Judicial recusal for absolute incompatibility in consecutive extraordinary appeals: limits of indirect evaluation of own judgments and legality of recusal panel composition

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 23 iulie 2020, sub nr. x/2020, revizuenta A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 329A din 25 mai 2020, pronunţate în dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-contestatoarea A., împotriva sentinţei civile nr. 219 din 06 februarie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1441 din 27 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 329A din 25 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

I.1. Încheierea şi decizia pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin încheierea de şedinţă din 07 septembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată de petenta A..

Prin decizia civilă nr. 1923 A din 16 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 1441 A din 27 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva încheierii de şedinţă din 07 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs petenta A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 28 februarie 2023, sub nr. x/2022/a4, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care prin rezoluţia din 06 martie 2023, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-petentă a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, cu consecinţa casării şi a deciziei nr. 1923 din 16 decembrie 2022 şi trimiterii cauzei spre rejudecare curţii de apel, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 4, 5, 6 şi 7 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, raportându-se la conţinutul cererii de recuzare, la cel al încheierii atacate, precum şi la incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ., a arătat că instanţa a menţionat corect temeiul legal invocat, respectiv art. 41 şi art. 42 alin. (1) pct. 1 şi art. 13 C. proc. civ., însă nu a aplicat decizia nr. 24 din 19 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, la care a făcut referire în cererea de recuzare, ce se impunea cu autoritate de lucru judecat, ci a avut în vedere o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care nu prezintă relevanţă în cauză.

În ceea ce priveşte neincidenţa art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa nu a ţinut cont de paragrafele 87 şi 89 din decizia invocată, în sensul în care dosarul nr. x/2022 şi dosarul, în care s-a soluţionat contestaţia în anulare formulată împotriva hotărârii pronunţate în apel, privesc acelaşi litigiu şi nu litigii diferite, cum în mod eronat a apreciat curtea de apel.

În ceea ce priveşte neincidenţa art. 41 alin. (1) C. proc. civ., instanţa nu a ţinut cont de paragrafele 83, 101 şi 115 din decizia invocată, precum şi de art. 179 C. proc. civ., în motivarea respingerii acestui caz de incompatibilitate absolută, întrucât a avut în vedere aspectul evaluării directe a hotărârii din apel de către doamna judecător B., însă decizia nr. 24 din 19 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, include şi evaluarea indirectă a propriilor hotărâri.

Cu privire la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut nemotivarea încheierii atacate sub aspectul respingerii incidenţei art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., în condiţiile în care norma legală a lăsat la aprecierea magistratului învestit cu soluţionarea cererii de recuzare posibilitatea de a stabili elemente care nasc îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului.

Or, art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. nu poate fi interpretat în sensul în care această dispoziţie exclude din sfera elementelor întemeiate ce nasc îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului faptul ca acesta nu a respectat dreptul la apărare, precum şi principiul contradictorialităţii în alt stadiu procesual al aceluiaşi litigiu; acest text de lege poate stabili cu certitudine faptul că situaţiile în care judecătorul nu asigură părţilor din proces respectarea principiului contradictorialităţii reprezintă elemente ce înlătură prezumţia de imparţialitate.

În plus, nu poate fi considerată "lege" decât o normă enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă.

Contrar celor reţinute de instanţă în motivarea încheierii recurate, în cererea de recuzare, contestatoarea nu a solicitat studiul de legalitate al unor acte procedurale, prin cercetarea legalităţii se presupune implicit şi posibilitatea de reparare a erorilor, ceea ce nu este cazul în speţă, ci constatarea nerespectării unor norme de procedură ce conduce la imparţialitate.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, comiţând exces de putere atunci când nu se pronunţă asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Cu privire la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a menţionat că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare nu a desăvârşit cercetarea judecătorească în pricina cu care a fost învestită, împrejurare de natură a determina casarea hotărârii pronunţate în aceste condiţii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Astfel, în limitele cadrului procesual cu care a fost învestit prin cererea de recuzare, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., pe de o parte, judecătorul trebuie să dea dovadă de stăruinţă pentru a afla adevărul în cauză, iar, pe de altă parte, îi recunoaşte acestuia un drept de apreciere, putând admite sau respinge solicitările părţii în raport de teza probatorie propusă.

Respectarea acestor dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie şi obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ţinând cont că dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanţiale în măsura în care acestea nu sunt însoţite de garanţii fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

Relativ la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta a arătat că, în cauză, completul iniţial învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2022, format din doamnele judecător C. şi B., este identic cu cel care a pronunţat hotărârea nr. 1923/16.12.2022, neobservându-se, sub acest aspect, o încălcare a principiului continuităţii.

Sub acest aspect, a arătat că cererea de recuzare a fost soluţionată de un complet format din doamnele judecător D. şi E., iar în compunerea acestuia nu putea intra judecătorul recuzat B., potrivit art. 50 alin. (1) C. proc. civ.

Faptul că doamna judecător C. nu a făcut parte din compunerea completului învestit cu cererea de revizuire este pe deplin justificată de admiterea cererii de abţinere a acesteia în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., iar soluţionarea cauzei de acelaşi judecător, prin hotărârea nr. 1923/2022, este nelegală.

Cu referire la judecarea cererii de abţinere a doamnei judecător C. şi a cererii de recuzare a doamnei judecător B., a arătat că normele care reglementează compunerea sau constituirea instanţei sunt norme de organizare judiciară, imperative.

