Moral damages for ricochet injury: causal link to subsequent birth and equitable quantum assessment

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2023

Deliberând asupra recursului declarat în cauză, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la 28 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 200.000 € (echivalent în RON 910.000 RON, la cursul BNR de 4,55 RON/Euro) către fiecare reclamantă, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul cauzat de decesul fratelui, C., în accidentul rutier produs la 1 septembrie 2012 de D., care conducea un autovehicul înmatriculat în Statele Unite ala Americii, fără poliţă de asigurare RCA valabilă în România.

În drept, acţiunea se întemeiază pe dispoziţiile art. 1.357 şi următoarele, art. 1.381, art. 1.390 şi art. 1.391 C. civ. şi pe prevederile Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 109 din 15 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, ca fiind prescrisă.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 934 A din 9 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis în parte cererea formulată de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de protecţie a victimelor străzii.

Pârâtul a fost obligat la plata sumei de 90.000 RON către fiecare reclamantă, reprezentând daune morale, şi la plata sumei de 50 RON, cheltuieli de judecată.

4. Motivele de recurs

Împotriva deciziei nr. 934 A din 9 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs reclamanta A..

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut că decizia instanţei de apel este nemotivată, sens în care a învederat următoarele argumente:

Instanţa de apel a reţinut motive străine cauzei şi contradictorii, arătând că naşterea fiului cel mare al reclamantei nu s-a produs din cauza accidentului, copilul prezentând de la naştere modificări funcţionale din sfera autismului, astfel că nu se poate stabili legătura de cauzalitate între accident şi naştere, deoarece lanţul cauzal dintre fapta ilicită şi naşterea copilului a fost întrerupt de acţiunea altei persoane. Trauma severă produsă de decesul violent al fratelui său s-a repercutat asupra sarcinii şi a stării de sănătate a copilului, naşterea intervenind la 5 zile de la eveniment, perioadă în care s-a destabilizat emoţional şi fizic. De asemenea, urmare a traumei create, reclamanta a pierdut ulterior o sarcină, prin avort spontan.

În cuprinsul deciziei recurate, instanţa de apel nu face referire la hotărârile judecătoreşti depuse de reclamantă, cu titlu de practică relevantă în materie şi la hotărâri pronunţate de instanţe în alte cauze similare cu cea care formează obiectul prezentului litigiu, şi nu motivează care sunt argumentele care justifică modul de stabilire a cuantumului daunelor morale.

În ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, instanţa de apel s-a limitat la o enumerare generică a criteriilor avute în vedere, fără a explica în ce modalitate sau în ce măsură sunt aplicabile reclamantelor din prezenta cauză. Astfel, lipsa unei analize concrete a probatoriului administrat în cauză, în sensul că la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate instanţa trebuia să aibă în vedere atât consecinţele suportate de către reclamantă în plan personal, familial, psihologic şi profesional, precum şi criteriul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, criterii consacrate jurisprudenţial în materia stabilirii daunelor morale, relevă nelegalitatea deciziei atacate.

Instanţa de apel, dacă avea îndoieli cu privire la probele medicale depuse, în virtutea rolului activ - art. 24 C. proc. civ. - putea să dispună efectuarea unei expertize de specialitate care să întărească susţinerea unui fapt evident: şocul emoţional suferit de reclamantă (stresul puternic) cu 5 zile înainte de naştere a afectat copilul, fiind una din cauzele autismului.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au fost prezentate următoarele critici:

Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii 136/1995, aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/29 noiembrie 2011, având în vedere că nu s-a raportat în mod corect la jurisprudenţă instanţelor naţionale.

În continuare, recurenta-reclamantă a indicat practica judiciară în speţe similare, apreciind că despăgubirile morale echitabile ar fi în cuantum de cel puţin 300.000 RON, sumă acordată părinţilor decedatului, raportat la prejudiciile dovedite cu probele administrate, pe care le-a enumerat. De asemenea, a invocat că a fost încălcat principiul echităţii, precum şi că nediscriminarea este un drept fundamental, a cărui restrângere sau limitare se poate manifesta doar în cazuri excepţionale, expres prevăzute de lege.

