Validity of administrative act despite non-compliance with medical notification procedure where subsequent expert reports confirm unfitness to drive.

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2023

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la 3 noiembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., anularea înscrisului emis la 1 aprilie 2020 sub nr. A775 de către pârâtă, în baza referatului CR 586.30.03.2020.

Prin sentinţa civilă nr. 1686 din 9 martie 2023 Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Tribunalului Braşov

2. Sentinţa Tribunalului Braşov, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 161 din 2 iunie 2022 Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a respins excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B..

3. Decizia Curţii de Apel Braşov, secţia civilă

Prin decizia civilă nr. 1995 din 7 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 161 din 2 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul a susţinut că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi, în acelaşi timp, cuprinde motive contradictorii, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Astfel, în hotărârea recurată se reţine că, deşi nu a fost urmată, la momentul emiterii adresei a cărei anulare se solicită, procedura prevăzută de art. 22 alin. (6) şi următoarele din O.U.G. nr. 195/2002, se apreciază că, din examinările medicale la care apelantul s-a supus ulterior, rezultă că măsura comunicată de intimat IPJ Braşov - Serviciul Rutier s-a dovedit a fi eficientă, fiind confirmată.

Afirmă că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată - solicitarea de anulare a adresei emise la 1 aprilie 2020 de B., sunt contradictorii şi străine de natura cauzei considerentele vizând întocmirea, la data de 7 septembrie 2020 şi de 12 noiembrie 2020, a unor rapoarte de expertiză medico-legală de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov.

Contradictorii şi străine de natura cauzei sunt apreciate de recurent şi considerentele vizând faptul că măsura dispusă de medicul curant cu ocazia internării a fost confirmată şi susţine că, până la 12 noiembrie 2020, când a fost întocmit ultimul raport de expertiză medico-legală, recurentul nu era apt să conducă autovehicule pe nicio categorie de drumuri publice.

Arată că dispoziţiile art. 22 alin. (6)1 din O.U.G. nr. 195/2002 sunt clare şi fără echivoc în sensul că trebuia să îi fie comunicat rezultatul examinării şi să i se aducă la cunoştinţă că a fost declarat inapt din punct de vedere medical să conducă un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, însă prin hotărârea recurată se reţine că, deşi în cauză, nu s-a dovedit aducerea la cunoştinţa apelantului de către medicul curant a interdicţiei în discuţie, în mod direct pe cale orală, în timpul internării sale, nu există niciun dubiu cu privire la aducerea la cunoştinţa acestuia a interdicţiei, atât timp cât i-a fost comunicată scrisoarea medicală sub semnătură, prezumându-se că a citit actul medical menţionat.

Învederează că instanţa de apel nu a motivat hotărârea în ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor cuprinse în Ordinul nr. 1162 din 31 august 2010 al Ministrului Sănătăţii pentru aprobarea Normelor minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, cu completările şi modificările ulterioare, respectiv pct. 6.3. Epilepsia, subpunctul 6.3.2, subpunctul 6.3.3., subpunctul 6.3.5.2, subpunctul 6.3.5.8 şi susţine că după externarea din spital nu a fost înştiinţat că a fost diagnosticat cu epilepsie, iar biletul de ieşire din spital nu susţine acest diagnostic.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la demersurile ce se impuneau a fi urmate de intimată anterior declarării recurentului ca fiind inapt din punct de vedere medical să deţină permis de conducere şi comunicării acestui aspect instituţiilor statului, precum şi nerespectarea punctelor 6.3.2, 6.3.4, 6.3.5.1, 6.3.5.2, 6.5.3.8 ale Ordinului nr. 1162/2010 care ar fi putut genera o adresă către serviciul rutier, conform art. 22 alin. (6)1 din Ordonanţa nr. 195/2002.

