Scope of tort damages for unlicensed slot machine operation: liability limited to taxes on effectively exploited machines

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 mai 2020, pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă, sub nr. x/2020, reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în sumă de 1.080.265 RON în baza dispoziţiilor art. 1357 şi urm. din noul C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxei de licenţă şi respectiv de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot machine, taxe datorate şi neachitate către bugetul statului, în urma săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsită de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, constând în faptul că a organizat şi exploatat jocuri de noroc pentru Jocuri de Noroc tip slot machine fără licenţă, sau autorizare, prejudiciind astfel bugetul statului prin neplata acestor taxe cu suma de 1.080.265 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 587 din 29 octombrie 2020, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc-Serviciul Teritorial Sud-Vest, invocată din oficiu; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu pârâtul A., asociat unic şi administrator la S.C. B., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuala activă.

Prin decizia nr. 84 din 30 martie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul formulat de apelantul-reclamant Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinţei civile nr. 587 din 29 octombrie 2020, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă; a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalului Dolj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă sub nr. x/2020*.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Dolj, în primă instanţă, în rejudecare:

Prin sentinţa civilă nr. 389 din 01 iulie 2021, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a admis în parte acţiunea formulată reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, Serviciul Teritorial Sud-Vest în contradictoriu cu pârâtul A., în calitate de administrator S.C. B.; a obligat pârâtul către reclamant la plata sumei totale de 127.869,16 RON din care: 88.186 RON taxă aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc, 34.392 RON taxă aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc pentru cele 3 aparate de tip slot-machine.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în recurs:

Prin decizia civilă nr. 68 din 21 februarie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 389 din 01 iulie 2021, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 68 din 21 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, au declarat recurs reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi pârâtul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 27 aprilie 2023, sub nr. x/2020*, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 04 mai 2023, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerinţelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. că cererile de recurs cuprinde menţiunile privind denumirea şi sediul/numele şi prenumele, domiciliul, indicarea hotărârii care se atacă, cererile sunt semnate de reprezentantul legal/convenţional; recurentul-reclamant a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar recurentul-pârât nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. recursurile sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 alin. (1) şi (2) şi art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

II.1. Recursul declarat de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc:

II.1.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, păstrarea cauzei spre rejudecare, cu consecinţa admiterii acţiunii civile, aşa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata despăgubirilor civile în cuantum de 1.080.279 RON către partea civilă, reprezentând prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii la data de 13 ianuarie 2016, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În expunerea motivelor de recurs, cu trimitere la prevederile O.U.G. nr. 20/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc şi pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, a arătat că Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a fost înfiinţat ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor, iar scopul şi atribuţiile trasate de legiuitor acestuia vizează gestionarea directă şi eficientă, sub toate aspectele, a activităţii în domeniul organizării şi exploatării jocurilor de noroc, inclusiv colectarea taxelor, în domeniul vizat, la bugetul de stat.

A menţionat că persoana fizică nu poate, în contextul legislaţiei specifice, în domeniul jocurilor de noroc, să fie licenţiată şi autorizată, acest drept avându-l doar persoanele juridice, în conformitate cu prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 77/2009, însă acest fapt nu-i dă dreptul persoanei fizice să desfăşoare activităţi de jocuri de noroc fără a se constitui ca persoană juridică, fără un contract încheiat în condiţiile legii, conform art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2009, şi fără să achite anticipat la bugetul statului, care deţine monopolul asupra jocurilor de noroc desfăşurate pe teritoriul României, a taxelor obligatorii înainte de a începe exploatarea acestor jocuri de noroc.

A precizat că fapta infracţională s-a produs în spaţiul public aparţinând S.C. B. S.R.L şi nu în locuinţa sau spaţiul privat al pârâtului care, prin desfăşurarea activităţilor de jocuri de noroc în această formă, nelicenţiată şi neautorizată într-un spaţiu public, au urmărit cu intenţie utilizarea de mijloace de joc fără să respecte prevederile privind provenienţa şi amplasarea acestora într-o locaţie declarată la Registrul Comerţului, care să îndeplinească toate cerinţele legale pentru exploatare.

A mai arătat că instanţa de apel a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 13 şi art. 6 din O.U.G. nr. 77/2009, în sensul în care, deşi, persoana fizică, în contextul legislaţiei în vigoare, nu poate fi autorizată pentru a desfăşura activităţi de jocuri de noroc în mod legal, totuşi nu i se poate permite să organizeze activităţi de jocuri de noroc, nefiind scutită de a achita la bugetul statului aceste taxe, chiar dacă a desfăşurat activităţi de jocuri de noroc ilegal.

Or, pârâtul a ignorat prevederile legale, ţinând cont că orice persoană fizică care doreşte să desfăşoare activităţi de jocuri de noroc poate să se constituie ca persoană juridică şi să aibă ca obiect de activitate, organizarea şi exploatarea de jocuri de noroc sau să se asocieze în conformitate cu preverderile legale, prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii şi, după caz, statutul acesteia, situaţie care nu a fost analizată de către instanţa de fond şi nici de către instanţa de apel, soluţia adoptată fiind de natură a încuraja organizarea de jocuri de noroc de către presoanele fizice, care se vor baza pe practica instanţelor de a respingere a acţiunii formulate de recurentă sau de a dispune obligarea la plata unui prejudiciu mai mic faţă de cuantumul minim prevăzut de lege.

