Tort claim against judge for judicial reasoning fails; appeal rejected as unfounded.

Şedinţa publică din data de 07 noiembrie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 05 aprilie 2022, reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâtei C. la plata sumei de 250.000 RON pentru fiecare reclamant, cu titlu de despăgubiri morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 47/F/CC/2022 pronunţată la data de 14 iunie 2022, Curtea de Apel Cluj a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, ca instanţă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul pârâta, cauza fiind înregistrată la această din urmă instanţă la data de 24 iunie 2022.

Urmare declaraţiilor de abţinere ale tuturor judecătorilor instanţei, în temeiul art. 52 alin. (1) C. proc. civ. cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă, fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 24 iunie 2022.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud

Prin sentinţa civilă nr. 2566/F din 04 noiembrie 2022 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud pronunţată în dosar nr. x/2022, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de către reclamanţii A. şi B., reprezentantă prin reclamantul A., împotriva pârâtei C..

Împotriva sentinţei civile nr. 2566/F din 04 noiembrie 2022, au formulat apel reclamanţii A. şi B..

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 66/A din 02 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă în dosar nr. x/2022, a fost respins ca nefondat apelul declarat de A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2566/F din 4.11.2022 şi a încheierii f.n. din 19.10.2022 ale Tribunalului Bistriţa Năsăud, pronunţată în dosar nr. x/2022, care a fost menţinută.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 66/A din 02 martie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, au declarat recurs reclamanţii A. şi B..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 26 aprilie 2023, sub nr. x/2022, dosarul fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 28 aprilie 2023, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurenţii-reclamanţi au procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (1) rap. la art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, s-a constatat că recursul este supus unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 RON; dovada achitării taxei judiciare de timbru se regăseşte la dosarul de recurs.

I.5. Motivele de recurs:

Prin cererea formulată, invocând drept motiv de casare dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat, potrivit prevederilor art. 496 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., casarea în tot a deciziei atacate, admiterea cererii privind acordarea despăgubirilor morale şi obligarea pârâtei C. la plata sumei de 250.000 RON către reclamanţi. Cu cheltuieli de judecată în cuantum de 120 RON la care se adaugă cheltuielile de judecată privind judecarea recursului.

În susţinerea recursului, recurenţii-reclamanţi au arătat că hotărârea atacată este nelegală, completul de judecată efectuându-şi sarcinile de serviciu cu rea-credinţă şi gravă neglijenţă în ceea ce priveşte motivarea în drept/fapt a deciziei civile atacate cu recurs.

În acest sens, recurenţii-reclamanţi au invocat drept motive de nelegalitate următoarele:

1. Cu ocazia judecării fondului cauzei din data de 02.03.2023 - apel - reclamanţii au depus la dosarul cauzei certificatul medico-legal nr. x din 17.03.2006 care atestă faptul că defuncta mamă a reclamantului A. la vârsta de 80 de ani a fost lovită de doi jandarmi în propria casă într-o acţiune ilegală de executare silită; procesul civil de anulare a executării silite nelegale a fost câştigat.

S-a explicat instanţei de judecată faptul că prin cuvintele folosite la adresa reclamanţilor în motivarea sentinţei civile nr. 1120/21.12.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 dna judecător C. a adus atingere drepturilor personalităţii acestora. Cauza are ca obiect executarea silită a Consiliului Superior al Magistraturii şi a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, astfel că certificatul medico-legal eliberat pe numele mamei reclamantului persoană fizică are legătură cu demersul iniţiat, cu atât mai mult cu cât reclamantul, persoană fizică, cu ocazia respectivei executări silite nelegale, a fost lipsit de libertate, a fost încătuşat, iar mama sa a fost lovită de doi jandarmi. Reclamantul a pierdut toate procesele penale în cauză, dar reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii au declarat în scris că magistraţii judecători, procurori dar şi jandarmii, poliţiştii, executorul judecătoresc şi-au făcut datoria de serviciu aşa cum prevede legea penală în materie, iar urmare unui control efectuat la Zalău şi la Cluj-Napoca în dosarele aferente cauzei penale, nu s-au constatat nereguli. Or, în opinia reclamantului, nu s-a spus adevărul de către CSM şi nici nu s-a probat modalitatea în care s-a efectuat respectivul control.

