Peremption of a civil revision petition: no interruption by a null appeal or a non-compliant motion to reopen

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă sub nr. x/2018 din 15 iunie 2018, revizuentul A. a solicitat, în contradicoriu cu intimatul B., repunerea în termen şi revizuirea deciziei civile nr. 720/30.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2013, invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti

Prin încheierea din 14 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecăţii cererii de revizuire până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2018 al Curţii Militare de Apel Bucureşti.

Prin cererea formulată de revizuent, în data de 1 februarie 2021, s-a solicitat repunerea cauzei pe rol, reluarea dezbaterilor şi introducerea în cauză a moştenitorilor defunctului intimat B., decedat în 29 decembrie 2020.

Ulterior, prin încheierea de şedinţă din data de 22 martie 2021, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecăţii cererii de revizuire, pentru lipsa părţilor, constatând că niciuna din părţile legal citate nu s-a înfăţişat în instanţă şi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Împotriva încheierii de suspendare a declarat recurs revizuentul, recurs care a fost anulat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia nr. 1975 din data de 20 iunie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis excepţia perimării, invocată din oficiu, şi a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1975 din 20 iunie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti a declarat recurs revizuentul A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin motivele de recurs aceasta a susţinut, în esenţă, că hotărârea curţii de apel este nelegală, întrucât termenul de perimare nu s-a îndeplinit.

Astfel, a susţinut că a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei şi cerere de introducere în cauză a moştenitorilor pârâtului B., decedat pe parcursul procesului, în luna decembrie 2020, respectiv a soţiei supravieţuitoare C. şi a fiului acestuia D., prin care a indicat şi domiciliile acestora în vederea citării.

Prin citaţia din 12.02.2021, i s-a solicitat ca, până la termenul din 22.03.2021, să depună copie certificată a certificatului de deces al intimatului B., sens în care a depus la data de 17.03.2021, la dosarul curţii de apel, răspunsul emis de Serviciul de stare civilă Ploieşti, primit în urma solicitării înregistrate sub nr. x din 10.03.2021.

Totodată, a arătat că instanţa a dispus, prin încheierea din 22.03.2021 repunerea cauzei pe rol constatând că nu mai există motivul suspendării dispus prin încheierea din 14.10.2019, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2018 al Curţii Militare de Apel Bucureşti.

La acelaşi termen de judecată, întrucât niciuna din părţile legal citate nu s-a prezentat, curtea de apel a dispus suspendarea judecăţii în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fără a face nicio referire cu privire la obligaţia pe care i-a comunicat-o recurentului şi la îndeplinirea acestei obligaţii.

Faţă de această situaţie, recurentul a susţinut că obligaţia de a obţine certificatul de deces al intimatului era obligaţia instanţei de judecată şi nu a părţii litigante.

Drept urmare, recurentul a considerat că ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă în dosar a fost hotărârea civilă nr. 581/2022 din 17 martie 2022, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, comunicată recurentului la data de 13.05.2022, dată de la care consideră că începe să curgă termenul de perimare, astfel că termenul de 6 luni nu s-a împlinit.

Totodată, recurentul a susţinut că, prin hotărârea pronunţată, curtea de apel a încălcat principiul contradictorialităţii prevăzut de art. 14 C. proc. civ., întrucât la termenul la care a fost dispusă suspendarea judecăţii pentru lipsa părţilor, intimaţii moştenitori depuseseră o cerere de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, cerere ce nu a fost pusă în discuţia părţilor, recurentul neavând astfel ocazia să-şi expună părerea în ceea ce priveşte respectiva cerere.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În data de 14 iulie 2022, recurentul a formulat cererea de repunere în termenul de recurs, pentru a avea timpul necesar în vederea redactării motivelor de recurs, raportat la motivarea hotărârii ce i-a fost comunicată la data de 08 iulie 2022.

În data de 19 iulie 2022, recurentul a depus un memoriu prin care a completat motivele de recurs iniţiale cu motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea pronunţată de curtea de apel este lovită de nulitate relativă, întrucât în minuta care a fost afişată în sistemul Ecris nu a fost trecut numărul deciziei, acesta fiind nevoit să formuleze recurs fără a indica numărul deciziei atacate.