Aşa cum reiese din prevederile legale invocate în prezentul recurs, prejudiciul produs bugetului de stat rezultă dintr-o situaţie concretă, reală, nu dintr-o situaţie ipotetică, în care cei care organizează jocuri de noroc ar fi respectat legislaţia în materie, întrucât aceste taxe dacă sunt obligatorii pentru toţi cei care organizează jocuri de noroc în mod legal şi se achită înainte de a începe activitatea de jocuri de noroc, pentru 75 aparate minim, atunci şi pentru cei ce organizează jocuri de noroc ilegal şi încalcă legea trebuie să existe această obligativitate de a achita aceste taxe la bugetul de stat, care deţine monopolul asupra acestei activităţi.

În interpretarea dată de instanţa de apel prevederilor legale din cuprinsul hotărârii atacate, înseamnă că acele persoane, care nu respectă legea în domeniul jocurilor de noroc şi organizează jocuri de noroc, prin care obţin venituri ilegale şi nu achită la bugetul de stat taxele obligatorii înainte de începerea activităţii de jocuri de noroc, nu răspund nici penal şi nici civil, pentru că sunt persoane fizice, putând să organizeze jocuri de noroc fără respectarea normelor imperative impuse de legislaţia din domeniul jocurilor de noroc.

După cum a învederat şi în acţiunea civilă, pârâtul a funcţionat desfăşurând activităţi ca un organizator de jocuri de noroc, dar care nu şi-a plătit taxele de licenţiere şi autorizare, producând astfel bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 425.000 RON, prin neplata acestor taxe, iar în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, acordarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe, virate către bugetul consolidat al statului.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 şi art. 18 din H.G. nr. 870/2009, modificată prin O.U.G. nr. 92/2014/29.12.2014 (în prezent abrogate prin H.G. nr. 111/2018), cât şi a art. 6 şi art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009, persoanei fizice îi este interzisă organizarea de jocuri de noroc tip slot-machine, iar persoana care exploatează jocuri de noroc are obligaţia să achite la bugetul de stat taxa pentru licenţa de exploatare în sumă de 88.186 RON (echivalentul a 20.000 euro), taxa pentru autorizaţiile de exploatare a jocurilor de noroc de tip slot-machine, în sumă de 859.800 RON (respectiv 75 de aparate, minim pentru autorizare/11.464 RON taxă pe aparat - echivalentul a 2.600 euro/aparat), precum şi taxă de viciu în sumă de 132.279 RON (1763,72 RON-400 euro/aparat x 75 aparate), prevăzut de reglementările legale în vigoare la data săvârşirii faptei.

Prin soluţia adoptată, instanţa de apel nu a luat în considerare toate prevederile legale în vigoare, respectiv că prejudiciul trebuie să fie recuperat şi plătit la bugetul de stat în cuantumul achitat de toţi organizatorii de jocuri de noroc care funcţionează legal şi care achită taxa de licenţă şi taxa de autorizare pentru minim 75 aparate.

Potrivit art. 15 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009, numărul minim de mijloace de joc tip slot-machine care pot fi exploatate de acelaşi operator este de 75, taxele stabilite se calculează în funcţie de numărul de slot-machine exploatate, fără ca numărul acestora să poată scădea sub 75.

Astfel, este justificată calcularea taxelor de autorizare în funcţie de minimul de 75 de mijloace de tip slot-machine, pentru a nu crea discriminări faţă de persoanele care desfăşoară în mod legal activităţile de jocuri de noroc doar dacă deţin 75 de aparate de joc.

A invocat nelegalitatea deciziei recurate şi prin raportare la prevederile legale privind răspunderea civilă delictuală, susţinând că instanţa învestită cu soluţionarea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală nu se poate prevala de dispoziţiile de drept material penal care incriminează fapta (aceeaşi faptă ilicită) ce a fost cercetată în cadrul unui proces penal.

Astfel, în cazul exploatării jocurilor de noroc fără autorizaţie şi fără licenţă de funcţionare de către o persoană fizică sau o persoană juridică, prejudiciul cauzat statului pentru încălcarea dreptului său de monopol îl reprezintă contravaloarea tuturor taxelor prevăzute de lege pentru obţinerea licenţei şi a autorizaţiei de exploatare (prejudiciul fiscal) şi nu doar taxa anuală achitată pentru licenţă, precum şi taxa de exploatare raportată la numărul efectiv de aparate exploatate.

Activitatea jocurilor de noroc reprezintă monopol de stat, conform art. 1 din Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat şi art. 1 din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, iar licenţa de organizator, reglementată de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, se acordă cu perceperea unor taxe, aşa cum rezultă din art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009; taxa anuală pentru licenţă în cazul jocurilor de tip slot-machine fiind în sumă de 88.186 RON (echivalentul a 20.000 euro) şi se plăteşte anticipat în reglementarea prevăzută de art. 14 alin. (1) şi (2) lit. a) din acelaşi act normativ.

A menţionat că autorizaţiile de exploatare se eliberează cu perceperea de taxe plătite anticipat pentru fiecare aparat în parte, în reglementarea prevăzuta de art. 13 alin. (1) şi art. 14 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 77/2009, iar taxa anuală se plăteşte pentru fiecare aparat de joc de tip slot-machine trimestrial, anticipat pentru trimestrul următor, conform art. 15 alin. (6) şi Anexa 1, pct. 1, II. lit. G) din O.U.G. nr. 77/2009, dar nu mai puţin de 75 de aparate.

