Invalid cassation appeal for challenging factual evidence assessment in copyright infringement dispute

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta:

1. la plata sumei de 28.867,02 RON inclusiv TVA egală cu valoarea triplului remuneraţiilor drepturi patrimoniale de autor corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în spaţiu, perioada şi modalităţile menţionate la capetele 1.1,1.2,1.3,1.4, corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în:

1.1. Restaurant din localitatea Bucureşti Sectorul 3, Strada x, nr. 2, în perioada mai 2019 - ianuarie 2020;

1.2. Terasa din localitatea Bucureşti Sectorul 3, Strada x, nr. 2, în perioadele: mai 2017- octombrie 2017, mai 2019- octombrie 2019;

1.3. Terasa din localitatea Bucureşti Sectorul 3, Strada x, Parcul Titan, în perioadele: mai 2017 - octombrie 2017, mai 2018 - octombrie 2018, mai 2019 - octombrie 2019;

1.4. Restaurant "C.", din localitatea Bucureşti Sectorul 6, Bulevardul x, în centrul comercial D. - Spaţiu Unitatea nr. M135, în perioada octombrie 2017 - ianuarie 2020.

În subsidiarul capătului 1 al cererii de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata:

a) sumei de 9.622,34 RON, inclusiv TVA, reprezentând valoarea remuneraţiilor restante corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în spatiile, perioadele şi modalităţile menţionate la capătul 1, corespunzător unei comunicări publice autorizate a operelor muzicale;

b) sumei de 17.487,59 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate pana la data de 27.01.2020 pentru întârzierea plaţii remuneraţiilor specificate la lit. a) a capătului subsidiar capătului 1 al prezentei cereri de chemare în judecată;

c) la plata penalităţilor de 0.5%/zi de întârziere începând cu data de 28.01.2020 şi până la data plăţii efective a sumei de 9.622,34 RON.

2. la plata cheltuielilor de judecată (100 RON taxa de timbru, 20 RON cost eliberare extras RECOM, onorariu de avocat, onorariu de expertiză).

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 310/02.03.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., astfel cum a fost precizată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 24 197,46 RON cu TVA inclus reprezentând triplul c/val remuneraţiilor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în perioada mai 2017 - octombrie 2017 şi respectiv mai 2019 - octombrie 2019 în spaţiul - terasa din Bucureşti, str. x, în perioada mai 2019 - ianuarie 2020 în spaţiul restaurant de la aceeaşi adresă susmenţionată, în perioada decembrie 2017 - ianuarie 2020 în spaţiul C. din D. şi în perioada mai 2017 - octombrie 2017, mai 2018 - octombrie 2018 şi respectiv mai 2019 - octombrie 2019 în spaţiul terasă situată în Parcul Titan din Bucureşti şi la plata către reclamantă a sumei de 3095 RON cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru, taxă extras ONRC şi onorariu avocat.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1826A/05.12.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 310/02.03.2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1826A din 05 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a, a declarat recurs pârâta B. S.R.L..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 27 aprilie 2023, sub nr. x/2020, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 03 mai 2023, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurenta-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (2) rap. la art. 13 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, s-a constatat că recurenta-pârâtă datorează o taxă de timbru în cuantum de 100 RON.

La data de 30 mai 2023, recurenta-pârâtă a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON .

II.1. Motivele de recurs:

Invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi rejudecarea cauzei.

În susţinerea recursului, recurenta-pârâtă a învederat că prin hotărârea atacată instanţa a constatat că fapta ilicită reprezentând comunicarea publică în scop ambiental a operelor muzicale a fost dovedită prin simpla existenţă a autorizaţiilor de funcţionare, a documentelor ce au stat la baza eliberării acestora precum şi a capturilor de pe internet.

În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut faptul că "deţinerea unităţilor de alimentaţie publică care sunt dotate cu mijloace de sonorizare este un fapt probat care are puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins de intimata-reclamantă, respectiv a comunicării publice a operelor muzicale, astfel încât Curtea constată că în mod corect tribunalul a apelat la prezumţia judiciară, făcând în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 329 C. proc. civ.."

În final, Curtea a stabilit faptul că revenea societăţii pârâte sarcina de a răsturna prezumţia de comunicare a operelor muzicale, aspect pe care recurenta-pârâtă îl consideră aberant din moment ce este imposibil să demonstreze un fapt negativ produs cu aproximativ 6 ani în urmă.

În aprecierea prezumţiei judiciare instanţa a avut în vedere pozele realizate în anul 2020 de către intimată ce arată faptul că spaţiul este amenajat cu mese şi scaune. Însă, nu se poate prezuma existenţa acestei situaţii de fapt şi în anul 2017, 2018 sau 2019, din moment ce nu au fost aduse probe în acest sens, iar un fapt negativ este imposibil de probat de către pârâtă, mai ales după trecerea unui timp îndelungat.

De asemenea, a susţinut că nu putea să constate faptul că au fost comunicate opere muzicale în scop ambiental prin existenţa planurilor cadastrale şi ale documentelor care au stat la baza eliberării autorizaţiilor de funcţionare.

