Jurisdictional conflict in air passenger compensation claims: Prohibition of ex officio objection to relative territorial competence under Regulation 1215/2012 and Romanian Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Neamţ la data de 03 noiembrie 2022, sub nr. x/2021, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Transport Aeriene Române Tarom S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 9.870 RON, cu titlu de compensaţii, conform dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 261/2004, la plata dobânzii legale penalizatoare, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1025-1032 C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 33 din 31 ianuarie 2023, Judecătoria Târgu Neamţ a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

În fundamentarea acestei soluţii, raportându-se la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauza C-204/08), instanţa a reţinut că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului, Suceava fiind locul de decolare a zborului.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Suceava, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 4329 din 18 septembrie 2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamţ; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele 2 instanţe; a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul instanţei competente să soluţioneze conflictul, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a hotărî astfel, raportându-se la dispoziţiile art. 1028, art. 107 şi urm, art. 113 alin. (1) pct. 8, art. 116 C. proc. civ., la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauza C-204/08), precum şi la art. 4 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215 din 12 decembrie 2012, instanţa a reţinut că, în cauză, este vorba o competenţă teritorială de ordine privată, astfel că Judecătoria Târgu Neamţ nu putea să invoce din oficiu necompetenţa sa teritorială, în condiţiile în care excepţia nu a fost invocată de către pârâtă, prin întâmpinare.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamţ, în considerarea argumentelor ce succed:

Conflictul de competenţă s-a ivit între Judecătoria Târgu Neamţ şi Judecătoria Suceava, ambele instanţe declarându-se necompetente teritorial să soluţioneze cererea formulată în cauză, având ca obiect obligarea pârâtei Compania Naţională de Transport Aeriene Române Tarom S.A. la plata sumei de 9.870 RON, cu titlu de compensaţie pentru întârzierea zborului RON6402 din 06 iulie 2022, pe ruta Antalya-Suceava, operat de societatea de transport aerian (pârâta), precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare.

Înalta Curte reţine, cu titlu prealabil, că dispoziţiile din cuprinsul Regulamentului CE nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor, au relevanţă din perspectiva dreptului material, Regulamentul fiind aplicabil în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. b), aeroportul de destinaţie fiind Suceava, într-un stat membru al Uniunii Europene.

Litigiul dedus judecăţii are o natură civilă şi prezintă un element de extraneitate determinat de provenienţa externă a zborului despre care se pretinde că ar fi întârziat (Antalya). Ca urmare, pentru determinarea competenţei internaţionale sunt aplicabile prevederile Regulamentului nr. 1215/2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.

Acest Regulament este aplicabil şi când elementul de extraneitate priveşte un stat terţ (cf. în acest sens hotărârea CJUE din data de 1 martie 2005, Owusu v. Jackson, C - 281/02).

Competenţa de drept comun este stabilită de art. 4 din Regulamentul nr. 1215/2012 în favoarea instanţelor statului membru de la domiciliul ori, în cauză, de la sediul pârâtului.

În măsura în care locul executării obligaţiei se află în alt stat membru decât cel în care este domiciliat pârâtul, art. 7 din Regulament prevede norme de competenţă speciale (alternative), care determină deopotrivă competenţa internaţională şi pe cea teritorială a instanţelor, cu înlăturarea regulilor interne de competenţă.

În cauza Rehder c. Air Baltic, C - 204/08, hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 9.07.2009, s-a statuat că articolul 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că, în cazul unui transport aerian de persoane dintr-un stat membru cu destinaţia într-un alt stat membru, efectuat în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, care este operatorul de transport efectiv, instanţa competentă să judece o cerere de compensaţii întemeiată pe acest contract de transport şi pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 este, la alegerea reclamantului, instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, astfel cum aceste locuri sunt convenite în contractul respectiv.

Această decizie îşi păstrează aplicabilitatea în ceea ce priveşte prevederile art. 7 pct. 1 lit. b) a doua liniuţă din Regulamentul nr. 1215/2012, care este formulat într-o manieră identică.