Legiuitorul nu a urmărit ca declaraţiile de abţinere sau cererile de recuzare să fie repartizate aleatoriu, ci ca stabilirea modalităţii de compunere a completului învestit cu soluţionarea cererii de recuzare să se realizeze prin norme cu caracter regulamentar, împrejurare ce impune respectarea art. 110 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Or, la data de 05 septembrie 2022, când s-a admis cererea de abţinere a doamnei judecător C., din compunerea completului învestit cu această cerere trebuia să facă parte doamna judecător B. (încă nerecuzată) şi un alt judecător, care ar fi realizat întregirea completului, potrivit alin. (7) al art. 110 din Regulament.

A precizat că ambele incidente procedurale au fost soluţionate, potrivit art. 110 alin. (4), (5), (7) şi (9) din Regulament, cu participarea aceluiaşi judecător în calitate de preşedinte a completului de judecată, doamna D., iar desemnarea doamnei judecător E. în locul doamnei judecător F., să soluţioneze cererea de recuzare, s-a produs cu încălcarea art. 110 alin. (1) din Regulament, în contextul în care cererile de abţinere şi de recuzare nu au survenit în aceeaşi zi, iar judecarea cererii de recuzare nu a mai avut loc la data de 05 septembrie 2022, datorită soluţionării declaraţiei de abţinere a doamnei judecător C. primită la data de 02 septembrie 2022.

În concluzie, prezenţa doamnei judecător E. în constituirea completului de judecată ce a soluţionat cererea de recuzare nu este consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 110 din Regulament, ce derogă de la alegerea în mod aleator a unui complet, ci a nerespectării termenelor de rezolvare a acestor incidente procedurale şi a aplicării arbitrare a dispoziţiilor legale evocate.

Totodată, a arătat că doamna judecător E. a participat la judecarea apelului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, ceea ce atrage incompatibilitatea absolută, potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., astfel că participarea acesteia la judecarea cererii de recuzare nu poate fi justificată în raport de art. 110 alin. (1) din Regulament.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurenta a susţinut că, la data de 05 septembrie 2022, judecarea cererii de recuzare trebuia să se facă de către doamnele judecători D. şi F., însă abţinerea doamnei judecător C. a determinat o schimbare a termenului de judecare a cererii menţionate.

A precizat că instanţa care a pronunţat încheierea recurată nu a respectat dispoziţiile art. 6 C. proc. civ., întrucât cererea de recuzare nu s-a judecat de îndată, cum prevede legea, deşi a fost înregistrată înaintea vacanţei judecătoreşti.

A reiterat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul în care completul a fost constituit cu nerespectarea legii, fiind alcătuit din judecători imparţiali, pricinuind-se părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor îndeplinite cu neobservarea formelor legale, iar, în speţă, această cerinţă a fost îndeplinită, întrucât după soluţionarea incidentelor procedurale potrivit art. 110, nu s-a alcătuit un nou complet al dosarului de fond impus de incompatibilitatea doamnei judecător C., care a nesocotit dispoziţiile art. 41 şi art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de a se retrage de la soluţionarea cauzei în urma admiterii abţinerii.

Cu privire la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. a arătat că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti atunci când a reglementat o procedură de soluţionare a incidentului procedural cu efect în declararea unui judecător (d-na C.) ca incompatibil şi, care, în final, a participat la pronunţarea şi redactarea hotărârii.

Prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut că hotărârea atacată nu este motivată sub aspectul respingerii incidenţei art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. sau cuprinde motive străine de natura cauzei, cu ignorarea elementelor de fapt menţionate de către recurentă în cererea de recuzare.

Faţă de modul de soluţionare a cererii de recuzare, recurenta a apreciat că, în cauză, există indicii de rea-credinţă şi lipsă de imparţialitate din partea judecătorilor completului învestit cu soluţionarea cauzei, fiind deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare; încheierea de respingere a cererii de recuzare este nelegală, neîntemeiată şi abuzivă, deoarece este dată cu încălcarea legii.

Astfel, prin soluţia dată cererii de recuzare, s-au încălcat dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ., iar împrejurarea că la soluţionarea contestaţiei în anulare împotriva apelului, completul de judecată a fost chemat să răspundă în prezentul litigiu unor aspecte analizate anterior de un membru al completului de judecată şi asupra cărora magistratul recuzat a făcut aprecieri în cuprinsul hotărârii menţionate anterior, conferă indicii temeinice care susţin îndoielile recurentei-reclamantei privind lipsa imparţialităţii judecătorului recuzat.

În condiţiile în care cerinţa existenţei unei instanţe independente şi imparţiale constituie o garanţie pentru înfăptuirea actului de justiţie, respingerea greşită, prin încheierea atacată, a cererii de recuzare a unuia dintre membrii completului de judecat, i-a cauzat recurentei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârilor recurate, raportat la dispoziţiile art. 179 alin. (3) C. proc. civ., decizia recurată fiind pronunţată de un complet în compunerea căruia se regăsea un magistrat aflat într-o situaţie de incompatibilitate.

