pronunţată a fost lipsa unui înscris prin care să fie combătută clauza contractuală ce are valoarea unei chitanţe liberatorii, probele cu martori şi prezumţii fiind înlăturate de către instanţa de casare. Suplimentar, instanţa de apel a considerat că, prin promovarea prezentei acţiuni civile, nu a fost avută în vedere o totală lipsă de cauză, ci a fost invocată o înţelegere suplimentară, stare de fapt care se circumscrie mai degrabă unei situaţii de simulaţie, iar nu de lipsă a cauzei. Argumentele instanţei de apel sunt greşite, iar hotărârea pronunţată în rejudecarea apelului este nelegală, fiind consecinţa încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv a încălcării şi aplicării greşite a normelor de drept material, motive de recurs prevăzute prin dispoziţiile art. 488, alin. (1), pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Mai arată recurenţii că prin întâmpinarea depusă în etapa apelului din primul ciclu procesual, au invocat faptul că apelantul nu a formulat această cale de atac şi împotriva încheierii prin care au fost încuviinţate probele în etapa fondului, respectiv apelantul nu a formulat apel împotriva încheierii prin care au fost încuviinţate probele (din 01.10.2018) şi nici împotriva încheierii prin care a fost soluţionată chestiunea litigioasă a admisibilităţii probei cu martori (din 14.01.2019), ambele pronunţate de către instanţa de fond, în primul ciclu procesual. Apelantul avea posibilitatea de a ataca cu apel şi aceste încheieri, odată cu fondul, potrivit dispoziţiilor art. 466 alin. (4) C. proc. civ. conform cărora "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel", însă o optat pentru a nu promova calea de atac şi împotriva acestora. De asemenea, recurenţii au precizat că actuala reglementare procesual civilă nu mai conţine o dispoziţie prin care apelul împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionat fondul litigiului să poată fi socotit ca fiind făcut şi împotriva încheierilor premergătoare. Astfel, recurenţii au solicitat ca argumentele apelantului împotriva încheierilor premergătoare prin care au fost încuviinţate probele şi soluţionate chestiunile litigioase cu privire la ele, fără exercitarea apelului şi împotriva acestor încheieri, să fie respinse ca lipsite de interes. În rejudecare, instanţa de apel avea obligaţia, conform dispoziţiilor art. 501 alin. (3) din C. proc. civ., de a analiza şi aceste apărări referitoare la obiectul apelului. Ignorarea lor totală constituie o încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. O analiză temeinică a motivelor invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată, ar fi dus la concluzia potrivit căreia soluţia instanţei de fond asupra chestiunilor litigioase referitoare la încuviinţarea probelor are autoritate de lucru judecat întrucât încheierile sunt hotărâri judecătoreşti, conform dispoziţiilor art. 424 alin. (5) din C. proc. civ. şi, atunci când prin acestea sunt soluţionate incidente sau chestiuni litigioase, beneficiază de autoritate de lucru judecat, potrivit dispoziţiilor art. 430 din C. proc. civ.