Textele de lege meţionate se completează cu cele ale art. 15 din ordonanţă care reglementează condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un operator economic să obţină licenţa de organizare a jocurilor de noroc (alin. (1), respectiv autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc (alin. (2), iar la alin. (6) lit. a) prevede că pentru jocurile tip slot-machine, numărul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de acelaşi operator economic este de 75 de aparate.

Prin urmare, legea prevede un număr minim de aparate pentru care se poate solicita autorizaţia de exploatare, şi pentru care există obligaţia plăţii anticipate a taxei aferente celor 75 de aparate, indiferent dacă organizatorul desfăşoară ori nu efectiv activitatea propriu-zisă de jocuri de noroc cu acest număr de aparate. Chiar şi în condiţiile în care licenţa de exploatare ar fi revocată, obligaţia de plată a diferenţei rămase din taxa anuală pentru numărul minim de aparate prevăzut de lege ar subzista conform art. 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009.

Aceste dispoziţii cu valoare de principiu, indicate prin raportare la forma din 22.12.2014 a legii, s-au menţinut şi în urma modificărilor ulterioare ale legii, iar prin O.U.G. nr. 92/29.12.2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative, publicată în M.O. nr. 957/30.12.2014, legiuitorul a introdus, prin Anexa din O.U.G. nr. 77/2009 pct. 3 lit. C), pentru acest tip de joc, şi o taxă de viciu în cuantum de 400 euro/post autorizat/an, care se achită odată cu taxa de autorizare.

De asemenea, după intrarea în vigoare a modificărilor aduse O.U.G. nr. 77/2009 prin O.U.G. nr. 92/2014, numărul minim de aparate pentru care se poate solicita autorizaţia de exploatare, şi pentru care există obligaţia plăţii anticipate a taxei aferente s-a modificat la 75 de aparate, în loc de 50 aparate, indiferent dacă organizatorul desfăşoară ori nu efectiv activitatea propriu-zisă de jocuri de noroc cu acest număr de aparate.

Toate aceste taxe constituie venit la bugetul de stat, aşa cum prevede art. 13 din O.U.G. nr. 77 2009, şi o condiţie determinantă pentru a putea exploata orice formă de activitate în domeniul jocurilor de noroc, desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc constituind, potrivit legii infracţiune.

Prin urmare, numai în aceste condiţii şi cu plata acestor taxe, un organizator de jocuri de noroc îşi poate desfăşura activitatea într-un cadru legal.

Aşadar, persoana fizică sau juridică ce nu respectă dispoziţiile legale privind licenţierea şi autorizarea, pe lângă faptul că săvârşeşte o infracţiune prin încălcarea monopolului de stat, privează statul de taxele fiscale pe care acesta le-ar fi încasat în situaţia desfăşurării corecte a acestei activităţi.

Ca atare, în acest gen de cauze, prejudiciul cauzat statului prin săvârşirea faptei ilicite de către persoana fizică cercetată penal nu poate fi cuantificat în raport de numărul de aparate exploatate efectiv fără respectarea dispoziţilor legale, ci se raportează la contravaloarea taxelor, stabilite prin norma specială, pe care statul le-ar fi încasat la momentul autorizării persoanei interesate în desfăşurarea unei astfel de activităţi.

Or, taxele respective sunt prestabilite în lege şi se achită anticipat, fiind calculate prin raportare la un număr minim, indicat în textul de lege, de mijloace de joc, locaţii sau dotări tehnice pentru care se poate solicita autorizarea, astfel că şi prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii există şi este prezumat ca fiind constituit din contravaloarea acestor taxe fiscale, cu titlu de beneficiu nerealizat, al cărui caracter cert nu poate fi contestat.

Prejudiciul este datorat de autorul infracţunii reglementate de art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009 indiferent că este persoană fizică sau juridică şi independent de faptul că legea permite organizarea de jocuri de noroc doar operatorilor economici, întrucât fiind pe tărâmul răspunderii civile delictuale, fapta ilicită constând tocmai în organizarea acestor activităţi fără respectarea condiţiilor legale.

În consecinţă, prejudiciul cauzat de desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc este prezumat de lege prin dispoziţiile art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (2) lit. b) (i) şi art. 15 alin. (6) lit. a) şi anexa din acelaşi act normativ şi se raportează la taxele pe care statul le-ar fi încasat în condiţiile în care activitatea de jocuri de noroc ar fi fost autorizată.

A evalua prejudiciul în funcţie de numărul de aparate de joc efectiv utilizate, număr mai mic decât cel minim prevăzut de lege şi pentru care există obligaţia de plată a taxelor în mod anticipat, indiferent dacă se exploatează sau nu acest număr maxim, taxe care sunt datorate chiar şi în condiţiile în care numărul de aparate pentru care s-a dat autorizaţia de funcţionare scade ulterior, înseamnă a crea o lex terţia.

În ceea ce priveşte obligarea la recuperarea intergal a prejudiciului, a precizat că statul este în toate raporturile juridice de drept un subiect dominant care pretinde o anumită conduită socială pentru a ţine o ordine în domeniul reglementat şi, tot statul este acela care, în caz de încălcare a normelor sociale şi legale, prin organele sale specializate, are obligaţia restabilirii ordinii încălcate, prin tragerea la răspundere a celor vinovaţi de săvârşirea unor infracţiuni sau contravenţii.

