Revision time limit calculation and impossibility of ex officio restoration into time limits

Şedinţa publică din data de 02 noiembrie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Caraş-Severin sub nr. x/2022, revizuenta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimaţii Oraşul Oţelu Roşu şi Consiliul Local Oţelu Roşu, revizuirea sentinţei civile nr. 507 din 16 mai 2022, pronunţate de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. x/2022, definitivă prin decizia civilă nr. 329 din 14 iulie 2022 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în temeiul art. 509 pct. (8) din C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a arătat că există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad.

Prin decizia civilă nr. 533 din 23 noiembrie 2022 pronunţată, în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Caraş-Severin a admis excepţia necompetenţei materiale, ridicată din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuenta A., în contradictoriu cu intimaţii Oraşul Oţelu Roşu şi Consiliul Local Oţelu Roşu, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia civilă nr. 11 din 18 ianuarie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva sentinţei civile nr. 507 din 16.05.2022 pronunţate de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr x/2022, definitivă prin decizia civilă nr. 329 din 14.07.2022, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în acelaşi dosar.

3. Calea de atac exercitată:

Împotriva deciziei civile nr. 11 din 18 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Timişoara, secţia I civilă a declarat recurs revizuenta A..

Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta- revizuentă a susţinut, în esenţă, că are cunoştinţă despre prevederile art. 511 pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se face în termen de o lună de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, însă, din motive medicale, nu a putut fi prezentă în faţa instanţei la termenul la care a fost soluţionată cauza.

A mai arătat că a formulat cererea de revizuire în termenul de o lună de la data când i-a fost comunicată hotărârea.

Astfel, consideră că instanţa de revizuire putea trece peste aspectul tardivităţii cererii de revizuire, precum şi că această instanţă ar fi putut avea în vedere posibilitatea repunerii în termen.

4. Apărările formulate în cauză:

La data de 19 aprilie 2023, intimaţii Oraşul Oţelu Roşu şi Consiliul Local Oţelu Roşu au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare.

La data de 08 mai 2023, recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii şi admiterea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Examinând excepţia nulităţii recursului declarat de revizuenta A., invocată de intimaţii Oraşul Oţelu Roşu şi Consiliul Local Oţelu Roşu, prin întâmpinare, Înalta Curte o va respinge, având în vedere următoarele:

Prin întâmpinarea depusă în termen legal, intimaţii Oraşul Oţelu Roşu şi Consiliul Local Oţelu Roşu au arătat că motivele invocate de recurentă nu se circumscriu motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului intervine atunci când criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă că instanţa are obligaţia de a verifica, dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., chiar dacă partea nu a indicat niciunul dintre acestea.

Numai în ipoteza în care criticile formulate prin cererea de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile prevăzute de lege, se va putea aplica sancţiunea nulităţii recursului.

În cauză, criticile formulate de recurenta-revizuentă, în sensul că instanţa de revizuire ar fi putut trece peste aspectul tardivităţii, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi cele referitoare la posibilitatea repunerii în termen, se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte criticile formulate de către recurent, acestea se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că excepţia nulităţii recursului apare ca neîntemeiată şi va fi respinsă în consecinţă.

În ceea ce priveşte fondul recursului, critica de nelegalitate formulată în sensul că instanţa de revizuire nu a avut în vedere posibilitatea repunerii în termen, respectiv că nu a trecut peste aspectul tardivităţii căii de atac, deşi încadrabilă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi primită.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., analiza instanţei de recurs presupune examinare conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar soluţia pronunţată de instanţa de revizuire, prin decizia recurată, este aceea de respingere ca tardiv formulată a cererii de revizuire, neprocedându-se la o judecată pe fond a căii de atac.

Ca atare, instanţa supremă va analiza legalitatea deciziei prin prisma criticilor aduse prin cererea de recurs ce vizează respingerea ca tardivă a cererii de revizuire, încadrabile în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (5) din C. proc. civ.

Astfel, instanţa de recurs constată că, prin hotărârea recurată, curtea de apel a reţinut că termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ. a început să curgă la data de 14.07.2022, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din acelaşi Cod, când a fost pronunţată decizia civilă nr. 329 din 14.07.2022 a Tribunalului Caraş-Severin, în dosarul nr. x/2022. Totodată, a reţinut că termenul legal pentru declararea căii de atac s-a împlinit la 16.08.2022.