2. Instanţa de judecată, în mod greşit şi tendenţios, a făcut afirmaţia potrivit căreia cuvintele denigratoare folosite de doamna judecător C. la adresa reclamanţilor fac parte din motivarea sentinţei civile nr. 1120/21.12.2021. Or, niciun text de lege, nici din C. civ., C. proc. civ. sau din Constituţie nu permite vreunui judecător să denigreze o persoană fizică sau juridică. Însă, prin cuvintele folosite de către intimata-pârâtă în motivarea hotărârii ("În realitate, demersul judiciar întreprins de reclamant,... nu reprezintă altceva decât simple pretexte pentru denigrarea publică a sistemului judiciar în general, sau a unor magistraţi în particular, în numele B....") drepturile personalităţii numitului A. şi ale B. au fost grav încălcate: dreptul la demnitate, la onoare, la imagine, la nume, la renume, etc. Această încălcare a adus repercusiuni de ordin moral asupra părţilor vătămate în cauza de faţă. Prin urmare, cuvintele denigratoare folosite de pârâtă - fără a putea fi dovedite - nu pot face parte integrantă din motivarea în drept/fapt a sentinţei civile nr. 1120/21.12.2021, pronunţate în dosarul nr. x/2021.

3. Instanţa de apel a susţinut în mod greşit şi tendenţios faptul că "...drepturile personalităţii au fost construite pornind de la atributele fundamentale ale fiinţei umane, ele pot fi împrumutate şi persoanelor juridice, potrivit art. 257 C. civ., însă numai pentru acele calităţi care nu sunt de condiţie strict umană.". Or, prevederile art. 257 C. civ. sunt clare/corect redactate şi prevăd că "Dispoziţiile prezentului titlu se aplică prin asemănare şi drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice."

Prin urmare, aceste dispoziţii se aplică prin asemănare şi B., în ceea ce priveşte denigrarea numelui asociaţiei dar şi drepturile conferite acestei persoane juridice care rezultă din actele de constituire şi din prevederile Constituţiei României coroborate cu prevederile tratatelor internaţionale în materie la care România este parte semnatară. "Asemănarea" este obligatorie conform prevederilor cuprinse în art. 1 alin. (5) din Constituţia României, dar în cauza de faţă instanţa de fond/apel refuză să respecte legea. Or, doamna judecător C. a menţionat clar că reclamantul, persoană fizică, a denigrat sistemul judiciar şi magistraţii folosindu-se de B..

S-a mai învederat că se încearcă de 10 ani executarea silită a Consiliului Superior al Magistraturii şi Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care nu respectă două decizii civile definitive, irevocabile, investite cu formulă executorie, emise de către două instanţe de judecată din cadrul Curţii de Apel Cluj, însă judecătorii din instanţele de executare Tribunalul Sălaj şi Curtea de Apel Cluj mint cu neruşinare prin afirmaţia "Informatiile de interes public au fost comunicate reclamantului" şi prin folosirea excepţiei puterii de lucru judecat ca pretext pentru anularea cererii de executare silită prin încălcarea din culpă a prevederilor art. 707 alin. (2) C. proc. civ.

4. Cu privire la cele patru condiţii obligatorii (fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate şi vinovăţia) pentru a se putea pune în aplicare prevederile art. 1349 şi art. 1381 C. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că acestea sunt îndeplinite.

Astfel, fapta ilicită a intimatei-pârâte constă în aceea că cuvintele folosite în cadrul motivării hotărârii pronunţate aduc atingere drepturilor personalităţii. Faptul că doamna judecător nu poate dovedi acuzaţiile nelegale aduse reclamanţilor prin cuvintele folosite se constituie într-o faptă săvârşită în mod intenţionat, cu bună ştiinţă, cu încălcarea gravă a legii.