La data de 01 martie 2023, prin poştă electronică, recurenta-petentă a depus precizări, prin care a arătat că recursului declarat în cauză nu i se aplică procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29 iunie 2018, sub incidenţa Legii nr. 554/2004, însă acesta, reţinând incidenţa Legilor nr. 10/2001 şi nr. 165/2013, şi-a declinat competenţa secţiei a V-a civilă a aceleiaşi instanţe, formându-se dosarul asociat nr. x/2018, cu prim termen de judecată la data de 06 februarie 2019, făcând trimitere la art. 192, art. 199, art. 27 din C. proc. civ. şi la legea aplicabilă la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată la prima instanţă, câdn a primit dată certă.

În această privinţă, a susţinut că nu există temei legal prin care legea veche ar putea să înlocuiască legea în vigoare la momentul pronunţării unei hotărâri, noul C. proc. civ. nu reglementează legea aplicabilă hotărârilor în situaţia declinării de competenţă, iar normele de tehnică legislativă aplicabile noului Cod de procediră civilă permit aplicarea acestuia din urmă în varianta 2022, în care procedura de filtru este abrogată, fără a putea ultraactiva legea veche (22 decembrie 2018).

La data de 14 martie 2023, a fost înregistrată cererea formulată de recurenta-petentă, prin care a solicitat suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 şi alin. (3) C. proc. civ., care formează obiectului dosarului nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă cu termen de judecată la data de 03 aprilie 2023, fiind îndreptată împotriva hotărârii civile nr. 1923/2022 pronunţate în dosarul nr. x/2022.

În susţinerea cererii a arătat că anularea hotărârii anterior menţionate face inaplicabile dispoziţiile art. 53 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., având drept consecinţă inadmisibilitatea recursului în cazul admiterii contestaţiei în anulare, iar în cazul respingerii căii de atac, prezenta cauză va putea fi repusă pe rol, nuanţând faptul că obiectul celor două cauze, deşi diferit, se află în interdependenţă.

Chiar dacă recursul împotriva recuzării a fost introdus la 5 zile de la comunicarea hotărârii contestate, încă nu s-a finalizat raportul de filtru şi nu există un prim termen, făcând trimitere la intervenţia chirurgicală suferită în septembrie 2022 ce justifică celeritatea cererii formulate.

A mai menţionat că dacă recursul s-ar judeca primul, efectul ar putea fi casarea încheierii, prin care s-a respins recuzarea, şi trimiterea cauzei spre rejudecare, contestaţia în anulare păstrându-şi obiectul - hotărârea civilă nr. 1923/2022.

A anexat cererii: extras de pe portalul Curţii de Apel Bucureşti cu privire la dosarul nr. x/2023, cu termen de judecată la data de 03 aprilie 2023, în copie conformă cu originalul: contestaţia în anulare, raport medical eliberat de G., note scrise.

Prin cererea depusă la data de 18 martie 2023, prin poştă electronică, recurenta-petentă a reiterat cererea de suspendare a judecăţii recursului, având în vedere termenul stabilit la data de 03 aprilie 2023 pentru soluţionarea contestaţiei în anulare formulate în cauză.

Totodată, şi-a exprimat acordul pentru ca recursul să fie soluţionat în complet de filtru, potrivit art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimata Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu a depus întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, la data de 12 mai 2023, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, la data de 19 mai 2023 şi, respectiv, la data de 22 mai 2023, potrivit proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar.

Prin punctul de vedere depus la raport, la data de 22 mai 2023, recurenta-petentă a arătat că este de acord cu concluziile raportului şi că cererea de suspendare a judecăţii prezentului recurs nu mai este de actualitate, întrucât dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti a fost soluţionat.

Cu referire la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., recurenta a menţionat că, în judecarea unei cereri de recuzare, nu exista derogări de la dispoziţiile art. 110 din Regulament, făcând trimitere la paragrafele 90-101 ale deciziei nr. 14/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, aplicabile speţei, iar doamnele judecător D. şi E. nu au alcătuit un complet pentru judecarea cererii de recuzare, potrivit legii, înlăturând consecinţele juridice ale încheierii, prin care s-a admis cererea de abţinere a doamnei judecător C., cauza fiind în stare de suspendare de drept şi numai un nou judecător putea încuviinţa judecarea recuzării, care fusese amânată datorită cererii de abţinere.

A mai menţionat că a fost ignorat caracterul erga omnes al considerentelor decisive ale deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca acte jurisdicţionale, în evaluarea incidenţei art. 41 şi art. 42 C. proc. civ.

Relativ la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. a susţinut că doamna judecător B., deşi a declarat că se abţine de la judecarea cauzei, a fixat un prim termen de judecată în dosarul nr. x/2022, aspect care reiese din aplicaţia Ecris, iar instanţa, care a soluţionat cererea de recuzare, nu a avut în vedere că, în legătură cu această împrejurare, nu au fost respectate unele dispoziţii procedurale, sugerând că recurenta a pus în evidenţă la modul abstract, indepedent de vreo vătămare, anumite aspecte legale.

A precizat că doamna judecător E. ar fi putut să participe la judecarea recuzării numai dacă, înainte de desemnarea în completul de recuzare, ar fi fost membru cu drepturi depline în completul învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2022, însă această ipoteză nu se regăseşte în speţă, câtă vreme acest judecător nu a mai figurat în compunerea completului, care a judecat dosarul menţionat, şi nici nu putea să fie membru, întrucât se afla în situaţia de incompatibilitate absolută determinată de soluţionarea apelului.

Numai calitatea de membru de pe lista de permanenţă i-ar fi dat dreptul să judece recuzarea şi aceasta numai cu condiţia obligatorie ca completul dosarului de fond să fi fost deja întregit cu alt nou judecător, care să pună cauza pe rol, suspendarea legală fiind impusă de admiterea cererii de abţinere a doamnei judecător C..

