Cassation inadmissibility of civil compensation disputes subject only to appeal under Law No. 165/2013

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în data de 28 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare prin puncte pentru valoarea stabilită de instanţă pe baza expertizei judiciare cu respectarea criteriilor prevăzute de Legea nr. 165/2013, pentru imobilul situat în Bucureşti, str. x, cu suprafaţa utila de 69.83 mp şi teren aferent în suprafaţa de 15.17 mp, ce face obiectul dispoziţiei nr. 15480/23.01.2012, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti şi, în subsidiar, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de compensare prin puncte pentru imobilul menţionat, fără a mai analiza legalitatea dosarului din punctul de vedere al existenţei dreptului la măsuri reparatorii; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aplicate asupra valorii stabilite drept compensare, calculată de la data de 21.05.2018, data limită până la care trebuia emisa decizia şi până la data emiterii deciziei aferente, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 21, art. 34-35 din Legea nr. 165/2013, Legea nr. 10/2001, art. 1535 C. civ., art. 6 CEDO, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 3119 din 20 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a obligat pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să valideze dispoziţia nr. x/23.01.2012 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, şi să se emită decizia de compensare prin 396724 puncte pentru imobilul notificat şi, pe cale de consecinţă, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, cu obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1573 A din 8 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinţei civile nr. 3119 din 20 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A.. A anulat în parte sentinţa civilă apelată.

În temeiul art. 406 din C. proc. civ., a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea pretenţiei privind stabilirea valorii despăgubirilor, de către instanţa de judecată.

A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei privind admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, privind obligarea pârâtei la validarea Dispoziţiei nr. 1540 din data de 23.01.2012, emisă de Primăria Muncipiului Bucureşti, şi la emiterea decizie de compensare (pentru un număr de puncte ce va fi stabilit ulterior), şi respingerea capătului de cerere privind dobânda legală.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1573A din 8 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 28 martie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10.

Prin cererea formulată, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată în raport cu calitatea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.

În susţinerea motivului de recurs invocat, a arătat că decizia atacată este netemeinică şi nelegală pentru două motive, pe de-o parte, întrucât dispoziţia în sensul că hotărârea este suspusă recursului este neîntemeiată, având în vedere prevederile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, potrivit cu care hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului; iar pe de altă parte, pentru că instanţa a obligat-o la validarea Dispoziţiei nr. 1540/23.01.2012, emisă de Primarul Municipiului Bucureşti, şi la emiterea deciziei de compensare, în condiţiile în care dosarul nu întruneşte toate condiţiile impuse de lege.

În ceea ce priveşte situaţia despăgubirilor la momentul preluării, a arătat că prin adresa nr. x/20.11.2019, emisă de către Administraţia Fondului Imobiliar, s-a menţionat faptul că nu deţine date cu privire la încasarea despăgubirilor, însă această adresă nu a fost comunicată recurentei, prin urmare, nu cunoaşte cu certitudine dacă la soluţionarea dosarului trebuie avute în vedere prevederile art. 21 alin. (7) din Legea nr. 165/2013.

Referitor la despăgubirile încasate în temeiul Legii nr. 112/1995, a precizat că, prin apărările efectuate la fondul cauzei, a atras atenţia că nu se cunoaşte dacă s-au încasat despăgubiri în temeiul acestei legi, însă instanţa nu s-a pronunţat cu privire la acest aspect, prin urmare, este necesară cunoaşterea despăgubirilor încasate, întrucât numărul de puncte se stabileşte după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat, conform art. 21 alin. (7) din Legea nr. 165/2013. Prin urmare, dosarul trebuie completat cu negaţii din partea Biroului Analiză şi Soluţionare Petiţii Legea nr. 112/1995, precum şi cu o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă dacă s-au încasat despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru apartamentul 15 situat în Bucureşti şi asumarea obligaţiei rambursării acestora în cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constată şi se dovedeşte că totuşi s-au acordat despăgubiri.

A mai arătat că dosarul se impune a fi completat cu documente din care să rezulte descrierea construcţiei, respectiv fişa de calcul aferentă apartamentului vândut în temeiul Legii nr. 112/1995 în vederea unei juste evaluări.