În ceea ce priveşte prejudiciul, recurenţii-reclamanţi susţin că urmare a denigrării reclamantului, persoană fizică, şi a B. prin cuvintele folosite de către pârâtă, drepturile personalităţii celor două persoane au fost grav afectate, întrucât motivarea sentinţei civile nr. 1120/21.12.2021 pronunţate în dosarul nr. x/2021 este nelegală şi nefondată pe lege, iar conţinutul său este un act de procedură public. Prin urmare, numele şi imaginea celor două persoane au fost afectate de cuvintele folosite de pârâtă. Potrivit doctrinei în materie, nu se poate cuantifica gradul de afectare a acestor drepturi.

Referitor la legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, s-a susţinut că aceasta este reprezentată de legătura dintre cuvintele folosite de intimata-pârâtă, locul unde au fost folosite, efectele folosirii acestora asupra celor două persoane.

Cu privire la condiţia vinovăţiei, recurenţii-reclamanţi au apreciat că vinovăţia intimatei-pârâte este evidentă şi a fost dovedită, respectiv că prin cuvintele folosite s-a adus atingere drepturilor personalităţii reclamanţilor.

5. Instanţele de fond şi apel au reţinut, contrar celor susţinute de reclamanţi, că aceştia au iniţiat un demers judiciar de altă natură, scopul fiind acela de a denigra sistemul judiciar în general şi magistraţii judecători/procurori în particular, iar nu acela de a obţine informaţii de interes public ce trebuiau comunicate de către Consiliul Superior al Magistraturii şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Referitor la susţinerea potrivit căreia existenţa unui prejudiciu este greu de probat, recurenţii-reclamanţi au menţionat că din probatoriul de la dosarul cauzei rezultă indubitabil existenţa unui prejudiciu, proba sa directă nefiind necesară. De asemenea, au susţinut că au probat existenţa celor patru condiţii obligatorii pentru a susţine o acţiune în răspundere civilă delictuală, însă instanţele de judecată nu au probat contrariul, nici chiar prin indicarea unor cauze CEDO, acestea din urmă neavând nicio relevanţă în cauza de faţă.

Deşi demersul judiciar se referă la respectarea drepturilor personalităţii, eronat instanţa de apel a reţinut că reclamantul a făcut în scris afirmaţii calomnioase de genul "toţi judecătorii au minţit", "implicarea politicului în actul de justiţie", "judecătoare răzbunătoare", "procurorii au minţit cu neruşinare", "Dl D. este un penal".

Or, reclamantul deţine probe indubitabile care dovedesc susţinerile sale. Drept urmare, este eronată reţinerea din cadrul motivării deciziei civile atacate cu recurs " . . . . . . . . . .nemulţumesc partea nu poate duce la concluzia că acestea au caracter calomnios." Astfel, instanţa de apel a apreciat că a denigra pe nedrept numele şi acţiunile reclamantului persoană fizică şi ale B. într-o motivare a unei hotărâri judecătoreşti nu reprezintă o calomnie.

Deşi calomnia nu mai figurează în C. pen., fapta doamnei judecător C. are o conotaţie penală, astfel că în cauza de faţă este vorba de o răspundere delictuală.

Eronată este şi susţinerea instanţei de apel potrivit căreia "...nefiind posibilă obţinerea de către persoana juridică a unor daune morale pentru vătămarea oricărui drept nepatrimonial". Astfel, recurenţii-reclamanţi au invocat dispoziţiile art. 257 din C. civ., apreciind că susţinerea instanţei de apel este nelegală, nefondată pe lege. Deşi, se face vorbire de persoana fizică, de faptul că "Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană...", instanţa de apel nu a făcut trimitere la prevederile art. 257 C. civ., la termenul "asemănare" prin prisma definiţiei din DEX-ul limbii române.

Recurenţii-reclamanţi au mai susţinut că instanţele de fond nu au reţinut faptul că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, deşi aceştia au făcut dovada contrară, astfel că întreaga acţiune a celor două instanţe de judecată duce spre o muşamalizare a faptei penale a doamnei judecător C..

Toate susţinerile instanţei de fond sunt preluate şi menţinute de către instanţa de apel.