Or, doamnele judecător D. şi E. nu se află în situaţia reglementată de art. 110 alin. (1) şi (4) din Regulament.

A invocat art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 7 C. proc. civ. şi a arătat că, în raport de art. 110 alin. (4) din Regulament, completul de recuzare trebuia să fie compus din doamna judecător C. şi unul din judecătorii de pe lista de permanenţă din 28 iunie 2022 (doamna judecător D.), însă doamnele judecător D. şi E. nu au făcut parte din alcătuirea completului de judecată al dosarului nr. x/2022

Prin prisma considerentelor decisive ale deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie relativ la incidenţa art. 41 alin. (1), chiar şi o evaluare indirectă a hotărârii definitive, deja, pronunţate poate atrage incompatibilitatea absolută.

La data de 29 mai 2023, intimata Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus punct de vedere la raport, prin care a invocat inadmisibilitatea recursului promovat înpotriva deciziei civile nr. 329A din 25 mai 2020, în raport de art. 457 alin. (1)-(4) C. proc. civ., arătând că nu pot fi atacate cu apel hotărârile pronunţate în ultimă instanţă, chiar dacă în hotărâre s-a arătat că au fost pronunţate în primă instanţă, iar decizia atacată a fost pronunţată în baza Legii nr. 165/2013.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 C. proc. civ., prin rezoluţia din 06 iunie 2023, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 19 septembrie 2023, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea discutării admisibilităţii în principiu a recursului declarat de contestatoarea A. împotriva încheierii de şedinţă din 07 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţate în dosarul nr. x/2022.

Prin încheierea de şedinţă din 19 septembrie 2023, completul de filtru a admis în principiu recursul, fixând termen de judecată la data de 21 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului, contrar susţinerilor intimatului, Înalta Curte a apreciat că aceasta nu este incidentă în speţă, având în vedere cele reţinute cu privire la acest aspect în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, precum şi prevederile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia:

"Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu preliminar, este necesar a se preciza că punctul de vedere depus de recurentă, la data de 22 mai 2023, la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, conţine unele argumente suplimentare faţă de cererea de recurs iniţială relativ la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 4, 5, 6 şi 7 C. proc. civ., astfel că, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi luate în considerare în analiza legalităţii încheierii atacate, doar acele susţineri ce îşi găsesc corespondent în conţinutul criticilor deduse judecăţii prin cererea de recurs iniţială.

Recurenta a pretins nelegalitatea încheierii recurate, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ., susţinând, pe de o parte, că instanţa nu a ţinut cont de paragrafele 83, 101 şi 115 din decizia nr. 24 din 19 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în ceea ce priveşte incidenţa art. 41 alin. (1) C. proc. civ. sub aspectul evaluării indirecte a propriilor hotărâri de către judecătorul chemat să soluţioneze contestaţia în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2022, iar pe de altă parte că, în evaluarea incidenţei art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa anterioară nu a avut în vedere paragrafele 87 şi 89 ale aceleiaşi decizii, în sensul în care dosarul nr. x/2022 şi cel în care s-a soluţionat contestaţia în anulare formulată împotriva hotărârii pronunţate în apel vizează acelaşi litigiu.

Totodată, a precizat că decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului, invocată în motivarea încheierii recurate, nu prezintă relevanţă în cauză.

Înalta Curte reţine că motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. priveşte situaţia când, prin hotărârea recurată, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Dispoziţiile art. 431 C. proc. civ. prevăd în mod expres că excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată oricând, chiar înaintea instanţei de recurs.

Conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ., pentru a putea fi reţinută această excepţie, trebuie întrunite cumulativ 3 condiţii esenţiale: identitate de obiect, identitate de cauză şi identitate de părţi între cele două acţiuni. În plus, una din cele două acţiuni trebuie să fi fost soluţionată anterior printr-o hotărâre, potrivit art. 430 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Pentru a atinge finalitatea procesuală de a apăra incontestabilitatea şi obligativitatea jurisdicţiei definitive, autoritatea de lucru judecat intervine ori de câte ori se tinde a se deduce judecăţii aceeaşi pretenţie, între aceleaşi părţi, indiferent de calitatea în care acestea apar.

Înalta Curte observă, în primul rând, că recurenta nu a indicat vreo astfel de hotărâre pronunţată într-o cauză raportat la care în procesul pendinte să se poată reţine tripla identitate de elemente prevăzută de art. 431 C. proc. civ., iar decizia nr. 24 din 19 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 144 din 11 februarie 2021, nu a tranşat un litigiu, ci este rezultatul aplicării prevederilor art. 519 şi urm. din C. proc. civ., referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu care a fost sesizată, asemenea dispoziţii instituind un mecanism legal menit să preîntâmpine apariţia unei practici neunitare în aplicarea şi interpretarea legii de către instanţele judecătoreşti.

În al doilea rând, aşa cum rezultă din considerentele deciziei amintite, necesitatea sesizării instanţei supreme a fost determinată de punctul de vedere neunitar al instanţelor de judecată în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 41 alin. (1) teza întâi C. proc. civ., respectiv a aceleiaşi norme legale coroborate cu art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în ipoteza în care hotărârea atacată într-o contestaţie în anulare sau revizuire nu a fost pronunţată de către judecătorul care formulează cerere de abţinere sau este recuzat în temeiul normelor legale indicate, dar prin care s-a soluţionat o altă cale extraordinară de atac (contestaţie în anulare, revizuire, recurs) declarată împotriva unei hotărâri pronunţate de un complet din care a făcut parte acesta (în fond, apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire).

