Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1782/2023 AI generated

Finality of judgments in quashing proceedings bars further cassation appeal

Case Number Decizia nr. 1782/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed against the Court of Appeal Galați’s decision, thereby upholding the lower court’s ruling that the appellate judgment was final and not subject to further appeal. The dispute concerned a long-running litigation over the ownership of rural land, specifically challenging the absolute nullity of a prefectural order and subsequent sales contracts issued decades prior; the appellant had sequentially exhausted all available judicial remedies, including appeals, quashing petitions, and revision requests, which were all previously rejected by various instances. The decisive legal basis was Article 508(4) in conjunction with Article 634(1)(6) of the Civil Procedure Code, which establish that judgments in quashing proceedings are subject to the same avenues of attack as the original judgment; since the underlying judgment had already exhausted all statutory remedies and was deemed final, the subsequent appeal against the inadmissibility ruling was itself barred from further review, constituting a final and unchallengeable decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, Art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 508 alin. (4) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 402 C. proc. civ; Finality of judgments in quashing proceedings bars further cassation appeal: Art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevede că "sunt hotărâri definitive orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".

Keywords

AI generated
judicial review revision of a judgment exhaustion of remedies cassation review land law absolute nullity of judgment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia nr. 249/A/09.12.2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis excepţia inadmisibilităţii apelului şi a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 318/23.06.2022 a Tribunalului Brăila.

2. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 249/A/09.12.2022 a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2, pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 8 C. proc. civ., contestatoarea A..

Recurenta a arătat că instanţa a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 18/1991, art. 52, art. 21, art. 44, art. 46, art. 16, art. 11, art. 20 din Constituţie.

În esenţă, recurenta învederează că fondul cauzei nu a fost soluţionat, fiind încălcate toate normele de procedură, că instanţa a depăşit atributele puterii judecătoreşti, iar completul de judecată nu a fost constituit potrivit legii. Totodată, recurenta susţine că a fost obstrucţionat actul de justiţie, iar decizia atacată este lovită de nulitate absolută, astfel încât se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi judecarea cauzei.

3. Apărările formulate în cauză

La data de 11 mai 2023 intimata Instituţia Prefectului - Judeţul Brăila a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, întrucât decizia atacată este definitivă, precum şi excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de soluţia dispusă în dosarul nr. x/2006 şi soluţia dispusă în dosarul nr. x/2014. Pe fond, intimata a solicitat respingerea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata Instituţia Prefectului - Judeţul Brăila, reţinând următoarele:

Art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevede că "sunt hotărâri definitive orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".

Conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ. "hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată" iar prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Prin decizia recurată, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 318/23.06.2022 a Tribunalului Brăila.

Prin decizia nr. 318/23.06.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Brăila, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 292/27.05.2021 a Tribunalului Brăila.

Prin decizia nr. 292/27.05.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Brăila, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 4/14.11.2019 a Judecătoriei Brăila.

Prin sentinţa nr. 4/14.11.2019 pronunţată în dosar nr. x/2019, Judecătoria Brăila a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva sentinţei nr. 3747/18.06.2018 a aceleiaşi instanţe.

Prin sentinţa nr. 3747/18.06.2018 pronunţată în dosar nr. x/2016, Judecătoria Brăila a respins, ca lipsită de interes, acţiunea formulată de reclamanta A., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Ordinului Prefectului nr. 441/16.09.2002 în privinţa terenului în suprafaţă de 237 mp situat în Brăila, str. x, constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare subsecvent, nr. x/07.04.2003 şi constatarea nelegalei înscrieri în CF a suprafeţei de 19,60 mp adăugată la suprafaţa de 300 mp pentru care a fost emis ordinul nr. 441/16.09.2002 emis de Prefectul Judeţului Brăila, acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991.

Prin urmare, faţă de natura juridică a litigiului (fond funciar) şi de istoricul hotărârilor judecătoreşti pe care recurenta le-a contestat prin căile de atac exercitate, rezultă că decizia recurată (dată în soluţionarea unui apel-respins ca inadmisibil- exercitat împotriva unei hotărâri definitive prin care a fost respinsă contestaţia în anulare promovată împotriva unei hotărâri definitive prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o cerere de revizuire) nu are deschisă calea de atac a recursului, fiind incidente dispoziţiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ. anterior menţionate, întrucât nici hotărârea supusă contestaţiei în anulare nu este susceptibilă de o asemenea cale extraordinară de atac.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României stipulând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate şi de succesiunea hotărârilor pronunţate în soluţionarea cererilor recurentei, se constată că decizia civilă nr. 249/A din 9 decembrie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, atacată în prezenta cauză este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi reformată pe calea recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 249/A din 9 decembrie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 249/A din 9 decembrie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.