6. Eronată este susţinerea instanţei de apel potrivit căreia urmare a analizei "detailate" a tuturor actelor şi lucrărilor dosarului a reţinut că "Instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu luarea în considerare a prevederilor legale şi a tratatelor internaţionale la care România este parte semnatară ... după cum se observă la simpla lectură a sentinţei". Faţă de această reţinere instanţa de apel a invocat următoarele argumente contrarii:

a) instanţa de apel a susţinut faptul că "...nu sunt îndeplinite nici una din cele patru condiţii ale răspunderii civile delictuale.", deşi reclamanţii au demonstrat contrariul.

b) s-a susţinut faptul că pârâta "...ar fi produs un prejudiciu reclamanţilor prin cele expuse în motivarea sentinţei ", deşi este vorba de un reclamat şi anume A., iar nu de reclamanţi.

c) eronate sunt şi susţinerile următoare făcute de către instanţa de apel:

- "Este de esenţa actului de justiţie că o hotărâre judecătorească trebuie motivată.": motivarea trebuie să fie făcută cu respectarea ad litteram a Constituţiei României şi a legii.

- "Expunerea motivelor ţine de actul de justiţie, iar nu de o răspundere civilă delictuală.": este corectă această susţinere, însă expunerea motivelor de drept/fapt nu trebuie să cuprindă şi denigrarea reclamantului sau a părţilor vătămate; în cauza de faţă doamna judecător C. nu avea dreptul să denigreze persoana reclamantului şi persoana juridică B.; cuvintele denigratoare expuse în motivarea sentinţei civile nr. 1120/21.12.2021 din dosarul nr. x/2021 nu pot face parte dintr-o motivare legală a sentinţei atâta timp cât "denigrarea" nu poate fi dovedită prin probe; susţinerea doamnei judecător se referă la denigrarea sistemului judiciar şi a magistraţilor de către reclamantul persoană fizică, denigrare făcută cu ajutorul B..

Or, acest fapt constituie o atingere a drepturilor personalităţii reclamantului A. şi ale B., astfel că introducerea unei acţiuni civile în răspundere delictuală împotriva pârâtei judecător C. este perfect legală.

- "Nu este exclus ca de plano ca o hotărâre judecătorească să cuprindă şi afirmaţii care nu îşi au locul în motivarea unei hotărâri, dar nu este situaţia în speţă." Şi această susţinere este eronată, în opinia recurenţilor-reclamanţi "Astfel de judecători (instanţa de apel n.r.) nu ar trebui să facă un control de specialitate...pentru a se vedea dacă sunt în deplinătatea facultăţilor mintale?"

- "Afirmaţiile subliniate de către reclamant sunt doar o parte a silogismului juridic şi fac parte doar din categoria motivării unei hotărâri judecătoreşti, iar nu din aceea a celor care pot fi supuse analizei în cadrul răspunderii civile delictuale." Afirmaţiile reclamantului cu referire la nelegalitatea motivării deciziei atacate cu recurs conţin cele trei părţi ale silogismului juridic: premisa majoră, premisa minoră şi concluzia. Prin urmare, greşit şi tendenţios se face vorbire de afirmaţiile reclamantului, deducţia juridică a instanţei de apel fiind greşită, afirmaţiile subliniate de către reclamant fiind susţinute cu probe indubitabile şi pot fi supuse analizei de către o instanţă de judecată în cadrul răspunderii civile delictuale.

- "Simplele nemulţumiri ale unei părţi cu privire la soluţia sau motivarea unei hotărâri judecătoreşti pot fi supuse analizei doar în căile de atac care au şi fost utilizate, iar nu în cadrul răspunderii civile delictuale." În cauza de faţă reclamantul a formulat o acţiune în răspundere delictuală împotriva doamnei judecător C. care, în cadrul motivării sentinţei civile nr. 1120/21.12.2021 din dosarul nr. x/2021, a folosit cuvinte denigratoare la adresa reclamantului A. şi la adresa B. pe care A. o conduce în calitate de preşedinte. Aceste cuvinte denigratoare se referă la dosare în care A./B./alte persoane pe care le reprezintă legal sunt părţi vătămate; toate acuzaţiile făcute de către reclamantul persoană fizică la adresa sistemului judiciar şi la adresa magistraţilor judecători/procurori fiind dovedite cu probe indubitabile.