O altă încălcare a regulilor de procedură de către instanţa de apel constă în respingerea probei cu interogatoriul intimatului-pârât, cu motivarea că proba contrară clauzei contractuale care valorează chitanţă liberatorie poate fi făcută doar printr-un înscris, iar un atare mijloc de probă nu a fost depus. Argumentul instanţei de apel este greşit, instanţa de casare a considerat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1191 C. civ. din 1864 cu consecinţa inadmisibilităţii probei cu martori, proba cu înscris impusă de Înalta Curte neregăsindu-se în decizia de casare şi nefiind o problemă de drept dezlegată de către această instanţă. Prin urmare, mărturisirea era o probă admisibilă în rejudecarea apelului, iar readministrarea interogatoriului intimatului-pârât ar fi putut duce la aflarea adevărului, principiu fundamental al procesului civil. Respingerea probei cu interogatoriul intimatului-pârât constituie o încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În ceea ce priveşte concluziile instanţei de apel potrivit cărora nu a fost invocată o totală lipsă de cauză a actului juridic a cărui nulitate a fost solicitată, ci a fost invocată o înţelegere suplimentară, stare de fapt care se circumscrie mai degrabă unei situaţii de simulaţie, iar nu de lipsă a cauzei, acestea reprezintă o încălcare şi aplicare greşită a normelor de drept material. Astfel, noţiunile juridice de simulaţie şi nulitate nu se exclud reciproc. Dimpotrivă, întrucât consecinţa principală a simulaţiei o reprezintă inopozabilitatea actului secret faţă de terţi, conform dispoziţiilor art. 1175 C. civ., rezultă cu necesitate că actul aparent trebuie să fie un act juridic valid, atât din punct de vedere al condiţiilor de fond, cât şi din cel al condiţiilor de formă, deoarece acesta este actul juridic civil opozabil terţilor şi ar fi de neconceput ca această opozabilitate să coexiste cu o eventuală nulitate absolută a actului. Cerinţa existenţei cauzei este prevăzută expres prin dispoziţiile art. 966 C. civ., potrivit cărora obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect. În consecinţă, chiar dacă este un act simulat, contractul de împrumut trebuie să îndeplinească şi condiţia existenţei cauzei, respectiv remiterea materială a bunului împrumutat.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, rejudecarea fondului cauzei, admiterea acţiunii şi obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 17.05.2023 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 22.11.2023.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât C. a invocat excepţia de nulitate pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat că în mod corect instanţa supremă a stabilit deja prin decizia de casare că, întrucât în speţă este vorba de un contract de împrumut încheiat în anul 2008, în privinţa raporturilor juridice de drept substanţial sunt aplicabile dispoziţiile C. civ. Cuza, potrivit principiului tempus regit actum. Procesul având ca obiect constatarea nulităţii absolute este introdus după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., astfel încât este aplicabil noul C. proc. civ.

Decizia instanţei supreme prin care s-a statuat că proba cu martori este inadmisibilă şi nu putea fi administrată şi că este încorporată în cuprinsul actului autentic chitanţa liberatorie care face dovada deplină a remiterii bunului, respectiv a sumei de bani, este definitivă şi se bucură de autoritate de lucru judecat. În aceste condiţii, nu se mai poate reproşa instanţei de apel că, în rejudecare, nu a ţinut seama de faptul că apelantul nu a atacat încheierile prin care s-a dispus cu privire la proba cu martori. Această chestiune a fost deja soluţionată şi depăşită din primul ciclu procesual prin decizia Înaltei Curţi care a admis recursul şi a statuat că proba cu martori este inadmisibilă.

Mai arată că aspectele referitoare la încuviinţarea şi aprecierea probelor vizează temeinicia hotărârii, iar nu nelegalitatea acesteia şi, ca urmare, nu pot forma obiect al recursului.

Readministrarea probei cu interogatoriu nu era necesară şi utilă soluţionării cauzei atât în raport cu dezlegările instanţei supreme, care a reţinut existenţa chitanţei liberatorii inclusă în cuprinsul unui act autentic, care face dovada remiterii sumei de bani, dar şi în raport cu aspectele deja menţionate la interogatoriu de pârât şi de poziţia procesuală a acestuia exprimată pe tot parcursul procesului. Nu era vorba de nici un fapt personal al pârâtului care să fi rămas neelucidat şi care să ducă la dezlegarea pricinii. În plus, pârâtul are domiciliul în Italia astfel că proba s-ar fi administrat în scris, prin intermediul avocatului. Or, în speţă, poziţia pârâtului a fost deja exprimată în scris în detaliu cu privire la toate aspectele speţei.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanţa de apel a reţinut în mod corect că instanţa supremă a stabilit că obiectul litigiului îl reprezintă nulitatea absolută pentru lipsa cauzei ca efect al lipsei tradiţiunii sumei de bani împrumutate a contractului de împrumut, iar chitanţa liberatorie din cuprinsul contractului a concretizat raportul juridic încheiat. De vreme ce părţile au avut grijă să întocmească un înscris în care au consemnat actul juridic intervenit au înţeles ca raportul juridic dintre ele să fie şi să rămână cel din înscris, până când acesta nu va fi modificat tot prin înscris.