Instanţa de apel a nesocotit principiului proporţionalităţi rezonabile între prejudiciul adus şi intensitatea şi gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite, aplicând greşit dispoziţiile art. 1.385 C. civ., care instituie principiul reparării integrale a prejudiciului.

Neluând în considerare toate aspectele prejudiciului, instanţa a încălcat jurisprudenţa constată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că despăgubirile acordate pentru repararea prejudiciului moral trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerilor aduse acestora, contextul general al victimei, încălcând totodată principiul reparării integrale a prejudiciului, instituit de art. 1.385 C. civ.

Decizia este motivată în baza criteriilor generale de evaluare a prejudiciului moral, daunele morale fiind analizate doar din perspectiva prejudiciului generat de impactul psihologic al pierderii fratelui în contextul relaţiilor existente între fraţi şi fără să tină cont de situaţia particulară care i-a fost generată de acest eveniment, respectiv naşterea copilului cu autism.

Instanţa de apel a invocat doar formal că a luat în calcul criteriul gradului de intensitate a suferinţelor şi întinderea suferinţelor reclamantelor, în condiţiile în care a stabilit acelaşi cuantum al daunelor atât pentru recurentă, cât si pentru sora sa, deşi probele demonstrează situaţia particulară a reclamantei, care este lipsită de posibilitatea de a duce o viaţă normală şi de a se bucura de un copil sănătos.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

13. Apărările formulate în cauză

La 7 aprilie 2022, în termen legal, E., în calitate de organism de plată, continuator al Fondului de protecţie a victimelor străzii, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului. În esenţă, intimatul-pârât a susţinut că daunele morale au caracter compensatoriu, iar nu punitiv, astfel că trebuie să aibă un caracter rezonabil şi echitabil, fără a reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză a victimelor.

La 29 aprilie 2022, recurenta-reclamantă A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimat.

14. Procedura de filtrare a recursului

Prin încheierea din 3 noiembrie 2022, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 934 A din 9 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, stabilind termen de judecată la 9 februarie 2023, când instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale relevante, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Luând în examinare criticile expuse prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că se poate cere casarea când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Nemotivarea, în oricare dintre ipotezele menţionate de textul legal citat, constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecinţa casării acesteia şi trimiterii cauzei spre rejudecare.

Fundamentul motivului de nelegalitate rezidă în nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora, considerentele hotărârii, trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care au fost respinse cererile părţilor.

Motivarea hotărârii judecătoreşti este supusă nu doar exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ci şi principiilor jurisprudenţiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi, ca atare, trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, să nu se rezume la o înşiruire de fapte şi afirmaţii, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv. Numai o astfel de motivare constituie pentru părţi o garanţie împotriva arbitrariului, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac.

De aceea, nu doar lipsa oricărui argument al instanţei care să susţină soluţia din dispozitiv echivalează cu nemotivarea hotărârii, dar şi motivarea superficială ori contradictorie are aceeaşi semnificaţie, atrăgând deopotrivă incidenţa cazului de casare mai-sus menţionat.

În acest cadru, Înalta Curte constată că instanţa de apel a expus raţionamentul juridic în baza căruia a admis în parte acţiunea în răspundere civilă delictuală, fiind amplu prezentate argumentele care au condus la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale la 90.000 RON pentru fiecare reclamantă.

Astfel, se observă că reclamantele au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 200.000€ către fiecare reclamantă, reprezentând cuantumul despăgubirilor morale pentru prejudiciul cauzat de decesul victimei C. (fratele reclamantelor) urmare a accidentului rutier provocat de D., ce conducea un autoturism neînmatriculat pe teritoriul României.