Învederează că nu există niciun document medical care să ateste că este epileptic, iar o criză unică nu poate fi reţinută drept epilepsie.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare şi completare la răspunsul la întâmpinare.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 16 mai 2023, a fost fixat termen de judecată la 2 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurent şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prima critică de nelegalitate, încadrabilă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., priveşte nemotivarea hotărârii în privinţa invocării dispoziţiilor cuprinse în Ordinul nr. 1162 din 31 august 2010 al Ministrului Sănătăţii, precum şi motivarea contradictorie şi străină de natura cauzei, în sensul că se reţine de către instanţa de apel că recurentului i s-a adus la cunoştinţă interdicţia de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, dispusă de medicul curant, fiindu-i comunicată scrisoarea medicală sub semnătură, iar măsura comunicată de intimat I.P.J. Braşov - Serviciul Rutier s-a dovedit a fi eficientă, fiind confirmată prin două rapoarte de expertiză medico-legală, deşi se constată că dispoziţiile art. 22 alin. (6)1 din O.U.G. nr. 195/2002, invocate de recurent, nu au fost respectate.

În privinţa acestui motiv de recurs, Înalta Curte porneşte în analiza sa de la semnificaţia prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., pe care se întemeiază aceste motiv de critică, ce consacră trei ipostaze, şi anume lipsa oricărei motivări, situaţia în care motivarea conţine considerente străine de natura şi obiectul litigiului, precum şi situaţia în care motivarea cuprinde motive care sunt contradictorii.

Existenţa unei motivări corespunzătoare se analizează prin raportare la exigenţele impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impun instanţei să evidenţieze, în cadrul considerentelor, obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Dând eficienţă acestor criterii stabilite de legiuitor, se reţine că, pentru instanţele de control judiciar, motivarea hotărârilor trebuie să conţină răspunsul în fapt şi în drept pentru toate motivele de critică formulate de părţi.

De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că motivarea unei hotărâri judecătoreşti ridică o problemă de conţinut, relevantă fiind consistenţa analizei juridice şi pertinenţa argumentelor aduse de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate şi nu o chestiune de cantitate.

Pe cale de consecinţă, calitatea unei motivări şi implicit respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei. În egală măsură, trebuie avut în vedere şi faptul că obligaţia judecătorului de a-şi motiva soluţia pronunţată, aşa cum această obligaţie este impusă de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv a fiecărui motiv de critică formulat şi nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părţi în susţinerea, respectiv în combaterea pretenţiilor/criticilor cu care a fost învestită.

Esenţial este ca instanţa de judecată să examineze şi să dea un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se pun în cauza dedusă judecăţii, iar motivarea trebuie să fie corectă, clară şi simplă, precisă, concisă şi fermă, pentru a avea putere de convingere şi să redea fidel raţionamentul în fapt şi în drept al organului judiciar.

Înalta Curte reţine că, raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., contradicţia la care se referă norma citată, atunci când priveşte doar argumentele instanţei de judecată, trebuie să fie una de natură să conducă la concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situaţii întâlnindu-se, de exemplu, atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele, netemeinicia, sau atunci când se reţine caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc.

Din examinarea cererii de apel şi a deciziei recurate, se observă că reclamantul a invocat mai multe critici, constând, în esenţă, în lipsa informării sale cu privire la declararea ca inapt de a conduce autovehicule, în acest sens susţinând că biletul de ieşire din spital nu conţine recomandări şi date concludente în sensul interdicţiei de a conduce autovehicule, iar raportul de specialitate nu i-a fost adus la cunoştinţă potrivit legii, nefiind informat nici cu privire la efectuarea unui examen de specialitate prin care să fie declarat inapt; diagnosticul din adresa contestată nu a fost confirmat medical conform Ordinului nr. 1162/2010; intimata nu putea înainta adresa a cărei anulare a solicitat-o întrucât nu au fost respectate dispoziţiile pct. 6.2, 6.3, 6.33 din actul normativ menţionat.

