Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2206/2023 AI generated

Lapse of civil appeal for failure to prosecute after suspension, resulting in confirmation of lower court's dismissal of judicial fee objection.

Case Number Decizia nr. 2206/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice confirmed the lapse of the appeal, thereby upholding the lower court’s 2022 decision that dismissed the plaintiff's request to re-examine the obligation to pay judicial tax as unfounded. The dispute involved a civil appeal against an appellate court order regarding the obligation to pay judicial fees, which was subsequently suspended in January 2023 due to the parties' failure to appear. Applying Articles 416(1) and 420(1) of the Code of Civil Procedure, the court found that the case remained in a state of inactivity for over six months without any procedural act by the parties, constituting a lapse of the appeal by operation of law regardless of the parties' request, leading to the extinction of the procedural phase in which the appeal was lodged.

Legislator headnote

AI generated

art. 416 C. proc. civ, art. 420 alin. (1) C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ; Lapse of civil appeal for failure to prosecute after suspension, resulting in confirmation of lower court's dismissal of judicial fee objection: Prin încheierea din 26 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a suspendat judecata recursului declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din data de 20 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I C. proc. civ., reţinând că, la apelul nominal, au lipsit părţile, iar niciuna dintre acestea nu a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code judicial law procedural orders lapse of enforcement procedural inactivity discontinuation of proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 august 2022, sub nr. x/2021/a1.1 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, reclamanta A. a declarat recurs împotriva încheierii din data de 20 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.1., prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de reexaminare a obiligaţiei la plata taxei judiciare de timbru formulată de petenta A..

Dosarul a fost repartizat completului de judecată nr. 10 noul C. proc. civ. care, prin rezoluţia din 08 decembrie 2022, a fixat termen de judecată la 26 ianuarie 2023 în vederea soluţionării recursului.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a suspendat judecata recursului declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din data de 20 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I C. proc. civ., reţinând că, la apelul nominal, au lipsit părţile, iar niciuna dintre acestea nu a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Prin rezoluţia emisă în data de 02 octombrie 2023, Înalta Curte, din oficiu, a stabilit termen de judecată la 16 noiembrie 2023, în vederea discutării incidenţei perimării recursului declarat de recurenta A..

La acest termen, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei de perimare, pe care o va admite pentru următoarele motive:

Potrivit art. 416 C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive neimputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".

Conform art. 420 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata şi din oficiu.

Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

În speţă, de la data când a intervenit suspendarea, 26 ianuarie 2023, au trecut mai mult de 6 luni, timp în care niciuna din părţi nu a îndeplinit vreun act de procedură prin care să fie întrerupt cursul suspendării, lăsând cauza în nelucrare pentru o perioadă ce depăşeşte termenul reglementat de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termenul de perimare împlinindu-se la 26 iulie 2023.

Faţă de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni se datorează culpei părţii, în baza art. 416 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată perimat recursul cu a cărui soluţionare a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din data de 20 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.1.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată astăzi, 16 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.