Curtea de apel a reţinut că pârâtul este obligat să repare prejudiciul cauzat reclamantelor de durerea încercată prin decesul fratelui lor, reţinându-se incidenţa prevederilor art. 1.391 alin. (2) C. civ., care reglementează prejudiciul prin ricoşeu.

Potrivit acestui text legal, instanţa poate să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

Înalta Curte reţine că diferenţiat de victima directă, asupra căreia se comite fapta ilicită şi asupra căreia se produc în mod cauzal consecinţe păgubitoare, categoria victimelor prin ricoşeu (victime mediate) cuprinde acele terţe persoane ce suferă, în mod direct, o pagubă (economică sau afectivă), urmare a decesului sau a vătămării sănătăţii ori integrităţii fizice sau psihice a victimei directe. Astfel, prejudiciul prin ricoşeu poate fi definit ca reprezentând ansamblul consecinţelor negative, atât de natură patrimonială, cât şi de natură nepatrimonială, suferite de victimele mediate, ca urmare a faptei ilicite ce a afectat în mod direct viaţa, sănătatea ori integritatea fizică sau psihică a victimei imediate.

Aşadar, reglementarea expresă a prejudiciului prin ricoşeu, ca urmare a faptei ilicite delictuale, impune repararea acestuia în dubla sa componentă, atât cea patrimonială (orice lezare a unui drept sau interes patrimonial), cât şi cea nepatrimonială (prin acordarea unei compensaţii băneşti corespunzătoare), în acest ultim caz fiind necesar a se dovedi existenţa unei puternice relaţii de afecţiune între victimă şi persoana ce se pretinde prejudiciată.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte reţine că reclamantele au solicitat doar repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin decesul fratelui lor, instanţa de apel acordând fiecărei reclamante despăgubiri în cuantum de 90.000 RON.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii şi străine cauzei în ceea ce priveşte argumentaţia care a condus la stabilirea prejudiciului suferit de recurenta-reclamantă.

Se observă că în decizia recurată au fost analizate în mod amplu susţinerile referitoare la trauma suferită prin decesul fratelui său, curtea de apel reţinând că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între accidentul produs de D. şi tulburarea de spectru autist de care suferă primului copil al recurentei-reclamante, raportat la înscrisurile ce relevă că naşterea a avut loc în Portugalia, la 5 septembrie 2013, ulterior accidentului din 1 septembrie 2013, fără a fi vorba despre o naştere prematură, provocată spontan de accident, copilul prezentând încă de la naştere modificări funcţionale pe baza cărora s-au relevat ulterior cerinţele lui educaţionale speciale pentru deficienţe din spectrul autismului.

Recurenta-reclamantă a invocat caracterul contradictoriu al acestor considerente, în realitate însă această critică reprezintă nemulţumirea sa în ceea ce priveşte constatarea inexistenţei legăturii de cauzalitate, precum şi cu privire la daunele morale acordate în cuantum egal pentru ambele reclamante, cu toate că prin cererea de chemare în judecată a solicitat daune morale în cuantum egal cu sora sa, respectiv 200.000€.

Analizând consecinţele negative în legătură cu care recurenta-reclamantă a afirmat că s-au repercutat asupra sarcinii şi sănătăţii copilului, instanţa de apel a apreciat că acestea nu sunt cauzate de fapta ilicită imputată, motiv pentru care, având în vedere că impactul psihologic este acelaşi pentru reclamante, ambele fiind afectate de pierderea fratelui, nu se poate reţine că acordarea unui cuantum egal de despăgubiri încălcă principiul echităţii.

Înalta Curte observă totodată că, în demersul de stabilire a daunelor morale, instanţa de apel a luat în considerare gradul de afecţiune existent între recurenta-reclamantă şi defunct, suprapus legăturii de rudenie dintre aceştia, impactul psihologic al pierderii fratelui, decizia fiind motivată în mod corespunzător prin raportare la criteriile statuate în jurisprudenţa instanţelor naţionale.