În speţă, prin sentinţa apelată, instanţa de fond a răsturnat prezumţia de autenticitate şi veridicitate a unui act patrimonial scris şi încheiat în formă autentică prin administrarea probei cu martori şi prin prezumţii.

Or, în lumina dezlegărilor obligatorii ale instanţei supreme care a stabilit cu autoritate de lucru judecat că dispoziţiile clauzei 5 din Contractul de împrumut au semnificaţia juridică a unei chitanţe liberatorii întocmite în formă scrisă şi autentificată şi că, prin raportare la dispoziţiile art. 1191 şi art. 1203 C. civ. Cuza, acest înscris nu putea fi combătut şi desfiinţat prin administrarea probei cu martori şi prin prezumţii, în condiţiile în care nu s-a dovedit cu nici un înscris contrariul celor din cuprinsul contractului de împrumut, în mod corect a fost admis apelul intimatului şi respinsă acţiunea în constatarea nulităţii absolute.

Aşa cum s-a reţinut prin decizia de casare, obiect al litigiului îl formează acţiunea în constatarea nulităţii absolute, iar nu în constatarea unei simulaţii, iar în apel sau recurs nu se poate schimba temeiul juridic al cererii.

În cauză, în mod nelegal, Tribunalul Timiş a inversat sarcina probei, reproşând pârâtului, care a invocat în apărarea sa clauza 5 din Contractul de împrumut autentificat sub nr. x/23.08.2008, că nu ar fi făcut dovada remiterii efective a sumei împrumutate (cu extras de cont, ordin de plată, dovada ridicării sumei din cont pentru a fi remisă în numerar), ba chiar faptul că pârâtul nu ar fi făcut nicio dovadă a deţinerii acestei sume în numerar sau în cont bancar, astfel că, în lipsa acestor documente, nu se poate face dovada predării efective cu titlu de împrumut a acestei sume. Aceste considerente ale Tribunalului Timiş nu sunt doar nelegale, sunt şi absurde. În condiţiile în care pârâtul a făcut dovada faptului pozitiv, remiterea sumei împrumutate, prin chiar contractul de împrumut, consimţământul părţilor fiind constatat în mod direct şi nemijlocit de notarul public, instanţa de fond îi reproşează un fapt negativ, şi anume acela că nu a făcut dovada că ar fi avut resursele necesare acordării acestui împrumut.

Nicio dispoziţie legală nu îl obligă pe împrumutător, persoană fizică, să predea suma împrumutată unei alte persoane fizice prin cont bancar sau să îşi preconstituie alte dovezi în acest sens, cu atât mai puţin în anul 2008 când s-a acordat împrumutul. Acesta este scopul şi finalitatea chitanţei liberatorii. Din acest motiv s-a şi întocmit chitanţa liberatorie în cuprinsul contractului de împrumut încheiat în formă autentică, ca să ateste că suma a fost predată.

Deşi a reţinut toate argumentele împotriva pârâtului C., instanţa de fond nu a remarcat două aspecte esenţiale, de natură a pune la îndoială corectitudinea şi legitimitatea demersului juridic demarat de reclamanţi.

Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a fost formulată abia după 10 ani de zile de la încheierea contractului de împrumut, persoanele împrumutate susţinând că suma nu ar fi fost predată. Instanţele judecătoreşti au judecat cu dublă măsură: au recurs la prezumţii acolo unde acestea nu erau aplicabile deoarece exista un act scris în formă autentică care confirma plata sumei, dar în schimb nu au avut în vedere prezumţia simplă care decurge din formularea acţiunii după un interval atât de mare de timp de la încheierea actului, respectiv 10 ani, ceea ce confirmă că susţinerea reclamanţilor nu este reală, fiind doar un demers speculativ, pentru a se sustrage obligaţiei de restituire. În condiţiile în care restituirea împrumutului a fost garantată cu o ipotecă ce grevează din anul 2008 imobilele reclamanţilor, este de necrezut că aceştia ar fi acceptat această sarcină timp de peste 10 ani, fără a fi încasat suma împrumutată.