În ceea ce priveşte reţinerea curţii de apel referitoare la nelucrarea dosarului din culpa părţii în termenul de 6 luni, recurentul a arătat că a făcut acte de procedură care arată în mod clar stăruinţa acestuia în judecarea procesului, respectiv: depunere note scrise şi cerere pentru comunicarea înscrisurilor clasificate secret de stat, demersuri care, în opinia recurentului, trebuiau evidenţiate de grefierul de şedinţă printr-un referat şi trebuiau considerate ca fiind acte de întrerupere a termenului de perimare.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, recurentul a susţinut că decizia curţii de apel încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale în procesul civil, respectiv autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 3437/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2007, a deciziei nr. 466 din 08 martie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2013 al Curţi de Apel Ploieşti şi a încheierii definitive nr. 2 din 23 ianuarie 2019 în dosarul penal nr. x/2018 al Curţii Militare de Apel Bucureşti.

Referitor la cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, formulată de moştenitorii C. şi D., recurentul a reiterat criticile formulate în primul memoriu de recurs, respectiv împrejurarea că această cerere nu a fost pusă în discuţia părţilor pentru a-i da acestuia posibilitatea să-şi spună opinia cu privire la această solicitare, precum şi împrejurarea că excepţia de perimare, invocată de instanţă din oficiu, trebuia pusă în discuţia părţilor la următorul termen de judecată, în prezenţa tuturor părţilor.

4. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 11 iulie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie, aflate la dosarul de recurs.

Prin rezoluţia de primire a dosarului din 13 iulie 2022 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după întocmirea procedurilor de comunicare, potrivit art. 493 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 11 mai 2023 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1975 din 20 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, fiind stabilit termen de judecată la data de 16 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului declarat în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuentul A. este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, examinând cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de revizuent în data de 14 iulie 2022, Înalta Curte urmează să o respingă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel, recurentul revizuent a învestit instanţa cu cererea de repunere în termenul de recurs, arătând că hotărârea atacată i-a fost comunicată în data de 08 iulie 2022, şi necesită un timp în vederea redactării motivelor de recurs.

Conform art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că, în acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. Din analiza prevederilor legale enunţate reiese că pentru a beneficia de repunerea în termen este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii. În acest sens, se impune ca partea să nu fi respectat un termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-şi exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât şi să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termenul prevăzut pentru exercitarea căii de atac, în speţă 5 de zile de la încetarea împiedicării.

Analizând cererea recurentului se poate observa că deşi acesta a formulat cerere de repunere în termenul de recurs calculat de la data comunicării hotărârii, acesta nu a învestit concomitent Înalta Curte şi cu cererea de recurs, aşa cum se cere prin alin. (2) al art. 186 C. proc. civ.

În acest context, chiar dacă s-ar accepta că cererea de repunere în termen formulată de recurentul A. ar fi întemeiată, din moment ce nu s-a îndeplinit, efectiv, actul de procedură neexercitat, respectiv cererea de recurs, în cel mult 5 zile de la încetarea împiedicării (în speţă de la data comunicării deciziei de perimare), beneficiul repunerii în termen nu ar avea nicio finalitate. Prin urmare, constatând că sesizarea instanţei a fost făcută defectuos, completarea motivelor de recurs realizându-se în data de 19 iulie 2022, cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 487 alin. (1) coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ., de la data comunicării hotărârii, iar această neregularitate nu a fost îndreptată, cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul A. urmează a fi respinsă, cu consecinţa respingerii, ca tardiv formulate, a motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ., formulate prin cererea completatoare din 19 iulie 2022.

Aşadar, Înalta Curte urmează a analiza recursul din perspectiva motivelor invocate prin cererea iniţială de recurs, critici ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de punctul 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., menţionat în cererea de recurs fiind invocat în mod formal, în condiţiile în care nu a fost dezvoltat, nefiind arătat care ar fi normele de drept material încălcate de curtea de apel.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.

