Jurisdiction for forced execution against multiple debtors and the facultative nature of avoiding courts where a debtor is a public official

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 09.08.2023 sub numărul x/2023, executorul judecătoresc A. a înaintat instanţei cererea formulată de creditorul B. în vederea încuviinţării executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. x din data de 03.09.2019, privind pe debitorii C., D., E., F., pentru recuperarea sumei de 13.035,00 RON, la care se vor adăuga cheltuielile prilejuite de executarea silită.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 666 din C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin încheierea civilă nr. 4212/08.09.2023, Judecătoria Suceava a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, excepţie invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. şi calitatea de grefier în cadrul Judecătoriei Suceava a debitoarei D..

Prin încheierea civilă nr. 9433/18.10.2023, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Suceava,

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că este incident art. 127 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că în procedura executării silite creditorul este reclamant, iar debitorul este pârât. Ca atare, acest aspect conferă reclamantului posibilitatea de a alege instanţa sesizată cu soluţionarea cererii. Or, în speţa de faţă, alegerea creditorului a fost în favoarea Judecătoriei Suceava.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria Iaşi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Judecătoria Suceava.

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în raport cu interpretarea şi aplicarea diferită a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ.

Astfel, Judecătoria Suceava a avut în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. şi calitatea de grefier în cadrul Judecătoriei Suceava a debitoarei D., în timp ce Judecătoria Iaşi a apreciat că este incident art. 127 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că în procedura executării silite creditorul este reclamant, iar debitorul este pârât, aceste dispoziţii conferind reclamantului posibilitatea de a alege instanţa sesizată cu soluţionarea cererii.

Înalta Curte mai constată că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. x din data de 03.09.2019, privind pe debitorii C., D., E., F., pentru recuperarea sumei de 13.035,00 RON, la care se vor adăuga cheltuielile prilejuite de executarea silită.

Executarea silită poate fi definită ca fiind procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge cu concursul organelor de stat competente, pe debitorul său, care nu-şi execută de bună-voie obligaţiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a şi le aduce la îndeplinire, în mod silit.

Executarea silită este guvernată de principiul disponibilităţii, astfel încât aceasta nu poate începe decât la cererea titularului creanţei constatate prin titlu executoriu.

Prin urmare, executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, potrivit art. 664 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin lege nu se prevede altfel.

Cât priveşte competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite, aceasta se determină potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1), (2) şi alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispoziţiile art. 112 şi ale art. 127 se aplică în mod corespunzător. (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.(3)Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.".

Aşadar, în procedura executării silite, dispoziţiile legale anterior evocate determină instanţa de executare ca fiind, de regulă, judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

În cauza pendinte, executarea silită este pornită împotriva mai multor debitori, aceştia având calitatea de împrumutat (C.) şi respectiv giranţi (D., E., F.) în cadrul contractului de împrumut nr. x din data de 3 septembrie 2019, ce reprezintă titlul executoriu în baza căruia a fost solicitată executarea silită, fiind format un singur dosar de executare (dosar nr. x/2023). Debitorii au domicilii diferite, situate în circumscripţiile teritoriale ale Judecătoriei Suceava - C. (comuna Moara, sat Bulai, str. x, jud. Suceava), D. (Suceava, str. x, jud. Suceava) şi F. (Suceava, jud. Suceava) - şi Judecătoriei Fălticeni - E. (oraş Dolhasca, jud. Suceava). Potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare competentă este atât Judecătoria Suceava, cât şi Judecătoria Fălticeni.

Or, având în vedere că nu există o reglementare legală specială cu privire la instanţa de executare în cazul pluralităţii de debitori cu domicilii diferite, Înalta Curte constată că sunt aplicabile, prin analogie, în raport de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., dispoziţiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează prorogarea legală de competenţă în cazul pluralităţii de pârâţi, dispoziţii potrivit cărora "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali".

Potrivit dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente. Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că, în cazul competenţei teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptăţit să aleagă o instanţă dintre mai multe instanţe deopotrivă competente. Or, în cauză, prin depunerea cererii de încuviinţare a executării silite la Judecătoria Suceava, creditorul a ales între cele două instanţe deopotrivă competente, Judecătoria Suceava şi Judecătoria Fălticeni.

Învestită cu soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite, Judecătoria Suceava şi-a declinat competenţa, motivat de faptul că sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., unul dintre debitori, respectiv D., având calitatea de grefier în cadrul instanţei sale.

În această situaţie, Înalta Curte observă că în mod greşit Judecătoria Suceava şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare executare silită reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor legale mai sus arătate şi calitatea de grefier a debitoarei D. la acea instanţă, întrucât atunci când respectiva calitate îl vizează pe cel împotriva căruia este formulată cererea, încrederea în imparţialitatea obiectivă a instanţei este lăsată de legiuitor la aprecierea exclusivă a reclamantului, iar nu şi a instanţei de judecată.

Astfel, dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. reglementează o competenţă facultativă pentru situaţia în care judecătorul (procurorul, asistentul judiciar, grefierul) este parte pârâtă în litigiu. În ipoteza acestui text de lege legiuitorul a prevăzut că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece pricina, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în circumscripţia căreia se află instanţa care ar fi competentă potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului poate, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul oferit de lege.

În speţa pendinte, creditorul a ales să introducă cererea chiar la instanţa la care îşi desfăşoară activitatea unul dintre debitorii împotriva cărora se îndreaptă. Or, având în vedere că a încheiat contractul de împrumut ce reprezintă titlul executoriu în baza căruia a pornit executarea, se prezumă faptul că acesta cunoaşte datele personale ale debitorilor, inclusiv cele referitoare la profesia şi locul de muncă ale acestora, precum şi că a acţionat în cunoştinţă de cauză. Prin urmare, creditorul a ales să aibă încredere în instanţa sesizată, renunţând astfel la dreptul conferit de dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., de a se adresa unei instanţe de acelaşi grad dintr-o curte de apel învecinată.

Or, câtă vreme a făcut această alegere, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei. De asemenea, nici instanţa de judecată nu poate interveni asupra alegerii făcute de reclamant şi să dispună din oficiu declinarea competenţei.

În raport de considerentele mai sus menţionate, prin aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. şi ale art. 127 alin. (2) şi alin. (3) din acelaşi cod, Judecătoriei Suceava îi revine competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite, ca instanţă de la domiciliul debitorului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea având ca obiect încuviinţare executare silită este Judecătoria Suceava, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2023.