Reclamanţii au încheiat contractul de împrumut garantat cu ipotecă prin mandatar avocat E., astfel că este exclus ca acest mandatar să nu fi înţeles semnificaţia clauzelor contractului, inclusiv semnificaţia de chitanţă liberatorie a clauzei nr. 5. În chiar procura specială acordată mandatarului avocat (Anexa 30) reclamanţii au împuternicit expres pe acesta să semneze contractul de împrumut ce va fi încheiat cu C., în calitate de împrumutător, contract prin care pârâtul contractează un împrumut fără dobândă în valoare de 800.000 euro, mandatarul său urmând să stabilească cu depline puteri clauzele contractului de împrumut, inclusiv modalitatea de încasare a sumei împrumutate. Aşa fiind, reclamanţii nu aveau decât să ceară socoteală mandatarului lor pentru împrumutul contractat, pârâtul fiind complet liberat prin semnarea contractului în al cărui conţinut a fost încorporată clauza nr. 5. În realitate, aşa cum de altfel chiar martorul E. arată în depoziţia sa, reclamanţii au înţeles să promoveze prezenta acţiune încurajaţi de obţinerea unei soluţii favorabile într-o cauză similară. Altfel spus, chiar acest martor, avocat al reclamanţilor, le-a dat acestora ideea formulării unei astfel de acţiuni pe motiv că într-o altă speţă a obţinut o soluţie de constatare a nulităţii, nicidecum nu a fost vorba că reclamanţii nu ar fi primit banii împrumutaţi. Dacă într-adevăr nu s-ar fi plătit suma de 800.000 euro, reclamanţii nu constituiau o ipotecă pentru garantarea restituirii împrumutului şi nu aşteptau zece ani ca să invoce acest aspect şi să formuleze o acţiune în constatarea nulităţii.

Niciun moment nu s-a pus problema că suma de bani ar fi fost predată în faţa notarului public, ci faptul că această sumă a fost predată, iar în contract este prevăzută o clauză expresă în acest sens care reprezintă chitanţă liberatorie, asa cum a stabilit deja Înalta Curte în ciclul procesual anterior. Notarul public a citit părţilor conţinutul actului juridic, aşadar acestea au cunoscut respectivul conţinut, inclusiv clauza de la art. 5 care reprezintă chitanţa liberatorie, prin care se atestă că au primit suma împrumutată, şi a luat consimţământul părţilor cu privire la întregul act.

În speţă nu s-a făcut nicio dovadă contrară prin înscris care să modifice înscrisul iniţial, respectiv contractul de împrumut încheiat în formă autentică.

Singurul motiv de nulitate absolută invocat de reclamanţi prin acţiunea introductivă este lipsa cauzei, iar nu o cauză viciată precum cauza ilicită.

Neexecutarea unei prestaţii asumate contractual nu atrage nulitatea absolută a respectivului contract, ci rezoluţiunea acestuia, pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate de una dintre părţi. Nulitatea presupune o lipsă de validitate a obligaţiilor la momentul încheierii acordului de voinţă, în vreme ce neîndeplinirea prestaţiilor este specifică executării contractului.