- "Soluţiile instanţelor sunt rezultatul silogismului judiciar în exercitarea atribuţiilor conferite de lege judecătorilor...iar nu ceea ce susţin reclamanţii." Este corectă susţinerea instanţei de apel, dar cu condiţia ca judecătorii să respecte prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţia României. În cauza de faţă, dar şi în dosarele la care a făcut referire doamna judecător C. în pasajul denigrator, judecătorii incriminaţi nu au respectat legea.

- "Nu este nevoie ca partea să depună întâmpinare, nedepunerea neavând nici o semnificaţie." Eronată este şi această susţinere a instanţei de apel. În toate cauzele având ca obiect acţiune în răspundere civilă delictuală în care reclamantul a fost parte, instanţele de judecată au dispus depunerea unei întâmpinări de către pârât şi a unui răspuns la întâmpinare de către reclamant.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 483 şi urm. C. proc. civ., art. 1349, art. 1381 C. civ., art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (2), art. 20, art. 21, art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 48, art. 72 C. civ., art. din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 15 din Carta Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale şi Statutul B..

I.6. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă C. nu a formulat întâmpinare.

I.7. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 24 iunie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ. coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 04 iulie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 07 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin demersul juridic iniţiat, reclamanţii A. şi B., invocând încălcarea drepturilor personalităţii (dreptul la onoare, la demnitate, la nume, la renume, la imagine, dreptul la un proces echitabil, dreptul la sănătate), au solicitat instanţei obligarea pârâtei C., judecător în cadrul Tribunalului Sălaj, la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin fapta acesteia rezultând din motivarea unei hotărâri judecătoreşti, respectiv pentru inserarea în cuprinsul sentinţei civile nr. 1120/21 decembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 a următoarei frazei:

"în realitate demersul judiciar întreprins de reclamant în prezentul dosar, precum şi alte acţiuni similare, care s-au aflat sau se află pe rolul instanţei, conform bazei de date din sistemul informatic Ecris, nu re­prezintă altceva decât simple pretexte pentru denigrarea publică a sistemului judiciar, în general, sau a unor magistraţi, în particular, în numele asociaţiei "B.", înfiinţată de reclamant în anul 2008".

Prima instanţă, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de către reclamanţii A. şi B., împotriva pârâtei C., apreciind că nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtei, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile antrenării unei astfel de răspunderi.

Această soluţie a fost atacată cu apel de către reclamanţi, însă Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins ca nefondată calea de atac promovată, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi că nemulţumirile părţilor cu privire la soluţia sau motivarea unei hotărâri judecătoreşti pot fi supuse analizei doar în căile de atac, iar nu pe calea unei acţiuni având ca obiect antrenarea răspunderii civile delictuale.

Împotriva soluţiei instanţei de apel, reclamanţii au formulat recurs, invocând drept motiv de casare dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivat de faptul că hotărârea recurată cuprinde argumente contradictorii, în sensul că, deşi instanţa de apel a reţinut că "Instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu luarea în considerare a prevederilor legale şi a tratatelor internaţionale la care România este parte semnatară, atât a prevederilor incidente în cauză cât şi a celor invocate de reclamanţi, după cum se observă la simpla lectură a sentinţei.", argumentele ce au urmat sunt contrare acestei reţineri.

În aceste coordonate, Înalta Curte observă că aserţiunile recurenţilor-reclamanţi, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt nefondate, astfel că nu pot fi primite.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte notează că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Prin urmare, viciile motivării unei hotărâri, în sensul acestui text legal, se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie însă, în dispozitiv, instanţa s-a oprit la soluţia contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii iar din altele netemeinicia acestora şi, în consecinţă, se exclud reciproc, când lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.

