Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2057/2023 AI generated

Supreme Court jurisdiction over appeals against tribunal decisions excluded under Art. 97(1) and 483(3) of the Code of Civil Procedure

Case Number Decizia nr. 2057/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s recourse for lack of material jurisdiction and referred the case to the Craiova Court of Appeal, leaving the Gorj Court of Appeal’s 2022 decision dismissing the prior appeal as the current operative status pending the referred proceeding. The dispute concerned a civil complaint against local land fund commissions, where the appellant challenged the Tribunal’s 2022 decision that had previously dismissed her appeal against a first-instance judgment as inadmissible. Relying on Articles 97(1), 483(3)-(4), and 132(3) of the Code of Civil Procedure, the Court held that the Supreme Court lacks jurisdiction to hear recourses against tribunal decisions unless expressly provided by law, as it is competent only for appeals against Court of Appeal judgments or specific statutory exceptions; consequently, jurisdiction was declined to the superior court of the tribunal, i.e., the Court of Appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ; Supreme Court jurisdiction over appeals against tribunal decisions excluded under Art. 97(1) and 483(3) of the Code of Civil Procedure: La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale cu privire la soluţionarea recursului şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., rămânând în pronunţare asupra acestora, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
lack of jurisdiction Civil Procedure Code land law excluded cases preliminary ruling procedure civil status

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin sentinţa civilă nr. 427/03.06.2020 pronunţată de către Judecătoria Târgu Cărbuneşti în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă plângerea împotriva HCJ nr. 8063/10.06.2019 formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de Fond Funciar Bustuchin şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Gorj.

Împotriva sentinţei civile nr. 427/03.06.2020 pronunţate de către Judecătoria Târgu-Cărbuneşti în dosarul nr. x/2019 a declarat recurs, calificat drept apel, petenta A., iar prin decizia nr. 1244/27.10.2020 pronunţată de Tribunalul Gorj, s-a respins apelul declarat, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 1244/27.10.2020 pronunţate de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2019 a declarat recurs recurenta A., iar prin decizia nr. 337/31.03.2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a respins recursul declarat, ca inadmisibil.

Prin cererea înregistrată în data de 12.09.2022, pe rolul Curţii de Apel Craiova, remisă administrativ Judecătoriei Tg-Cărbuneşti, care a înaintat-o Tribunalului Gorj spre soluţionare la data de 21.09.2022, recurenta A. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 427/03.06.2020 pronunţată de către Judecătoria Târgu-Cărbuneşti în dosarul nr. x/2019.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, secţia I civilă, sub nr. dosar x/2019

2. Hotărârea Tribunalului Gorj

Prin decizia nr. 65 din 3 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Gorj, secţia I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de către recurenta A. împotriva sentinţei civile nr. 427/03.06.2020 pronunţate de către Judecătoria Târgu-Cărbuneşti în dosarul nr. x/2019.

2. Recursul

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., la 26 ianuarie 2023.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a susţinut, în esenţă, critici referitoare la fondul cauzei.

Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.

3. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 17 martie 2023, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 4.

Prin rezoluţia completului din 19 septembrie 2023, s-a stabilit termen la 9 noiembrie 2023, când s-a constatat că această cale de atac vizează o decizie pronunţată de tribunal.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale cu privire la soluţionarea recursului şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., rămânând în pronunţare asupra acestora, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă "recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că are competenţă de drept comun în materia recursurilor doar în ceea ce priveşte deciziile curţilor de apel, iar pentru hotărârile altor instanţe fiind necesară o prevedere expresă a legii, de natură să atragă judecata în recurs de instanţa supremă.

O concluzie similară se desprinde din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., textul de lege atribuind în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecata recursurilor declarate împotriva hotărârilor date în apel, a celor date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi împotriva altor hotărâri care, în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului.

În raport de prevederile legale evocate, se constată că nu este prevăzută, în mod expres, competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale.

Astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", norma în cauză are în vedere reglementarea obiectului şi scopului recursului.

Această verificare a legalităţii se realizează, însă, în cazurile în care instanţa supremă este competentă să judece conform legii, adică potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Pe de altă parte, conform art. 483 alin. (4) C. proc. civ., "recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată."

În baza acestei reglementări, verificarea conformităţii cu legea a hotărârii atacate cu recurs, respectiv a admisibilităţii căii de atac poate fi realizată şi de celelalte instanţe (tribunale, curţi de apel), atunci când aceste judecă în materia recursului, conform art. 95 pct. 3 şi art. 96 pct. 3 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că obiectul cererii de recurs pendinte este reprezentat de decizia nr. 65 din 3 noiembrie 2022 a Tribunalului Gorj, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de către recurenta A. împotriva sentinţei civile nr. 427/03.06.2020 pronunţate de către Judecătoria Târgu-Cărbuneşti în dosarul nr. x/2019.

Astfel, ceea ce recurenta a supus cenzurii în prezenta cale extraordinară de atac nu este o decizie a curţii de apel, ci o decizie pronunţată de tribunal, pentru care legea nu prevede un caz de atragere a competenţei de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

O altfel de interpretare, care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea care face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, care să fie în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În acest context, reţinând că nu există o legală învestire a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 132 alin. (3) C. proc. civ. judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apel Craiova, căreia îi aparţine competenţa, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea în fond, respectiv Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în vederea verificării admisibilităţii şi soluţionării prezentei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 65 din 3 noiembrie 2022 a Tribunalului Gorj, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2023.