În plus, contrar celor constatate de către instanţa de judecată, intimata nu a probat în nici un fel faptul că în anul 2017, 2018 sau 2019 cele trei spaţii ar fi fost folosite în scop de alimentaţie publică şi ar fi comunicat opere muzicale în scop ambiental, deşi proba faptului că în anul 2017-2019 recurenta ar fi deţinut aparate ori mijloace tehnice ori electronice ce permit redarea sau difuzarea sunetelor îi revenea acesteia.

A mai susţinut că instanţa de apel a constatat faptul că pârâta ar fi utilizator de opere muzicale în scop ambiental în baza unei fotografii din anul 2020, a planurilor cadastrale şi a certificatului emis de ONRC, lucru pe care îl consideră aberant.

Recurenta-pârâtă a apreciat că nu a fost dovedit caracterul ilicit invocat de către intimată, de vreme ce societatea sa şi-a îndeplinit toate obligaţiile legale în materia drepturilor de difuzare a operelor muzicale, în perioada în care s-a făcut comunicarea publică a operelor muzicale, toate autorizaţiile fiind plătite, ulterior acestei perioade, aceste autorizaţii fiind reziliate conform înţelegerii dintre părţi.

Toate aceste aspecte sunt suficiente pentru a constata greşita aplicare a normelor de drept material din partea instanţei de apel, având în vedere faptul că nu se poate stabili existenţa unei prezumţii judiciare din moment ce intimata nu a dovedit cu nici un înscris faptul că existau în anul 2017-2019 inclusiv mijloace tehnice de difuzare a operelor ambientale, astfel încât societatea pârâtă să fie calificată ca utilizator de opere muzicale în scop ambiental, aşa cum prevede decizia ORDA nr. 198/2012.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 483-502 C. proc. civ., precum şi orice alte norme invocate în cererea de recurs.

În probaţiune a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile existente la dosar.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimata-reclamantă A., A. nu a formulat întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 31 ianuarie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 04 iuie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 07 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În condiţiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Tot cu nulitatea sancţionează şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Simpla încadrare în drept de parte a unui sau mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac. Criticile de netemeinicie sau simplele nemulţumiri ale părţii faţă de modul în care a decurs judecata în fazele procesuale anterioare nu constituie motive de recurs şi nu sunt suficiente pentru casarea hotărârii, iar instanţa de recurs nu poate să facă o verificare de ansamblu a acesteia, chiar dacă numai în ce priveşte nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, criticile trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Aplicând aceste consideraţii cu caracter teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă această invocare este una formală, în condiţiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate, apte a fi încadrate în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se observă, astfel, că recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanţei de apel în sensul că prima instanţă de control judiciar a reţinut că fapta ilicită reprezentând comunicarea publică în scop ambiental a operelor muzicale de către pârâtă a fost dovedită prin simpla existenţă a autorizaţiilor licenţă neexclusivă, a documentelor care au stat la baza eliberării acestora, precum şi a capturilor de pe internet, că a stabilit în sarcina pârâtei faptul că avea obligaţia de a răsturna prezumţia de comunicare a operelor muzicale, că a avut în vedere, atunci când a stabilit că pârâta ar fi utilizator de opere muzicale în scop ambiental, fotografii din anul 2020, planuri cadastrale şi certificatul emis de ONRC.

De asemenea, recurenta-pârâtă a susţinut că nu a fost dovedit caracterul ilicit al faptei de comunicare publică, precum şi că instanţa de apel a avut în vedere fotografiile realizate în anul 2020 de către intimata-reclamantă din care rezultă că spaţiul pe care îl deţine este amenajat cu mese şi scaune. Însă nu se poate prezuma existenţa acestei situaţii de fapt şi în anii 2017, 2018 sau 2019, cu atât mai mult cu cât intimata-reclamantă nu a probat faptul că în aceşti ani cele trei spaţii ar fi fost folosite în scop de alimentaţie publică şi că pârâta ar fi comunicat opere muzicale în scop ambiental, deşi îi revenea obligaţia de a proba faptul că în perioada 2017-2019 recurenta ar fi deţinut aparate şi mijloace tehnice ori electronice ce permit redarea sau difuzarea sunetelor.

Or, o atare motivare a recursului nu îndeplineşte rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât aceste critici, ce aduc în discuţie situaţia de fapt a speţei şi modalitatea de interpretare a probatoriilor administrate, nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

Prin aceste critici, recurenta-pârâtă tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţa de apel mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului cauzei, a temeiniciei sale, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei elementelor de fapt ale cauzei.

Prin urmare, modul în care probatoriul a fost apreciat de instanţa de apel pentru a reţine situaţia de fapt contestată de recurenta-pârâtă nu poate fi cenzurată în recurs, instanţa de apel având plenitudine de apreciere şi fiind suverană în a decide asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor asupra cărora deja s-a dispus.

În consecinţă, pot forma obiect al cercetării judecătoreşti în recurs doar criticile care susţin nelegalitatea deciziei recurate, aceste limite ale judecăţii rezultând din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, şi din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Ca atare, cum, în speţă, nu se poate proceda la o încadrare a susţinerilor formulate de către parte prin cererea de recurs în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1826A din data de 5 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea recurentei-pârâte, ca parte care a pierdut procesul, în sensul textului legal menţionat, la plata către intimata-reclamantă A., A. a sumei de 2975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs, reprezentând onorariu de avocat, potrivit documentului justificativ depus la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1826A din data de 5 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 2975 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 noiembrie 2023.