Appeal annulled as void; dismissal liability ruling stands for unauthorized signature claim.

Şedinţa publică din data de 07 noiembrie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a Civilă, la data de 30.12.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B., obligarea pârâtei la plata sumei totale de 800.000 RON, astfel: 350.000 RON reprezentând daune materiale, aplicarea dobânzii legale de la naşterea dreptului până la momentul plăţii efective precum şi actualizarea cu rata inflaţiei şi suma de 450.000 RON cu titlu de daune morale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349 raportat la art. 1357 Noul C. civ.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 534 din 05.04.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca neîntemeiate, atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cât şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de către pârâtă prin întâmpinare, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. şi a obligat reclamantul la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON reprezentând onorariu de avocat redus.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel principal reclamantul A. şi apel incident pârâta B..

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1459A din 18.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondate apelul principal declarat de apelantul reclamant A. şi apelul incident declarat de apelanta-pârâtă B., împotriva sentinţei civile nr. 534/05.04.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, în dosarul nr. x/2019; în temeiul art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de către stat, în cuantum de 9151,37 RON reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă apelului declarat de apelantul-reclamant, rămân în sarcina acestuia.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1459A din 18 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 23 martie 2023, sub nr. x/2019, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 28 martie 2023, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurentul-reclamant a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. în raport de dispoziţiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, s-a constatat că recurentul-reclamant datorează o taxă de timbru în cuantum de 9.251,37 RON, însă prin încheierea din 19.06.2023, recurentul a fost scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului.

În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat că a solicitat prin cererea de apel, printre altele, încuviinţarea următoarelor mijloace de probă: interogatoriul pârâtei B., expertiza grafică criminalistică, expertiza contabilă, prezumţiile judiciare, indicând pentru fiecare în parte obiectivele (în cazul expertizelor), cât şi tezele probatorii.

Prin decizia civilă nr. 1459A/2022, în ceea ce priveşte administrarea probelor, instanţa de apel a hotărât:

"în temeiul art. 478 alin. (2) din C. proc. civ. cu referire la dispoziţiile art. 254-255 din C. proc. civ., Curtea admite în parte probele solicitate, în sensul că încuviinţează proba cu înscrisuri pentru ambele părţi şi respinge celelalte probe solicitate prin apelul declarat."

Cu toate că probele propuse spre administrare erau utile, pertinente şi concludente soluţionării cauzei, raportat la tezele probatorii, instanţa de apel a procedat într-o manieră generică atunci când a respins administrarea acestora, neprezentând în mod clar şi concret motivele care au stat la baza respingerii.

Astfel, instanţa de apel a încălcat dreptul la apărare al reclamantului, limitând posibilităţile de a-şi dovedi temeinicia cererii de chemare în judecată. De asemenea, procedând în această manieră, instanţa de apel a mai încălcat şi principiul legalităţii şi cel al aflării adevărului.

Pentru aceste considerente, recurentul-reclamant a solicitat casarea deciziei atacate, iar pe cale de consecinţă trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi pronunţată o hotărâre în limitele legalităţii şi temeiniciei.

În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de control judiciar, au aplicat în mod greşit normele de drept material privind răspunderea civilă delictuală.

Pentru a simplifica raţionamentul aplicării răspunderii civile delictuale în speţă ar trebui analizată următoarea întrebare: poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală a unui angajat care a semnat o decizie de concediere în numele şi pe seama administratorului societăţii, cu toate că nu avea aceste prerogative în atribuţiile de serviciu, cu toate că nu avea un mandat legal în acest sens?

Or, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au apreciat că nu poate fi atrasă răspunderea civilă a angajatului raportat la faptul că măsura de concediere a reclamantului a fost o măsură dispusă cu consimţământul reprezentantului societăţii angajatoare, reprezentând manifestarea acestuia de voinţă.