În prezenta speţă, îşi găsesc aplicabilitatea prevederile art. 1349 C. civ., raportat la art. 1357 C. civ., iar cerinţele legii impunea persoanei care a săvârşit un fapt ilicit să repare integral toate prejudiciile care au rezultat din săvârşirea faptei, indiferent de caracterul lor, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestora.

Acţiunea civilă constituie instrumentul juridic prin care se atrage răspunderea civilă delictuală a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente, deoarece prin aceeaşi faptă s-a încălcat, atât norma de drept penal, cât şi norma de drept civil şi există temeiuri juridice ca fapta să atragă atât răspunderea penală, cât şi cea civilă. Aceste acţiuni au fost reunite în cadrul procesului penal pentru că îşi au izvorul în aceeaşi faptă.

Răspunderea civilă delictuală se concretizează într-o obligaţie de reparare a unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită, fapta ilicită declanşează o răspundere civilă delictuală al cărui conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat.

Cu toate acestea, în mod greşit, aceste reglementări au fost înlăturate de instanţa de apel, prin necoroborarea legii speciale cu prevederile care reglementează răspunderea civilă, instituţie juridică alcătuită din totalitatea normelor de drept prin care se reglementează obligaţia oricărei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa extracontractuală sau contractuală ori pentru care este chemată de lege să răspundă; fapta se referă la aceleaşi persoane ce trebuie trase la răspundere penală şi civilă şi pentru a se evita darea unor soluţii contradictorii, făcând trimitere la jurisprudenţa în materie penală (sentinţele penale nr. 690/2016 a Judecătoriei Oradea, pronunţată în dosarul nr. x/2016, nr. y/2017 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin pronunţate în dosarul nr. x/2017, nr. y/2017 a Judecătoriei Calafat pronunţate în dosarul nr. x/2017, decizia nr. 205/2017 a Curţii de Apel Craiova pronunţate în dosarul nr. x/2017, nr. y/2017 a Judecătoriei Calafat pronunţate în dosarul nr. x/2017, decizia nr. 960/2019 a Curţii de Apel Bacău în dosarul nr. x/2018.

În altă ordine, Curtea Constituţională a statuat, în repetate rânduri, că:

"De altfel, trebuie luată în considerare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în domeniul libertăţii de a presta servicii, prevăzute de art. 49 CE. Astfel, prin Hotărârea din 3 iunie 2010, pronunţată în Cauza C-258/08, Ladbrokes Betting & Gaming Ltd, Ladbrokes International Ud contra Stichting de Naţionale Sporttotalisator, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi-a reconfirmat jurisprudenţa potrivit căreia, în domeniul reglementării jocurilor de noroc, statele membre dispun de o marjă foarte targa de acţiune. Totodată, Curtea a fixat criteriile pe care instanţele naţionale trebuie să le aibă în vedere în contextul verificărilor privind aptitudinea reglementării naţionale de a limita dependenţa de jocurile de noroc şi de a preveni frauda în domeniu.

Instanţa europeană a decis că obiectivul principal urmărit de reglementarea naţională trebuie să fie lupta împotriva criminalităţii, mai precis protecţia consumatorilor de jocuri de noroc împotriva fraudelor. Curtea a precizat că o legislaţie naţională destinată să limiteze activitatea operatorilor de jocuri de noroc, în scopul limitării dependenţei de jocurile de noroc şi pentru a preveni frauda, este în principiu compatibilă cu dreptul comunitar".

II.2. Recursul declarat de pârâtul A.:

II.2.1. Motivele de recurs:

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa rejudecării cauzei şi respingerii cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că, deşi, în considerentele deciziei atacate, s-a reţinut că în locaţia din oraşul Bechet, str. x I. Cuza, nr. 83, judeţul Dolj, au funcţionat 3 aparate tip slot-machine în mod ilegal, în sensul că exploatarea acestora s-a făcut de către recurent până la data de 06 ianuarie 2016, timp în care nu a deţinut licenţă de organizator jocuri de noroc şi autorizaţie de funcţionarea aparatelor, acestea din urmă nu au fost ridicate la data menţionată, potrivit unui aviz de însoţire a mărfii, ci au rămas în locaţia situată în Bechet, care fusese dată în folosinţa firmei S.C. C. S.R.L., în baza unul contract de comodat.

Astfel, cele 3 aparate de tip slot-machine au fost depozitate în colaborare cu S.C. C. S.R.L., cea care a fost avizată şi autorizată să organizeze şi să exploateze aparate de jocuri de noroc, recurentul-pârât neavând nici o implicare în organizarea unor astfel de activităţi, iar societatea al cărei asociat este doar a pus la dispoziţie spaţiul unde să se poată desfăşura activităţi respective organizate de S.C. C. S.R.L., până la data de 06 ianuarie 2016.

A susţinut că avizul de însoţire a mărfii din data de 11 ianuarie 2016, prin care s-a probat mutarea aparatele de joc în altă locaţie, a fost întocmit de S.C. C. S.R.L., în fals, întrucât aparatele de joc deţinute de către aceştia nu au părăsit în nici un moment punctul de lucru, fiind doar depozitate şi nu în funcţiune, aşa cum în mod greşit s-a reţinut în cadrul cercetării judecătoreşti.

