Compensation award upheld against water administration for de facto expropriation by dike; expropriation order claim refused.

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele aspecte:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin în 25.04.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Caransebeş, prin Administraţia Naţională "Apele Române"-Regia Autonomă-Direcţia Apelor Banat să emită actul administrativ de expropriere şi să acorde despăgubirea cuvenită pentru terenul în suprafaţă de 2.571 mp, nr. cadastral x, afectat de lucrarea utilitate publică (dig).

Prin încheierea din 26.02.2020, Tribunalul Caraş-Severin, la solicitarea reclamantului, a introdus în cauză, în calitate de pârâţi, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Administraţia Naţională "Apele Române", precum şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 2153/07.12.2021, Tribunalul Caraş-Severin a admis cererea, a obligat pârâţii Municipiul Caransebeş, prin Administraţia Naţională "Apele Române"-Regia Autonomă Direcţia Apelor Banat, Statul Român, prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor-Administraţia Naţională a Apelor Române, şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, să emită act administrativ de expropriere şi de acordare a despăgubirilor pentru terenul în suprafaţă de 2.571 mp, nr. cadastral x, precum şi să plătească reclamantului despăgubiri în cuantum de 45.000 RON, conform expertizei judiciare în construcţii efectuate în cauză, şi cheltuieli de judecată în cuantum de 7.000 RON, reprezentând onorarii de experţi şi onorariu de avocat.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe civile, la 27.01.2022, a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, iar, la 10.02.2022, au declarat apel pârâtele Administraţia Bazinală de Apă Banat şi Administraţia Naţională "Apele Române".

Prin decizia civilă nr. 291 din 27 octombrie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de către apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor-Administraţia Naţională "Apele Române", a admis apelurile declarate de către apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, şi de către apelanta-pârâtă Administraţia Bazinală Apă Banat, a schimbat sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, şi a pârâtei Administraţia Bazinală Apă Banat, a admis în parte cererea precizată, formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor-Administraţia Naţională "Apele Române", a respins cererea de obligare a pârâtului la emiterea actului administrativ de expropriere a terenului în suprafaţă de 2.571 mp, a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor-Administraţia Naţională "Apele Române" să plătească reclamantului suma de 45.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 600 mp, identificat topografic în cartea funciară x Caransebeş, având nr. cadastral x, astfel cum a fost identificat prin suplimentul la raportul de expertiză topografică efectuat în apel, precum şi să plătească reclamantului suma de 7.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fond, şi suma de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la 27 ianuarie 2022, a declarat recurs pârâta Administraţia Naţională "Apele Române", solicitând casarea deciziei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, iar, în subsidiar, admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că decizia recurată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care a învederat următoarele argumente:

Instanţa de apel a stabilit în mod nelegal, în sarcina A.N.A.R., obligaţia de plată a despăgubirilor, în condiţiile în care acordarea de despăgubiri pentru imobilul din litigiu revine Statului Român, prin Ministerul Finanţelor.

Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 107/1996 şi art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 107/2002, A.N.A.R. este o instituţie publică de interes naţional care are în administrare apele din domeniul public al Statului şi care se află în coordonarea autorităţii publice centrale din domeniul apelor, neavând în obiectul său de activitate emiterea de acte administrative de expropriere şi nici acordarea de despăgubiri, aceste activităţi intrând în sfera de competenţă a Guvernului României. Ca atare, instanţa de apel a reţinut greşit că A.N.A.R. are calitate de expropriator pentru lucrările din domeniul apelor, raportându-se la prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 255/2010. În realitate, Statul Român este proprietarul de drept al acestei construcţii hidrotehnice (dig de apărare împotriva inundaţiilor), care este bun public de interes naţional, aflat în administrarea A.N.A.R., aspect de care instanţa de apel nu a ţinut cont.