Verificând hotărârea atacată cu recurs, prin prisma respectării cerinţelor legale de indicare a motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, că aceasta îndeplineşte exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentul instanţei de apel cu privire la faptul că "Instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu luarea în considerare a prevederilor legale şi a tratatelor internaţionale la care România este parte semnatară, atât a prevederilor incidente în cauză cât şi a celor invocate de reclamanţi, după cum se observă la simpla lectură a sentinţei" nu vine în contradicţie cu cele ce îi urmează ci, dimpotrivă, acestea din urmă sunt de natură să explice raţionamentul ce stat la baza soluţiei adoptate, instanţa de apel prezentând în cuprinsul acestora argumentele pe care le-a avut în vedere atunci când a menţinut sentinţa apelată şi a înlăturat criticile aduse acesteia prin motivele de apel.

Astfel, după ce a sintetizat motivele de apel formulate de reclamant, instanţa le-a analizat, pe fiecare în parte şi, reţinând că este învestită cu o acţiune în răspundere civilă delictuală, pe calea căreia se invocă încălcarea drepturilor personalităţii, a considerat, în acord cu opinia judecătorului fondului, că, în cauză, nu se verifică incidenţa răspunderii civile delictuale, câtă vreme niciuna dintre condiţiile necesare antrenării ei nu este îndeplinită, fapta pârâtei, calificată de reclamanţi ca fiind o faptă ilicită în sensul dispoziţiilor C. civ. nefiind de natură a produce acestora vreun prejudiciu, câtă vreme este de esenţa actului de justiţie ca o hotărâre judecătorească să fie motivată, expunerea motivelor pe care aceasta se întemeiază fiind specifică activităţii judiciare, astfel că nu poate atrage răspunderea civilă delictuală a judecătorului.

Instanţa a mai reţinut că, nu este exclus de plano ca o hotărâre judecătorească să cuprindă şi afirmaţii care nu îşi au locul în motivarea unei hotărâri, dar, în speţă, o astfel de ipoteză nu se verifică, afirmaţiile pe care reclamanţii le consideră ca fiind de natură a le încălca drepturile personalităţii nefiind, în esenţă, decât o parte a silogismului juridic, încadrându-se în specificul motivării unei hotărâri judecătoreşti, astfel că nu pot fi supuse analizei din perspectiva răspunderii civile delictuale, nemulţumirile unei părţi cu privire la soluţia sau motivarea unei hotărâri judecătoreşti putând fi suspuse analizei doar în căile de atac promovate împotriva acesteia, ceea ce, de altfel, s-a şi întâmplat.

Instanţa devolutivă a subliniat că soluţiile instanţelor sunt rezultatul silogismului judiciar în exercitarea atribuţiilor conferite de lege judecătorilor (...), iar nu ceea ce susţin reclamanţii, iar, cu referire la criticile ce au vizat faptul că în cauză nu s-a depus întâmpinare de către partea adversă, a reţinut că depunerea întâmpinării nu este obligatorie, opţiunea părţii de a nu formula apărări pe calea acesteia neavând semnificaţia pe care reclamanţii încearcă să o dea acesteia.

Rezultă cu evidenţă din cele mai sus reţinute că instanţa de apel a făcut o analiză judicioasă cu privire la faptele imputate pârâtei ca fiind de natură a aduce atingere drepturilor nepatrimoniale ale reclamanţilor, luând în considerare toate aspectele esenţiale ale cauzei, susţinerile în sens contrar formulate de recurenţi fiind nefondate.

Pretinzând, prin motivele de recurs, că instanţa de apel nu a motivat corespunzător hotărârea, apreciind în mod greşit cu privire la neîndeplinirea în cauză a condiţiilor răspunderii civile delictuale, recurenţii îşi exprimă, de fapt, nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a analizat şi interpretat situaţia de fapt, or, împrejurarea că reclamanţii sunt nemulţumiţi de concluziile la care a ajuns instanţa de apel nu echivalează cu nemotivarea hotărârii sau cu motivarea insuficientă, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., şi nu justifică incidenţa în cauză a acestui caz de casare.