Instanţa de apel a reţinut în mod greşit condiţiile răspunderii civile delictuale prin raportare la art. 1349 şi art. 1357 C. civ., cu consecinţa obligării la plata sumei totale de 127.869,16 RON, din care: 88.186 RON taxă aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc, 34.392 RON taxă aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc pentru cele 3 aparate de tip slot-machine, 5291,16 RON taxă de viciu pentru cele 3 aparate de tip slot-machine, câtă vreme ce din probele de la dosarul cauzei rezultă cu certitudine lipsa recurentului de implicare în organizarea unor jocuri de noroc.

Mai mult decât atât, în condiţiile în care o persoană, care a făcut obiectul unei cercetări penale şi care, în acelaşi timp, este chemată în judecată, în calitate de pârâtă, într-o instanţă civilă, pe temeiul răspunderii civile delictuale, dar care nu a fost însă condamnată (fiind achitată sau dispunându-se faţă de aceasta încetarea procesului penal), va rămâne subiect al judecăţii civile chiar şi în aceste condiţii; cu alte cuvinte, dacă este condamnată în procesul penal, hotărârea penală este obligatorie pentru instanţa civilă, dar, în schimb, dacă nu este condamnată în procesul penal, acest lucru nu va influenţa cercetarea judecătorească făcut în faţa instanţei civile, adică hotărârea penală nu mai este obligatorie pentru instanţa civilă.

Pentru a pronunţa decizia atacată, instanţa de apel a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 6 şi art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009, art. 1 şi art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009, concluzionând că organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc este atributul exclusiv al unei persoane juridice care poate primi licenţă şi poate fi autorizată în acest scop, după achitarea taxelor corespunzătoare care se fac venit la bugetul statului.

De asemenea, a avut în vedere că art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009 incriminează fapta persoanei fizice care organizează jocuri de noroc, însă, în cauză, nu s-a pus problema existenţei faptei ilicite a pârâtului, cu privire la care organele penale s-au pronunţat, ci atragerea răspunderii materiale a acestuia în calitate de persoană care ar fi avut obligaţia legală să achite taxele de licenţă şi autorizare pentru jocuri de noroc.

Or, persoana fizică neavând drepturi în sensul celor reglementate de O.U.G. nr. 77/2009 nu poate avea nici obligaţiile corelative acestor drepturi, deşi instanţa de apel, în mod eronat, a concluzionat că pârâtul poate fi parte a raportului juridic născut din aplicarea legislaţiei, care reglementează domeniul jocurilor de noroc, ceea ce înseamnă că poate fi parte în acţiunea civilă, prin care se urmăreşte acoperirea unui prejudiciu produs ca urmare a neachitarii către bugetul statului a taxelor pentru obţinerea licenţei şi autorizarea exploatării jocurilor de noroc.

Cum pârâtul nu ar fi putut obţine niciodată o asemenea licenţă sau autorizare, pe cale de consecinţa, instanţa trebuia să admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia şi să dispună respingerea acţiunii.

A menţionat că instanţa a dat o interpretare greşită normelor de drept material, întrucât pârâtul, în calitate de asociat la S.C. B. S.R.L., a permis în spaţiul deţinut de persoana juridică să se desfăşoare activităţi în domeniul jocurilor de noroc de către S.C. C. S.R.L., fără licenţă sau autorizaţie, aspect constatat de reprezentanţii Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, prin ordonanţa de renunţare la urmărirea penală, în cauză, din data de 03 decembrie 2019, în dosarul nr. x/2016, cât şi de Judecătoria Craiova, prin încheierea penală pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Or, în speţă, tocmai lipsa licenţei de organizare a jocurilor de noroc prevăzută de lege atrage răspunderea persoanei care a decis desfăşurarea activităţii de jocuri de noroc, pârâtul doar a pus la dispoziţie un spaţiu comercial unei firme în baza unui contract de comodat să desfăşoare jocuri de noroc, iar de organizarea şi exploatarea acestora s-a ocupat S.C. C. S.R.L., care deţine licenţe şi autorizaţii, conform art. 12. alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 ce implică o valabilitate de 5 ani de la data acordării şi condiţia plăţii taxei de autorizare anuală, conform prevederilor art. 14 din acelaşi act normativ.

Cum licenţa se eliberează operatorilor economici, obligarea persoanei fizice la plata unei taxe aplicată exclusiv acestora este nelegală.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 23 iunie 2023, în termen legal, recurentul-reclamant Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul A., ca nefondat, pentru argumentele expuse în cuprinsul actului de procedură, cât a celor evidenţiate în cererea de recurs formulată de reclamant, cu consecinţa pronunţării unei noi hotărâri prin care să fie obligat pârâtul la plata integrală a prejudiciului în cuantum de 1.080.279 RON calculat la minimul de 75 de aparate, în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2009, reprezentând prejudiciului cauzat prin comiterea infracţiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009.

Recurentul-pârât A. nu a depus întâmpinare şi nici răspuns la întâmpinarea formulată de recurentul-reclamant Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 18 mai 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 septembrie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor la data de 21 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

II.4.1. Cu privire la recursul declarat de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc:

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de recurs vizează întinderea prejudiciului cauzat reclamantului prin fapta ilicită comisă de către pârât, în contextul în care prima instanţă a apreciat că sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale în persoana acestuia din urmă, iar instanţa de apel a analizat, în limitele învestirii prin apelul reclamantului, acelaşi aspect invocat prin motivele de recurs, confirmând cuantumul despăgubirilor la care pârâtul a fost obligat prin hotărârea primei instanţe.

Recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că decizia de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, prin menţinerea obligării pârâtului la plata taxei aferente autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc doar pentru 3 aparate de tip slot-machine şi nu pentru 75 aparate, numărul minim necesar pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiaşi locaţii sau în locaţii diferite, conform art. 15 alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârşirii fapei ilicite, ceea ce implicit ar fi determinat reţinerea unui prejudiciu într-un cuantum mai mare.

Criticile recurentului-reclamant au caracter nefondat.

Potrivit art. 1349 C. civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.

De asemenea, conform art. 1357 alin. (1) C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Art. 1385 alin. (3) C. civ. explicitează întinderea despăgubirilor care pot fi acordate, identifică drept componente (i) pierderea suferită (damnum emergens), (ii) câştigul nerealizat (lucrum cessans), respectiv (iii) cheltuielile avansate pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

Dispoziţiile art. 1532 C. civ. reglementează una dintre condiţiile premisă ale reparării prejudiciului şi anume caracterul cert al acestuia. Prejudiciul cert este prejudiciul a cărui existenţă este neîndoielnică şi a cărui întindere poate fi sigur stabilită.

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei, "Prin organizator de jocuri de noroc se înţelege persoana juridică licenţiată să organizeze şi să exploateze jocuri de noroc în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor specifice. Poate dobândi această calitate persoana juridică de drept român constituită în condiţiile legii sau persoana juridică constituită legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau în state semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European sau din Confederaţia Elveţiană".

În conformitate cu art. 13 alin. (1) din ordonanţă, acordarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe, iar la art. 15 sunt prevăzute condiţiile pe care operatorul economic trebuie să le îndeplinească pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, între acestea regăsindu-se şi cele legate de numărul minim de mijloace de joc, locaţii sau dotări tehnice pentru care se poate solicita autorizarea, prevăzute la alin. (6) la pct. a) fiind impusă condiţia ca pentru jocurile tip slot-machine, numărul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de acelaşi operator economic este de 75 de slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiaşi locaţii sau în locaţii diferite. Dacă numărul autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc plătite de organizator scade sub numărul prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă, licenţa de organizare a jocurilor de noroc se revocă de drept, fără îndeplinirea altor proceduri prealabile.

Din dispoziţiile legale invocate anterior rezultă, aşadar, că autorizată pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul jocurilor de noroc poate fi numai o persoană juridică, iar nu una fizică, iar în cazul persoanei juridice, autorizarea pentru exploatare se poate da numai dacă sunt îndeplinite anumite cerinţe, între care şi aceea a deţinerii unui număr minim de 75 de aparate de tip slot-machine.

Or, în limitele în care reclamantul a invocat prejudiciul pretins suferit prin fapta pârâtului persoană fizică, raportarea la numărul minim de aparate pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine relevă un prejudiciu eventual, virtual, în condiţiile în care acest număr face parte dintre condiţiile necesare autorizării unei persoane juridice, fiind prejudiciul pe care recurentul l-ar fi suferit dacă o persoană juridică ar fi exploatat mijloacele de joc, iar aceasta ar fi putut fi considerată drept organizator de jocuri de noroc.

În cazul persoanei fizice, prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenţei pretinse de către recurent şi în limitele învestirii instanţei de recurs, este numai cel produs în mod efectiv prin exploatarea celor 3 mijloace de joc, astfel cum, în mod corect, a apreciat instanţa de apel, ţinând cont că prejudiciul nu se poate raporta la taxe şi autorizaţii pe care persoana fizică nu le-ar putea obţine, respectiv datora vreodată bugetului de stat.

Prin urmare, este eronată susţinerea recurentului-reclamant potrivit căreia intimatul-pârât datorează prejudiciul ce reprezintă taxa aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc şi taxa de viciu pentru 75 de aparate, taxe care incumbă doar operatorului economic, în condiţiile în care organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc este atributul exclusiv al unei persoane juridice care poate primi licenţă şi poate fi autorizată în acest scop, după achitarea taxelor corespunzătoare care se fac venit la bugetul statului, cea care poartă în mod direct şi exclusiv răspunderea pentru acest tip de activitate, conform art. 21 din O.U.G. nr. 77/2009.

Din acest punct de vedere nu poate fi primită nici susţinerea recurentului-reclamant în sensul că întinderea prejudiciului ar trebui examinată în oglindă, în raport cu situaţia organizatorilor de jocuri de noroc care au obţinut legal licenţa şi care trebuie să achite aceste taxe sau cu a celor a căror activitate se suspendă ori a căror licenţă este revocată, cu menţinerea obligaţiei de achitare integrală a taxelor.

Aceasta, întrucât răspunderea civilă poate fi angajată numai pentru un prejudiciu cert, prezent sau viitor, iar nu pentru unul potenţial, a cărui producere în viitor este incertă şi care ar putea fi doar presupus prin comparaţie cu prejudiciul ce ar putea fi adus de alte persoane în alte situaţii, chiar similare celei din cauză.

În plus, situaţiile juridice invocate de recurent sunt diferite, spre deosebire de cazul operatorului economic care trebuie să achite taxa de licenţiere sau autorizare, inclusiv în ipoteza revocării licenţei de organizare, conform art. 15 alin. (6) lit. a) teza finală din O.U.G. nr. 77/2009, o persoană fizică neputând fi niciodată licenţiată şi autorizată pentru exploatarea jocurilor de noroc.