În speţă, la solicitările UAT-urilor din aceasta zonă, Statul Român, prin Ordinul M.A.P.M. nr. 463/8.05.2001, a aprobat Obiectivul de investiţii denumit "Amenajare Râu Timiş pe sectorul Sacu-Slatina, jud. Caraş-Severin", iar, prin coordonarea A.N.A.R., în calitate de administrator al acestor bunuri, a fost edificat un dig de apărare împotriva inundaţiilor, cu rol de protecţie a localităţilor riverane. Pentru terenurile afectate de construcţia hidrotehnică, Statul Român a alocat fondurile necesare despăgubirii proprietarilor pe ale căror terenuri s-a edificat acel dig, proprietarii fiind identificaţi de către UAT -urile din zonele afectate şi fiind încheiate cu aceştia contracte de vânzare-cumpărare, prin care au fost despăgubiţi pentru terenurile pe care s-a edificat diulg. Terenurile afectate de construcţia digului nu au fost expropriate de către Stat, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel, nici în baza Legii nr. 33/1994, nici în baza Legii nr. 255/2010, ci prin negocieri directe, având ca finalitate încheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu proprietarii terenurilor afectate de dig, în limita fondurilor alocate de către Stat.

Din anul 2001 şi până în prezent, intimatul-reclamant a stat în pasivitate, având în vedere că, înainte de începerea lucrărilor de construcţie, în cadrul tuturor localităţilor riverane au fost susţinute consultări cu publicul, ce aveau ca scop aducerea la cunoştinţa acestora necesitatea edificării unor asemenea obiective de investiţii. Ca atare, solicitarea de acordare a despăgubirilor, formulată abia în anul 2019, este tardivă, având în vedere că edificarea Obiectivului de investiţii "Amenajare Râu Timiş pe sectorul Sacu-Slatina, jud. Caraş-Severin" a fost finalizat în perioada 2003-2004.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., precum şi dispoziţiile O.U.G. nr. 107/2002, ale Legii nr. 107/1996 şi ale H.G. nr. 1176/2005.

Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

5. Apărările formulate în cauză

La 22 martie 2023, intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, susţinând că decizia recurată a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material.

La 23 martie 2023, intimata-pârâtă Administraţia Bazinală de Apă Banat a depus întâmpinare, prin care a arătat că nu are calitate procesuală în recurs, având în vedere că în apel a fost admisă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar această soluţie nu a fost recurată.

La 27 martie 2023, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor-D.G.R.F.P. Timişoara-A.J.F.P. Caraş-Severin a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul civil de faţă, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel cum a fost argumentat de către recurenta-pârâtă, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

În ceea ce priveşte legea materială aplicabilă litigiului, recurenta-pârâtă a susţinut că raţionamentul instanţei de apel este unul ambiguu, din moment ce în decizia recurată se reţine iniţial că este incidentă Legea nr. 255/2010, pentru ca ulterior să se arate că este aplicabilă Legea nr. 33/1994.

Înalta Curte constată că această primă critică de recurs este nefondată.

Astfel, la pagina 10 din decizia recurată, instanţa de apel a reţinut, într-o modalitate clară şi coerentă, faptul că în speţă nu s-a demarat o procedură de expropriere, context în care nu este incidentă Legea nr. 33/1994 şi, cu atât mai mult, Legea nr. 255/2010, aceasta din urmă fiind adoptată ulterior finalizării investiţiei. În continuare, instanţa de apel a constatat că prima instanţă nu a calificat juridic demersul iniţiat de către reclamant şi a achiesat fără nicio argumentaţie la opinia acestuia că se impune exproprierea terenului în temeiul Legii nr. 255/2010. Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut din nou că în speţă nu s-a pus niciodată problema declanşării unei proceduri de expropriere, că Legea nr. 255/2010 nu este incidentă şi că oricum, în ipoteza în care ar fi fost incidentă, nu intra în competenţa instanţei să dispună exproprierea, dat fiind că instanţa civilă nu poate fi sesizată decât de către expropriator şi doar după parcurgerea procedurii privind declararea utilităţii publice.

Ca atare, lecturând decizia civilă recurată, rezultă în mod evident că instanţa de apel nu a reţinut incidenţa în cauză a legilor privind exproprierea (Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, respectiv Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local), ci a constatat că, prin edificarea digului pe suprafaţa de 600 mp din terenul său, intimatul-reclamant a suferit o expropriere în fapt, incompatibilă cu prevederile art. 44 din Constituţia României republicată şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează respectarea dreptului de proprietate şi reglementează condiţiile în care o persoană poate fi lipsită de acest drept fundamental.