Toate aceste elemente concrete ale speţei au condus instanţa de apel la concluzia că se justifică acordarea daunelor morale în cuantum de 90.000 RON pentru fiecare reclamantă, subliniindu-se totodată că scopul acestor despăgubiri nu este acela de a se converti într-un preţ al suferinţei.

Drept urmare, nu poate fi considerată ca fiind afectată de viciul lipsei motivării ori al motivării insuficiente decizia curţii de apel, câtă vreme determinarea cuantumului despăgubirilor pentru repararea prejudiciului de afecţiune suferit de recurenta-reclamantă s-a realizat în cadrul unui raţionament juridic detaliat, logic şi convingător, având în vedere situaţia sa particulară, după cum s-a argumentat în cele ce preced.

Nu pot fi valorificate susţinerile recurente-reclamante referitoare la probatoriul administrat, care în aprecierea sa impunea stabilirea unui cuantum mai mare al daunelor morale, întrucât acestea implică analiza temeiniciei hotărârii şi reevaluarea probelor, care nu sunt însă permise în recurs.

De asemenea, se reţine că prevederile art. 254 alin. (6) C. proc. civ. stipulează că părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legi. Ca atare, nu se poate imputa instanţei de apel critica în sensul că nu a dispus efectuarea unei expertize care să probeze că şocul emoţional suferit de recurenta-reclamantă cu 5 zile înainte de naştere a afectat copilul.

Luând în examinare criticile subsumate ultimului motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile prin care s-a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14 din 29 noiembrie 2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Cum în etapa recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, din perspectiva motivului de nelegalitate menţionat va fi analizată eventuala nesocotire a criteriilor statuate în jurisprudenţa naţională şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Prevederile art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011 stipulează că despăgubirile pentru daunele morale, în caz de deces, se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Înalta Curte reţine însă că, în privinţa criteriilor de determinare a cuantumului daunelor morale, nici dispoziţiile Legii nr. 136/1995 şi nici cele înscrise în Ordinul CSA nr. 14/2011 nu stabilesc criterii de cuantificare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral, după cum astfel de criterii nu se regăsesc nici în C. civ.

Întrucât prejudiciul moral nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se menţine la nivelul trăirilor psihice, cuantumul daunelor morale se apreciază din perspectiva criteriilor generale lăsate la latitudinea judecătorului, acest lucru fiind pe deplin justificat prin faptul că prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori stricte, din moment ce acesta diferă de la o persoană la alta, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz.

Astfel, în lipsa unor elemente de determinare obiectivă a prejudiciului personal nepatrimonial, acesta se stabileşte pe baza unor criterii ce nu au suport normativ, fiind o creaţie a practicii şi jurisprudenţei, cum sunt principiile echităţii, nevoii sociale, îmbogăţirii fără just temei, evaluându-se consecinţele negative şi intensitatea cu care a fost percepută suferinţa morală şi măsura în care a fost afectată situaţia familială, emoţională şi socială a victimei, la nivel subiectiv.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia drepturilor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirilor acordate victimei, în raport cu circumstanţele particulare ale fiecărui caz. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită. Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă un caracter pur simbolic, ci trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a aplicat criteriile mai-sus arătate la stabilirea întinderii despăgubirilor morale acordate. Astfel, curtea de apel a apreciat că, prin decesul lui C., urmare a accidentului rutier produs la 1 septembrie 2013, reclamantele au fost lipsite pentru totdeauna de prezenţa fizică şi afectivă a fratelui lor, precum şi că şocul pierderii acestui frate apropiat afectiv le-a afectat atât ca fapt în sine, dar şi prin caracterul violent şi intempestiv al decesului survenit în accident şi prin conştientizarea lor că din acest moment au pierdut un sprijin moral familial de care au beneficiat încă din timpul despărţirii părinţilor.