Sub imperiul Regulamentului, competenţa teritorială ar aparţine aşadar instanţei de la locul de sosire a avionului, în speţă Suceava, însă în cauză, art. 7 din Regulament nu este incident în lipsa situaţiei premisă a situării locului de plecare în alt stat membru decât cel în care este domiciliat (îşi are sediul) pârâtul.

Odată stabilită competenţa instanţelor române în condiţiile art. 4 din Regulamentul nr. 1215/2012, instanţa naţională competentă teritorial se stabileşte potrivit normelor dreptului intern.

Or, în cauză, prima instanţă sesizată, respectiv Judecătoria Târgu Neamţ, a invocat din oficiu doar excepţia necompetenţei sale teritoriale, apreciind implicit că instanţelor române le revine competenţa de soluţionare a prezentei cauze (concluzie de altfel corectă, în lumina considerentelor ce preced).

Referitor la competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu valoare redusă, dispoziţiile art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că aceasta se stabileşte "potrivit dreptului comun".

Conform art. 1027 C. proc. civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă are caracter alternativ în raport cu o acţiune de drept comun, reclamanţii manifestându-şi opţiunea de a recurge la procedura specială prin învestirea instanţei cu o cerere încorporată în formularul tip prevăzut de dispoziţiile art. 1029 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale, este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Faţă de obiectul cauzei, se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., norme de competenţă de ordine privată, prin care legiuitorul a prevăzut o competenţă alternativă, în favoarea instanţei locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport.

Este de menţionat că pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ., iar, în situaţia în care acesta ar sesiza o instanţa necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetenţa teritorială.

În acest sens dispun şi prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Cu alte cuvinte, fiind un caz de competenţă teritorială relativă, de ordine privată, în situaţia în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenţei la una dintre instanţele competente, instanţa neputând invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă.

În acest context, dispoziţiile art. 131 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că, dacă pârâtul nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, instanţa iniţial sesizată nu mai poate să-şi declare necompetenţa tocmai pentru acest motiv, întrucât, prin lege, s-a urmărit ca excepţia necompetenţei teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu şi la aprecierea instanţei.

În speţă, ţinând cont că prin întâmpinarea formulată în termen legal, pârâta nu a înţeles să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Târgu Neamţ, prin alegerea făcută de reclamanţi, soluţionarea cauzei rămâne în competenţa instanţei pe rolul căreia a fost înregistrată cererea, care nu mai putea să invoce, din oficiu, necompetenţa sa teritorială, la primul termen de judecată din 31 ianuarie 2023, şi să se desesizeze, în această manieră, de soluţionarea pricinii, chiar dacă nu ar fi fost competentă să judece cauza.

Altfel spus, dat fiind impedimentul legal ce operează cu privire la instanţa învestită cu soluţionarea cauzei în sensul imposibilităţii invocării din oficiu a necompetenţei de ordine privată, prin introducerea cererii de chemare în judecată la una din instanţe, competenţa teritorială se fixează în favoarea acelei instanţe, orice altă instanţă devenind necompetentă.

În această privinţă, soluţia este identică şi sub imperiul Regulamentului nr. 1215/2012, la care Judecătoria Târgu-Neamţ s-a referit, dar fără a motiva de ce a considerat posibilă invocarea din oficiu a excepţiei de necompetenţă teritorială. Doar în condiţiile art. 27 alin. (1) (situaţia în care pârâtul domiciliat în alt stat membru nu se înfăţişează în faţa instanţei dintr-un stat membru diferit şi nu formulează apărări) şi art. 28 (necompetenţa internaţională exclusivă reglementată de art. 24) din Regulament este posibilă invocarea din oficiu a excepţiei de necompetenţă, situaţii care nu se regăsesc în cauza de faţă.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că Judecătoria Târgu Neamţ este instanţa competentă să soluţioneze cererea dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamţ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2023.