State liable for penitentiary overcrowding; appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 07 noiembrie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 20.10.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună deducerea pedepsei cu şase zile pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate efectiv în condiţii de detenţie necorespunzătoare şi acordarea de daune morale în cuantum de 50.000 de RON.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 831 din 12 aprilie 2022, Tribunalul Vâlcea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice; a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la 02.12.2021 - dosar şi a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului suma de 5000 RON cu titlu de daune morale.

Împotriva sentinţei civile nr. 831 din 12 aprilie 2022 şi a încheierii din 13 aprilie 2021, a formulat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 591 din 03 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în dosar nr. x/2020, s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 831 din 12 aprilie 2022 şi a încheierii din 13 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2020, intimat fiind reclamantul A..

I.4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 591 din 03 februarie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 03 iulie 2023, sub nr. x/2020, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 05 iulie 2023, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurentul-pârât a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în raport de dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, s-a constatat că recursul este scutit de plata taxei de timbru.

I.5. Motivele de recurs:

Indicând drept motiv de casare dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare.

Recurentul-pârât a criticat hotărârea atacată pe motiv că a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, a învederat că instanţa de apel a reţinut greşit că apelantul-pârât nu a adus critici cu privire la aspectele de fond privind daunele morale solicitate de reclamant acordate ca urmare a supraaglomerării din penitenciar.

Or, în apărările formulate, pârâtul a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 254/2016 privind executarea pedepselor şi măsurilor privative dispuse de organele judiciare, art. 1 alin. (1) şi (5) din H.G. nr. 756/2016 privind organizarea şi funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi pentru modificarea H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei. De asemenea, a indicat şi incidenţa Ordinului nr. 433/C/2020 în care se reglementează condiţiile privind suprafaţa minimă de cazare aferentă fiecărui deţinut.

Ca atare, raportat la aceste prevederi legale, recurentul-pârât a apreciat că nu este parte în litigiul dedus judecăţii şi nu are culpă în această cauză.

Astfel, în mod eronat instanţa de apel a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile legale reglementate de art. 1349 alin. (1) şi (2) şi art. 1357-1371 din C. civ., respectiv existenţa unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a vinovăţiei şi existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

De asemenea, recurentul-pârât a susţinut că în mod nelegal instanţa a reţinut că Statul Român prin Ministerul Finanţelor a acţionat cu vinovăţie, în sensul că îi revine responsabilitatea organizării condiţiilor de detenţie, vinovăţia constând în aceea că situaţia penitenciarelor îi poate fi imputată în întregime având în vedere lipsa fondurilor necesare achiziţionării şi dotării conform standardelor minime a locurilor de detenţie.

A mai solicitat să se constate că asigurarea condiţiilor minime de cazare a persoanelor private de libertate nu poate fi imputată Statului Român prin Ministerul Finanţelor, aceasta fiind atributul exclusiv al Ministerului Justiţiei, respectiv al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, aceste instituţii având obligaţia de a lua toate măsurile, inclusiv cele bugetare pentru asigurarea condiţiilor minime de detenţie.

Totodată, a reiterat faptul că Statul răspunde pentru toate prejudiciile cauzate unui inculpat într-un proces penal, numai în temeiul şi în situaţiile prevăzute de art. 538 şi urm. C. proc. pen., iar nu în temeiul art. 1349 din C. civ.

Răspunderea Statului este o răspundere directă de apartenenţa dreptului public, limitată însă doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale.

Or, în speţa de faţă nu este vorba de o eroare judiciară săvârşită într-un proces penal pentru a deveni aplicabile normele de excepţie anterior invocate.

În consecinţă, a susţinut că soluţia instanţei de apel este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii prin reţinerea calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor în reprezentarea Statului Român.

Cât priveşte prejudiciul acordat în cuantum de 5000 RON constând în încălcarea dreptului la demnitate, recurentul-pârât a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada că încălcarea acestui drept a fost ca urmare a regimului de detenţie.

