State liability for judicial errors: scope of Art. 96 Law 303/2004 and sufficiency of appellate reasoning

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2023

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la 26 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, şi Tribunalul Vâlcea, a solicitat obligarea acestora la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare în dosarele nr. x/2017, nr. y/2017 şi nr. 3320/223/2018; la restituirea sumei de 500 RON amendă judiciară din dosarul nr. x/2020, precum şi cheltuielile judiciare, a câte 50 RON, la care a fost obligat în dosarele nr. x/2021 şi nr. y/2021; contravaloarea asistenţei juridice efectuate în dosarul nr. x/2014 al PJ Slatina, în cuantum de 300 RON, plus dobânda/actualizarea; contravaloarea a două drumuri Guşoeni-Drăgăşani-Slatina dus-întors şi a scrisorii recomandate; suma de 16,5 RON la care a fost obligat prin ordonanţa nr. 39/II-2-21 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin care a fost respinsă plângerea împotriva ordonanţei din dosarul nr. x/2020.

2. Sentinţa Tribunalului Sibiu

Prin sentinţa civilă nr. 940 din 29 octombrie 2021, pronunţată de Tribunalul Sibiu a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Tribunalul Vâlcea.

3. Decizia Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 2051 din 27 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a fost respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 940 din 29 octombrie 2021, pronunţată de Tribunalul Sibiu.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 2051 din 27 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, neîntemeiat în drept, susţinând că hotărârile instanţelor de fond şi apel sunt lovite de nulitate întrucât nu cuprind motivele pe care se întemeiază şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile recurentului.

Susţine nelegalitatea hotărârilor pronunţate în cauză, în raport de faptul că a fost respinsă excepţia nulităţii întâmpinării şi a cererilor formulate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor, sens în care arată că reprezentarea acestui pârât în judecată este ilegală întrucât directorul general şi directorul general adjunct ai Direcţiei generale juridice nu au calitatea de consilier juridic pentru a formula şi semna acte procedurale, fiind încălcate dispoziţiile art. 54 şi 87 din Statutul profesiei de consilier juridic, ale Legii nr. 514/2003, precum şi ale art. 84 C. proc. civ., potrivit cărora persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii.

Recurentul învederează că instanţele de fond nu au motivat hotărârile pronunţate, în sensul că nu au arătat motivul pentru care faptele indicate de reclamant în cererea de chemare în judecată nu constituie erori judiciare. Susţine că, în raport de dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, constituie erori judiciare respingerea abuzivă a cererilor de ajutor public judiciar în dosarele nr. x/2017 şi nr. y/2017, cu consecinţa anulării apelurilor, nesoluţionarea cererii de ajutor public judiciar în dosarul nr. x/2018 şi anularea recursului, amendarea ilegală în dosarul nr. x/2020, obligarea ilegală la plata cheltuielilor de judecată în dosarele nr. x/2021 şi nr. y/2021 Referitor la dosarele nr. x/2021 şi nr. y/2014, arată că reprezentanţii Ministerului Public au săvârşit infracţiuni, abateri disciplinare şi fapte delictuale, respectiv grave erori judiciare, astfel încât se impune obligarea pârâţilor la plata contravalorii asistenţei juridice şi a cheltuielilor de judecată la care a fost obligat abuziv.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul Tribunalul Vâlcea a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadararea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 9 iunie 2023, a fost fixat termen de judecată la 2 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurent şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prima critică invocată de recurent vizează faptul că hotărârea instanţei de apel este lovită de nulitate, nefiind motivată în condiţiile prevăzute de art. 425 C. proc. civ., respectiv, nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi pentru care au fost înlăturate cererile sale, critică ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Înalta Curte subliniază că motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă una dintre garanţiile esenţiale ale procesului echitabil, impusă atât de normele interne ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cât şi de normele convenţionale ale art. 6 par. 1 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, iar afectarea acestei garanţii determină, în mod necesar, reformarea hotărârii atacate.