Argumentele inserate în cuprinsul deciziei atacate relevă raţionamentul de ordin factual şi juridic care a stat la baza soluţiei adoptate şi explică de ce nu se verifică incidenţa răspunderii civile delictuale, expunând în mod clar motivele pentru care considerentele unei hotărâri judecătoreşti nu pot face obiectul unei analize pe calea acţiunii civile în răspundere civilă delictuală, astfel cum pretind recurenţii-reclamanţi. Aceasta întrucât calitatea rezultatului esenţial al muncii judecătorului, judecata şi hotărârea judecătorească, nu pot fi controlate decât în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, acestea având rolul de a îndrepta erorile săvârşite de judecătorii instanţelor de fond. Or, în cauza de faţă, instanţa de apel a observat că recurenţii-reclamanţi au uzat de căile de atac împotriva sentinţei civile pronunţate de intimata-pârâtă în calitatea sa de judecător la Tribunalul Sălaj.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, considerentele instanţei de apel sunt clare şi concise şi punctează argumentele care i-au format convingerea că hotărârea atacată cu apel este temeinică şi legală, neexistând nicio contradictorialitate în motivarea soluţiei, dezlegarea dată de instanţa de apel problemelor de drept deduse judecăţii fiind pe deplin şi coerent susţinută de considerente ce nu se contrazic şi care conduc la soluţia din dispozitiv.

Pe de altă parte, deşi susţin existenţa unor considerente contradictorii, în concret, recurenţii nu fac nimic altceva decât să combată argumentele reţinute de instanţa de apel, opunând acestora propriile lor aprecieri şi susţineri formulate în cursul procesului, susţineri care, însă, au fost redate în cuprinsul deciziei de apel şi au fost analizate ca atare. Or, o asemenea comparaţie exclude incidenţa cazului de recurs mai sus menţionat, susţinerile în sens contrar formulate de recurenţii reclamanţi fiind pur formale.

În consecinţă, reţinând că hotărârea atacată cu recurs respectă cerinţele legale de indicare a argumentelor de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia adoptată în cauză şi că instanţa de apel a luat în considerare, a analizat şi a răspuns tuturor criticilor formulate prin motivele de apel, Înalta Curte constată că susţinerile subsumate motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, acest caz de casare nefiind incident în cauză şi nejustificând solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Pentru a da o rezolvare completă susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, Înalta Curte notează că întâmpinarea constituie actul de procedură prin care pârâtul se apără în fapt şi în drept faţă de pretenţiile formulate împotriva sa.

Pentru a restabili echilibrul procesual, întâmpinarea trebuie să fie obligatorie, această obligativitate rezultând din dispoziţiile art. 208 alin. (1) C. proc. civ., fiind necesar ca şi pârâtul să-şi devoaleze apărările şi probele încă din etapa scrisă. Însă, în cazul în care partea pârâtă nu înţelege să depună la dosar întâmpinare, sancţiunea care intervine, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 208 alin. (2) C. proc. civ., constă în decăderea acesteia din dreptul de a invoca excepţii procesuale relative faţă de cererea de chemare în judecată şi de a propune probe.

Prin urmare, instanţa de apel a avut în vedere, când a reţinut că nedepunerea întâmpinării nu are nicio semnificaţie, faptul că reclamanţii nu au fost vătămaţi în niciun fel prin nedepunerea întâmpinării de către partea pârâtă, aceasta din urmă fiind singura care ar fi putut suporta consecinţele nedepunerii întâmpinării dacă ar fi fost cazul.

Referitor la susţinerile recurenţilor-reclamanţi expuse la punctul 1 din cererea de recurs, Înalta Curte observă că, în esenţă, ele relevă aspecte a căror verificare ar presupune reaprecierea situaţiei de fapt şi a probatoriilor administrate, chestiune incompatibilă cu calea extraordinară de atac a recursului, care permite examinarea hotărârii atacate numai prin prisma motivelor de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, astfel că nu vor fi analizate.

De asemenea, nu vor fi analizate nici susţinerile ce vizează considerentele hotărârii primei instanţe, şi aceasta pentru că obiectul recursului îl constituie decizia instanţei de apel, ceea ce înseamnă că motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv considerentele acesteia şi soluţia pe care o conţine.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este, astfel, confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este reprezentat de decizia instanţei de prim control judiciar.

Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute, constatând că niciuna dintre criticile aduse de reclamanţi decizie atacate nu justifică soluţia de casare a acesteia, din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 Cod procedură, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de aceştia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 66/A din data de 2 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 noiembrie 2023.