Mai mult, din fişa de informaţii privind condiţiile de detenţie rezultă că a fost respectată în mare parte suprafaţa de 3 mp ce revine unui deţinut prin raportare la suprafaţa celulei aşa cum chiar instanţa de apel, în considerentele sentinţei recurate, a invocat dispoziţiile CEDO aşa cum prevăd şi recomandările din Raportul către Guvernul României privind vizita efectuată de B. în perioada 10-21 mai 2021.

În ceea ce priveşte aspectele privind iluminatul insuficient, lipsa aerului şi condiţiile improprii de igienă, deşi calitatea acestora poate nu s-a situat la un nivel optim, urmează a se reţine că nu au fost dovedite în vreun fel şi nu se poate reţine că acestea să fi condus la un tratament inuman sau degradant aplicat intimatului-reclamant sau în urma căruia acesta să fi fost supus unor suferinţe deosebite, suplimentar restricţiilor inerente executării unei pedepse privative de libertate.

S-a mai învederat că intimatul-reclamant nu a formulat nicio plângere prin care să se adreseze judecătorului de supraveghere a privării de libertate şi prin care să invoce nemulţumiri cu privire la condiţiile de detenţie, acesta înţelegând astfel, la momentul privării de libertate, că, raportat la condiţiile economice şi organizatorice, nu de cea mai bună calitate, pe care le poate oferi sistemul penitenciar la momentul actual.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

I.6. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. nu a formulat întâmpinare.

I.7. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 20 octombrie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ. coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 11 septembrie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 07 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-pârât critică hotărârea instanţei de apel pe motiv că a fost reţinută în mod greşit calitatea sa procesuală pasivă în litigiul dedus judecăţii, în care a fost obligat la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 5.000 RON către intimatul-reclamant pentru nerespectarea drepturilor nepatrimoniale ale acestuia, ca persoană privată de liberate încarcerată în sistemul penitenciar.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material), recurentul-pârât a susţinut, pe de o parte, că, raportat la dispoziţiile legale indicate în cererea de recurs (art. 11 din Legea nr. 254/2016, art. 1 alin. (1) şi (5), art. 4, art. 6, art. 11 din H.G. nr. 756/2016 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, art. 1, art. 6 şi art. 33 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţie, Ordinul nr. 433/C/2010) Statul Român prin Ministerul Finanţelor nu este parte în litigiul dedus judecăţii şi nu are nicio culpă, iar, pe de altă parte, că s-a reţinut în mod greşit că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 1349 alin. (1) şi (2) şi art. 1357-1371 din C. civ., Statul răspunzând pentru prejudiciile cauzate unui inculpat într-un proces penal, numai în temeiul art. 538 şi urm. C. proc. pen., iar nu în temeiul art. 1349 C. civ.

Fără a nega faptul că Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin penitenciarele aflate în subordinea sa, în care intimatul-reclamant a fost încarcerat, precum şi Ministerul Justiţiei au obligaţia de a asigura condiţiile legale de detenţie, condiţii pentru respectarea drepturilor persoanelor faţă de care s-au dispus pedepse sau măsuri, Înalta Curte observă că instanţa de apel a reţinut, în concordanţă cu jurisprudenţa constată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, că răspunderea acestor persoane nu exclude şi răspunderea Statului însuşi.

Astfel, în mod corect a fost reţinută calitatea procesuală pasivă a recurentului-pârât în litigiul dedus judecăţii, având în vedere natura faptei ilicite invocate. Recurentul-pârât a fost considerat răspunzător pentru producerea prejudiciului tocmai pentru omisiunea de a acţiona pentru eradicarea deficienţelor constatate. Această situaţie este cauzată de o problemă structurală şi sistemică, ce nu poate fi rezolvată decât de Statul Român, căruia îi revine responsabilitatea organizării condiţiilor de detenţie şi adoptării politicilor adecvate în materia sistemului penitenciar, astfel încât să fie preîntâmpinat, redus sau înlăturat fenomenul suprapopulării penitenciarelor.