Astfel, recurentul-reclamant a solicitat instanţei de recurs să constate că răspunderea civilă delictuală a pârâtei poate fi atrasă, având în vedere faptul că aceasta a acţionat fără avea la bază o prerogativă din atribuţiile sale de serviciu, iar presupusul mandat (aşa cum eronat au reţinut instanţele de judecată) dat de către administratorul societăţii a fost un mandat nelegal, raportat la statutul societăţii şi la împuternicirea specială acordată lui C. de către conducerea societăţii, prin care se statuează că acesta din urmă nu îşi poate delega atribuţiile către o altă persoană. Mai mult decât atât, pârâta şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, în sensul că a emis acte de dispoziţie, cu toate că această prerogativă aparţinea doar reprezentantului legal.

Având în vedere toate motivele expuse, se poate concluziona că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale (art. 1357 alin. (1) C. civ.), respectiv există o faptă ilicită (concedierea reclamantului de către pârâta B. care nu avea acest drept); există un prejudiciu (reprezentat de îngrădirea dreptului la muncă al reclamantului şi implicit a salariilor neîncasate pe care acesta le-ar fi dobândit dacă nu ar fi fost concediat); vinovăţia autorului (reprezentată de intenţia directă cu care pârâta B. a acţionat la concedierea reclamantului, aceasta a emis şi a semnat decizia de concediere în numele lui C., tocmai pentru a crea aparenţa de legalitate, şi, de asemenea, aceasta a întreprins toate demersurile legale pentru ca decizia de concediere să producă efecte juridice -emiterea şi semnarea preavizului de concediere, anexa 26 etc; sub acest aspect nu pot fi trecute cu vederea dispoziţiile art. 1357 alin. (2) C. civ. "Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă"); legătura între fapta comisă şi prejudiciu (rezultă ex re).

Având în vedere motivele arătate, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, iar pe cale de consecinţă reţinerea cauzei spre judecare, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 483 şi urm. C. proc. civ., art. 1357 şi urm. C. civ.

În probaţiune a solicitat proba cu înscrisuri.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimata-pârâtă B. nu a formulat întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 30 decembrie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ. coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 23 iunie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 07 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În condiţiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Aceeaşi sancţiune rezultă şi din cuprinsul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru situaţia în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt cazuri de casare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Simpla încadrare în drept de către parte a unuia sau a mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac. Criticile de netemeinicie sau simplele nemulţumiri ale părţii faţă de modul în care a decurs judecata în fazele procesuale anterioare nu constituie motive de recurs şi nu sunt suficiente pentru casarea hotărârii, iar instanţa de recurs nu poate să facă o verificare de ansamblu a acesteia, chiar dacă numai în ce priveşte nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, criticile trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Aplicând aceste consideraţii cu caracter teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a susţinut incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., însă invocarea acestora este una formală, în condiţiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate, apte a fi încadrate în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în dezvoltarea criticilor subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii), recurentul-reclamant a susţinut că probele pe care le-a propus spre administrare în susţinerea apelului (interogatoriul pârâtei B., expertiza grafică criminalistică, expertiza contabilă, prezumţiile judiciare) erau utile, pertinente şi concludente soluţionării cauzei, însă instanţa de apel a încuviinţat doar proba cu înscrisuri şi a procedat într-o manieră generică când a respins celelalte probe, neprezentând în mod clar şi concret motivele care au stat la baza respingerii.

Pe de altă parte, în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material), recurentul-reclamant a învederat că instanţa de apel a interpretat în mod greşit normele de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală, în speţă fiind îndeplinite condiţiile acestei răspunderi în sarcina pârâtei, întrucât aceasta şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, în sensul că a emis acte de dispoziţie, deşi această prerogativă aparţinea doar reprezentantului legal, C., care nu îşi putea delega atribuţiile către o altă persoană, astfel că presupusul mandat dat de către administratorul societăţii a fost un mandat nelegal.

Instanţa de recurs observă că o atare motivare a recursului nu îndeplineşte rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci aduce în discuţie modalitatea de interpretare a probatoriilor administrate, precum şi aspecte subsumate situaţiei de fapt, ceea ce nu poate forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

Cererea de administrare de probe formulată de reclamant în calea devolutivă de atac a fost respinsă motivat de către instanţa de apel, care s-a raportat, în analiza sa, la cerinţele impuse de prevederile art. 254, 255 şi 478 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că doar proba cu înscrisuri era utilă cauzei.