Se constată că instanţa de apel, ţinând cont de limitele efectului devolutiv, determinate de ceea ce s-a apelat, a reţinut argumentat că actul care a determinat, în mod vădit, vătămarea pe care reclamantul o susţine nu este adresa contestată, ci dispoziţia nr. 625336 din 22 mai 2020 a I.P.J. Braşov, iar în privinţa adresei nr. x/1.04.2020 emisă de intimatul B., nu subzistă niciun motiv de natură a conduce la reţinerea unor cauze apte să conducă la anularea acesteia.

Curtea de Apel Braşov a arătat că organul competent să ia măsurile legale în situaţia constatării existenţei unei boli incompatibile cu dreptul de a conduce este I.P.J. Braşov, nu intimata, iar solicitarea de anulare a adresei nu poate conduce, în mod direct, la înlăturarea măsurii dispuse şi care reprezintă, în realitate, motivul esenţial care stă la baza cererii de chemare în judecată.

Analizând în continuare criticile reclamantului, prin hotărârea recurată s-a reţinut că în scrisoarea medicală ce a fost comunicată acestuia sub semnătură se menţionează, în mod expres şi imperativ, "Nu va conduce autovehicule", deşi s-a susţinut lipsa comunicării interdicţiei de a conduce autovehicule, iar neurmarea procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 22 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 determină concluzia că nu poate fi vorba de un raport sau examen de specialitate care trebuia efectuat de apelant şi care nu i-a fost comunicat. Totodată, instanţa de apel a reţinut că măsura apreciată de medicul curant, cu ocazia internării acestuia în spitalul intimat, raportat la diagnosticul stabilit, s-a dovedit a fi eficientă, chiar şi în lipsa efectuării procedurii prevăzute de art. 22 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât a fost confirmată de două rapoarte medico-legale efectuate succesiv, având ca obiectiv aptitudinea reclamantului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Prin urmare, considerentele instanţei de apel nu sunt contradictorii şi străine de natura cauzei, ci complementare în susţinerea soluţiei de respingere a apelului, motivarea deciziei recurate fiind una clară, structurată şi coerentă, prin raportare la probele administrate şi dispoziţiile legale incidente.

Astfel, nu se poate susţine că instanţa nu a respectat exigenţele de motivare impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Împrejurarea că recurentul reclamant nu este de acord cu motivarea instanţei de apel, sub aspectul soluţiei, nu echivalează cu o nemotivare şi nu determină deci incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile întemeiate pe aceste dispoziţii legale urmând a fi respinse, ca nefondate.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la demersurile ce se impuneau a fi urmate de intimată anterior declarării recurentului ca fiind inapt din punct de vedere medical să deţină permis de conducere şi comunicării acestui aspect instituţiilor statului, precum şi nerespectarea punctelor 6.3.2, 6.3.4, 6.3.5.1, 6.3.5.2, 6.5.3.8 ale Ordinului nr. 1162/2010 care ar fi putut genera o adresă către serviciul rutier, conform art. 22 alin. (6)1 din Ordonanţa nr. 195/2002.

În cauza pendinte, situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, pe baza probelor administrate, imposibil de reevaluat în recurs faţă de configuraţia art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., relevă că este necontestat de către pârâtă faptul că nu a fost urmată procedura prevăzută de art. 22 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, iar analiza Raportului de expertiză medico-legală nr. x/7.09.2020, având ca obiectiv aptitudinea reclamantului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, confirmă că prezenţa leziunii cicatriciale cerebrale este susceptibilă de a declanşa o nouă criză epileptică, iar repetarea crizelor epileptice în luna martie 2020, precum şi continuarea tratamentului medicamentos antiepileptic conduc la concluzia că reclamantul nu este apt de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Înalta Curte reţine, similar instanţei de apel, că nerespectarea de către intimată a procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 22 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 nu produce consecinţele juridice urmărite de recurent, atât timp cât s-a stabilit în cauză că reexaminările medicale ulterioare au confirmat diagnosticul pus de medicul curant, recurentul fiind declarat inapt de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Constatând că nu poate fi reţinută nici încălcarea normelor de drept material invocate de reclamant, pentru a fi incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1995/AP din 7 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1995/AP din 7 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.