Totodată, este de reţinut că, în hotărârea pilot din 25 aprilie 2017 Rezimveş şi alţii contra României, Curtea Europeană a apreciat că situaţia reclamanţilor nu poate fi disociată de problema generală care este cauzată de o disfuncţionalitate structurală caracteristică sistemului penitenciar din România, care a afectat şi poate afecta şi în viitor numeroase persoane (par. 110). Curtea a reamintit, în acest sens, că relele condiţii de detenţie nu sunt neapărat rezultatul unor deficienţe imputabile administraţiei penitenciarului, ci provin, de obicei, din factori mai complecşi, cum ar fi problemele de politică penală (cauza Iacov Stanciu, pct. 199). Chiar şi în cazul în care este prevăzută posibilitatea de a obţine despăgubiri, este posibil ca o cale de atac să nu ofere perspective rezonabile de succes, în special atunci când acordarea de despăgubiri este condiţionată de stabilirea unei culpe din partea autorităţilor (par. 124).

Prin urmare, instanţa europeană, atunci când a analizat, prin prisma dreptului la demnitate umană, protejat de art. 3 din Convenţie, cauzele tratamentului degradant reclamat de o persoană aflată în detenţie, generat de supraaglomerare, a apreciat că acesta poate fi rezultatul ce excedează culpei propriu-zise a administraţiei penitenciarului, fiind o deficienţă structurală şi sistemică.

Or, faţă de această situaţie, răspunderea statului nu poate fi exclusă pe considerentul că acesta răspunde patrimonial, obiectiv şi subiectiv, exclusiv după reguli derogatorii de la regimul ce guvernează răspunderea particularilor, nefiindu-i aplicabile, în acest caz dispoziţiile C. civ.. Textele de lege invocate de recurentul-pârât nu sunt în măsură să justifice incapacitatea de drept civil a acestuia de a răspunde într-un raport juridic întemeiat pe principiile răspunderii civile delictuale.

Chiar dispoziţiile art. 221-224 C. civ. reglementează răspunderea civilă a statului, fie în raporturile juridice în care este titular de drepturi şi obligaţii, fie în subsidiar, pentru obligaţiile autorităţilor publice.

Aşadar, în mod corect, s-a reţinut în sarcina recurentului-pârât o răspundere directă pentru deficienţele sistemice de natură a afecta demnitatea umană, similare celor care au fost constatate şi de instanţa europeană.

Se constată, în consecinţă, că în mod corect i-a fost recunoscută recurentului-pârât calitatea procesuală pasivă în litigiul dedus judecăţii, faţă de natura faptei ilicite reţinute, respectiv supraaglomerarea penitenciarelor în care intimatul-reclamant a fost deţinut, acordarea de despăgubiri morale pentru prejudiciul născut din această faptă putând fi dispusă în sarcina Statului care stabileşte politica penală.

Înalta Curte nu poate primi nici aserţiunile recurentului-pârât din finalul cererii de recurs (s-au acordat daune morale în cuantum de 5000 RON, deşi nu s-a făcut dovada încălcării dreptului la demnitate ca urmare a regimului de detenţie; din fişa de informaţii privind condiţiile de detenţie rezultă că a fost respectată în mare parte suprafaţa de 3 mp ce revine unui deţinut; nu au fost dovedite aspectele privind iluminatul insuficient, lipsa aerului şi condiţiile improprii de igienă; intimatul-reclamant nu a formulat nicio plângere prin care să se adreseze judecătorului de supraveghere a privării de libertate şi prin care să invoce nemulţumiri cu privire la condiţiile de detenţie), considerând că partea tinde la a readuce în discuţie situaţia de fapt şi probatoriul administrat, chestiuni ce nu pot face obiect de analiză pentru instanţa de recurs.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea împotriva deciziei civile nr. 591 din 03 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea împotriva deciziei civile nr. 591 din 03 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 noiembrie 2023.