Aprecierea instanţei devolutive asupra aptitudinii probelor de a conduce la soluţionarea procesului nu poate fi cenzurată pe calea recursului, întrucât această chestiune vizează netemeinicia, şi nu nelegalitatea hotărârii atacate.

Prin urmare, criticile recurentului prin care se tinde la reaprecierea caracterului util al probelor solicitate în apel, respinse de instanţă, nu pot fi analizate întrucât ele excedează cadrului restrictiv impus de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limitele căruia poate fi exercitat controlul de legalitate al deciziei atacate.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că nu pot fi primite nici criticile care privesc nemulţumirea recurentului-reclamant cu privire la modul de evaluare de către instanţa devolutivă a probatoriului administrat în cauză, întrucât nici acestea nu sunt chestiuni ce reclamă un control de legalitate al hotărârii atacate ci tind la reaprecierea probelor şi la schimbarea situaţiei de fapt reţinute, împrejurare ce contravine dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., din cuprinsul cărora rezultă că recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi nu netemeinicia acesteia.

Deşi recurentul a invocat încălcarea dreptului la apărare, precum şi a principiilor legalităţii şi al aflării adevărului, pentru a justifica invocarea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., Înalta Curte notează că, pentru a putea reţine incidenţa acestui motiv de recurs, care se referă la situaţia în care prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, nu este suficientă afirmarea încălcării drepturilor procesuale şi a principiilor mai sus enunţate şi invocarea nulităţii, ca sancţiune aplicabilă, ci este necesar să se indice în concret regulile de procedură ce au fost încălcate şi să se demonstreze existenţa unui prejudiciu procesual suferit ca urmare a nerespectării de către instanţa de apel a cerinţelor legale privind administrarea probelor. Or, în cauză nu au fost formulate astfel de susţineri, împrejurare faţă de care Înalta Curte constată că invocarea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ. este doar formală.

Înalta Curte mai constată că, deşi reclamantul a indicat ca temei de drept al căii de atac promovate şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., recursul nu cuprinde nicio critică de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată în acest caz de casare a unei hotărâri judecătoreşti.

Încălcarea sau aplicarea greşită a legii la care se referă punctul 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. presupune aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greşită a unui text de lege corespunzător situaţiei de fapt, etc.

Or, în cauză, recurentul nu a invocat şi nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, ci s-a referit exclusiv la interpretarea şi reţinerea eronată a unor aspecte de fapt, ceea ce nu echivalează cu aplicarea greşită a legii în sensul art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

Apreciind că în mod greşit instanţa de apel a reţinut neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale şi prezentând împrejurările care, în opinia sa, ar justifica reţinerea unor concluzii contrare celei mai sus arătate, recurentul tinde la a readuce în discuţie situaţia de fapt şi probatoriul administrat, chestiuni ce nu pot face obiect de analiză pentru instanţa de recurs.

Simpla afirmare a împrejurării că hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, nu cuprinde prin ea însăşi concluzia nelegalităţii hotărârii, deoarece nelegalitatea la care se referă art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. trebuie să fie legată de legea aplicabilă iar nu de chestiuni de fapt, de apreciere a probelor administrate în cauză. Pe de altă parte, nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci este necesar să demonstreze modul în care instanţa de apel a încălcat normele de drept material şi să arate care ar fi interpretarea corectă a acestora în raport de circumstanţele cauzei şi să explice, totodată, modul în care, în aprecierea sa, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecăţii.

Cum în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc astfel de critici, recurentul fiind nemulţumit doar de concluziile la care a ajuns instanţa cu privire raporturile dintre părţi, Înalta Curte urmează a constata că nici motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză.

Ca atare, cum, în speţă, nu se poate proceda la o încadrare a susţinerilor formulate de către parte prin cererea de recurs în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1459A/2022 din 18 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1459A/2022 din 18 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 noiembrie 2023.