Prin această decizie, Înalta Curte, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a statuat că:

"În cazul în care judecătorul este învestit să judece o cale extraordinară de atac de retractare împotriva unei decizii date tot într-o cale extraordinară de atac de retractare exercitată succesiv împotriva hotărârii sale din apel sau recurs, nu sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ., dacă din circumstanţele particulare ale litigiului reiese în mod evident că acesta nu este pus în situaţia de a-şi evalua, direct sau indirect, propria hotărâre.

În temeiul art. 41 alin. (1) din C. proc. civ., judecătorul care a pronunţat decizia din apel este incompatibil absolut să soluţioneze cererea de revizuire sau contestaţia în anulare exercitată împotriva deciziei date în recursul declarat împotriva deciziei sale din apel."

Aşadar, eventuala nesocotire a puterii obligatorii a hotărârii judecătoreşti pronunţate cu ocazia dezlegării unor chestiuni de drept, reglementată de dispoziţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., nu se circumscrie motivului de recurs analizat, ci a celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât în această situaţie se ridică, în final, problema nerespectării unor dispoziţii legale, deci o problemă de legalitate, cu consecinţa incidenţei nulităţii actului de procedură întocmit, în concordanţă cu dispoziţiile art. 179 C. proc. civ., nu de nerespectare a autorităţii de lucru judecat.

Cum nu s-a invocat şi nu se poate reţine încălcarea autorităţii de lucru judecat a vreunei hotărâri judecătoreşti pronunţată într-o cerere având aceleaşi părţi, obiect şi cauză cu cea pendinte, Înalta Curte apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este nefondat.

Soluţionarea unei cereri de recuzare presupune în mod necesar verificarea conduitei procesuale a judecătorului recuzat, întrucât instanţa învestită este chemată să verifice aspectele criticate de parte, pentru a stabili dacă administrarea cauzei de judecătorul recuzat conturează indicii privind încălcarea obligaţiei de imparţialitate.

Or, în evaluarea imparţialităţii judecătorului vizat de cererea de recuzare, prezintă importanţă principiile consacrate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de imparţialitate enunţată de instanţa europeană fiind examinată prin referire la cele două faţete ale acestui concept: aspectul subiectiv, care se referă la convingerea personală a judecătorului şi din perspectiva căruia imparţialitatea magistratului se prezumă până la proba contrară, şi aspectul obiectiv, care vizează modul în care imparţialitatea judecătorului este percepută din exterior de un observator rezonabil şi avizat (persoană informată şi de bună-credinţă) (a se vedea cauzele Kyprianou împotriva Ciprului şi Piersack împotriva Belgiei).

Sintagma "aceeaşi pricină", contrar susţinerilor recurentei, trebuie interpretată ca desemnând cauza/cererea introductivă de instanţă în cadrul căreia are loc judecata, pronunţarea hotărârii şi exercitarea căilor de atac ordinare şi extraordinare împotriva acesteia, şi nu întregul proces, până la epuizarea căilor de atac, inclusiv a celor extraordinare.

Referitor la încălcarea art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta vizează incompatibilitatea judecătorului care şi-a exprimat opinia în legătură cu soluţiile ce pot fi pronunţate în pricina concretă pe care o judecă.

Desigur că normele care reglementează cazurile de incompatibilitate absolută sunt de ordine publică, de organizare judiciară, referitoare la compunerea instanţei, însă sunt de strictă interpretare şi aplicare, motiv pentru care nu pot fi extinse prin analogie şi la alte situaţii invocate de parte.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că sintagma "şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia în cauza pe care a fost desemnat să o judece" conţinută în textul legal nu poate fi înţeleasă decât în sensul că are în vedere situaţia - şi numai această situaţie - în care, anterior momentului prevăzut de lege (art. 402 C. proc. civ.) pentru pronunţarea hotărârii, judecătorul cauzei îşi face cunoscută, într-o manieră îndeajuns de clară, părerea cu privire la soluţia ce trebuie dată sau care ar urma să fie dată în respectivul proces.

Antepronunţarea pe care textul legal o are în vedere vizează, însă, exclusiv procesul în curs de judecată, opinia judecătorului trebuind exprimată în legătură cu acesta. Prin urmare, condiţia legală în discuţie nu poate fi considerată realizată atunci când judecătorul a soluţionat anterior un alt proces, privitor la chestiuni juridice chiar aflate în legătură cu procesul în curs şi care, prin raportare la soluţia dată în respectivul proces, ar putea influenta soluţia din procesul pendinte, câtă vreme acestea nu conţin dezlegări directe, în totul anticipatorii, cu privire la însăşi soluţia ce trebuie sau care ar urma să fie pronunţată în actualul proces.