În speţă, prin încheierea din data de 22 martie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind soluţionarea cererii de revizuire formulată de recurentul A. împotriva deciziei nr. 720/30.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti pentru lipsa părţilor, care nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "Judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".

Odată îndeplinite condiţiile stabilite de textul legal anterior menţionat, instanţa de judecată este obligată să dispună suspendarea judecăţii. Măsura de suspendare a judecăţii se întemeiază pe voinţa prezumată a părţilor de a nu mai continua procedura judiciară. O atare prezumţie este dedusă din faptul neprezentării părţilor la termenul de judecată la care au fost legal citate şi din inexistenţa la dosar a unei solicitări de judecată în lipsă.

În cuprinsul dispoziţiilor art. 415 pct. 1 C. proc. civ. se prevede remediul procedural în cazul în care a fost dispusă măsura suspendării cauzei, însă una dintre părţi doreşte continuarea judecăţii.

Astfel, "Judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor".

Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanţa care a dispus măsura suspendării, înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispoziţiile art. 416 C. proc. civ.

Cererea de repunere pe rol despre care se face vorbire prin motivele de recurs a fost formulată de recurent în data de 01 februarie 2021, deci anterior suspendării cauzei pentru lipsa părţilor, neprezentând relevanţă în prezentul context în care curtea de apel a calculat termenul de perimare începând cu data de 22 martie 2021, iar nu începând cu data pronunţării încheierii de suspendare iniţial dispuse, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la 14 octombrie 2019.

Astfel, prin încheierea din 22 martie 2021 Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, urmare a cererii de repunere pe rol formulată de revizuentul A., şi în considerarea prevederilor art. 415 C. proc. civ., a repus cauza pe rol, constatând că nu mai subzistă motivul suspendării indicat în încheierea din 14 octombrie 2019. Însă, observând că la respetivul termen de judecată părţile nu s-au prezentat şi nici nu au solicitat judecarea în lipsă, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ., şi a dispus, din nou, suspendarea cauzei, întemeiată însă pe un alt motiv - lipsa părţilor.

Astfel, cererea revizuentului, deşi purta denumirea de cerere de repunere pe rol, nu avea aptitudinea de a produce efectul specific unui astfel de act procedural, şi anume reluarea cursului judecăţii, atâta vreme cât ea nu avea un conţinut care să satisfacă exigenţele art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., adică să reflecte voinţa părţii de judecare a cauzei în lipsă, în ipoteza în care părţile nu se prezintă. Doar în situaţia în care prin cererea formulată în data de 01 februarie 2021 ar fi cuprins şi solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, pentru ipoteza lipsei părţilor, se putea considera că cererea a fost făcută cu scopul de reluare a judecăţii, şi doar în acest caz instanţa era obligată să pună în discuţie introducerea în cauză a moştenitorilor de pe urma defunctului B..

Cât priveşte motivul referitor la întreruperea termenului de perimare, invocat prin prisma declarării căii de atac a recursului împotriva încheierii de suspendare din 22 martie 2021, într-adevăr, legiuitorul recunoaşte un atare efect al declarării căii de atac, însă cu condiţia ca respectiva cale de atac să fie valabil întocmită, pentru că un act nul nu poate produce niciun efect.

Or, în speţă, prin decizia nr. 581 din 17 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Înalta Curte de Casaşie şi Justiţie, secţia I civilă a fost anulat recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 22 martie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, având în vedere că motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, recursul declarat împotriva încheierii de suspendare nu a respectat cerinţele de formă prevăzute de lege, fiind, deci, un act care nu putea produce niciun efect juridic, fiind lovit de nulitate.

În raport cu toate cele reţinute anterior, văzând că termenul de perimare de prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă la data de 22 martie 2021, şi nu a fost afectat de vreo cauză de suspendare/întrerupere, împlinindu-se la data de 22 septembrie 2021, în mod legal Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia nr. 1975 pronunţată în data de 20 iunie 2022, a constatat că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile revizuentului, care nu a îndeplinit un act de procedură valabil de natură a întrerupe cursul perimării.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată nefondate criticile aduse de recurent deciziei atacate, urmând a se dispune respingerea recursului astfel susţinut.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1975 din data de 20 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2023.