Pentru acelaşi motiv, nu s-ar putea reţine nici existenţa unui tratament discriminatoriu între aceste persoane, tratament care, oricum, ar putea fi invocat de către cel care a fost victima unei astfel de discriminări (eventual organizatorul de jocuri de noroc legal licenţiat şi autorizat), iar nu de către reclamant.

De asemenea, referirea reclamantului la rolul pe care taxele menţionate îl au pentru respectarea normelor de drept de către subiecţii cărora le sunt destinate nu îşi găseşte aplicarea în cauza de faţă, sumele la care poate fi obligat pârâtul în temeiul răspunderii civile delictuale neavând rolul de sancţiune, ci de reparare a unui prejudiciu produs urmare a faptei ilicite constând în "desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc", din care decurge dreptul reclamantului la despăgubiri, în componenta validată de instanţa de apel.

Nu în ultimul rând, împrejurarea că şi o persoană fizică putea fi subiect activ al infracţiunii incriminate de art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009, în forma în vigoare în anul 2014, are relevanţă în acţiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, în condiţiile C. proc. pen.

Astfel, conform art. 28 alin. (1) C. proc. pen., "Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite".

Cum hotărârea penală nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului nici măcar atunci când s-a pronunţat o hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, cu atât mai mult un asemenea efect nu operează în ipoteza în care s-a renunţat chiar la urmărirea penală, prin ordonanţă a Parchetului, precum în speţă, soluţie confirmată prin încheierea judecătorului de cameră preliminară.

În fine, în privinţa efectelor altor hotărâri judecătoreşti invocate de recurentul-reclamant cu titlul de precedent judiciar, Înalta Curte precizează că, în raport cu dispoziţiile art. 5 alin. (4) C. proc. civ., jurisprundenţa unei instanţe naţionale nu constituie izvor de drept şi nu este obligatorie, cu excepţia soluţiilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii sau în procedura reglementată de art. 519 şi urm. C. proc. civ., în care instanţa supremă este competentă să pronunţe o hotărâre prin care să se dea de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Mai mult, cauzele având ca obiect răspundere civilă delictuală comportă o analiză distinctă determinată de situaţia particulară a fiecărei părţi, nefiind în discuţie o problemă de drept pentru care se aplică în mod unitar un anumit raţionament reflectat în jurisprudenţa naţională şi cea europeană.

II.4.2. Cu privire la recursul declarat de pârâtul se reţine următoarele:

Critica susceptibilă de încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ce reclamă nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul angajării răspunderii pârâtului, deşi acesta nu avea calitate procesuală pasivă, întrucât nu era parte a raportului juridic născut din aplicarea legislaţiei care reglementează domeniul jocurilor de noroc şi, de aici, nici parte în acţiunea civilă prin care se urmăreşte acoperirea unui prejudiciu produs ca urmare a neachitării către bugetul statului a taxelor pentru obţinerea licenţei şi autorizarea exploatării jocurilor de noroc, câtă vreme acesta, în calitatea de persoană fizică, nu ar fi putut obţine niciodată o asemenea licenţă sau autorizare, este invocată omisso medio.

Din această perspectivă, Înalta Curte remarcă faptul că această critică a fost formulată direct în recurs, deşi recurentul a avut calitatea de pârât în faţa primei instanţe, nu a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi nici nu a apelat sentinţa primei instanţe sub acest aspect, context în care se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care interzic analiza pentru prima dată în recurs a unor motive ce se circumscriu cazurilor de casare prevăzute alin. (1) al aceluiaşi text legal, stipulând neechivoc că "motivele (…) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului, ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

În alte cuvinte, deşi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este o excepţie de fond absolută (şi peremptorie), ce poate fi invocată oricând în cursul procesului, cercetarea sa este subordonată dispoziţiilor procedurale care prohibesc invocarea unei critici de nelegalitate omisso medio, cu încălcarea principiului ierarhiei căilor de atac, o atare dezlegare nu este posibilă pentru prima dată în recurs, sens în care motivul de recurs invocat nu poate fi apreciat ca fiind incident în cauză.

O altă critică relativă la neanalizarea adecvată a condiţiilor impuse pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului prin prisma dispoziţiilor art. 1357 C. proc. civ., se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din considerentele deciziei atacate se reţine că, în cauză, instanţa a fost învestită cu o acţiune în răspundere civilă delictuală, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.080.265 RON, în baza art. 1357 şi urm. C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxei de licenţă şi respectiv de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot machine, taxe datorate şi neachitate către bugetul statului, în urma săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsită de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, constând în faptul că a organizat şi exploatat jocuri de noroc pentru jocuri de noroc tip slot-machine fără licenţă sau autorizare.

Pârâtul a fost cercetat penal în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în care, prin ordonanţa cu acelaşi număr din 03 decembrie 2019, s-a dispus renunţarea la urmărirea penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, constând în desfăşurarea, fără licenţă sau autorizare, a uneia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, soluţie confirmată prin încheierea din 05 mai 2020 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Craiova, secţia penală.

Din dispoziţiile art. 1 şi art. 18 din H.G. nr. 870/2009, art. 6, art. 13 şi art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, rezultă că persoanei fizice îi este interzisă organizarea de jocuri de tip slot-machine, acesta fiind obligat să achite statului taxele aferente activitătii desfăşurate.