Or, în legătură cu cererea de recuzare formulată de recurentă exigenţele legale sus-arătate nu sunt satisfăcute, în condiţiile în care doamna judecător B. a făcut parte din completul de judecată care, prin decizia civilă nr. 839A/24.07.2020, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 329A/25.05.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, ultima pronunţată de instanţa de apel în cadrul unui litigiu având ca obiect contestaţie împotriva deciziei de compensare prin puncte emisă în condiţiile Legii nr. 165/2013 de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Instanţa de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentă, pe considerentul că prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a formulat calea extraordinară de atac, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, în raport de data formulării cererii de chemare în judecată, erau aplicabile exclusiv deciziilor pronunţate în recurs, însă contestaţia în anulare a fost promovată împotriva unei decizii date în apel care, potrivit dispoziţiilor legale, nu poate fi atacată cu recurs.

În prezenta cauză, doamna judecător este chemată să se pronunţe cu privire la contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 1441A/27.10.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2020 de către un complet de judecată în care nu a figurat judecătorul recuzat şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei civile nr. 329A/25.05.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă pronunţată în dosarul nr. x/2018, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., motivat de faptul că "un caz de extra şi minus petita este exclus prin ipoteză, întrucât, atunci când instanţa a respins integral calea de atac cu care a fost învestită, concluzia logică este că nu mai există nici un capăt de cerere nesoluţionat şi nici nu este cu putinţă să se fi dat altceva decât s-a cerut."

Câtă vreme căile extraordinare de atac sunt exercitate pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege, pronunţarea de soluţii în cauze cu aceleaşi părţi, dar cu obiect diferit şi obţinerea de soluţii defavorabile recurentei nu constituie elemente care să răstoarne prezumţia de imparţialitate a judecătorului învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Împrejurarea că recurenta este nemulţumită de modul în care completul de judecată, din care a făcut parte şi judecătorul recuzat prin prezenta cerere, a dezlegat, în cadrul dosarului anterior, chestiunea interpretării dispoziţiilor art. 502 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. sub aspectul aplicării în timp a legii de procedură civilă, aceeaşi problemă de drept ca aceea din speţă putând să apară şi în cazul contestaţiei în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, nu justifică suspiciunea acesteia cu privire la lipsa de imparţialitate reclamată şi nu poate conduce la concluzia că el trebuie înlăturat de la judecarea cauzei, dat fiind că aspectele ce se impun a fi verificate în cadrul ultimei contestaţii în anulare sunt distincte de cele asupra cărora s-a pronunţat anterior.

Drept urmare, Înalta Curte constată că, din perspectiva cerinţelor impuse de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., încheierea recurată este la adăpost de orice critică.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut, pe de o parte, că motivarea încheierii atacate nu cuprinde argumente relativ la respingerea incidenţei art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., iar pe de altă parte, că aceasta cuprinde considerente străine de natura cauzei, cu ignorarea elementelor de fapt menţionate de către parte în cererea de recuzare.

În condiţiile în care există indicii de rea-credinţă şi lipsă de imparţialitate din partea judecătorilor completului învestit cu soluţionarea cauzei, încheierea de respingere a cererii de recuzare este nelegală, fiind dată cu încălcarea legii.

Împrejurarea că la soluţionarea contestaţiei în anulare împotriva apelului, completul de judecată a fost chemat să răspundă în prezentul litigiu unor aspecte analizate anterior de un membru al completului de judecată şi asupra cărora magistratul recuzat a făcut aprecieri în cuprinsul hotărârii menţionate anterior, conferă indicii temeinice care susţin îndoielile recurentei privind lipsa imparţialităţii judecătorului recuzat.

Câtă vreme cerinţa existenţei unei instanţe independente şi imparţiale constituie o garanţie pentru înfăptuirea actului de justiţie, respingerea greşită, prin încheierea atacată, a cererii de recuzare a unuia dintre membrii completului de judecat, i-a cauzat recurentei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârilor recurate, raportat la dispoziţiile art. 179 alin. (3) C. proc. civ., decizia recurată fiind pronunţată de un complet în compunerea căruia se regăsea un magistrat aflat într-o situaţie de incompatibilitate.

Înalta Curte aminteşte faptul că eventuala nemulţumire a recurentei cu privire la dispoziţiile completului de judecată iniţial învestit sau la modul de soluţionare a cauzei poate face obiectul unor critici formulate în cadrul căilor de atac reglementate de lege împotriva deciziei civile nr. 1923 din 16 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, recuzarea nereprezentând o cale de atac susceptibilă a permite verificarea legalităţii şi/sau a temeiniciei măsurilor dispuse de instanţa recuzată, cu atât mai puţin în cadrul prezentului recurs ce vizează soluţia dată cererii de recuzare formulate de petentă.

Cât priveşte pretinsa nemotivare a hotărârii recurate din perspectiva argumentelor invocate de recurentă, Înalta Curte nu reţine existenţa unor vicii de motivare a soluţiei adoptate sub aspectul neincidenţei cazului de incompatibilitate relativă prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Astfel, încheierea recurată satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de parte şi prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţii şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale pretins aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Din parcurgerea considerentelor încheierii atacate rezultă că instanţa, ce a respins cererea de recuzare, a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor recurentei şi a înlăturat, argumentat, motivele aduse de către aceasta în susţinerea solicitării sale de admitere a cererii de recuzare, cu trimitere la dispoziţiile legale a căror incidenţă a fost invocată în cauză, precum şi la problema de drept ce a făcut obiectul analizei în cadrul contestaţiei în anulare împotriva deciziei civile nr. 329A/25.05.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, reţinându-se că motivul de casare analizat nu are în vedere regăsirea literală în conţinutul hotărârii a tuturor susţinerilor prin care recurentul a înţeles să convingă instanţa de judecată.