În speţă, aspectele invocate, dar nedovedite de reclamanţi, erau oricum specifice unei acţiuni în rezoluţiunea contractului pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiei esenţiale asumate de împrumutător, iar nu constatarea nulităţii absolute. O acţiune în rezoluţiunea contractului de împrumut era însă supusă dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 referitoare la prescripţia dreptului material la o acţiune în realizare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul formulat în raport de criticile susţinute în cuprinsul acestuia şi de normele legale incidente cauzei, Înalta Curte apreciază asupra caracterului său nefondat potrivit celor ce urmează:

- În mod nefondat a fost criticată pe temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. şi cu trimitere la conţinutul art. 501 alin. (3) C. proc. civ., nesocotirea de către instanţa de apel a obligaţiei, ce îi revenea în rejudecarea cauzei după casare, de a analiza apărările reclamanţilor din întâmpinarea formulată la apel, relative la inexistenţa unui apel al pârâtului care să vizeze încheierile primei instanţe din 1.10.2018 de încuviinţare a probelor şi din 14.01.2019 prin care a fost soluţionată chestiunea litigioasă a admisibilităţii probei cu martori (în judecata de primă instanţă, în primul ciclu procesual al cauzei). Potrivit recurenţilor-reclamanţi, analiza acestei apărări ar fi condus la concluzia în sensul că soluţia instanţei de fond asupra chestiunilor litigioase referitoare la încuviinţarea probelor are autoritate de lucru judecat, dobândită prin aceea că încheierile sunt hotărâri judecătoreşti (în sensul art. 424 alin. (5) C. proc. civ.) înzestrate cu atributul autorităţii de lucru judecat (art. 430 C. proc. civ.) în privinţa incidentelor sau chestiunilor litigioase pe care le soluţionează şi cât timp acestea nu au făcut în mod distinct obiectul căii de atac a apelului (conform art. 466 alin. (4) C. proc. civ.).

Critica este nefondată, în primul rând, întrucât o atare obligaţie cu conţinutul indicat de recurenţi - de a se pronunţa instanţa de rejudecare asupra apărării lor invocată pe calea întâmpinării la apelul pârâtului, cu observarea neatacării distincte de către acesta a încheierilor primei instanţe prin care se încuviinţase administrarea de probe în cauză (înscrisuri, martori şi interogatoriu) şi se tranşase asupra admisibilităţii acestora - nu mai putea să subziste pentru instanţa învestită în urma casării cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în raport cu dezlegările în drept ale deciziei de casare.

Astfel, de o manieră suficient de clară şi tranşantă, decizia nr. 2680/8.12.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că "(...)proba contrarie menţiunii referitoare la remiterea efectivă a sumei împrumutate este supusă, la rându-i, regulilor restrictive reglementate de art. 1191 din C. civ. din 1864, care interzic a se dovedi cu martori "în contra sau peste ceea ce cuprinde actul" (alin. (2), proba testimonială fiind admisibilă numai în cazurile expres şi limitativ reglementate, în care legiuitorul a îngăduit o atare derogare (precum este cazul existenţei unui început de dovadă scrisă, al imposibilităţii preconstituirii probei scrise etc.), nefiind incidentă în speţă vreuna dintre excepţiile de la regulile restrictive în discuţie".

În considerarea acestor argumente, decizia de casare mai notează că "Apreciind contrariul şi reţinând admisibilitatea probei testimoniale pentru a se face dovada contrară chitanţei liberatorii consemnate în art. 5 din contractul de împrumut autentic, care atestă remiterea efectivă a sumei de bani împrumutate, în absenţa afirmării şi probării incidenţei vreuneia dintre excepţiile de la regulile restrictive prevăzute de art. 1191, instanţa de apel (asemenea celei de fond) a încălcat regulile de procedură în materia admisibilităţii probei cu martori, anterior examinate, pronunţând o hotărâre nelegală", pe care a sancţionat-o cu casarea în temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin urmare, subsecvent acestor dezlegări ce au tranşat chiar asupra admisibilităţii probei testimoniale ce a fost încuviinţată pentru a se dovedi în contra conţinutului înscrisului constatator al convenţiei părţilor şi care au sancţionat conduita instanţelor de fond ce au permis astfel de probe cu încălcarea prevederilor art. 1191 din C. civ. de la 1864, nu se poate admite că sub orice motive, la rejudecarea cauzei în apel mai puteau fi îngăduite consideraţii ori argumente care să tindă la "conservarea legalităţii" probei cu martori spre valorificarea lor în cauză, aşa cum se încearcă prin actuala critică din recursul reclamanţilor.