În caz contrar, recurenta a susţinut că devin aplicabile prevederile art. 21 alin. (61) din Legea nr. 165/2013, potrivit cu care "în cazul în care, prin documentele existente în dosarul de despăgubire, nu se pot stabili amplasamentul sau caracteristicile tehnice ale imobilului pentru care se stabilesc despăgubiri, evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială pentru localitatea respectivă".

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante, care a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat că recurenta putea critica pe calea recursului doar soluţia instanţei cu privire la cererea de renunţare parţială, iar nu cu privire la restul cererii, care este una întemeiată pe Legea nr. 165/2013, aşa cum a indicat şi recurenta şi, prin urmare, este supusă numai apelului, nu şi recursului.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei în data de 22 mai 2022, nefiind formulat răspuns la întâmpinare de către aceasta.

5. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin raport, s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Completul de filtru nr. 10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea către părţi, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor în 06 iulie 2023, fiind formulat punct de vedere la raport de către intimată, prin care se arată că nu există obiecţii cu privire la cele consemnate prin raport.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii, invocată de intimată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin decizia civilă nr. 1573A din 08 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe de-o parte, a fost admis apelul apelul declarat de apelanta-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinţei civile nr. 3119 din 20 decembrie 2019, pronunţată deTribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, anulată în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că, în temeiul art. 406 din C. proc. civ., s-a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea pretenţiei privind stabilirea valorii despăgubirilor, de către instanţa de judecată. Această soluţie a instanţei de apel a fost dată cu recurs în 30 de zile de la comunicare, în conformitate cu dispoziţiile art. 406 alin. (6) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, prin aceeaşi decizie, s-au păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei privind admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, obligarea pârâtei la validarea Dispoziţiei nr. 1540 din data de 23.01.2012, emisă de Primăria Muncipiului Bucureşti, şi emiterea decizie de compensare, precum şi la respingerea capătului de cerere privind dobânda legală. Această dispoziţie a instanţei este definitivă, în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013.

În calea de atac a recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, că decizia atacată este netemeinică şi nelegală din perspectiva obligaţiei de validare a Dispoziţiei nr. 1540/23.01.2012, emisă de Primarul Municipiului Bucureşti, şi emiterea deciziei de compensare, în condiţiile în care dosarul nu întruneşte toate condiţiile impuse de lege.

Totodată, chiar recurenta arată prin motivele de recurs, că această dispoziţie a instanţei nu era supusă căii de atac a recursului, în considerarea prevederilor art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, potrivit cu care hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

Aşadar, ceea ce era susceptibil de a fi atacat cu recurs era doar dispoziţia instanţei de apel data asupra cererii de renunţare la judecata pretenţiei privind stabilirea despăgubirilor de către instanţă, formulată de reclamantă.

În realitate, recursul declarat în prezenta cauză cuprinde susţineri referitoare la situaţia de fapt a litigiului, care nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., şi care nici nu reprezintă critici concrete împotriva raţionamentului instanţei de apel, pe care se sprijină soluţia pronunţată în cauză şi care era susceptibil de recurs, prin care s-a luat act de cererea reclamantei de renunţare la judecarea pretenţiei privind stabilirea despăgubirilor direct de către instanţa de judecată.

Astfel, Înalta Curte reţine că recurenta nu a făcut trimitere la considerentele instanţei de apel, la modalitatea în care aceasta a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., şi nici nu a indicat vreo împrejurare ce ar putea duce la concluzia potrivit căreia voinţa reclamantei de a exercita actul de dispoziţie al renunţării ar fi fost viciată în vreun fel, ori că această renunţare s-ar fi făcut fără acordul expres sau tacit al recurentei-pârâte.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei raportat la considerentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţilor poate duce la casarea unei hotărâri.

Ca atare, invocarea de către recurentă a unor critici care se referă la partea din hotărâre care nu mai putea fi supusă controlului de nelegalitate al instanţei de recurs, calea de atac îndreptată împotriva soluţiei de menţinere a hotărârii primei instanţe de fond, prin care pârâta a fost obligată la emiterea deciziei de compensare, fiind inadmisibilă în raport cu dispoziţiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, şi fără avea legătură cu raţionamentul instanţei de apel referitor la cererea de renunţare la judecarea unui petit la acţiunii, nu poate conduce la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecăţii.

Faţă de motivele expuse şi văzând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimata A., şi va anula recursul declarat de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva deciziei nr. 1573A din 08 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva deciziei nr. 1573A din 08 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2018.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2023.