Competence for administrative contract execution disputes and prohibition on ex officio invocation of private territorial incompetence

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023

Deliberând asupra conflictului de competenţă, reţine următoarele:

I. Obiectul acţiunii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la 9 noiembrie 2020, sub dosarul nr. x/2020, reclamanta UAT Comuna Slobozia, prin primar, a solicitat obligarea pârâţilor Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei la plata sumei de 2.927.631,99 RON, în baza contractului de finanţare nr. x din 5 noiembrie 2019.

Acţiunea se întemeiază pe dispoziţiile art. 6, art. 1270 şi art. 1350 din C. civ.

Pârâţii Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei au invocat excepţia de necompetenţă a Tribunalului Argeş prin întâmpinări.

II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 245 din 17 mai 2021, Tribunalul Argeş a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâţi, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prima instanţă învestită cu soluţionarea cauzei a reţinut că sunt incidente prevederile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei la plata sumei de 2.927.631,99 RON, în temeiul contractului de finanţare nr. x din 5 noiembrie 2019.

Constatând că reclamanta este persoană juridică de drept public, potrivit art. 96 alin. (1) din Codul administrativ, instanţa a apreciat că acţiunea trebuia să se adreseze instanţei de la sediul pârâţilor, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, instanţă care prin încheierea din 12 octombrie 2021 a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea uneia dintre Secţiile a III-a, a IV-a sau a V-a civile.

Prin încheierea din 12 iulie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2020, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din 15 septembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale, cauza fiind declinată către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Învestită cu soluţionarea conflictului privind competenţa materială funcţională apărut între secţiile Tribunalului Bucureşti, urmare a aplicării art. 200 alin. (2) C. proc. civ., prin sentinţa civilă nr. 2257 din 28 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa materială funcţională de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reţinând că litigiul decurge din executarea contractului administrativ încheiat între părţi, astfel că sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 381 din 5 aprilie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. art. 8 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun.

Drept urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., a reţinut că cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului, iar reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, potrivit art. 116 C. proc. civ.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Preliminar, se constată că prezentul conflict de competenţă s-a ivit între Tribunalul Argeş şi Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată.

Litigiul are ca obiect acţiunea în răspundere contractuală formulată de reclamanta UAT Comuna Slobozia, prin primar, prin care a solicitat obligarea pârâţilor Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei la plata sumei de 2.927.631,99 RON, reprezentând finanţarea stabilită prin contractul nr. x din 5 noiembrie 2019, referitor la obiectivul de investiţie "Modernizare Drumuri Comunale", cod proiect x.

Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competenţa generală, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competenţa teritorială exclusivă, în cazul în care procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Din interpretarea acestui articol reiese că în situaţia în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea solicita declinarea competenţei la una dintre instanţele competente, instanţa astfel învestită neputând invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială de ordine privată.

Întrucât litigiul dintre părţi decurge din executarea unui contract administrativ, fiind deplin aplicabile prevederile art. 8 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun."

Potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ., Tribunalele judecă, "în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe".

Având în vedere că pârâţii sunt persoane juridice de drept public, pentru stabilirea competenţei teritoriale sunt aplicabile prevederile art. 111 C. proc. civ., potrivit cu care: "Cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului."

În conformitate cu prevederile art. 116 C. proc. civ., "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente."

Ca atare, raportat la prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a litigiului revine tribunalului, iar competenţa teritorială revine instanţei de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului, potrivit art. 111 C. proc. civ., întrucât acţiunea este îndreptată împotriva unor persoane de drept public. Cum aceste dispoziţii reglementează o competenţă alternativă, reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, conform art. 116 C. proc. civ.

Aplicând aceste norme de competenţă în cauză, Înalta Curte constată că atât Tribunalul Argeş, prin raportare la sediul reclamantului, cât şi Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin raportare la sediul pârâţilor, sunt instanţe competente teritorial să soluţioneze cauza.

Astfel, deşi este adevărat că, având opţiunea de a sesiza una dintre instanţele alternativ competente, reclamantul a ales să introducă acţiunea pe rolul Tribunalului Argeş, întrucât competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, această instanţă nu avea prerogativa de a invoca necompetenţă teritorială, de ordine privată, raportat la dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepţiei necompetenţei teritoriale, de ordine privată, de către instanţa învestită prin declinare s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ.. Aceasta, întrucât dreptul de a contesta sesizarea instanţei necompetente revenea reclamantului, care nu a înţeles să invoce excepţia de necompetenţă teritorială în faţa acestei instanţe în condiţiile reglementate de art. 247 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la modalitatea de invocare a excepţiilor relative, în condiţiile în care nu se mai punea problema invocării excepţiei prin întâmpinare, momentul formulării acestui act de procedură fiind depăşit în dosarul instanţei mai întâi învestite.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2023.