Într-adevăr, la momentul rejudecării cauzei în apel, chestiunea măsurii în care, prin apelul pârâtului îndreptat doar împotriva sentinţei, putea fi contestată admisibilitatea probei cu martori, cât timp nu fuseseră atacate şi cele două încheieri premergătoare ale primei instanţe din 1.10.2018 şi 14.01.2019, era una depăşită în cauză de vreme ce problema de drept tranşată prin decizia de casare a fost însăşi greşită stabilire a admisibilităţii probei testimoniale administrată de instanţele de fond pentru a se face dovada contrară chitanţei liberatorii consemnate în art. 5 din contractul de împrumut autentic, în absenţa afirmării şi probării incidenţei vreuneia din excepţiile de la regulile restrictive prevăzute de art. 1191 C. civ.

În alte cuvinte, apărarea reclamanţilor în conţinutul arătat putea fi relevantă cel mai târziu până la momentul judecării recursului în primul ciclu procesual parcurs în cauză, nu însă şi după acest moment, şi aceasta tocmai în considerarea chestiunilor de drept ce au făcut obiectul dezlegărilor instanţei de casare.

Abia rediscutând ori cercetând apărările la care fac trimitere recurenţii, instanţa de rejudecare s-ar fi plasat într-o situaţie de încălcare a dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. şi a dezlegărilor obligatorii din decizia de casare care tranşase definitiv asupra inadmisibilităţii probei testimoniale pentru a se face dovada contrară chitanţei liberatorii consemnate în art. 5 din contractul de împrumut autentic.

Reţinând, pentru motivele arătate, că la rejudecarea cauzei după casare apărările indicate de reclamanţi nu mai puteau fi relevante faţă de aspectele dezlegate prin decizia instanţei de recurs şi că, deci, acestea nu mai puteau fi considerate ca sarcini ale instanţei de rejudecare în temeiul art. 501 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată această primă critică a recursului.

- De asemenea, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au criticat respingerea de către instanţa de rejudecare a probei cu interogatoriul intimatului-pârât, considerând şi aceasta o încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Se impune precizat că proba cu interogatoriul intimatului-pârât a fost încuviinţată şi administrată în faţa primei instanţe în primul ciclu procesual al cauzei, astfel că la termenul de judecată din 13 septembrie 2022, în faţa instanţei de rejudecare (din apel), intimaţii-reclamanţi au solicitat o readministrare a aceleiaşi probe.

Contrar celor arătate în cuprinsul criticii, instanţa de apel (din rejudecare) nu a respins proba cu readministrarea interogatoriului pârâtului (apelant in acea fază procesuală) cu motivarea că proba contrară clauzei contractuale care valorează chitanţă liberatorie poate fi făcută doar prin înscris, iar un atare mijloc de probă nu a fost depus, cum se arată de către recurenţii-reclamanţi pentru a sugera că, în realitate, proba ar fi fost respinsă ca inadmisibilă.

Practicaua deciziei recurate relevă că, în justificarea încuviinţării probei, reclamanţii au invocat ca argument împrejurarea că proba cu interogatoriul pârâtului fusese administrată în faţa Tribunalului Timiş, iar nu în faţa instanţei de apel, în timp ce respingând proba în cauză, aceasta din urmă a avut în vedere, nu justificarea expusă de recurenţi, ci faptul că, în raport cu teza probatorie afirmată, proba nu este utilă cauzei.

Or, aprecierea utilităţii probelor şi a măsurii în care administrarea acestora ajută ori conduce la lămurirea împrejurărilor litigiului intră în aprecierea instanţei de fond şi ţine de temeinicia cauzei, astfel că nu poate fi cenzurată pe calea recursului în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce, de altfel, recurenţii nici nu au urmărit în mod real întrucât aceştia nu au criticat, ca atare, respingerea probei ca inutilă, ci au dat un alt sens ori înţeles dispoziţiei instanţei de apel.