Instanţa de apel validând raţionamentul primei instanţe a constatat îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale invocate de reclamant în sensul că fapta pârâtului de a exploata aparatele tip slot-machine, fără a se ocupa de obţinerea prealabilă a autorizaţiilor necesare funcţionării acestora, fără plata autorizaţiilor şi licenţelor de funcţionare, are caracter ilicit, materializând demersul ilegal săvârşit de pârât, întrucât exploatarea a 3 aparate de joc tip slot-machine, fără autorizaţie de exploatare şi fără licenţa de funcţionare este contrară prevederilor legale în materie - O.U.G. nr. 77/2009, iar vinovăţia pârâtului rezultă din faptul că acesta cunoştea că nu deţine autorizaţie şi licenţă pentru aparatele exploatate.

Ca atare, reţinând că pârâtul a desfăşurat o activitate pe care legea nu i-o îngăduie, activitate prin care a obţinut beneficii financiare nesupuse niciunei forme de taxare şi impozitare şi a produs prejudicierea statului, legătura de cauzalitate dintre fapta persoanei fizice şi prejudiciul cauzat statului fiind evidentă, instanţa de apel a constatat caracterul cert al prejudiciului produs prin fapta ilicită a pârâtului, raportat la numărul efectiv de aparate utilizate.

Totodată, a apreciat că pârâtul a acţionat în nume propriu, şi nu ca operator economic/persoană juridică, acţiunea sa vizând tocmai eludarea căilor legale ce presupuneau ca desfăşurarea jocurilor de noroc să se realizeze într-un cadru controlat.

Chiar dacă operatorul de jocuri de noroc este, potrivit art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009, persoana juridică care a obţinut licenţă de organizare a jocurilor de noroc şi autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc, subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 poate fi şi o persoană fizică.

Toate aceste aspecte au infirmat susţinerile pârâtului, conform cărora nu răspunde pentru fapta proprie, pe tărâm delictual, fiind lipsit de relevanţă în stabilirea persoanei responsabile împrejurarea că organizarea şi exploatarea aparatele de jocuri de noroc revenea unei societăţi comerciale sau că legea deschide doar persoanelor juridice posibilitatea de a desfăşura activităţi de organizare şi exploatare a locurilor de noroc, de vreme ce s-a demonstrat implicarea pârâtului în desfăşurarea de activităţi ilicite din domeniul jocurilor de noroc.

În aceste condiţii, se observă că dispoziţiile de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală nu au fost încălcate sau aplicate greşit. O astfel de ipoteză (în care normele ar fi încălcate sau aplicate greşit) s-ar identifica dacă, spre exemplu, în pofida faptului că legea stabileşte clar condiţiile cerute de lege pentru admiterea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, instanţa examinează şi reţine pentru a-şi fundamenta soluţia şi o condiţie neprevăzută de lege.

Însă, nu aceasta este susţinerea recurentului-pârât din cererea de recurs.

Din contră, întreaga sa motivare, subsumată criticii referitoare la aplicarea greşită a normelor de drept material, gravitează în privinţa condiţiei referitoare la culpa pentru neachitarea către bugetul de stat a taxelor pentru obţinerea licenţei şi autorizarea exploatării jocurilor de noroc, care, în opinia sa, aparţinea pârâtei S.C. C. S.R.L.

Majoritatea criticilor, expuse în cuprinsul cererii de recurs, privesc modul de evaluare a situaţiei de fapt şi de interpretare a probaţiunii administrate în cauză, recurentul-pârât făcând referiri la spaţiul în care erau depozitate cele 3 aparatele de tip slot-machine aparţinând firmei S.C. C. S.R.L., cea avizată şi autorizată să organizeze şi să exploateze aparatele de jocuri de noroc, care deţinea în folosinţă spaţiul în baza unui contract de comodat, la avizul de însoţire a mărfii din data de 11 ianuarie 2016, întocmit de această firmă, prin care s-a aprobat mutarea aparatelor de joc în altă locaţie, că pârâtul în calitate de asociat al S.C. B. S.R.L. a permis în spaţiul deţinut de persoana juridică să se desfăşoare activtăţi în domeniul jocurilor de noroc de către firma S.C. C. S.R.L., aspect reţinut de către reprezentanţii Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, prin ordonanţa de renunţare la urmărirea penală din data de 03 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, cât şi de Judecătoria Craiova, prin încheierea penală pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Aceste critici nu pot fi, însă, subsumate motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., punând în discuţie temeinicia, iar nu legalitatea deciziei atacate.

Prin raportare la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt indicate doar formal textele de lege interpretate şi aplicate greşit de către instanţa de apel, în realitate recurentul-pârât contestă modul de interpretare a probelor de către instanţa de prim control judiciar, interpretare care a dus, în opinia sa, la o constatare greşită a situaţiei de fapt şi, implicit, la obligarea acestuia la plata unei taxe ce se aplicată exclusiv operatorului economic (persoana juridică).

Însă, astfel cum s-a arătat, recursul nu este mijlocul procedural prin intermediul căruia să se poată reinterpreta probele şi să se ajungă la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel.

Stabilirea unei alte valori probatorii a înscrisurilor şi, pe cale de consecinţă, validarea opiniei recurentului cu privire la neîndeplinirea condiţiilor răspunderii pentru fapta proprie în reglementarea art. 1357 C. civ., ar însemna o reanalizare a situaţiei de fapt şi a modului cum aceasta a fost stabilită/reţinută de instanţa de apel, confirmând raţionamentul primei instanţe, însă această împrejurare se opune controlului judiciar subsumat verificării legalităţii deciziei apelate, în condiţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 68 din 21 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 68 din 21 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2023.