În aceste condiţii, împrejurarea că instanţa nu a răspuns fiecărei susţineri formulate de recurentă circumscrisă incidenţei motivului de incompatibilitate relativă reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. sau a grupat şi a structurat aceste susţineri în funcţie de raţionamentul dedus din interpretarea dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., răspunzându-le prin considerente comune, nu echivalează cu nemotivarea încheierii atacate.

Motivarea clară şi accesibilă a primei instanţe răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuind analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, în cauza Albina contra României).

În ceea ce priveşte ipoteza normativă - hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la acelaşi caz de incompatibilitate, recurenta era ţinută să indice instanţei de recurs şi să dezvolte atare ipoteză de casare, prin critici concrete, din care să reiasă considerentele străine de natura pricinii, prin raportare la elementele de fapt luate ca reper în susţinerea incidentului procedural, însă un astfel de raţionament judiciar nu se regăseşte în cadrul criticilor circumscrise cazului de casare invocat.

Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează incursiunea autorităţii judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive.

În legătură cu acest motiv de casare recurenta a invocat, în esenţă, faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii ori a reglementat o procedura de soluţionare a incidentului procedural cu efect în declararea unui judecător (d-na C.) ca incompatibil şi, care, în final, a participat la pronunţarea şi redactarea hotărârii în dosarul nr. x/2022.

Prin raportare la conţinutul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că argumentele acesteia nu vizează, în realitate, o presupusă ingerinţă a autorităţii judecătoreşti în sfera celorlalte puteri ale statului, ci au ca obiect exclusiv chestiuni legate de modalitatea de apreciere a probelor şi nelegalitatea completului de judecată, care a pronunţat hotărârea finală, însă aceste aspecte pot fi cercetate numai într-o cale de atac împotriva hotărârii pronunţate în cauză, iar nu în calea de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare.

În recursul împotriva unei astfel de încheieri pot fi criticate doar aspecte ce ţin de modul de soluţionare a cererii de recuzare şi prin raportare doar la motivele de recuzare invocate prin cererea iniţială.

Reiterând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a pretins, de data aceasta, o încălcare a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în sensul în care instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare nu a desăvârşit cercetarea judecătorească, câtă vreme judecătorul nu a dat dovadă de stăruinţă pentru aflarea adevărului în cauză şi nici nu a apreciat asupra solicitării părţii în raport de teza probatorie propusă, în sensul admiterii sau respingerii acesteia, în limitele cadrului procesual trasat prin cererea de recuzare.

Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu poate fi reţinut, întrucât într-o corectă aplicare a legii, aprecierea probelor şi a situaţiei de fapt de care a înţeles să se prevaleze recurenta relativ la cazurile de incompatibilitate a judecătorului recuzat constituie aspecte ce dau conţinut însăşi activităţii de judecată desfăşurată de instanţă, în limitele atribuţiilor sale legale, însă reevaluarea acestora depăşesc prezentul cadru procesual limitat la verificarea legalităţii încheierii de respingere a cererii de recuzare.

De asemenea, nu reprezintă motiv de nelegalitate ce poate fi dedus judecăţii prezentului recurs nici critica prin care se invocă, în raport de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., încălcarea principiului continuităţii completului de judecată, care a pronunţat decizia civilă nr. 1923/2022, întrucât această nemulţumire a recurentei nu vizează alcătuirea instanţei ce a soluţionat cererea de recuzare ori raţionamentul adoptat de aceasta în analizarea cererii de recuzare.

În schimb, este nefondată critica, prin care recurenta a invocat nelegalitatea încheierii atacate sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 110 alin. (1), (2) şi (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti în ceea ce priveşte alcătuirea completului de judecată care a soluţionat cererea de recuzare.

Componenţa completului învestit cu cererea de recuzare este expres stabilită de art. 50 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că:

"abţinerea sau recuzarea se soluţionează de un alt complet al instanţei respective, în compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine."

Potrivit art. 110 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015, publicat în Monitorul Oficial nr. 970 din 28 decembrie 2015, în vigoare la data formulării cererii de recuzare, "(4) În situaţia în care incidentele procedurale se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluţionarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliţi prin planificarea de permanenţă, pe materii, realizată cel puţin trimestrial . (5) În cazul în care după soluţionarea incidentelor procedurale conform alin. (4), se constată incompatibilitatea unuia sau unora dintre membrii completului de judecată, întregirea completului se realizează prin participarea judecătorului sau judecătorilor înscrişi în lista de permanenţă după judecătorul sau judecătorii care au participat la soluţionarea incidentului procedural".

Conform alin. (7) şi (9) ale aceluiaşi articol, "(7) Planificarea de permanenţă se face pentru fiecare zi. Incidentele procedurale se soluţionează, de regulă, în ziua în care au fost invocate. Întregirea completului se face cu judecătorul sau judecătorii din planificarea de permanenţă din ziua în care acestea au fost invocate. (9) În cazul existenţei, într-o singură zi, a mai multor incidente procedurale sau a situaţiilor de absenţă a membrilor completului de judecată, soluţionarea acestora se face, prin rotaţie, de judecătorii aflaţi pe planificarea de permanenţă din acea dată, în ordinea înregistrării."