Cererea de revizuire a fost trimisă prin poştă electronică la registratura Tribunalului Caraş-Severin la data de 15.09.2022 (conform înscrisului de la dosarul tribunalului), mult după împlinirea termenului de revizuire prevăzut de lege.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a criticat soluţia dată de curtea de apel, susţinând că a aflat de soluţia pronunţată în dosar la momentul la care aceasta i-a fost comunicată şi a formulat cererea de revizuire în termenul prevăzut de C. proc. civ., instanţa de revizuire putând trece peste aspectul tardivităţii, prin repunerea în termen.

Ca atare, ceea ce contestă recurenta-pârâtă este aplicarea greşită a normelor procedurale ce reglementează termenul de declarare a cererii de revizuire, prin raportare la data comunicării hotărârii, precum şi neaplicarea dispoziţiilor art. 186 C. proc. civ. ce reglementează repunerea în termen.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., termenul de revizuire este o lună şi se va socoti în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8) din acelaşi Cod, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4) din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs, iar potrivit dispoziţiilor alin. (2), hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, de la data pronunţării.

În cazul concret dedus judecăţii, conform dispoziţiilor legale mai sus evocate sentinţa civilă nr. 507 din 16 mai 2022, pronunţată de Judecătoria Caransebeş, în dosarul nr. x/2022, a cărei revizuire se solicită, a rămas definitivă la momentul pronunţării deciziei civile nr. 329 de către Tribunalul Caraş-Severin la data de 14 iulie 2022, fiind o hotărâre supusă numai căii de atac a apelului.

Drept urmare, termenul de o lună de la data pronunţării s-a împlinit la 16 august 2022.

În ceea ce priveşte data formulării cererii de revizuire, instanţa de revizuire a reţinut că, în speţă, calea de atac a fost depusă prin poştă electronică la data de la data de 15.09.2022.

Ca atare, cum din actele dosarului, rezultă că cererea de revizuire a fost formulată după împlinirea termenului prevăzut de lege, iar potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, soluţia curţii de apel - de admitere a excepţiei tardivităţii căii de atac şi de respingere a cererii de revizuire ca tardivă - este una corectă, neputându-se reţine incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ.

Analizând argumentele recurentei-revizuente care vizează instituţia repunerii în termen, Înalta Curte constată că şi acestea sunt nefondate, având în vedere cele ce urmează:

Potrivit art. 186 din C. proc. civ., " (1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac."

Din textul mai sus evocat, rezultă că pentru a se dispune repunerea în termen, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: 1). partea care nu a îndeplinit un act de procedură în termenul procedural legal imperativ trebuie să probeze că a fost împiedicată din cauza unor motive temeinic justificate, care au apărut înainte de împlinirea termenului; 2). Partea care a pierdut termenul trebuie să solicite repunerea în termen într-un interval stabilit de legiuitor; 3). În termenul de 15 zile, partea trebuie să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât şi să efectueze actul procedural.

Din ansamblul reglementării, se poate constata că repunerea în termenul de efectuare a unui act de procedură, precum şi exercitarea unei căi de atac trebuie solicitată de partea interesată, neputând fi acordată din oficiu de către instanţa de judecată.

Or, din înscrisurile dosarului rezultă că revizuenta nu a formulat în faţa curţii de apel o astfel de cerere de repunere în termen, motiv pentru care, aşa cum s-a arătat supra, instanţa nu putea acorda din oficiu o repunere în termen, chiar dacă motivele ar fi fost dintre cele temeinic justificate.

Analizând pricina şi din perspectiva dreptului de acces la o instanţă, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că legea fundamentală nu interzice stabilirea, prin lege, a anumitor condiţii sau reguli de procedură în privinţa exercitării acestui drept, ci, dimpotrivă, statuează în art. 126 alin. (2):

"Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."

Stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie sau exercitarea căilor de atac, ordinare sau extraordinare, nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiţie. În acest sens, este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale, prin care justiţia se înfăptuieşte şi este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti.

Prin decizia nr. 279 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, Curtea Constituţională a reţinut că principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 şi 38).

Totodată, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului.

Drept urmare, având în vedere că nu se poate reţine în sarcina curţii de apel o încălcare a normelor procedurale, respectiv a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8) şi art. 186 din C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate cu art. 513 din C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 11 din 18 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţi, prin întâmpinare.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 11 din 18 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 02 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.