În egală măsură, raportându-se la consecinţele suportate de reclamante, instanţa a arătat că suma de 90.000 RON reprezintă compensaţia bănească pentru prejudiciul nepatrimonial psihic produs fiecăreia, în considerarea complexităţii suferinţei ce le-a fost cauzată în concret de accidentul de circulaţie a cărui victimă a fost fratele acestora.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a fost preocupată să respecte principiul echităţii şi al proporţionalităţii, astfel încât despăgubirile morale acordate să atenueze efectele pierderii unei persoane atât de dragi.

Împrejurarea că instanţele de judecată au acordat părinţilor decedatului şi lui F. despăgubiri într-un cuantum mai mare (300.000 RON) nu a fost valorificată în sensul dorit de recurenta-reclamantă, în mod corect reţinându-se de către instanţa de apel că relaţia afectivă invocată este diferită.

Din această perspectivă, curtea de apel a statuat, în mod corect, că daunele morale se apreciază după circumstanţele fiecărei speţe, fiind acordate proporţional cu suferinţele fiecărui reclamant în parte, circumstanţele concrete pentru fiecare reclamant reflectându-se just, proporţional şi legal, în sume de bani care să poată compensa suferinţele psihice complexe cauzate.

De asemenea, având în vedere aceste considerente, nu poate fi reţinută în cauză nici încălcarea principiului nediscriminării, care presupune aplicarea unui tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă.

Prin urmare, este neîntemeiată critica recurentei-reclamante în sensul că instanţa de apel nu a ţinut cont de jurisprudenţa naţională şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Lipsită de temei este şi critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 1.385 alin. (1) C. civ., prin aceea că prejudiciul nu ar fi fost reparat integral.

Norma legală de care se prevalează recurenta-reclamantă reglementează întinderea reparaţiei în cazul prejudiciului material, patrimonial, situaţie în care despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită, beneficiul nerealizat şi eventual, pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă (caracterul cert al prejudiciului, condiţie a reparării lui presupunând şi posibilitatea stabilirii întinderii lui).

Unui asemenea tip de prejudiciu nu-i poate fi asimilat însă cel nepatrimonial, în cazul căruia atingerea este adusă altor valori decât cele strict patrimoniale, concretizându-se la nivelul afectiv, prin atingerea adusă drepturilor inerente personalităţii umane (dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate corporală). Prejudiciile morale constând în dureri psihice, cauzate prin atingerile aduse personalităţii afective, ca în cazul morţii unei rude apropiate, nu pot fi supuse unei reparaţiuni integrale, cum se pretinde, întrucât preţul durerii (pretium doloris) nu are o astfel de expresie patrimonială pentru a se putea susţine că un anumit cuantum este menit să acopere integral durerea, în timp ce un alt cuantum realizează doar o reparaţie parţială.

De aceea, neoperând cu criterii legale prestabilite, instanţa nu poate realiza decât o judecată în echitate în care să încerce, raportându-se la datele concrete ale speţei, să determine o indemnizare pentru pierderea suferită.

Referirea la jurisprudenţa instanţei de contencios european nu este aptă să susţină critica de nelegalitate a recurentei în legătură cu neasigurarea unei reparaţii integrale a prejudiciului. Instanţa europeană, în aplicarea dispoziţiilor art. 41 din Convenţie - referitoare la acordarea unei satisfacţii echitabile ce poate fi recunoscută părţii lezate atunci când nu e posibilă o reparaţie integrală (restitutio in integrum) - face referire şi aplicare, în jurisprudenţa sa, la criterii de echitate.

Întrucât recurenta-reclamantă solicită o reparaţie integrală într-o materie care nu este susceptibilă de restitutio in integrum, dată fiind natura valorilor afectate - care se concretizează pe plan intern, afectiv, rezultă caracterul lipsit de orice fundament al criticii referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1.385 C. civ., privind principiul reparării integrale a prejudiciului.

Potrivit considerentelor arătate, întrucât toate aspectele deduse judecăţii au fost găsite nefondate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 934 A din 9 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2023.