Din această perspectivă, verificând actele dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Înalta Curte constată că, prin încheierile de şedinţă din 14 iunie 2022 şi 05 septembrie 2022, a fost respinsă cererea de abţinere a doamnei judecător B. şi admisă cererea de abţinere a doamnei judecător C. în ceea ce priveşte cererea de recuzare a doamnei judecător B., încheieri care nu sunt supuse niciunei căi de atac, potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (2) C. proc. civ.

În compunerea completului, care a soluţionat prima cerere de abţinere, a figurat doamna judecător C. alături de doamna judecător H., ultima desemnată, conform art. 110 alin. (4), (7) şi (9) din ROIIJ, prin rezoluţia din 09 iunie 2022, iar la soluţionarea celei de a doua cereri de abţinere au participat doamnele judecător D. şi F., ultima desemnată prin rezoluţia din 02 septembrie 2022, conform art. 110 alin. (4), (7) şi (9) din ROIIJ .

Cererea de recuzare formulată la data de 28 iunie 2022 a fost soluţionată de către completul constituit din doamnele judecător D. şi E., desemnate, prin rezoluţiile din 26 august 2022 şi, respectiv, din 05 septembrie 2022, conform art. 110 alin. (5), (7) şi (9) din ROIIJ .

În consecinţă, faţă de situaţia evidenţiată anterior, modificările intervenite în componenţa completului care a soluţionat cererea de recuzare, au avut ca temei întregirea completului iniţial învestit cu soluţionarea cauzei cu doamna judecător D., în contextul formulării cererii de recuzare a doamnei judecător B., şi, ulterior, respingerea, respectiv admiterea unor cereri de abţinere, aceste înlocuiri fiind prevăzute de dispoziţiile legale şi regulamentare.

Înalta Curte reţine caracterul nefondat şi al criticii ce reclamă nelegala compunere a completului de judecată, prin prisma motivului de incompatibilitate absolută prevăzută de art. 41 alin. (1) C. proc. civ., grefată pe ipoteza în care doamna judecător E. şi-ar fi spus părerea atunci când a soluţionat apelul.

Simpla circumstanţă ca judecătorul vizat să se fi pronunţat deja în cadrul unui alt litigiu privind-o pe recurentă nu poate fi asimilată sferei cazului de incompatibilitate evocat, în lipsa identificării unor elemente de natură a prilejui îndoieli asupra imparţialităţii judecătorului ce se prezumă până la proba contrară, dat fiind că aspectele ce s-au impus a fi tranşate în apel sunt distincte de cele care privesc situaţia magistratului recuzat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurenta a susţinut, pe de o parte, că cererea de recuzare trebuia să fie soluţionată de către doamnele judecător D. şi F., iar pe de altă parte, că nu a fost judecată de îndată, deşi a fost înregistrată înaintea vacanţei judecătoreşti, fiind încălcate dispoziţiile art. 6 C. proc. civ.

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de textul legal evocat este necesar ca instanţa de recurs să constate că schimbarea completului iniţial desemnat nu a avut niciun temei, adică nu s-a admis o cerere de abţinere sau de recuzare a întregului complet, nu a avut loc desfiinţarea completului, nu a avut loc o nouă repartizare a dosarului în vederea respectării principiului specializării sau alte asemenea.

Înalta Curte, fără a mai relua raţionamentul expus în cadrul analizei motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., constată că niciuna dintre ipotezele reglementate de acest text de lege nu este incidentă în cauză, context în care critica este nefondată.

Totodată, reţine caracterul nefondat şi al criticii ce poate fi subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se pretinde încălcarea dreptului la un proces echitabil prin prisma dispoziţiilor art. 6 C. proc. civ. în ceea ce priveşte judecarea cererii de recuzare.

Noţiunea de termen optim şi previzibil trebuie apreciată nu doar prin raportare la elemente subiective ce ţin de dorinţa părţii de a-i fi soluţionată cererea formulată într-un termen cât mai scurt, ci şi prin raportare la posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea unui incident procedural, ţinând cont că termenul instituit de legiuitor în art. 50 alin. (1) Cod procedură are natura unui termen de recomandare, care poate fi apreciat în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei.

Din această perspectivă, la analiza respectării "termenului optim şi previzibil" în soluţionarea cererii de recuzare, trebuie luate în considerare şi alte elemente obiective, cum ar fi momentul formulării cererii de recuzare (28 iunie 2022), precum şi perioada vacanţei judecătoreşti în intervalul 1 iulie-31 august 2022, aspecte ce au atras incidenţa dispoziţiilor Hotărârii nr. 123 din 31 mai 2022 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, prin care au fost stabilite categoriile de cauze ce vor fi judecate în perioada vacanţei judecătoreşti, în care nu s-a încadrat cererea de recuzare formulată de contestatoare şi nu a făcut posibilă repartizarea către unul dintre completurile de judecată constituite pe perioada vacanţei judecătoreşti, aceasta primind termen de judecată la 05 septembrie 2022.

Formularea cererii de abţinere de către judecătorul iniţial învestit cu soluţionarea cauzei şi împrejurarea că termenul din 07 septembrie 2022 este ulterior datei stabilite pentru judecata recuzării nu conduc la concluzia întârzierii judecăţii acesteia în condiţiile în care prioritară era soluţionarea cererii de abţinere.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea A. (în prezent, decedată) şi continuat de succesorii acesteia, I. şi J., împotriva încheierii de şedinţă din 07 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea A. (în prezent, decedată) şi continuat de succesorii acesteia, I. şi J., împotriva încheierii de şedinţă din 07 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2023.