Recurenta-pârâtă a învederat că instanţa de apel a obligat-o în mod nelegal de plata despăgubirilor către intimatul-reclamant, învederând că nu are în obiectul său de activitate emiterea de acte de expropriere şi acordarea de despăgubiri pentru expropriere, aceste activităţi intrând în sfera de competenţă a Guvernului României. În acest context, recurenta-pârâtă a susţinut că acordarea de despăgubiri pentru imobilul din litigiu revine Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, întrucât Statul Român este proprietarul construcţiei hidrotehnice, care este un bun public de interes naţional, aflat în administrarea A.N.A.R., aspect de care instanţa de apel nu a ţinut cont.

Înalta Curtea constată că nici aceste critici de recurs nu sunt fondate.

Nu au relevanţă referirile recurentei-pârâte la activităţile ce compun obiectul său de activitate, astfel cum sunt acestea reglementate la art. 3 din O.U.G. nr. 107/2002, atâta timp cât Administraţia Naţională "Apele Române", pe de o parte, are calitatea de administrator al construcţiei hidrotehnice, în baza dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 107/1996, iar, pe de altă parte, astfel cum rezultă din memoriul depus la dosarul de fond şi din procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/03.12.2004, este beneficiarul obiectivului de investiţii denumit "Amenajare Râu Timiş pe sectorul Sacu-Slatina, judeşul Caraş-Severin", realizat în baza proiectului tehnic de investiţii nr. x/2001, ce a fost aprobat prin Ordinul M.A.P.M. nr. 463/8.05.2001. Mai mult, Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, prin Administraţia Naţională "Apele Române", a avut calitatea de ordonator principal de credite, încheind cu persoanele îndreptăţite contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect terenurile afectate de construcţia hidrotehnică .

Aceste aspecte au fost reţinute de instanţa de apel, care a argumentat, în conformitate cu dispoziţiile art. 223 din C. civ., că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, poate fi subiect de drepturi şi obligaţii atunci când participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest sens un alt organ, participarea acestuia fiind, aşadar, subsidiară, în măsură în care, în raport cu particularităţile fiecărei speţe, nu se identifică un alt subiect procesual pasiv. Or, în prezenta cauză, beneficiarul investiţiei nu a fost Ministerul Finanţelor, nici în nume propriu, nici în reprezentarea Statului Român, ci Administraţia Naţională "Apele Române", care, după cum s-a arătat, are şi calitatea de administrator al bunului de utilitate publică, în baza dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 107/1996.

În acest context specific speţei, instanţa de apel a stabilit în mod legal că recurentei-pârâte îi incumbă obligaţia de a despăgubi proprietarii afectaţi de construcţia hidrotehnică, cu care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare şi care nu au fost remuneraţi în niciun fel pentru prejudiciul produs ca urmare a imposibilităţii exercitării depline a prerogativelor dreptului de proprietate privată, astfel cum este situaţia intimatului-reclamant.

Recurenta-pârâtă a mai învederat că obiectivul de investiţii "Amenajare Râu Timiş pe sectorul Sacu-Slatina, judeşul Caraş-Severin" a fost finalizat în anul 2004 şi că intimatul-reclamant a stat în pasivitate, solicitând acordarea de despăgubiri pentru terenul afectat de construcţia digului abia în anul 2019.

Înalta Curte constată că aceste susţineri nu pot fi primite, întrucât, în ipoteza în care înţelegea să invoce excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, recurenta-pârâtă trebuia să o facă în condiţiile stipulate de art. 2.513 din C. civ., conform căruia "prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate". Or, recurenta-pârâtă nu a invocat, în faţa primei instanţe, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Faţă de aceste considerente, constatând că decizia civilă recurată este legală şi că nu este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel cum a fost invocat şi argumentat de către recurenta-pârâtă, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, constatând îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 451-453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă, fiind partea care a pierdut procesul, să plătească intimatului-reclamant cheltuieli de judecată în cuantum total de 3.485 RON, reprezentând onorariu de avocat şi contravaloarea cheltuielilor de transport, în conformitate cu documentele justificative depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către pârâta Administraţia Naţională "Apele Române" împotriva deciziei civile nr. 291 din 27 octombrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Obligă recurenta-pârâta să plătească intimatului-reclamant A. cheltuieli de judecată în cuantum de 3.485 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2023.