- Subsumat motivului legal de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au criticat soluţia instanţei de apel cu trimitere specifică la considerentul prin care aceasta reţine, din modul în care au fost explicate circumstanţele încheierii contractului de împrumut, că, în realitate, reclamanţii (care au cerut să se constate nulitatea contractului autentificat sub nr. x/23.04.2008 pentru lipsa cauzei acestuia justificat de faptul neremiterii sumei împrumutate) nu au avut în vedere o totală lipsă de cauză, ci au invocat o înţelegere suplimentară între părţi, stare de fapt ce se circumscrie "mai degrabă unei situaţii de simulaţie, iar nu de lipsă a cauzei".

În opinia recurenţilor, acest considerent reflectă o încălcare şi aplicare greşită a normelor de drept material, fără însă a se indica încălcarea căror norme specifice este avută în vedere.

Înalta Curte reţine că motivul de recurs astfel susţinut nu demonstrează sub niciun aspect nelegalitatea soluţiei din decizia atacată, justificată în esenţă prin aceea că, de vreme ce părţile contractante au consemnat în scris, cu valoare de chitanţă liberatorie, printr-o clauză a contractului lor, faptul remiterii sumei de bani împrumutate, nu pot invoca nulitatea contractului pentru lipsa cauzei determinată de pretinsa neremitere a sumei asupra căreia au convenit. Dovada contrară celor consemnate în cuprinsul art. 5 din contractul de împrumut nu a fost făcută cu o probă care să răspundă exigenţelor impuse prin art. 1191 din C. civ. de la 1864.

Cum s-a arătat anterior, recurenţii nu indică norma de drept substanţial greşit aplicată sau interpretată ori care a fost în orice mod nesocotită prin considerentul criticat al instanţei de apel care, de altfel, nici nu dă expresie aplicării legii ci face o calificare juridică a motivelor regăsite în acţiunea reclamanţilor ce explică circumstanţele de fapt ale încheierii contractului de împrumut contestat, afirmând că, prin modul de prezentare a faptelor şi de probare a acestora, se tinde, mai degrabă, la dovedirea existenţei unui act simulat, iar nu a nulităţii contractului de împrumut pentru lipsa cauzei pentru neremiterea sumei de bani împprumutate.

Considerentul criticat este şi unul indiferent ori nerelevant deoarece şi în absenţa sa, soluţia adoptată este deplin fundamentată - cum s-a reţinut anterior - în esenţă, pe argumentul nedemonstrării lipsei de cauză a contractului de împrumut invocată cu trimitere la neremiterea sumei de bani de către împrumutător (pârât) împrumutaţilor (reclamanţi), afirmaţia reclamanţilor fiind contrazisă prin chiar clauza din art. 5 a contractului semnat de ei.

În plus, prin modul în care este argumentată critica, nu este în niciun fel demonstrată nici lipsa de pertinenţă a considerentului criticat al instanţei de apel şi nici nelegalitatea soluţiei pronunţate de aceasta, afirmaţia recurenţilor în sensul că "chiar dacă este un act simulat, contractul de împrumut trebuie să îndeplinească şi condiţia existenţei cauzei, respectiv remiterea materială a bunului împrumutat" fiind una corectă din punct de vedere teoretic dar neutră în circumstanţele judecăţii litigiului, nearătând pe ce şi-ar fi putut sprijini raţionamentul instanţa de rejudecare spre a reţine lipsa de cauză a contractului de împrumut în prezenţa clauzei din art. 5 a acestuia şi în absenţa unor dovezi care să susţină afirmaţiile reclamanţilor ce au invocat neremiterea sumei împrumutate şi care să satisfacă exigenţele art. 1191 din C. civ. de la 1864.

În considerarea tuturor acestor aspecte, apreciind că este nefondat, recursul declarat va fi respins pe cale de consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 223 din 13 septembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2023.