Astfel, deşi sub aspectul acestei garanţii procesuale, s-a statuat că nu li se poate pretinde instanţelor să răspundă tuturor argumentelor părţilor şi că motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu este o problemă de volum, ci de substanţă, instanţele trebuie să expună în mod necesar acele argumente esenţiale care formează structura raţionamentului logico-juridic ce au determinat adoptarea unei anumite soluţii în cauzele deduse judecăţii.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil reglementat de art. 21 din Constituţie şi, respectiv, art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Obligaţia pe care art. 6 din Convenţia Europeană o impune instanţelor naţionale de a-şi motiva decizia nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument. Aşa cum a arătat instanţa europeană, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă naţională, chiar dacă a motivat pe scurt hotărârea, să examineze, totuşi, în mod real problemele care i-au fost supuse dezbaterii (cauza Albina împotriva României).

Înalta Curte consideră că este îndeplinită, în cauza pendinte, obligaţia instanţei de a argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ de dispoziţiile citate, instanţa de apel expunând într-o manieră clară şi convingătoare argumentaţia de fapt şi de drept, raţionamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluţiei de respingere a apelului reclamantului, urmare a verificării îndeplinirii condiţiilor legale referitoare la existenţa unei erori judiciare.

Astfel, curtea de apel a expus considerentele care susţin concluzia silogismului judiciar, prezentând argumentele pentru care a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a statului pentru săvârşirea pretinselor erori judiciare, în conformitate cu art. 96 din Legea nr. 303/2004, respectiv cele pentru care a apreciat că sentinţa apelată este motivată.

Deşi recurentul reclamă lipsa motivării îndeplinirii condiţiilor privind eroarea judiciară, se constată că în considerentele hotărârii recurate se reţine că faptele invocate prin cererea de chemare în judecată şi reiterate în cuprinsul motivelor de apel reprezintă critici de netemeinicie şi nelegalitate aduse soluţiilor pronunţate în dosarele menţionate de apelant, formulate în afara cadrului legal al căilor de atac reglementate de lege, şi nu relevă erori judiciare, în sensul prevăzut de art. 96 din Legea nr. 303/2004.

Aşa fiind, în raport cu probatoriul administrat în cauză şi de dispoziţiile legale incidente speţei, nu poate fi reţinută critica referitoare la nemotivarea deciziei, hotărârea recurată fiind lipsită de vicii de legalitate sub acest aspect.

Este de reţinut, de asemenea, că interpretarea, într-o altă modalitate decât cea agreată de recurent, a întrunirii condiţiilor privind eroarea judiciară nu echivalează cu o nemotivare, în sensul prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs recurentul a reiterat, totodată, argumentele deduse analizei în apel vizând nulitatea întâmpinării formulate de Ministerul Finanţelor, susţinând, pe de o parte, că acest pârât nu poate fi reprezentat de directorul general sau de directorul general adjunct al Direcţiei juridice, ci de către ministru, respectiv pe de altă parte, că aceşti directori nu sunt înscrişi în tabloul consilierilor juridici.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verifică, pe baza unor critici circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Drept urmare, această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligaţie care revine, sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Instanţa de recurs constată că, în speţă, argumentele anterior evocate nu vizează raţionamentul instanţei de apel în pronunţarea deciziei recurate, ci, aşa cum a fost menţionat deja, reprezintă aceleaşi apărări deduse deja analizei în apel.

În condiţiile în care obiectul recursului îl reprezintă decizia instanţei de apel, iar, prin decizia civilă recurată instanţa de apel a argumentat lipsa de incidenţă a sancţiunii nulităţii hotărârii apelate, ca efect al invocării acestei sancţiuni privind întâmpinarea formulată de pârâtul Statul Român, reţinând că, potrivit prevederilor art. 10 din H.G. nr. 34/2009, Direcţia generală juridică din cadrul Ministerului Finanţelor are printre atribuţii şi formularea de acţiuni şi acte cu caracter juridic adresate organelor statului care realizează activitatea judiciară, precum şi faptul că, potrivit fişei postului, directorul general adjunct al acestei direcţii are printre atribuţii şi semnarea actelor cu caracter juridic necesare reprezentării Ministerului Finanţelor în faţa instanţelor de judecată, legala învestire a instanţei de recurs cu această critică presupunea formularea, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

Ca atare, expunerea în etapa procesuală a recursului a unor critici identice cu cele formulate la instanţa devolutivă nu permite exercitarea unui control de legalitate specific acestei căi de atac extraordinare, care, aşa cum deja s-a menţionat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei de control judiciar examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2051 din 27 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2051 din 27 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.